ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 561/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 ianuarie 2001, reclamanta, R.G., a chemat în judecată pe pârâta, SC A.N. SRL Slatina, reprezentată de asociatul unic A.M.M., solicitând instanței, ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună evacuarea pârâtei din spațiul comercial în suprafață de 26 m.p., situat în Slatina, jud. Olt, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta, a arătat că în urma licitației organizate de SC O.T. SA Slatina, a adjudecat un spațiu comercial în suprafață de 93 m.p., conform procesului verbal de adjudecare din 8 mai 1992, și că ulterior, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 45211/21 mai 1992, a devenit proprietara exclusivă a acestuia.

Din suprafața menționată, pârâta a deținut, în baza contractului de locație, suprafața de 26 m.p. pe care a continuat s-o folosească până în anul 1995, când contractul de locație a expirat, această situație, constituind una din clauzele din contractul de vânzare-cumpărare. În urma intervenirii, anterior expirării contractului de locație, a unor neînțelegeri între părțile litigante, pârâta a promovat o acțiune în constatare, la judecătoria Slatina, care, după mai multe cicluri procesuale, a fost soluționată definitiv prin decizia nr. 1313 din 13 decembrie 1999, a Curții de Apel Craiova, secția comercială, în sensul că s-a menținut sentința nr. 1085/6 iulie 1999, pronunțată de Tribunalul Olt, prin care a fost respinsă atât acțiunea în constatare formulată de pârâtă, cât și cererea de evacuare introdusă de reclamantă, astfel că pârâta continuă să folosească fără drept spațiul în discuție.

Mai susține reclamanta, că instanțele care au soluționat pricina, ar fi recomandat pârâtei să introducă o acțiune în realizarea dreptului, pe baza promisiunii de vânzare-cumpărare, însă aceasta nu a promovat o astfel de acțiune din anul 1992. În apărare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii principale, pe motiv că în cauză ar exista autoritate de lucru judecat, iar pe cale reconvențională a cerut să se constate că este proprietara exclusivă a suprafeței de 26 m.p. din spațiul în litigiu, pentru care a achitat prețul corespunzător, stabilit prin convenția încheiată cu reclamanta. Prin sentința nr. 196 din 12 aprilie 2001, Tribunalul Olt, Slatina. secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta, R.G.

împotriva pârâtei, SC A.N. SRL Slatina, având ca obiect evacuarea pârâtei din spațiul în suprafață de 26 m.p., precum și cererea reconvențională formulată de pârâtă prin care aceasta a solicitat constatarea calității de proprietar al spațiului în suprafață de 26 m.p., ca neîntemeiată, reținând că în cauză există autoritate de lucru judecat. De asemenea, a fost respinsă ca tardiv depusă, cererea intitulată „precizări la cererea reconvențională” formulată de pârâtă. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin sentința nr. 1085 bis din 6 iulie 1999, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr. 4434/1999, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea în constatare a dreptului de proprietate formulată de SC A.N.

SRL Slatina, prin reprezentant legal, împotriva pârâtei, R.G. (reclamantă în cauza de față), și ca neîntemeiată cererea reconvențională având ca obiect evacuarea reclamantei, SC A.N. SRL Slatina. În consecință, față de sentința nr. 1085 bis din 6 iulie 1999, rămasă definitivă și irevocabilă, prima instanță a reținut că în cauză există autoritate de lucru judecat, fiind identitate de obiect, cauză și părți. A mai reținut prima instanță, că, întrucât cererea pârâtei, SC A.N. SRL Slatina, intitulată „precizare la cererea reconvențională”, a fost depusă la încheierea dezbaterilor în fond, și aceasta urmează a fi respinsă ca tardiv introdusă. Împotriva susmenționatei sentințe, au declarat apel, atât reclamanta, R.G., cât și pârâta, SC A.N.

SRL Slatina. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 820 din 29 august 2001, a respins ca nefondate ambele apeluri, reținând în fundamentarea soluției că bine a considerat prima instanță, că în cauză există autoritate de lucru judecat, și că de asemenea cererea intitulată „precizări la cererea reconvențională” formulată de pârâta, SC A.N. SRL, a fost depusă tardiv, situație în care soluția de respingere și a acestei cereri este temeinică. Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs, reclamanta, R.G., și pârâta, SC A.N. SRL Slatina. Cu privire la recursul declarat de reclamantă, R.G., se constată că aceasta reia, sub forma criticilor îndreptate împotriva deciziei atacate, susținerile făcute la fond și care au constituit ulterior și motive de apel, invocând ca motive de casare dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ. Astfel, susține că în mod greșit instanțele, cu referire specială la instanța de apel, au reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. civ., care statuează autoritatea de lucru judecat, deoarece, deși în speță există identitate de părți și obiect, totuși cauza este diferită, întrucât când a fost respinsă cererea reconvențională a reclamantei formulată în dos. nr. 4434/1999 al Tribunalului Olt, Slatina, având ca obiect evacuarea, instanța nu a analizat titlul său de proprietate, ci soluția s-a bazat pe o convenție nedefinitivă încheiată între părți, în temeiul căreia reclamanta din acel dosar (pârâta în cauza de față) ar fi fost îndreptățită să formuleze o acțiune în realizarea dreptului și nu o acțiune în constatare.

