ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 561/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 22

ianuarie 2001, reclamanta, R.G., a chemat în judecată pe pârâta, SC A.N. SRL

Slatina, reprezentată de asociatul unic A.M.M., solicitând instanței, ca prin

hotărârea pe care o va pronunța să dispună evacuarea pârâtei din spațiul

comercial în suprafață de 26 m.p., situat în Slatina, jud. Olt, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta, a

arătat că în urma licitației organizate de SC O.T. SA Slatina, a adjudecat un

spațiu comercial în suprafață de 93 m.p., conform procesului verbal de

adjudecare din 8 mai 1992, și că ulterior, prin încheierea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 45211/21 mai 1992, a devenit proprietara exclusivă a

acestuia.

Din suprafața menționată, pârâta a

deținut, în baza contractului de locație, suprafața de 26 m.p. pe care a

continuat s-o folosească până în anul 1995, când contractul de locație a

expirat, această situație, constituind una din clauzele din contractul de

vânzare-cumpărare.

În urma intervenirii, anterior

expirării contractului de locație, a unor neînțelegeri între părțile litigante,

pârâta a promovat o acțiune în constatare, la judecătoria Slatina, care, după

mai multe cicluri procesuale, a fost soluționată definitiv prin decizia nr. 1313

din 13 decembrie 1999, a Curții de Apel Craiova, secția comercială, în sensul

că s-a menținut sentința nr. 1085/6 iulie 1999, pronunțată de Tribunalul Olt,

prin care a fost respinsă atât acțiunea în constatare formulată de pârâtă, cât

și cererea de evacuare introdusă de reclamantă, astfel că pârâta continuă să

folosească fără drept spațiul în discuție.

Mai susține reclamanta, că

instanțele care au soluționat pricina, ar fi recomandat pârâtei să introducă o

acțiune în realizarea dreptului, pe baza promisiunii de vânzare-cumpărare, însă

aceasta nu a promovat o astfel de acțiune din anul 1992.

În apărare, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii principale, pe motiv că în cauză ar exista autoritate de

lucru judecat, iar pe cale reconvențională a cerut să se constate că este

proprietara exclusivă a suprafeței de 26 m.p. din spațiul în litigiu, pentru

care a achitat prețul corespunzător, stabilit prin convenția încheiată cu

reclamanta.

Prin sentința nr. 196 din 12 aprilie

2001, Tribunalul Olt, Slatina. secția comercială și de contencios administrativ,

a respins acțiunea formulată de reclamanta, R.G. împotriva pârâtei, SC A.N. SRL

Slatina, având ca obiect evacuarea pârâtei din spațiul în suprafață de 26 m.p.,

precum și cererea reconvențională formulată de pârâtă prin care aceasta a

solicitat constatarea calității de proprietar al spațiului în suprafață de 26

m.p., ca neîntemeiată, reținând că în cauză există autoritate de lucru judecat.

De asemenea, a fost respinsă ca tardiv

depusă, cererea intitulată „precizări la cererea reconvențională” formulată de

pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că prin sentința nr. 1085 bis din 6 iulie 1999,

pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr. 4434/1999, rămasă definitivă și

irevocabilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în constatare a dreptului

de proprietate formulată de SC A.N. SRL Slatina, prin reprezentant legal,

împotriva pârâtei, R.G. (reclamantă în cauza de față), și ca neîntemeiată

cererea reconvențională având ca obiect evacuarea reclamantei, SC A.N. SRL

Slatina.

În consecință, față de sentința nr. 1085

bis din 6 iulie 1999, rămasă definitivă și irevocabilă, prima instanță a

reținut că în cauză există autoritate de lucru judecat, fiind identitate de

obiect, cauză și părți.

A mai reținut prima instanță, că,

întrucât cererea pârâtei, SC A.N. SRL Slatina, intitulată „precizare la cererea

reconvențională”, a fost depusă la încheierea dezbaterilor în fond, și aceasta

urmează a fi respinsă ca tardiv introdusă.

Împotriva susmenționatei sentințe,

au declarat apel, atât reclamanta, R.G., cât și pârâta, SC A.N. SRL Slatina.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială,

prin decizia nr. 820 din 29 august 2001, a respins ca nefondate ambele apeluri,

reținând în fundamentarea soluției că bine a considerat prima instanță, că în

cauză există autoritate de lucru judecat, și că de asemenea cererea intitulată

„precizări la cererea reconvențională” formulată de pârâta, SC A.N. SRL, a fost

depusă tardiv, situație în care soluția de respingere și a acestei cereri este

temeinică.

Împotriva acestei ultime hotărâri au

declarat recurs, reclamanta, R.G., și pârâta, SC A.N. SRL Slatina.

Cu privire la recursul declarat de

reclamantă, R.G., se constată că aceasta reia, sub forma criticilor îndreptate

împotriva deciziei atacate, susținerile făcute la fond și care au constituit

ulterior și motive de apel, invocând ca motive de casare dispozițiile art. 304 pct.

9 din C. proc. civ.

Astfel, susține că în mod greșit

instanțele, cu referire specială la instanța de apel, au reținut că în cauză

sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. civ., care statuează autoritatea de

lucru judecat, deoarece, deși în speță există identitate de părți și obiect,

totuși cauza este diferită, întrucât când a fost respinsă cererea

reconvențională a reclamantei formulată în dos. nr. 4434/1999 al Tribunalului

Olt, Slatina, având ca obiect evacuarea, instanța nu a analizat titlul său de

proprietate, ci soluția s-a bazat pe o convenție nedefinitivă încheiată între

părți, în temeiul căreia reclamanta din acel dosar (pârâta în cauza de față) ar

fi fost îndreptățită să formuleze o acțiune în realizarea dreptului și nu o

acțiune în constatare.

