ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 644/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 644/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rezoluția nr.

318/P/2009 din data de 30 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Bacău, procurorul din cadrul acestui parchet în baza dispozițiilor art. 228 alin.

(6) cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi

penale

față de S.N.

și S.O.C., notari publici în municipiul Bacău, A.

L. și A.G.,

din Bacău, precum

și fată de numiții

C.D. - director la SC T. SA, D.V. - director economic la SC T. SA și S.V. - director la SC C. SA Bacău, față de care s-au efectuat

acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215,

289 și 246, C. pen., întrucât din cercetările efectuate faptele nu s-au

confirmat.

Pentru a dispune în acest sens, procurorul, după

efectuarea actelor premergătoare a reținut următoarele:

Din actele

premergătoare efectuate în cauză, a rezultat faptul că contractul de

vânzare-cumpărare din 3 februarie 2003 a fost autentificat de notarul public S.N.,

contractul referindu-se la vânzarea-cumpărarea unui spațiu comercial, situat în

Bacău. Din verificările făcute, a rezultat faptul că spațiul comercial de mai

sus era proprietatea vânzătorilor, fiind dobândit conform contractului de

vânzare-cumpărare, încheiat cu Regia Autonomă de Administrare întreținere Fond

Locativ și Energie Termică Bacău.

Conform

contractului de vânzare-cumpărare, odată cu dobândirea proprietății asupra

spațiului comercial de mai sus, cumpărătorul, respectiv SC R. SRL Bacău a

preluat și dreptul de concesiune asupra terenului aferent în suprafață de 12 m.p., respectiv cota indiviză de 4,8% pentru care va încheia cu Primăria Bacău contract de

concesionare. Acest lucru s-a și întâmplat la data de 11 noiembrie 1999

încheindu-se contractul de concesionare între Consiliul Local al Municipiului

Bacău, în calitate de concedent și SC R. SRL Bacău în calitate de concesionar.

Așa cum rezultă

din contract, cumpărătorului i s-a transmis numai dreptul de folosință asupra

terenului (în indiviziune cu restul proprietarilor de apartamente din acel

bloc). Prin urmare, în mod corect notarul public S.N. la încheierea contractului

din 3 februarie 2003 a transmis noului proprietar odată cu dreptul de

proprietate asupra spațiului comercial și dreptul de folosință asupra terenului

aferent.

Referitor la

reclamația petentului C.l., menționăm faptul că obiectul contractului din 3

februarie 2003 a fost vânzarea unui spațiu comercial și nu a terenului de sub

acesta. Terenul aparținea conform actului de concesionare din 11 noiembrie 1999

Consiliului Local al Municipiului Bacău. Prin urmare notarul S.N. nu a dispus

și nici nu putea dispune vânzarea cumpărarea terenului în cauză.

În concluzie

notarul public S.N. nu a autentificat nici un act privind suprafața de teren

aferentă spațiului comercial ce a făcut obiectul vânzării.

Din

verificările efectuate a rezultat faptul că în anul 1995 SC R. SRL Bacău a

cumpărat de la R. Bacău un spațiu comercial în suprafață utilă de 37,60 m.p., situat la parterul blocului, cu obligația ca ulterior să încheie cu Primăria Bacău

contract de concesionare. Acest lucru s-a și întâmplat conform contractului din

11 noiembrie 1999 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Bacău și SC R.

SRL Bacău, în care la art. 2, la termenul contractului se precizează că „durata

concesiunii este perioada existenței construcției". Prin actul adițional

la contractul de concesionare, încheiat în 1 ianuarie 2002, se obligă SC R. SRL

Bacău la plata TVA-ului, cu precizarea că „celelalte prevederi ale contractului

de concesionare sunt și rămân în vigoare".

În anul 2003,

la data de 3 februarie 2003, SC R. SRL Bacău, reprezentată de cei doi asociați

A.L. și A.G., s-au adresat Biroului Notarial S.N. solicitând autentificarea

unui act de vânzare-cumpărare pentru spațiul comercial din Bacău. Prin urmare,

ce s-a cerut notarului să autentifice este în exclusivitate un spațiu comercial

și nu o suprafață de teren, aceasta din urmă aparținând Consiliului Local.

În sprijinul

cererii pentru autentificare, solicitanții au depus contractul de

vânzare-cumpărare nr. încheiat între R. Bacău și SC R. SRL Bacău, contractul de

concesionare din 11 noiembrie 1999 încheiat între Consiliul Local al Mun. Bacău

și SC R. SRL Bacău, în care se specifica că durata concesionării este perioada

existenței construcției. Din acest act de concesiune, notarul public și-a dat

seama că terenul de sub spațiul comercial care a fost vândut aparținea

Primăriei Municipiului Bacău.

S-au mai depus

la dosarul cauzei actul adițional la contractul de concesionare din 1 ianuarie 2002,

planul de situație al imobilului, certificatul de sarcini eliberat de

Judecătoria Bacău, certificatul fiscal și documentația cadastrală a imobilului

(spațiului comercial) vândut.

