ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2398/2012

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta SC S. SRL Slatina a chemat

în judecată pârâtele SC O.S. SRL Slatina și SC O. SA Slatina - prin lichidator

judiciar P. SPRL, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat, la data de 13

ianuarie 2004, între SC O. SA și SC O.S. SRL și să fie obligată pârâta la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

nr. 510 din l aprilie 2009, Tribunalul Olt a respins acțiunea reclamantei pentru

lipsa calității procesuale active, cu motivarea că acțiunea trebuie să aibă un

subiect activ calificat, menționat expres de dispozițiile art. 65 din Legea nr.

64/1995, calitate pe care reclamata nu o are.

Prin decizia

nr. 174 din 28 septembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a

admis apelul declarat de reclamanta SC S. SRL Slatina. A desființat sentința

nr. 510 din 01 aprilie 2009 a Tribunalului Olt, secția comercială și de

contencios administrativ, iar cauza trimisă spre rejudecare instanței de fond.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța de apel a constatat că tribunalul a fost învestit cu

o acțiune de drept comun în constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 13 ianuarie 2004 între SC O.S. SRL

Slatina și SC O. SA, temeiul acțiunii reprezentându-l art. 948 pct. 4 C. civ.

Recursul declarat

de pârâta SC O.S. SRL împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin

decizia nr.1754 din 18 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția comercială.

Pentru a

pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că reclamanta SC S. SRL are

legitimare procesuală în promovarea acțiunii, care nu se încadrează în

ipotezele reglementate prin Legea insolvenței, putând fi promovată în condițiile

și termenele expres reglementate.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Tribunalului Olt.

În rejudecarea

cauzei, Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, a

pronunțat sentința nr. 1202 din 26 noiembrie 2010, prin care a admis cererea

reclamantei SC S. SRL Slatina și a constatat nulitatea absolută a contractului

de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 115 din 13 ianuarie 2004.

Apelul declarat

de apelanta pârâtă SC O.S. SRL prin administrator B.M. a fost admis prin

decizia nr. 69 din 11 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

comercială. A fost schimbată sentința nr. 1202 din 26 noiembrie 2010 a

Tribunalului Olt, secția comercială și de contencios administrativ, în sensul

că a fost respinsă acțiunea.

Pentru a

pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința

apelata, prima instanță a reținut că actul autentic, respectiv contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 115 din 13 ianuarie 2004, încheiat între

SC O. SA, în calitate de vânzător, și SC O.S. SRL SLATINA, în calitate de

cumpărător, consfințește vânzarea bunurilor menționate în facturile fiscale nr.

5677301 din 28 noiembrie 2003 și 5677349 din 09 ianuarie 2004, însă, deși

prețul prevăzut în contract este același cu cel din facturi, au fost adăugate

bunurilor din cele două înscrisuri un depozit de fier vechi în suprafață de

106,66 mp și o baracă de sârmă sudată situată pe suprafața de 1572,12 mp.

Instanța a

apreciat că adăugarea acestor bunuri s-a realizat cu intenția de fraudă, demonstrată

și de faptul că respectivul contract a fost încheiat între U.E., în calitate de

director general, pentru vânzătoare și soțul său U.M., pentru cumpărătoare.

În

conformitate cu dispozițiile art. 948, art. 966, art. 968 C. civ. și art. 80

alin. (2) din Legea nr. 85/2006, având în vedere faptul că la dosar nu au fost

depuse dovezi cu privire la achitarea prețului, instanța a reținut existența

cauzei

ilicite

la încheierea actului,

motiv pentru care a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.

Instanța de

apel, din examinarea sentinței a constatat că s-a reținut corect că, potrivit

dispozițiilor art. 948 C. civ., condițiile esențiale pentru valabilitatea unei

convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care

se obligă, un obiect determinat și o cauză licită, iar, în conformitate cu

prevederile art. 966 C. civ., obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă

sau nelicită nu poate avea niciun efect.

Conținutul

acestei condiții de valabilitate a cauzei este precizat de art. 968 C. civ.:

„Cauza este nelicită când este prohibită de lege, când este contrarie bunelor

moravuri sau ordinii publice". Deci cauza este ilicită când rezultatul ce

se tinde a se obține și care a constituit motivul impulsiv și determinant la

încheierea actului juridic

civil,

reprezintă considerația unui scop nepermis, contrar ordinei publice, economice

și sociale.

Cum nulitatea

absolută este sancțiunea ce intervine în cazul încălcării unei dispoziții

legale care ocrotește un interes general în momentul încheierii actului juridic

civil, doar în cazul în care se dovedește că la acest moment scopul urmărit de

părți a contravenit dispozițiilor legale imperative, ordinii publice sau

regulilor de conviețuire socială, se aplică această sancțiune.

S-a mai

reținut că, în speță, motivele invocate de reclamantă referitoare la încheierea

actului juridic cu încălcarea unor interdicții ce au ca scop ocrotirea unor

interese personale (neaprobarea vânzării de AGA, calitatea persoanelor care au

semnat actul, inexistența dovezilor privind plata prețului, care, de altfel,

este contrazisă de mențiunea făcută în contractul de vânzare-cumpărare,

autentificat sub nr. 115 din 13 ianuarie 2004 de BNP R.S.B., privind plata în

întregime a prețului în cuantum de 2.106.910,984 lei) nu sunt de natură să

contureze cauza

ilicită

a contractului

de vânzare-cumpărare, astfel cum a reținut instanța.

