ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8964/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8964/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față, constată

următoarele:

Prin notificarea

înregistrată sub nr. 131 din 21 iunie 2001 la B.E.J.

R.,

petentul

F.R. a cerut restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Constanța,

compus din trei camere, 2 prăvălii și 171,50 mp teren, care a fost preluat în

mod abuziv de stat în anul 1983, în aplicarea Decretului nr. 223/1974, din

patrimoniul său și al soției sale, ca urmare a faptului că au părăsit țara și

s-au stabilit în Turcia.

Prin dispoziția nr. 2546

din 21 iulie 2005, P.M. Constanța

a

respins cererea, reținând că petentul nu are calitatea de persoană îndreptățită

pentru cota de V2 părți indivize din imobil care a fost preluată din

patrimoniul soției sale, iar pentru cota de Vz părți indivize preluată din

patrimoniul său nu justifică pretenția de retrocedare, întrucât a fost

despăgubit de stat la momentul deposedării.

Prin contestația

înregistrată, la data de 22 noiembrie 2005, reclamantul

F.R.

a

cerut anularea dispoziției mai sus arătate și obligarea pârâtului P.M.

Constanța să îi restituie în natură partea de imobil pe care o deține din

imobil și care nu a fost înstrăinată.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut

că imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat, prin deciziile nr. 509 din 5

noiembrie 1983 și nr. 482 din 5 decembrie 1987 emise de fostul C.P.O. Constanța

în aplicare a Decretului nr. 223/1974.

Reclamantul a arătat că a luat cunoștință de

împrejurarea că parte din imobil a fost înstrăinată de pârât soților C.M. și D.I.

și că a formulat cerere de anulare a actului de înstrăinare, cerere care i-a

fost respinsă prin sentința civilă nr. 2823/2003 a Judecătoriei Constanța,

justificat de faptul că, deși imobilul a fost preluat de stat fără un titlu

valabil, cumpărătorii au fost de bună credință la momentul cumpărării.

Prin sentința civilă nr.

1197 din 22 iunie 2007, Tribunalul Constanța, secția

civilă,

a

admis contestația, a anulat dispoziția și a dispus restituirea în natură către

reclamant a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință din

construcția în litigiu, precum și a suprafeței de indivize de 85,75 mp teren.

Prin aceeași sentință

reclamantul a fost obligat să ramburseze suma de

17383 lei, reprezentând valoarea despăgubirii încasate, la care se aplică

coeficientul de actualizare stabilit prin dispozițiile H.G. nr. 250/2007.

În motivarea sentinței instanța a reținut că

imobilul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, în condițiile art. 2 alin.

(1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, caz în care, reclamantul are, în limita

cotei sale de Vz părți indivize, calitate de persoană îndreptățită, în sensul art.

3 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, instanța a constatat că parte din

clădire, cea cu destinația de locuință, a fost înstrăinată, în mod valabil de către

stat către soți C., iar parte din aceasta, anume spațiul cu altă destinație

decât aceea de locuință (spațiu comercial) se află în administrarea R.A.E.D.P.P.

Constanța, fiind supus unor lucrări de îmbunătățire și folosit, fără drept, de

C.M.

Așa fiind, în raport de prevederile art. 1 alin.

(7) și art. 9 din Legea nr. 10/2001, instanța a apreciat că se impune

restituirea în natură către reclamant a spațiului cu altă destinație decât

aceea de locuință, deținut de către pârât, precum și a suprafeței indivize de

85,75 mp teren, aferentă cotei sale de proprietate, condiționat de rambursarea

despăgubirii încasate, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din aceeași lege.

Prin decizia civilă nr. 119/ C din 21 mai

2008, Curtea de Apel Constanța,

secția

civilă, minori și familie, litigii de muncă si asigurări sociale,

a admis apelul

declarat de pârâții M., P., și P.M. Constanța

și a schimbat în parte sentința în sensul că a statuat că se impune restituirea

către reclamantul doar a suprafeței de 21,98 mp teren situat sub corpul B

clădire, astfel cum acesta a fost identificat în schița anexă nr. 3 (colorat cu

roșu) la raportul de expertiză efectuat de expertul C.M.

Prin aceeași decizie

pârâtul a fost obligat să emită dispoziție prin care

să propună acordarea de măsuri reparatorii reclamantului pentru diferența de

63,77 mp teren care nu poate fi restituit în natură, menținând celelalte

dispoziții ale sentinței.