Or, în condițiile în care pârâta nu și-a valorificat drepturile nici după 2 ani de la data pronunțării soluției, și nici în prezentul dosar nu a introdus o acțiune în revendicare, reclamanta a invocat în favoarea sa nu existența promisiunii de vânzare (care putea constitui eventual temeiul acțiunii în revendicare pe care pârâta nu a formulat-o), ci a titlului de proprietate concretizat în contractul de vânzare cumpărare nr. 452111/21 mai 1992, ceea ce duce la concluzia că pricinile aveau cauze diferite, și ca atare, discutabil s-a reținut, în speță, excepția autorității de lucru judecat, cu consecința respingerii acțiunii și respectiv a apelului. Recursul reclamantei nu este fondat.

Corect a reținut instanța de apel, la fel ca instanța de fond, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1201 din C. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat, deoarece în litigiile care au avut loc între părți, respectiv cel care a format obiectul dosarului nr. 4434/1999 și cel ce formează obiectul dosarului de față, există triplă identitate de părți, obiect și cauză, și deci că operează excepția autorității de lucru judecat. Faptul că cererea reconvențională formulată de reclamanta, R.G., în calitate de pârâtă în primul dosar (4434/1999), a fost respinsă ca neîntemeiată, fără ca instanța fondului să analizeze titlul său de proprietate, și că această soluție s-a bazat pe o convenție ulterioară, nedefinitivă, încheiată între părți, în temeiul căreia s-a concluzionat că reclamanta, SC A.N.

SRL, din acel dosar (nr. 4434/1999), ar fi îndreptățită să introducă o acțiune în realizarea dreptului și nu în constatare, nu poate înlătura concluzia celor două instanțe, în sensul că cele două cauze ar avea cauze diferite, și deci, că în speță s-a reținut greșit că operează autoritatea de lucru judecat, din moment ce cauza celor două litigii este aceeași, adică constatarea dreptului de proprietate al reclamantei și asupra spațiului în suprafață de 26 m.p. din care s-a solicitat evacuarea pârâtei din totalul suprafeței de 93 m.p., cumpărată de aceasta în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 452111/21 mai 1992. În concluzie, bine instanțele au reținut că, cele două pricini au aceeași cauză, și deci că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 1201 C. civ., adică cu alte cuvinte, că operează autoritatea de lucru judecat.

Așa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat. Cu privire la recursul declarat de pârâta, SC A.N. SRL, se constată că acesta critică soluțiile pronunțate în cauză, pe motiv că deși a depus la fond o cerere de modificare a cererii reconvenționale inițiale, prin care a solicitat constatarea dreptului său de proprietate asupra spațiului în suprafață de 26 m.p.

și ca urmare prin precizările din 9 aprilie 2001, a solicitat ca reclamanta să fie obligată să-i lase, în liniștită proprietate și deplină folosință, spațiul în suprafața menționată mai sus (adică cu ale cuvinte a transformat acțiunea în constatarea dreptului într-o acțiunea în realizare), totuși, prima instanță a respins ca tardiv introduse aceste precizări, astfel că, instanța de apel, respingând apelul și menținând soluția, a pronunțat la rândul ei o decizie criticabilă mai ales în contextul în care, în concluziile orale reclamanta, R.G., prin apărătorul său, a recunoscut calitatea de proprietar a pârâtei pentru suprafața de 26 m.p. revendicată de aceasta, și deci, cererea modificatoare era întemeiată.

Recursul pârâtei nu este fondat. Din examinarea probelor administrate în cauză, rezultă că, în prezentul dosar, instanța fondului a fost investită cu acțiunea principală formulată de reclamanta R.G., împotriva pârâtei, SC A.N. SRL, prin care reclamanta a solicitat a se dispune evacuarea pârâtei din spațiul comercial în suprafață de 26 m.p., precum și cu cererea reconvențională introdusă de pârâtă, prin care aceasta a solicitat tribunalului, să constate că este proprietara exclusivă a unui spațiu în suprafață de 26 m.p., din al cărei preț a fost achitat din totalul suprafeței de 93 m.p., cumpărată de reclamantă potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 45211/21 mai 1999. Deci, instanța fondului era datoare, ceea ce de fapt a și făcut, să se pronunțe numai în limitele investirii și pe cale de consecință, să administreze probe, numai în raport de cadrul procedural stabilit de părți.

Ca atare, cum pârâta a depus precizările prin care a transformat obiectul cererii reconvenționale inițiale, prin care solicitase constatarea dreptului de proprietate asupra spațiului comercial, în suprafață de 26 m.p., în acțiune în realizarea dreptului, respectiv într-o acțiune în revendicare, abia la data de 9 aprilie 2001, după încheierea dezbaterilor și judecarea cauzei în fond, se constată că indiferent de susținerile pârâtei și de dispozițiile legale pe care aceasta își fundamentează criticile, bine tribunalul a considerat că precizările la cererea reconvențională au fost depuse tardiv, și a dispus respingerea acestora ca atare. Pe cale de consecință, instanța de apel, respingând apelul pârâtei și menținând sentința primei instanțe, a pronunțat o soluție temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarat împotriva acesteia urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta, R.G., și pârâta, SC A.N. SRL Slatina, împotriva deciziei nr. 820 din 29 august 2001, a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2004.