Împotriva

acestei decizii, reclamanta SC S. SRL Slatina a declarat recurs, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii

apelului și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind temeinică și

legală.

În motivarea

recursului, se susține de către recurentă că deși a arătat care sunt cauzele

nepermise de lege la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, instanța de

apel, înlăturându-le în mod nepermis, a apreciat că nulitatea absolută pentru

cauză

ilicită

poate interveni numai

atunci când se invocă încălcarea unui interes obștesc.

De asemenea,

în mod contradictoriu, instanța de apel a reținut că motivele invocate de

reclamantă referitoare la încheierea actului juridic cu încălcarea unei

interdicții au ca scop ocrotirea unor interese personale.

Pe de altă

parte, instanța de apel deși a reținut că reclamanta este îndreptățită să

invoce nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, ulterior a concluzionat că

subscrisa nu a dovedit cauza de nulitate invocată.

În aceste

condiții, hotărârea instanței de apel este lovită de nulitate absolută,

întrucât nu a lămurit printr-o motivare pertinentă și întemeiată pe textul de

lege, condițiile în care nu operează nulitatea absolută atunci când sunt

încălcate normele imperative edictate pentru încheierea actului juridic dintre

cele două societăți comerciale.

Cel de-al

doilea motiv de recurs invocat vizează lipsa de temei legal și încălcarea

prevederilor art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 C. civ.

Se susține

că, analiza instanței de apel referitoare la cauza

ilicită,

prin explicarea necesității unui scop nepermis, contrar

ordinii publice, economice și sociale, a fost făcută fără prezentarea unui text

de lege care să reflecte inexistența unui interes general, hotărârea fiind

lipsită de temei legal sub acest aspect.

Se mai arată

că, din actele dosarului rezultă însă, rară echivoc, faptul că la data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 13 ianuarie 2004, operațiunile

de înstrăinare au avut ca scop fraudarea drepturilor și intereselor legitime

ale societății vânzătoare SC O. SA care s-au răsfrânt asupra drepturilor

patrimoniale ale SC S. SRL, dobânditoare cu titlu particular. Scopul fraudării

și existența cauzei ilicite rezultă din încălcarea dispozițiilor Legii nr.

31/1990, prezumate și de dispozițiile art. 61 din Legea nr. 64/1995

(actualmente art. 79 și art. 80 din Legea nr. 85/2006), cum în mod corect a

reținut instanța de fond.

In mod

nelegal, instanța de apel a motivat și reținut plata prețului, cu încălcarea

dispozițiilor art. 1294 și art. 1295 C. civ., întrucât astfel cum rezultă din

contractul de vânzare-cumpărare plata prețului a fost efectuată anterior

încheierii actului prin facturile fiscale.

Analizând

decizia atacată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele

ce urmează:

Critica

recurentei subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. prin prisma căreia s-a invocat ipoteza vizând motivarea

contradictorie a deciziei recurate este fondată.

Astfel, deși

în decizia atacată se face referire la cauza

ilicită

care trebuie să conducă la anularea contractului, instanța respinge totuși

acțiunea cu motivarea că nu se încalcă un interes obștesc [fila 4 alin. (9) din

decizia atacată].

De asemenea,

deși în considerentele deciziei recurate se reține că reclamanta este

îndreptățită să invoce nulitatea contractului și sunt prezentate probatoriile

administrate sub acest aspect, se ajunge la concluzia că nu a fost dovedită

cauza de nulitate [fila 4 alin. (10) din decizia atacată].

Așadar, este

mai mult decât evident că decizia atacată cuprinde o motivare contradictorie

determinată de un probatoriu insuficient și de un raționament logico-juridic

eronat.

In ceea ce

privește critica subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., prin prisma căruia s-a invocat lipsa de temei legal a deciziei

recurate, precum și încălcarea art. 948 pct. 4, art. 966 și art. 968 C. civ.,

se constată, de asemenea, că este fondată.

Sub acest

aspect, se constată că în motivarea deciziei recurate nu este prezentat temeiul

legal care să reflecte inexistența interesului general ocrotit și încălcat prin

actul juridic dedus judecății. Totodată, lipsesc dovezile care să justifice sau

nu îndeplinirea condițiilor prealabile vânzării impuse de dispozițiile art. 115

din Legea nr. 31/1990.

Este util de

subliniat că o hotărâre trebuie să respecte exigențele art. 6 paragraf 1 CEDO,

întrucât, conform jurisprudenței CEDO, noțiunea de proces echitabil presupune

ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au

fost supuse analizei, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Prin urmare,

constatând că se confirmă motivele de nelegalitate reglementate de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 314 C.

proc. civ., urmează să admită recursul reclamantei, să caseze decizia atacată

și să trimită cauza pentru stabilirea deplină a împrejurărilor de fapt ale

pricinii.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta SC S. SRL Slatina împotriva deciziei nr. 69 de

la 11 mai

2011

pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția comercială.

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 mai 2012.