În motivarea deciziei instanța a reținut că

partea de construcție cu altă destinație decât aceea de locuință, identificată

ca fiind corpul B al clădirii și care nu a făcut obiectul înstrăinării, nu

constituie un imobil nou, în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

astfel cum susține pârâtul.

Aceasta, întrucât acest corp de clădire,

edificat în anul 1988, a suferi modificări minime (înlocuit acoperișul și s-au

practicat goluri de uși și geamuri pentru a putea fi folosit de beneficiarul

construcție identificată ca fiind corpul A), modificări care nu sunt de natură

să îi confere o astfel de calitate, de construcție nouă.

Referitor la teren, instanța de apel a

apreciat că se impune restituirea către reclamant doar a unei suprafețe de

21,98 mp, colorată cu roșu în schița anexă, aferentă corpului B de clădire,

„precum și a terenului de sub această clădire reținând că soluția: se justifica

pe deoparte, în raport de cota parte de proprietate preluată de stat din

proprietatea reclamantului și, pe de altă parte, în raport de împrejurarea că o

suprafață de 49 mp teren constituie curtea întregului imobilul.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul

și pârâții, invocând incidența motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

În motivarea recursului

reclamantul

a

reiterat aspectele de fapt

referitoare

la preluarea imobilului de către stat și vânzarea unei părți din acesta către

terțe persoane.

Reclamantul susține că, în aplicarea

dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a statuat în mod

contradictoriu în sensul că, deși ar fi îndreptățit la restituirea în natură a

terenului, se justifică a îi fi restituită numai suprafața de 21,98 mp,

colorată cu roșu în schița anexă, aferentă corpului B din clădire, nu și

suprafața de 49 mp teren cu destinația de curte, aceasta în condițiile în care

eventualele servituti de trecere nu se analizează în procedura Legii nr. 10/2001

ci Într-un alt cadru procesual.

În motivarea recursului pârâții

susțin că dispozitivul deciziei recurate nu

este clar ci se impune lămurirea acestuia, în raport și cu considerentele

hotărârii, cu privire la întinderea părții din imobil, clădire și teren, care a

fost efectiv restituită reclamantului.

Pârâții reiterează apărarea potrivit căreia

actuala construcție este, în raport de construcția preluată de stat, un imobil

nou și, ca atare, nu se justifica restituirea în natură, în parte, către

reclamant.

Analizând recursul

declarat de reclamant, Înalta Curte constată că este

fondat pentru următoarele considerente:

În drept,

prin dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, s-a

instituit principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor care au

fost preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte

persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 [(alin. (1)],

entitatea deținătoare putând stabili măsuri reparatorii prin echivalent numai

în cazul în care o astfel de măsură nu este posibilă [(alin. (2)].

Totodată, potrivit art. 9 din aceeași lege,

imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent,

se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire

și libere de orice sarcini.

Preluarea imobilelor de către stat în

aplicarea Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situației unor bunuri,

indiferent că trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut fără

plată, cu titlu de

sancțiune pentru cei care

au plecat fraudulos din țară sau care, fiind plecați în

străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea

termenului stabilit pentru înapoierea în

țară

sau s-a realizat ca

urmare a faptului că o persoană a făcut cerere de plecare

definitivă din țară si a înstrăinat în mod

obligatoriu locuința sa către stat,

a

fost

abuzivă în sensul art. 2 lit. i) sau, după caz, lit. h) din Legea nr.

10/2001.

În speța supusă analizei, se constată că,

prin decizia nr. 482 din 9 decembrie 1987 a fostului C.P.J. Constanța, statul a

preluat, contra cost, din patrimoniul reclamantului F.R. cota de V2 părți

indivize din imobilul situat în „Constanța, str. Panait Mosoiu, având o

suprafață utilă de 20,92 mp, atelier în

suprafață

de 10,99 mp și teren în suprafață individa de 87,75 mp (care face parte

din

suprafața de 171,50 mp)”, cu mențiunea că cealaltă cotă de V2 părți indivize

din construcție și teren (87,75 mp) a fost preluată prin decizia nr. 503/1983,

din proprietatea soției acestuia F.T.

Prin contractul de vânzare cumpărare 28614

din 31 martie 1997, R.A.E.D.P.P. Constanța a înstrăinat soților C.M. și C.D.I. locuința

pe care aceștia o dețineau cu chirie, compusă din

„2 camere de locuit, cu suprafața utilă de 57,50 mp”

și un beci și, totodată le-a

atribuit în

folosință pe durata existenței construcțiilor suprafața de 57,50 mp teren

aferent, restul imobilului rămânând în proprietatea statului.

