ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 462/2006

Asupra recursurilor, din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 20

octombrie 2003, SC C. SA Slatina a chemat în judecată pe pârâtele SC R. SRL

Slatina și SC M. SRL Slatina pentru a se dispune revocarea contractelor de

vânzare cumpărare prin care pârâta SC R. SRL Slatina a înstrăinat bunurile

mobile și imobile din patrimoniul său către SC M. SRL Slatina cu scopul de a

împiedica urmărirea silită a acestora și de a-și diminua patrimoniul pentru a

se sustrage de la achitarea debitului către reclamantă.

În motivare a arătat că din contractul

de vânzare cumpărare pârâta SC R. SRL Slatina a contractat de la reclamantă

cantitatea de 15.00 tone grâu util, recolta anului 2001, din care s-a livrat

6.550 tone grâu în valoare de 20.817.281.718 lei, din care pârâta a achitat

numai o parte, rămânând o diferență de 14.358.905.573 lei, motiv pentru care

reclamanta a acționat-o în judecată și prin sentința nr. 25/2003 a Curții de

Apel Craiova a fost obligată să-i plătească 20.478.779.114 lei preț și majorări

de întârziere, plus 262.882.992 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se sustrage de la plata

sumei chiar în timpul procesului, asociatul unic al societății, I.P. a cesionat

în mod formal părțile sociale, și-a schimbat denumirea societății și sediul

acesteia și în mod fictiv a vândut către SC M. SRL ce aveau administrator unic

pe I.R., soția asociatului I.P., bunurile societății.

Prin sentința nr. 74 din 18

februarie 2004, a Tribunalului Olt, pronunțată în dosarul nr. 8215/2003 s-a

admis acțiunea reclamantei, s-au desființat facturile din 18 iulie 2002, 1

iulie 2002, 31 iulie 2002, 23 septembrie 2002, emise de către SC R. SRL către

SC M. SRL, urmând ca bunurile să revină în patrimoniul debitoarei SC R. SRL,

pentru a putea fi urmărite, în vederea executării creanței creditoarei SC C. SA

Slatina.

Apelul declarat de pârâții SC M. SRL

și I.P. împotriva sentinței civile nr. 74/2004 a fost admis prin decizia nr. 276

din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, deoarece la data

soluționării cauzei în fond procedura de citare cu pârâții nu a fost legal

îndeplinită și în consecință s-a anulat sentința și s-a fixat termen pentru

soluționare în fond la data de 2 septembrie 2004, după care s-a pronunțat

decizia nr. 59 din 28 februarie 2005, prin care s-a admis acțiunea și s-a

dispus anularea actelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâtele SC R. SRL

Slatina și SC M. SRL Slatina și materializate în facturile din 18 iulie 2002, 1

iulie 2002, 31 iulie 2002, 23 septembrie 2002, cu consecința revenirii

bunurilor în patrimoniul pârâtei SC R. SRL.

Au fost obligate pârâtele la plata

sumei de 103.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 975 C.

civ., deoarece în perioada 1 iulie 2002 – 23 septembrie 2002 pârâta SC R. SRL

Slatina (având asociați pe I.P. și soția sa I.R. și administrator pe I.P.) a

vândut bunurile mobile și imobile pârâtei SC M. SRL Slatina, societate la care

asociat unic este I.P., pentru a crea o stare de insolvabilitate pârâtei

vânzătoare care fusese obligată prin decizia civilă nr. 25/2003 a Curții de

Apel Craiova, la plata sumei de 14.358.905.573 lei cu titlu de preț al

mărfurilor livrate de reclamanta SC C. SA Slatina.

Împotriva deciziilor nr. 276/2004 și

nr. 59/2005 au declarat recurs pârâții SC M. SRL Slatina și I.P., solicitând

admiterea recursurilor, casarea deciziilor atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța competentă Judecătoria Slatina sau, în subsidiar

modificarea deciziei nr. 59/2005 în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC C.

SA Slatina.

