ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8964/2009

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin notificarea înregistrată sub nr. 131 din 21 iunie 2001 la B.E.J. R., petentul F.R. a cerut restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Constanța, compus din trei camere, 2 prăvălii și 171,50 mp teren, care a fost preluat în mod abuziv de stat în anul 1983, în aplicarea Decretului nr. 223/1974, din patrimoniul său și al soției sale, ca urmare a faptului că au părăsit țara și s-au stabilit în Turcia. Prin dispoziția nr. 2546 din 21 iulie 2005, P.M. Constanța a respins cererea, reținând că petentul nu are calitatea de persoană îndreptățită pentru cota de V2 părți indivize din imobil care a fost preluată din patrimoniul soției sale, iar pentru cota de Vz părți indivize preluată din patrimoniul său nu justifică pretenția de retrocedare, întrucât a fost despăgubit de stat la momentul deposedării.

Prin contestația înregistrată, la data de 22 noiembrie 2005, reclamantul F.R. a cerut anularea dispoziției mai sus arătate și obligarea pârâtului P.M. Constanța să îi restituie în natură partea de imobil pe care o deține din imobil și care nu a fost înstrăinată. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat, prin deciziile nr. 509 din 5 noiembrie 1983 și nr. 482 din 5 decembrie 1987 emise de fostul C.P.O. Constanța în aplicare a Decretului nr. 223/1974. Reclamantul a arătat că a luat cunoștință de împrejurarea că parte din imobil a fost înstrăinată de pârât soților C.M. și D.I. și că a formulat cerere de anulare a actului de înstrăinare, cerere care i-a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2823/2003 a Judecătoriei Constanța, justificat de faptul că, deși imobilul a fost preluat de stat fără un titlu valabil, cumpărătorii au fost de bună credință la momentul cumpărării.

Prin sentința civilă nr. 1197 din 22 iunie 2007, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis contestația, a anulat dispoziția și a dispus restituirea în natură către reclamant a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință din construcția în litigiu, precum și a suprafeței de indivize de 85,75 mp teren. Prin aceeași sentință reclamantul a fost obligat să ramburseze suma de 17383 lei, reprezentând valoarea despăgubirii încasate, la care se aplică coeficientul de actualizare stabilit prin dispozițiile H.G. nr. 250/2007. În motivarea sentinței instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, în condițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, caz în care, reclamantul are, în limita cotei sale de Vz părți indivize, calitate de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, instanța a constatat că parte din clădire, cea cu destinația de locuință, a fost înstrăinată, în mod valabil de către stat către soți C., iar parte din aceasta, anume spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință (spațiu comercial) se află în administrarea R.A.E.D.P.P. Constanța, fiind supus unor lucrări de îmbunătățire și folosit, fără drept, de C.M. Așa fiind, în raport de prevederile art. 1 alin. (7) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, instanța a apreciat că se impune restituirea în natură către reclamant a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință, deținut de către pârât, precum și a suprafeței indivize de 85,75 mp teren, aferentă cotei sale de proprietate, condiționat de rambursarea despăgubirii încasate, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din aceeași lege.

Prin decizia civilă nr. 119/ C din 21 mai 2008, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă si asigurări sociale, a admis apelul declarat de pârâții M., P., și P.M. Constanța și a schimbat în parte sentința în sensul că a statuat că se impune restituirea către reclamantul doar a suprafeței de 21,98 mp teren situat sub corpul B clădire, astfel cum acesta a fost identificat în schița anexă nr. 3 (colorat cu roșu) la raportul de expertiză efectuat de expertul C.M. Prin aceeași decizie pârâtul a fost obligat să emită dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii reclamantului pentru diferența de 63,77 mp teren care nu poate fi restituit în natură, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea deciziei instanța a reținut că partea de construcție cu altă destinație decât aceea de locuință, identificată ca fiind corpul B al clădirii și care nu a făcut obiectul înstrăinării, nu constituie un imobil nou, în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum susține pârâtul. Aceasta, întrucât acest corp de clădire, edificat în anul 1988, a suferi modificări minime (înlocuit acoperișul și s-au practicat goluri de uși și geamuri pentru a putea fi folosit de beneficiarul construcție identificată ca fiind corpul A), modificări care nu sunt de natură să îi confere o astfel de calitate, de construcție nouă.

