ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2379/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Olt Slatina, prin

sentința 2003 din 15 noiembrie 1999, a respins acțiunea introdusă de reclamanta

SC R.O.M. SRL Caracal, împotriva SC L.I.P. SRL București, prin care se solicita

constatarea nulității absolute a procesului-verbal angajament din 14 iunie 1997

și a contractului de credit nr. 01 din 1 septembrie 1997 încheiat cu B.C.P., filiala

Drăgănești Olt.

De menționat că, în cauză, a

formulat cerere de intervenție în interes propriu B.C.P. SA sucursala Olt,

solicitându-se respingerea acțiunii.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că procesul-verbal angajament și

contractul de credit, ce se cer anulate pentru eroare și dol, au fost încheiate

de bună voie, nefiind încălcate dispozițiile art. 948 C. civ., că B.C.P. SA

Drăgănești a formulat o autorizare de vânzare garaj, care s-a admis de

Tribunalul Olt la 16 mai 1998, fără ca reclamanta să facă opoziție la vânzare.

Apelul declarat de

reclamantă a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Craiova, care, prin decizia

nr. 967 din 16 octombrie 2001, a motivat că, în cauză, nu operează eroarea

procesului verbal de angajament din 14 iunie 1997, încheiat ca răspuns la

oferta pârâtei de a prelua, prin translatare, o combină în contul preluării

creditului acordat pârâtei de B.C.P. SA Olt pentru achiziționarea, la 26

februarie 1995, acestei combine, deoarece chiar reclamanta s-a obligat să preia

creditul și dobânda aferentă pe perioada încheierii contractului de credit și

până la zi. Deci, cunoscând modul de achiziționare al combinei și fiind de acord

să preia creditul și dobânda, reclamantei îi revenea sarcina să verifice

situația creditului, deci, nu-i poate fi imputat pârâtei dolul prin reticență.

Instanța de apel a înlăturat

dolul provenind de la terț – B.C.P. SA Olt, față de condițiile în care s-a

încheiat procesul-verbal angajament și a lipsei de diligență a reclamantei.

Împotriva acestei ultime

hotărâri a declarat recurs reclamanta SC R.O.M. SRL Caracal, care, invocând

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., a

susținut că instanțele au făcut o apreciere greșită a probelor, deoarece, deși

reprezentantul pârâtei, care a semnat contractul de cumpărare al combinei,

cunoștea că societatea cumpărătoare (datorită dispozițiilor art. 2 din

contract) nu a devenit proprietara acesteia și cu toate acestea același

reprezentant a încheiat și contractul de credit pentru o sumă pe care a

garantat-o cu combina în litigiu, prin contractul de gaj fără deposedare din 4

martie 1996.

De asemenea, pârâta, tot

prin același reprezentant, a mai contractat un nou credit de la B.C.P. SA,

conform contractului de credit din 23 noiembrie 1995, în scopul achiziționării

de combine agricole.

Din această expunere a

situației de fapt, se trage concluzia de recurentă că eroarea rezultă chiar din

cuprinsul procesului-verbal în care se menționase că patronul pârâtei este

proprietarul combinei, deși, în realitate, nu o achitase, creând o falsă

reprezentare a realității pentru cumpărător (reclamanta).

Din aceste motive, ca o

consecință directă a nulității procesului-verbal angajament, este lovit de nulitate

și contractul de credit nr. 01 din 1 septembrie 1997, prin care B.C.P. SA a

acordat un credit recurentei și al cărui obiect de folosință era prevăzut în art.

1 alin. (2).

Se apreciază că, dacă

reprezentantul reclamantei, ar fi cunoscut situația tuturor contractelor nu

s-ar mai fi acceptat cumpărarea combinei prin actul din 14 iunie 1997.

Recursul este nefondat.

Față de modul nesistematizat

în care s-au formulat criticile, s-a pus în vedere recurentei să concretizeze

la ce situații de fapt expuse se aplică dispozițiile de nelegalitate invocate

din art. 304 C. proc. civ.

Ca urmare, așa cum rezultă

din practicaua hotărârii, recurenta a declarat că nu mai invocă dispozițiile art.

304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., la care renunță, rămânând în discuție doar

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizându-se această unică

nelegalitate invocată, în raport cu motivarea în fapt a acțiunii, cât și a

temeiului de drept invocat, se constată nefondată.