În motivarea recursurilor se

susține, în esență, că în primă instanță competența soluționării cauzei

aparține judecătoriei și nu tribunalului (însă acest aspect nu a fost sesizat

nici de Tribunalul Olt și nici de Curtea de Apel Craiova) deoarece acțiunea

revocatorie prin care se tinde la întregirea gajului general al creditorului

chirografar are caracter civil, acțiunea pauliană fiind o acțiune personală și

în consecință competența soluționării în fond revine judecătoriei și nu

tribunalului pentru că nu este vorba de o acțiune comercială.

Al doilea motiv de recurs se referă

la soluționarea apelului fără ca procedura de citare cu pârâta SC R. SRL să fie

legal îndeplinită, pârâta nefiind citată la sediul din Craiova.

Prin al treilea și al cincilea motiv

de recurs pârâții susțin că prin decizia atacată s-a acordat ceea ce nu s-a

cerut și s-a aplicat greșit legea, deoarece reclamanta a solicitat prin cererea

introductivă revocarea unor acte juridice frauduloase și nu anularea acestora,

cum s-a dispus prin decizia nr. 59/2002.

De asemenea, curtea a aplicat greșit

legea, deoarece condiția de admisibilitate a acțiunii pauliene privind

coparticiparea frauduloasă a terțului dobânditor nu s-a îndeplinit, deoarece la

data vânzării SC M. SRL (cumpărătorul) era reprezentată de asociatul unic U.M.,

persoană care nu are legături de afinitate sau rudenie cu reprezentantul sau

asociații debitoarei din acel moment, SC R. SRL.

Decizia este criticată, în al

patrulea și al șaselea motiv de recurs, deoarece nu cuprinde motivele pe care

se sprijină în sensul că nu se motivează în practicaua deciziei nr. 59 din 28

februarie 2005 că la termenul din 22 februarie 2005 (când s-au pus concluzii și

s-a amânat pronunțarea la 28 februarie 2005), Curtea a respins cererea pârâtei

SC M. SRL, privind efectuarea expertizei contabile și a omis să se pronunțe

asupra probei cu înscrisuri.

De asemenea, recurenții mai arată că

în mod eronat curtea de apel a reținut că imediat după efectuarea actelor de

înstrăinare I.R. s-a retras din SC R. SRL Slatina, unde a rămas asociat unic I.P.,

deoarece în realitate această retragere a avut loc la data de 7 aprilie 2003

deci la aproape un an de la data vânzării, iar sediul și denumirea societății

SC R. SRL a fost schimbată de noii asociați R.S.D. și I.C., care domiciliau în

Craiova.

Referitor la creanța reclamantei,

pârâții susțin că în mod eronat Curtea a reținut că această creanță era certă,

lichidă și exigibilă anterior vânzării și că vânzarea bunurilor s-a făcut

pentru a se achita creditele contractate la B.C.R., în sumă de 1.200.000.000

lei pentru care se instituiseră ipotecă și gaj asupra bunurilor imobile și

mobile aparținând SC R. SRL Slatina, iar sumele de bani obținute în urma

vânzării bunurilor au fost folosite la plata datoriilor și la alți creditori ca

de pildă S.N.P. P., sucursala Olt.

Recurenții mai susțin că I.P. a avut

calitatea de apelant însă instanța de apel nu a pronunțat decizia și în

contradictoriu cu el.

Înalta Curte, analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs, constată că prin nota de constatare

încheiată de către comisarii G.F.C.M.F., la data de 10 mai 2002, s-a reținut că

pârâta SC R. SRL Slatina avea un debit în sumă de 14.358.905.573 lei,

reprezentând rest de preț pentru 6.495.886 tone grâu și a unor cantități de

motorină livrate de reclamanta SC C. SA în baza contractului din 8 ianuarie

de Apel Craiova, secția comercială, prin care a fost obligată pârâta SC R. SRL

Slatina să plătească reclamantei suma de 20.478.779.174 lei, reprezentând preț

și majorări de întârziere plus 262.882.992 lei cheltuieli de judecată.