În cadrul

documentației cadastrale depuse, la fișa bunului imobil, la modul de deținere

teren, se precizează „teren în folosință".

În baza actelor

de mai sus, la data de 3 februarie 2003 notarul public S.N. a autentificat

contractul de vânzare-cumpărare din 3 februarie 2003 între SC R. SRL Bacău și D.C.

În legătură cu

cazul de față, mai trebuie menționat faptul că prin dispoziția din 4 august 2003

a primarului mun. Bacău, s-a restituit doamnei C.M. 560 m.p., precizându-se

totodată contractele de concesiune ce se vor prelua de către aceasta printre

acestea figurând și cel încheiat cu SC R. SRL Bacău. Această dispoziție însă, din

4 august 2003 a fost anulată de către Curtea de Apel Suceava, secția civilă,

prin Decizia nr. 2379 din 15 septembrie 2004, dată în Dosarul nr. 3207/2004,

decizie rămasă definitivă prin respingerea ca nefondat a recursului declarat de

intervenienții C.M. ș.a. și rămânând și irevocabilă conform Deciziei civile nr.

4082 din 17 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Anterior sus-menționatei dispoziții, primarul mun. Bacău prin dispoziția

nr. 2299 din 22 august 2002 a restituit către C.M. suprafața de 275 m.p. în str. L., cu mențiunea preluării contractelor de concesiune, care însă nu vizează terenul

aferent spațiului comercial în discuție.

Cu privire la acuzațiile aduse notarului public și celorlalte persoane

de către petentul C.I., rezultă faptul că acestea sunt neîntemeiate, întrucât

actul făcut este legal, se referă la un spațiu comercial și nu la un teren, s-a

făcut în baza unei documentații complete și cu respectarea tuturor cerințelor

legale.

Din cele prezentate mai sus, rezultă că notarul public S.N. a întocmit

contractul de vânzare-cumpărare din 3 februarie 2003 cu respectarea cerințelor

legale în materie, fără să încalce vreo prevedere sau să abuzeze în vreun fel

de funcția sa. De menționat

faptul că

notarul public S.O.C. nu are nici o implicare în

cauză, contractul

nefiind întocmit de către dânsul.

Nu rezultă, din verificările făcute, încălcarea vreunei dispoziții

legale de către notarii reclamați și nici comiterea vreunui abuz de către

aceștia. Nu rezultă aspecte de natură penală care să poată fi reținute în

sarcina notarilor reclamați, precum și a celorlalte persoane reclamate, astfel

că urmează a se dispune neînceperea urmăririi penale în cauză.

Plângerea petentului C.I. a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția

nr. 303/II/2/2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Bacău.

Pentru a

dispune astfel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Bacău a reținut următoarea situație de fapt:

Potrivit contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 764 din 3 februarie 2003 la B.N.P. S.N. și

S.O.C., SC R. SRL, reprezentată de A.L. și A.G. au vândut numitului D.C. un

spațiu comercial situat în Bacău, str. L.

Contractul a

fost autentificat pe baza documentelor de proprietate, potrivit cărora imobilul

a fost dobândit de societatea vânzătoare prin cumpărare, potrivit contractului

de vânzare-cumpărare transcris la fostul Notariat de Stat

Județean Bacău.

Referitor la

terenul aferent imobilului, în suprafață de 12 m, prin contractul de vânzare-cumpărare se menționează că acesta este proprietatea Consiliului

Local al Mun. Bacău și a fost concesionat conform contractului de concesionare,

eliberat de Consiliul Local al Mun. Bacău.

Se menționează,

de asemenea că se transmite cumpărătorului, efectele contractului de

concesionare asupra terenului aferent, urmând ca dobânditorul să-și clarifice situația

juridică a terenului în raport cu proprietarii acestuia.

În

considerentele rezoluției se arată că dispoziția din 4 august 2003, prin care

s-a restituit numitei C.M. suprafața de 560 mp pe str. L., a fost anulată prin Decizia

civilă nr. 2379 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel Suceava (rămasă

irevocabilă prin Decizia nr. 4082 din 17 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție).

În temeiul

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. petentul C.I. se adresează instanței

competente.

Prin sentința penală nr. 134 din

data de 1 oct. 2009 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie se respinge ca nefondată plângerea formulată, deoarece

rezoluția din 30 martie 2009 cu nr. 318 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, este legală și temeinică și se va menține.

Împotriva

sentinței, petentul a declarat recurs, pe care însă nu îl motivează și nici nu

se prezintă în fața Înaltei Curții de Casație și Justiție pentru a și-l

susține.

Examinând

legalitatea și temeinicia soluției atacate din oficiu, Înalta Curte constată că

recursul urmează a fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Conform contractului de vânzare - cumpărare SC R. SRL Bacău a cumpărat

de la R. Bacău spațiul comercial situate în Bacău str. L.

, în suprafață de 37,60 mp, preluând totodată în

concesiune terenul aferent în suprafață de

12 mp cu privire la care, s-a

încheiat cu Consiliul Local Bacău contractul de concesiuni din 11 noiembrie 1999.