Or, în condițiile în care pârâta nu

și-a valorificat drepturile nici după 2 ani de la data pronunțării soluției, și

nici în prezentul dosar nu a introdus o acțiune în revendicare, reclamanta a

invocat în favoarea sa nu existența promisiunii de vânzare (care putea

constitui eventual temeiul acțiunii în revendicare pe care pârâta nu a

formulat-o), ci a titlului de proprietate concretizat în contractul de vânzare

cumpărare nr. 452111/21 mai 1992, ceea ce duce la concluzia că pricinile aveau

cauze diferite, și ca atare, discutabil s-a reținut, în speță, excepția

autorității de lucru judecat, cu consecința respingerii acțiunii și respectiv a

apelului.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Corect a reținut instanța de apel,

la fel ca instanța de fond, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1201

din C. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat, deoarece în litigiile

care au avut loc între părți, respectiv cel care a format obiectul dosarului nr.

4434/1999 și cel ce formează obiectul dosarului de față, există triplă

identitate de părți, obiect și cauză, și deci că operează excepția autorității

de lucru judecat.

Faptul că cererea reconvențională

formulată de reclamanta, R.G., în calitate de pârâtă în primul dosar

(4434/1999), a fost respinsă ca neîntemeiată, fără ca instanța fondului să

analizeze titlul său de proprietate, și că această soluție s-a bazat pe o

convenție ulterioară, nedefinitivă, încheiată între părți, în temeiul căreia

s-a concluzionat că reclamanta, SC A.N. SRL, din acel dosar (nr. 4434/1999), ar

fi îndreptățită să introducă o acțiune în realizarea dreptului și nu în

constatare, nu poate înlătura concluzia celor două instanțe, în sensul că cele

două cauze ar avea cauze diferite, și deci, că în speță s-a reținut greșit că

operează autoritatea de lucru judecat, din moment ce cauza celor două litigii

este aceeași, adică constatarea dreptului de proprietate al reclamantei și

asupra spațiului în suprafață de 26 m.p. din care s-a solicitat evacuarea

pârâtei din totalul suprafeței de 93 m.p., cumpărată de aceasta în baza

contractului de vânzare-cumpărare nr. 452111/21 mai 1992.

În concluzie, bine instanțele au

reținut că, cele două pricini au aceeași cauză, și deci că, în speță, sunt

incidente dispozițiile art. 1201 C. civ., adică cu alte cuvinte, că operează

autoritatea de lucru judecat.

Așa fiind, recursul reclamantei

urmează a fi respins ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de

pârâta, SC A.N. SRL, se constată că acesta critică soluțiile pronunțate în

cauză, pe motiv că deși a depus la fond o cerere de modificare a cererii

reconvenționale inițiale, prin care a solicitat constatarea dreptului său de proprietate

asupra spațiului în suprafață de 26 m.p. și ca urmare prin precizările din 9

aprilie 2001, a solicitat ca reclamanta să fie obligată să-i lase, în liniștită

proprietate și deplină folosință, spațiul în suprafața menționată mai sus

(adică cu ale cuvinte a transformat acțiunea în constatarea dreptului într-o

acțiunea în realizare), totuși, prima instanță a respins ca tardiv introduse

aceste precizări, astfel că, instanța de apel, respingând apelul și menținând

soluția, a pronunțat la rândul ei o decizie criticabilă mai ales în contextul

în care, în concluziile orale reclamanta, R.G., prin apărătorul său, a

recunoscut calitatea de proprietar a pârâtei pentru suprafața de 26 m.p.

revendicată de aceasta, și deci, cererea modificatoare era întemeiată.

Recursul pârâtei nu este fondat.

Din examinarea probelor administrate

în cauză, rezultă că, în prezentul dosar, instanța fondului a fost investită cu

acțiunea principală formulată de reclamanta R.G., împotriva pârâtei, SC A.N.

SRL, prin care reclamanta a solicitat a se dispune evacuarea pârâtei din

spațiul comercial în suprafață de 26 m.p., precum și cu cererea reconvențională

introdusă de pârâtă, prin care aceasta a solicitat tribunalului, să constate că

este proprietara exclusivă a unui spațiu în suprafață de 26 m.p., din al cărei

preț a fost achitat din totalul suprafeței de 93 m.p., cumpărată de reclamantă

potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 45211/21 mai 1999.

Deci, instanța fondului era datoare,

ceea ce de fapt a și făcut, să se pronunțe numai în limitele investirii și pe

cale de consecință, să administreze probe, numai în raport de cadrul procedural

stabilit de părți.

Ca atare, cum pârâta a depus

precizările prin care a transformat obiectul cererii reconvenționale inițiale,

prin care solicitase constatarea dreptului de proprietate asupra spațiului

comercial, în suprafață de 26 m.p., în acțiune în realizarea dreptului,

respectiv într-o acțiune în revendicare, abia la data de 9 aprilie 2001, după

încheierea dezbaterilor și judecarea cauzei în fond, se constată că indiferent

de susținerile pârâtei și de dispozițiile legale pe care aceasta își

fundamentează criticile, bine tribunalul a considerat că precizările la cererea

reconvențională au fost depuse tardiv, și a dispus respingerea acestora ca atare.

Pe cale de consecință, instanța de

apel, respingând apelul pârâtei și menținând sentința primei instanțe, a

pronunțat o soluție temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarat

împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta, R.G., și pârâta, SC A.N. SRL Slatina, împotriva deciziei nr. 820

din 29 august 2001, a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 12 februarie 2004.