În perioada 1 iulie 2002 – 23

septembrie 2002 pârâta SC R. SRL Slatina (al cărui administrator era pârâtul I.P.,

care a semnat, în această calitate, nota de constatare precizată) a vândut

pârâtei SC M. SRL Slatina (care avea ca administrator pe I.R., soția lui I.P.)

cvasitotalitatea bunurilor mobile și imobile ale debitoarei SC R. SRL Slatina,

emițându-se în acest sens cele 9 facturi, actele de vânzare cumpărare încheiate

în scopul împiedicării reclamantei să-și execute creanța.

În consecință în procesul verbal de executare

încheiat de executorul judecătoresc la data de 14 octombrie 2002 reprezentantul

debitoarei a declarat că în patrimoniul debitoarei au mai rămas doar două

tractoare, astfel încât plata creanței de peste douăzeci de miliarde lei,

evident, era imposibilă.

Astfel fiind, Înalta Curte

apreciază, în mod legal instanța de fond și de apel au aplicat dispozițiile art.

975 C. civ., constatând îndeplinite condițiile acțiunii formulate de creditor

care atacă actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor

creditorului.

Împrejurarea că ulterior încheierii

actelor de vânzare cumpărare (1 iulie 2002 – 23 septembrie 2002), prin

hotărârea din 8 octombrie 2002 asociații I.P. și I.R. ai SC R. SRL Slatina au

decis retragerea asociatului I.E.R. din societate și că asociatul unic I.P. a

ieșit din societate cesionând părțile sociale către R.S.D. și I.C., iar aceștia

au adăugat la numele societății două litere, în loc de SC R. SRL au denumit-o

SC R.A.S. SRL și i-au schimbat sediul de la Slatina la Craiova este irelevant

în cauză, fiind doar elemente care probează intenția fostului administrator I.P.

de a nu achita debitul către reclamantă, deși semnase personal procesul-verbal

al gărzii financiare privind cuantumul debitului, proces verbal pe care nu l-a

contestat.

Față de cele ce preced este evident

că natura litigiului este comercială și nu civilă, cum în mod nelegal susțin

recurenții, deoarece obiectul cauzei îl constituie atacarea de către creditor a

unor contracte de vânzare cumpărare încheiate între doi comercianți în scopul

împiedicării executării unei creanțe, de asemenea comerciale. Referitor la

conduita procesuală a pârâților, din actele dosarului rezultă că, deși legal

citați, la fond nu s-au prezentat, nu au solicitat administrarea de probatorii

și nu au invocat excepția caracterului civil a cauzei.

În raport de considerentele expuse,

Înalta Curte constată că motivele de recurs privind caracterul comercial al

cauzei, îndeplinirea condițiilor art. 975 C. civ. și nemotivarea deciziei sunt

nefondate.

De asemenea, celelalte motive de

recurs privind aplicarea greșită a legii, acordarea a ceea ce nu s-a cerut,

neadministrarea tuturor probelor pertinente, necesare și utile cauzei,

nepronunțarea în contradictoriu cu pârâtul I.P. și ca persoană fizică,

necitarea noii societăți SC R.A.S. SRL în Craiova sunt nefondate, deoarece

curtea de apel a administrat toate probele care au format convingerea

admisibilității acțiunii, al cărei fond îl constituie anularea actelor de

vânzare cumpărare încheiate între pârâți în scopul fraudării creditorului și în

consecință faptul că s-a dispus „anularea actelor” deși se ceruse „revocarea”

lor este o chestiune de formă, pe care recurenții o invocă nelegal, în scopul

neachitării debitului constatat de organele gărzii financiare și recunoscut de

pârâți, încă de la data de 10 mai 2002.

În raport de considerentele

înfățișate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate și în

temeiul art. 312 C. proc. civ. le va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

pârâtele SC M. SRL Slatina și I.P. împotriva deciziei nr. 59 din 28 februarie

2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.