Valabilitatea contractului de vânzare cumpărare

s-a decis, cu putere de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 2023 din 24

februarie 2003 a Judecătoriei Constanța, hotărâre prin care s-a reținut și

faptul că preluarea de către stat a imobilului a fost fără un titlu valabil.

Pe cale de consecință, în raport de situația

de fapt menționată, în mod corect instanțele de fond, în aplicarea art. 1 și 9 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, au statuat că reclamantul este îndreptățit la

restituirea în natură, în limita cotei sale de proprietate, a imobilului, construcție

și teren, preluat de stat.

Referitor la construcție, instanțele de fond

au apreciat că, în raport de actuala situație juridică a clădirii preluate de

stat (parte, înstrăinată și, parte deținută de pârâți) se justifică restituirea

în natură către reclamant, în considerarea cotei sale de proprietate, a părți

de clădire identificată de expert ca fiind corpul B, aspect care nu a fost

criticat prin recurs.

Referitor la terenul aferent proprietății din

str. Panait Moșoiu, în suprafață totală de 171,50 mp, se constată, de asemenea,

că reclamantul este îndreptățit la restituirea suprafeței indivize de 85,75 mp

teren, aferentă cotei sale de proprietate de Vz părți indivize, astfel cum a

dispus prima instanță și cum s-a evidențiat în actul întocmit la momentul

deposedării de către stat împrejurarea că parte din terenul aferent proprietății

din str. Panait Moșoiu (171,50 mp) este afectat de calea de acces la cele două

corpuri de clădire sau de curtea cu folosință comună nu este de natură să

constituie un impediment pentru restituirea cotei indivize de proprietate

preluată de stat reclamantului, astfel cum greșit a reținut instanța de apel.

Aceasta, întrucât, eventualele servituti care

ar putea afecta parte din acest teren, se impun a fi analizate, în procedura de

drept comun, numai după sistarea stării de indiviziune, în raport de

configurația terenului atribuit în mod efectiv reclamantului, parte din acesta

urmând a fi aferent corpului B de clădire care i-a fost restituit în natură de

către instanțele de fond, și, respectiv, de configurația terenului rămas în

proprietatea statului, parte din acesta fiind afectat de dreptul de folosință

al proprietarilor corpului A de clădire.

Așa fiind, în baza art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. și limitele investirii prin motivele de recurs, Înalta Curte urmează

a admite recursul declarat de reclamant și a modifica, în parte decizia

recurată în sensul că va respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâți,

menținând dispozițiile primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a

reținut că dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, la care reclamantul face

trimitere prin recurs, sunt străine raportului juridic dedus judecății în

prezenta cauză.

Analizând recursul

declarat de pârâți, Înalta Curte constată că nu poate fi

primit pentru următoarele considerente:

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că aspectele referitoare la neclaritatea

soluției instanței de apel, relative la întinderea părții din imobil care a fost

restituită reclamantului, au fost avute în vedere în soluționarea recursului

declarat de reclamant și, în raport de soluția pronunțată cu privire la acesta

și de considerentele mai sus arătate, au fost înlăturate.

Cât privește apărarea potrivit căreia imobilul

în litigiu, în raport de caracteristicile imobilului preluat de stat, ar fi un

„imobil nou” și, pe cale de consecință, el nu poate face obiectul unei măsuri

de restituire în natură, se constată că vizează împrejurări de fapt ale

litigiului, împrejurări care nu au fost reținute de către instanțele de fond ca

fiind dovedite prin probatoriul administrat, caz în care, scapă controlului

instanței de recurs.

De altminteri, este de observat că pârâții nu

își argumentează nici în fapt, prin trimitere la probatoriul administrat la

judecata în fond, și nici în drept, cu trimitere la vreo dispoziție legală care

să fi fost aplicată greșit de către instituțiile de fond în această apărare.

Așa fiind, pentru considerentele arătate și

în raport de limitele învestirii de pârâți prin motivele de recurs, Înalta

Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul F.R. împotriva

deciziei nr. H9/ C din 21 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă,

minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Modifică decizia, în sensul că respinge, ca

nefondat, apelul declarat de pârâți împotriva sentinței nr. 1197 din 22 iunie

2007 a Tribunalului Constanța, secția civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâții P.M. Constanța, M. Constanța și P. Constanța împotriva aceleași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

noiembrie 2009.