ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4082/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 3 septembrie 2003, R.I.V., N.G., C.M., SC P. SRL Bacău și SC G.S. SRL Bacău, au contestat dispoziția nr. 1880 din 4 august 2003 a Primarului municipiului Bacău. Împotriva aceleiași dispoziții a formulat contestație și SC E.E. SA Bacău la data de 4 septembrie 2003, precum și SC S.A. SRL Bacău la data de 4 august 2003. În motivarea contestațiilor s-a arătat că terenul în suprafață de 844 mp restituit numitei C.M. este ocupat de un bloc de locuințe, construit în 1994. Drept urmare, dispoziția de restituire este nelegală, terenul nefiind liber de construcții. În fine, nelegală este și prevederea înscrisă în art. 3 din dispoziția contestată, prin care s-a dispus în sensul preluării și a contractelor de concesiune, cu obligația renegocierii trimestriale a redevenței.

În cauză, invocând aceleași motive, au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții P.E. și D.P., iar la data de 22 septembrie 2003, au formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul Primăriei municipiului Bacău C.M., C.I. și M.C. Prin sentința nr. 703 din 17 decembrie 2003, tribunalul Bacău, secția civilă, a respins, ca nefondate, contestațiile, precum și cererile de intervenție în interes propriu formulate de P.E. și D.P., în contradictoriu cu Primarul Municipiului Bacău și Primăria municipiului București. Prin aceeași sentință, cererea de intervenție în interesul Primarului municipiului Bacău formulată de intervenienții C.M., C.I. și M.C. a fost admisă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că scopul pentru care a fost expropriat terenul prin Decretul nr. 98/1980, nu a fost realizat, terenul fiind liber de construcții la data de 22 decembrie 1989. Drept urmare, apare ca lipsită de relevanță sub aspectul restituirii în natură a terenului, împrejurarea că, ulterior, terenul a fost concesionat și că pe acest teren a fost edificată o construcție compusă din spații cu destinație de locuință și spații comerciale, o astfel de situație fiind reglementată expres prin art. 14 din Legea nr. 10/2001. Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel contestatorii R.I.V., N.G., C.M., SC P. SRL Bacău și SC G.S. SRL Bacău, criticile privind greșita aplicare a legii.

Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 2379 din 15 septembrie 2004 a admis apelurile și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis contestațiile și cererile de intervenție în interes propriu, a respins ca nefondată cererea de intervenție în interesul pârâtului Primarul municipiului Bacău și a anulat dispoziția nr. 1880 din 4 august 2003. S-a reținut că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 fac trimitere la art. 13 alin. (1) din același act normativ și privesc exclusiv imobilele construite cu destinație de locuință. Aceste dispoziții privesc și terenurile preluate abuziv, restituirea în natură fiind însă admisibilă numai când acestea sunt libere de construcții.

În fine, s-a mai reținut că dispoziția primarului este un act administrativ jurisdicțional, asupra căruia acesta nu mai poate reveni. Totodată, dacă persoana îndreptățită nu atacă actul administrativ în justiție în termenul prevăzut de art. 24 pct. 7 din Legea nr. 10/2001, aceasta pierde în mod definitiv dreptul la orice măsură reparatorie sau prin echivalent. Or, în cauză, prin dispoziția nr. 2299 din 22 august 2002, primarul a respins definitiv cererea de restituire a imobilului în litigiu, această decizie nefiind contestată. În consecință, dispoziția ulterioară prin care s-a soluționat din nou cererea de restituire este nelegală. Împotriva acestei din urmă hotărâri intervenienții C.M., C.I.

și M.C. au declarat recurs. Criticile formulate de recurenți privesc: - interpretarea greșită de către instanță a dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu referire la împrejurarea că pe terenul în litigiu au fost edificate construcții numai la peste 14 ani de la data exproprierii, precum și ignorarea dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994.

- interpretarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 și, drept urmare, ignorarea dreptului legitim al proprietarilor terenului; - stabilirea eronată a situației de fapt și dispozițiilor legale aplicabile, față de împrejurarea că, revendicat fiind, terenul nu putea face obiectul concesionării, iar pe acest teren nu au fost edificate construcții sociale; - edificarea ilegală a construcției, neautorizată fiind prin hotărâre a consiliului local; - nepronunțarea asupra probelor care dovedeau răscumpărarea terenului de către proprietară; - calificarea greșită, sub aspectul naturii juridice, a dispoziției primarului și drept urmare, nerecunoașterea dreptului primarului de a reveni asupra propriei dispoziții; - greșita respingere a lipsei calității procesuale active.

În concluzie, recurenții, care nu au invocat nici unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., au solicitat admiterea căii de atac exercitate și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelurilor și menținerii hotărârii primei instanțe. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Este dovedit în cauză că dispoziția nr. 2299 din 22 august 2002 nu a fost contestată. Drept urmare, în mod corect s-a reținut pierderea dreptului la orice măsură reparatorie sau prin echivalent, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001. În același timp, cu referire la stabilirea unei proceduri administrative prin Legea nr. 10/2001, în mod corect instanța de control judiciar a reținut că îi era prohibit primarului dreptul de a reveni asupra propriei dispoziții, care a produs deja efecte.

Deci este nelegală dispoziția ulterioară, atacată de contestatorii menționați. În fine, din economia art. 10 din Legea nr. 10/2001, rezultă că face obiectul restituirii în natură, exclusiv terenul liber de construcții. Ca atare, în raport de împrejurarea că terenul, necontestat, este ocupat de construcții edificate în condițiile legii, ulterior respingerii cererii de restituire prin dispoziția nr. 2290/2002, în mod judicios s-a reținut că dispoziția atacată este nelegală și sub acest aspect. Cum contestatorii fac dovada că sunt titulari ai dreptului de proprietate și ai dreptului de concesiune asupra terenului, în condiții determinate, vătămate prin dispoziția emisă de primar, aceștia erau îndreptățiți a solicita protecția judiciară, așa încât în mod legal excepția lipsei calității procesuale active a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestor critici. Pe de altă parte, Legea nr. 10/2001 reglementează măsuri reparatorii, cu referire la titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor preluate abuziv, ce nu constau, exclusiv, în restituirea în natură ci, alternativ, în condiții determinate, prin echivalent. Drept urmare, stabilind care este modalitatea aplicabilă în acest caz, corespunzător situației de fapt corect stabilite și norma aplicabilă, în raport de distincțiile Legii nr. 10/2001, instanța de control judiciar a oferit imparțial protecția judiciară tuturor părților din proces, recursul constatându-se nefondat și sub aspectul acestei din urmă critici. Pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de intervenienții C.M., M.C.

și C.I., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de intervenienții C.M., M.C. și C.I. împotriva deciziei nr. 2379 din 15 septembrie 2004 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.