În verificarea acestui motiv

de recurs trebuie pornit de la câteva elemente ale situației de fapt (reținută

corect de instanțe și nu cum se pretinde) și anume, că între părțile din proces

s-a încheiat actul din 14 iunie 1997 (a cărui anulare se cere) prin care pârâta

se obliga să predea reclamantei o combină John Deer pe care o achiziționase în

baza creditului acordat de intervenienta B.C.P. SA Drăgănești, iar reclamanta

să o preia la valoarea rezultată din factură de 275.000 mărci germane, inclusiv

creditul și dobânda aferentă pe perioada de la încheierea contractului de

credit și până la zi (dosar nr. 5077/1998).

În legătură cu acest proces-verbal

angajament, pe care reclamanta-recurentă l-a semnat, se susține că i-a fost

viciat consimțământul art. 948 C. civ. (condiție esențială, care duce la

invalidarea actului) prin eroare de dol provenit atât de la pârâtă, cât și de

la intervenientă, deoarece nu i s-a prezentat contractul de credit dintre

pârâtă și B.C.P. SA, valoarea acestuia și eșalonarea rambursării ratelor și

dobânzilor fiind în eroare la încheierea acestui act.

Cu privire la cel de al

doilea act, respectiv, contractul de credit nr. 01 din 1 septembrie 1997,

încheiat de reclamantă cu intervenienta pentru un credit de 366.000 mărci

germane, pentru preluarea, prin translare, a combinei și echipamentului

aferent, deoarece pârâta nu-și achitase ratele de credit și dobânzile, s-a

considerat că, fiind un act subsecvent primului, este, de asemenea, lovit de

nulitate prin vicierea consimțământului.

De la această situație de

fapt, expusă succint, trebuie analizate cele 2 motive de nulitate invocate,

avându-se în vedere două cerințe imperative ale art. 954 C. civ. și art. 960 C.

civ., anume că eroarea produce nulitate numai când cade asupra substanței

obiectului convenției, iar dolul nu se presupune, el trebuie dovedit.

În cauza de față, avându-se

în vedere și definiția dolului cuprinsă în art. 960 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., se constată că recurenta a răspuns la oferta pârâtei și a semnat actul a

cărei anulare se cere, în deplină cunoștință de cauză cu privire la situația

combinei și a creditului acordat de intervenientă pârâtei, obligându-se să-l

preia în condițiile expres arătate în acțiune, inclusiv dobânzile.

Și atunci se naște firesc

întrebarea, care sunt faptele obiective comise de pârâtă în ascunderea

realității, privind procurarea combinei și a creditului, urmărind prin aceasta,

cu intenție, să o inducă în eroare.

Faptul că recurenta, cum

corect s-a reținut de instanța de apel, cunoscând situația juridică a combinei

la data preluării acesteia, nu a depus diligențe suplimentare în legătură cu

creditul și dobânda, nu se poate înscrie în noțiunea de dol, deoarece nu

constituie un mijloc de viclenie al intimatei, care i-a prezentat și s-a și

consemnat existența creditului și dobânzile.

Susținerea din recurs,

referitoare la calitatea de proprietar a intimatei, nu constituie un mijloc de

inducere în eroare asupra substanței obiectului convenției și nici de viclenie,

față de restul conținutului actului în litigiu cu care recurenta nu numai că a

fost de acord, dar le-a și preluat sub formă de obligație față de

intervenientă.

Momentul trecerii combinei

în folosința recurentei, precum și opozabilitatea actului față de terți este

înscris clar în procesul-verbal angajament și, așa cum s-a arătat, propria

culpă a recurentei, care nu a făcut diligențe suplimentare, dacă avea indicele

și a semnat cu toate completările privind cumpărarea combinei, nu poate fi

invocată pentru invalidarea actului.

Se apreciază, ca fiind corectă,

reținerea instanței de apel că împrejurarea de sine stătătoare, în sensul că

combina formase obiectul unui contract de gaj fără deposedare, nu constituie o

dovadă a dolului, față de conținutul actului încheiat de părți.

De aceea, motivul de

nelegalitate nu este incident în cauză, iar, ca o consecință a celor arătate

pentru menținerea primului act invocat în acțiune, nu este nul nici contractul

de credit încheiat între recurentă și B.C.P., urmând a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamanta, SC R.O.M. SRL Caracal, împotriva deciziei nr. 967 din 16 octombrie

2001 a Curții de Apel Craiova, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 30 iunie 2004.