Referitor la teren, instanța de apel a apreciat că se impune restituirea către reclamant doar a unei suprafețe de 21,98 mp, colorată cu roșu în schița anexă, aferentă corpului B de clădire, „precum și a terenului de sub această clădire reținând că soluția: se justifica pe deoparte, în raport de cota parte de proprietate preluată de stat din proprietatea reclamantului și, pe de altă parte, în raport de împrejurarea că o suprafață de 49 mp teren constituie curtea întregului imobilul. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și pârâții, invocând incidența motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului reclamantul a reiterat aspectele de fapt referitoare la preluarea imobilului de către stat și vânzarea unei părți din acesta către terțe persoane.

Reclamantul susține că, în aplicarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a statuat în mod contradictoriu în sensul că, deși ar fi îndreptățit la restituirea în natură a terenului, se justifică a îi fi restituită numai suprafața de 21,98 mp, colorată cu roșu în schița anexă, aferentă corpului B din clădire, nu și suprafața de 49 mp teren cu destinația de curte, aceasta în condițiile în care eventualele servituti de trecere nu se analizează în procedura Legii nr. 10/2001 ci Într-un alt cadru procesual. În motivarea recursului pârâții susțin că dispozitivul deciziei recurate nu este clar ci se impune lămurirea acestuia, în raport și cu considerentele hotărârii, cu privire la întinderea părții din imobil, clădire și teren, care a fost efectiv restituită reclamantului.

Pârâții reiterează apărarea potrivit căreia actuala construcție este, în raport de construcția preluată de stat, un imobil nou și, ca atare, nu se justifica restituirea în natură, în parte, către reclamant.

Analizând recursul declarat de reclamant, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente: În drept, prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, s-a instituit principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor care au fost preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 [(alin. (1)], entitatea deținătoare putând stabili măsuri reparatorii prin echivalent numai în cazul în care o astfel de măsură nu este posibilă [(alin. (2)]. Totodată, potrivit art. 9 din aceeași lege, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.

Preluarea imobilelor de către stat în aplicarea Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situației unor bunuri, indiferent că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut fără plată, cu titlu de sancțiune pentru cei care au plecat fraudulos din țară sau care, fiind plecați în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară sau s-a realizat ca urmare a faptului că o persoană a făcut cerere de plecare definitivă din țară si a înstrăinat în mod obligatoriu locuința sa către stat, a fost abuzivă în sensul art. 2 lit. i) sau, după caz, lit. h) din Legea nr. 10/2001. În speța supusă analizei, se constată că, prin decizia nr. 482 din 9 decembrie 1987 a fostului C.P.J.

Constanța, statul a preluat, contra cost, din patrimoniul reclamantului F.R. cota de V2 părți indivize din imobilul situat în „Constanța, str. Panait Mosoiu, având o suprafață utilă de 20,92 mp, atelier în suprafață de 10,99 mp și teren în suprafață individa de 87,75 mp (care face parte din suprafața de 171,50 mp)”, cu mențiunea că cealaltă cotă de V2 părți indivize din construcție și teren (87,75 mp) a fost preluată prin decizia nr. 503/1983, din proprietatea soției acestuia F.T. Prin contractul de vânzare cumpărare 28614 din 31 martie 1997, R.A.E.D.P.P. Constanța a înstrăinat soților C.M. și C.D.I. locuința pe care aceștia o dețineau cu chirie, compusă din „2 camere de locuit, cu suprafața utilă de 57,50 mp” și un beci și, totodată le-a atribuit în folosință pe durata existenței construcțiilor suprafața de 57,50 mp teren aferent, restul imobilului rămânând în proprietatea statului.