La data de 22 august 2002 Primarul Mun. Bacău prin dispoziția din 22

august 2003 restituie către C.M. suprafața de teren de 275 mp situat în str. L.,

care, însă nu vizează suprafața de teren în litigiu potrivit vecinătăților - N

- teren aferent: Scoală 11, S - teren proprietatea Consiliului Local Bacău, E –

Str. L., S - teren U.N. La art. 4 din același act, se arată că cererea a fost

respinsă pentru alte suprafețe de teren revendicate și pentru care urmează a fi

acordate despăgubiri.

Prin contractul de vânzare cumpărare în litigiu din 3 februarie 2003

autentificat de

notarul public S.N., SC R. SRL

reprezentată de făptuitorii A.L. și

A.G. a vândut spațiul comercial în

litigiu către numitul D.C. nu și terenul situat sub acesta. De altfel la

documentația aferentă contractului a fost depus și

contractul de concesiune din 11 noiembrie 1999. Din schița cadastrală

cu nr. cadastral 491/B;0;2 la

modul de deținere teren se menționează

„teren în folosință"

Prin dispoziția primarului nr. 1880 din 4 august 2003 se mai restituie

către C.M. încă 560 mp pe strada L. cu preluarea contractelor de concesiune

printre care și cel cu SC R. SRL (fila 69 dosar urmărire penală). Acest teren

are ca vecinătate str. I.C., S-alee de acces E - str. L. - teren proprietatea

Primăriei Mun. Bacău

La data de 5 septembrie 2003 C.M. vinde lui C.I. acest din teren de 5679

mp situat în str. L.

Prin Decizia nr. 2379 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel Suceava a

fost anulată dispoziția Primarului nr. 1880 din 4 august 2003 cu motivarea că

restituirea în natură a terenurilor fie preluate fie expropriate abuziv și care

formează obiectul unor contracte de concesiune are loc numai dacă pe aceste

terenuri nu au fost edificate construcții până la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001. În această din urmă ipoteză, restituirea în natură ar

echivala cu o „expropriere” în raport cu persoana ce a dobândit în mod valabil

dreptul de proprietate asupra construcției. Se mai arată că, cu privire la

imobilul în litigiu primarul a respins cererea petentei C.M., care, nefiind atacată

în instanță în termen legal petenta a pierdut în mod definitiv dreptul la orice

despăgubire în natură sau echivalent. Așa fiind dispoziția emisă ulterior sub nr.

1880 din 4 august 2003 prin care se „abrogă" dispoziția nr. 2299 din 22

august 2002 și se soluționează din nou cererea de restituire este nelegală.

Decizia Curții de Apel Suceava a rămas definitivă și irevocabilă prin

respingerea recursului declarat de intervenienții C.M. și alții prin Decizia nr.

4082 din 17 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din actele și probele dosarului rezultă în mod clar că petiționarul nu a

avut în posesie terenul situat sub spațiul comercial din Bacău, str. L., în

suprafață de 37,60 mp care în prezent aparține Consiliului Local Bacău.

Afirmația petiționarului în care arăta că prin dispoziția nr. 2299 din 22

august 2002 i s-ar fi restituit suprafața de teren în litigiu nu este

adevărată, deoarece atât din dispoziția susmenționată cât și din decizia Curții

de Apel Suceava rezultă că s-a respins această cerere.

Mai mult chiar, acordarea ulterioară din data de 4 martie 2003 a celor

susținute a fost anulată prin hotărâre judecătorească, respectiv decizia Curții

de Apel Suceava.

Rezultă deci, că la data de 3 februarie 2003 prin actul notarului S.N. terenul

în litigiu nu era în proprietatea petiționarului, deci nu putea petiționarul să

pretindă că acel teren i-a fost vândut fraudulos.

Mai precis, este de subliniat faptul că prin contractul de

vânzare-cumpărare în litigiu din 3 februarie 2003 nu s-a produs transferul

dreptului de proprietate asupra terenului (aparținea Consiliului Local Bacău)

ci doar dreptul de folosință potrivit contractului de concesiune.

Desigur că petiționarul este nemulțumit, deoarece nu a putut să intre în

posesia terenului în litigiu în natură.

Rezultă foarte clar, că notarul public S.N. nu a săvârșit nici o faptă

penală.

Același lucru evident rezultă și pentru A.L. și A.G.

Referitor la C.D., D.V. și S.V., primii doi având calitatea de

administratori ai terenului, iar ultimul antreprenor al firmei care a construit

blocul de locuințe situat pe terenul în litigiu, Înalta Curte reține că aceștia

nu au săvârșit nici o faptă penală, deoarece:

Din cuprinsul actelor premergătoare rezultă în mod clar că nu se impunea

audierea acestor persoane deoarece situația de fapt rezultă din proba cu

înscrisuri cât și din audierea celorlalți făptuitori.

Față de aceste considerente Înalta Curte în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. va respinge ca nefondat recursul petentului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga

recurentul la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul C.I. împotriva sentinței penale nr. 134 din 1 octombrie

2009 a Curții de Apel Bacău, secția Penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 februarie 2010.