Valabilitatea contractului de vânzare cumpărare s-a decis, cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 2023 din 24 februarie 2003 a Judecătoriei Constanța, hotărâre prin care s-a reținut și faptul că preluarea de către stat a imobilului a fost fără un titlu valabil. Pe cale de consecință, în raport de situația de fapt menționată, în mod corect instanțele de fond, în aplicarea art. 1 și 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au statuat că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură, în limita cotei sale de proprietate, a imobilului, construcție și teren, preluat de stat. Referitor la construcție, instanțele de fond au apreciat că, în raport de actuala situație juridică a clădirii preluate de stat (parte, înstrăinată și, parte deținută de pârâți) se justifică restituirea în natură către reclamant, în considerarea cotei sale de proprietate, a părți de clădire identificată de expert ca fiind corpul B, aspect care nu a fost criticat prin recurs.

Referitor la terenul aferent proprietății din str. Panait Moșoiu, în suprafață totală de 171,50 mp, se constată, de asemenea, că reclamantul este îndreptățit la restituirea suprafeței indivize de 85,75 mp teren, aferentă cotei sale de proprietate de Vz părți indivize, astfel cum a dispus prima instanță și cum s-a evidențiat în actul întocmit la momentul deposedării de către stat împrejurarea că parte din terenul aferent proprietății din str. Panait Moșoiu (171,50 mp) este afectat de calea de acces la cele două corpuri de clădire sau de curtea cu folosință comună nu este de natură să constituie un impediment pentru restituirea cotei indivize de proprietate preluată de stat reclamantului, astfel cum greșit a reținut instanța de apel.

Aceasta, întrucât, eventualele servituti care ar putea afecta parte din acest teren, se impun a fi analizate, în procedura de drept comun, numai după sistarea stării de indiviziune, în raport de configurația terenului atribuit în mod efectiv reclamantului, parte din acesta urmând a fi aferent corpului B de clădire care i-a fost restituit în natură de către instanțele de fond, și, respectiv, de configurația terenului rămas în proprietatea statului, parte din acesta fiind afectat de dreptul de folosință al proprietarilor corpului A de clădire. Așa fiind, în baza art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și limitele investirii prin motivele de recurs, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de reclamant și a modifica, în parte decizia recurată în sensul că va respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâți, menținând dispozițiile primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, la care reclamantul face trimitere prin recurs, sunt străine raportului juridic dedus judecății în prezenta cauză. Analizând recursul declarat de pârâți, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente: Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că aspectele referitoare la neclaritatea soluției instanței de apel, relative la întinderea părții din imobil care a fost restituită reclamantului, au fost avute în vedere în soluționarea recursului declarat de reclamant și, în raport de soluția pronunțată cu privire la acesta și de considerentele mai sus arătate, au fost înlăturate.

Cât privește apărarea potrivit căreia imobilul în litigiu, în raport de caracteristicile imobilului preluat de stat, ar fi un „imobil nou” și, pe cale de consecință, el nu poate face obiectul unei măsuri de restituire în natură, se constată că vizează împrejurări de fapt ale litigiului, împrejurări care nu au fost reținute de către instanțele de fond ca fiind dovedite prin probatoriul administrat, caz în care, scapă controlului instanței de recurs. De altminteri, este de observat că pârâții nu își argumentează nici în fapt, prin trimitere la probatoriul administrat la judecata în fond, și nici în drept, cu trimitere la vreo dispoziție legală care să fi fost aplicată greșit de către instituțiile de fond în această apărare.

Așa fiind, pentru considerentele arătate și în raport de limitele învestirii de pârâți prin motivele de recurs, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul F.R. împotriva deciziei nr. H9/ C din 21 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Modifică decizia, în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâți împotriva sentinței nr. 1197 din 22 iunie 2007 a Tribunalului Constanța, secția civilă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții P.M. Constanța, M. Constanța și P. Constanța împotriva aceleași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2009.