ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 462/2006

Asupra recursurilor, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 20 octombrie 2003, SC C. SA Slatina a chemat în judecată pe pârâtele SC R. SRL Slatina și SC M. SRL Slatina pentru a se dispune revocarea contractelor de vânzare cumpărare prin care pârâta SC R. SRL Slatina a înstrăinat bunurile mobile și imobile din patrimoniul său către SC M. SRL Slatina cu scopul de a împiedica urmărirea silită a acestora și de a-și diminua patrimoniul pentru a se sustrage de la achitarea debitului către reclamantă.

În motivare a arătat că din contractul de vânzare cumpărare pârâta SC R. SRL Slatina a contractat de la reclamantă cantitatea de 15.00 tone grâu util, recolta anului 2001, din care s-a livrat 6.550 tone grâu în valoare de 20.817.281.718 lei, din care pârâta a achitat numai o parte, rămânând o diferență de 14.358.905.573 lei, motiv pentru care reclamanta a acționat-o în judecată și prin sentința nr. 25/2003 a Curții de Apel Craiova a fost obligată să-i plătească 20.478.779.114 lei preț și majorări de întârziere, plus 262.882.992 lei cheltuieli de judecată. Pentru a se sustrage de la plata sumei chiar în timpul procesului, asociatul unic al societății, I.P. a cesionat în mod formal părțile sociale, și-a schimbat denumirea societății și sediul acesteia și în mod fictiv a vândut către SC M. SRL ce aveau administrator unic pe I.R., soția asociatului I.P., bunurile societății.

Prin sentința nr. 74 din 18 februarie 2004, a Tribunalului Olt, pronunțată în dosarul nr. 8215/2003 s-a admis acțiunea reclamantei, s-au desființat facturile din 18 iulie 2002, 1 iulie 2002, 31 iulie 2002, 23 septembrie 2002, emise de către SC R. SRL către SC M. SRL, urmând ca bunurile să revină în patrimoniul debitoarei SC R. SRL, pentru a putea fi urmărite, în vederea executării creanței creditoarei SC C. SA Slatina. Apelul declarat de pârâții SC M. SRL și I.P.

împotriva sentinței civile nr. 74/2004 a fost admis prin decizia nr. 276 din 24 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, deoarece la data soluționării cauzei în fond procedura de citare cu pârâții nu a fost legal îndeplinită și în consecință s-a anulat sentința și s-a fixat termen pentru soluționare în fond la data de 2 septembrie 2004, după care s-a pronunțat decizia nr. 59 din 28 februarie 2005, prin care s-a admis acțiunea și s-a dispus anularea actelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâtele SC R. SRL Slatina și SC M. SRL Slatina și materializate în facturile din 18 iulie 2002, 1 iulie 2002, 31 iulie 2002, 23 septembrie 2002, cu consecința revenirii bunurilor în patrimoniul pârâtei SC R. SRL.

Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 103.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 975 C. civ., deoarece în perioada 1 iulie 2002 – 23 septembrie 2002 pârâta SC R. SRL Slatina (având asociați pe I.P. și soția sa I.R. și administrator pe I.P.) a vândut bunurile mobile și imobile pârâtei SC M. SRL Slatina, societate la care asociat unic este I.P., pentru a crea o stare de insolvabilitate pârâtei vânzătoare care fusese obligată prin decizia civilă nr. 25/2003 a Curții de Apel Craiova, la plata sumei de 14.358.905.573 lei cu titlu de preț al mărfurilor livrate de reclamanta SC C. SA Slatina.

Împotriva deciziilor nr. 276/2004 și nr. 59/2005 au declarat recurs pârâții SC M. SRL Slatina și I.P., solicitând admiterea recursurilor, casarea deciziilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă Judecătoria Slatina sau, în subsidiar modificarea deciziei nr. 59/2005 în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC C. SA Slatina. În motivarea recursurilor se susține, în esență, că în primă instanță competența soluționării cauzei aparține judecătoriei și nu tribunalului (însă acest aspect nu a fost sesizat nici de Tribunalul Olt și nici de Curtea de Apel Craiova) deoarece acțiunea revocatorie prin care se tinde la întregirea gajului general al creditorului chirografar are caracter civil, acțiunea pauliană fiind o acțiune personală și în consecință competența soluționării în fond revine judecătoriei și nu tribunalului pentru că nu este vorba de o acțiune comercială.

Al doilea motiv de recurs se referă la soluționarea apelului fără ca procedura de citare cu pârâta SC R. SRL să fie legal îndeplinită, pârâta nefiind citată la sediul din Craiova. Prin al treilea și al cincilea motiv de recurs pârâții susțin că prin decizia atacată s-a acordat ceea ce nu s-a cerut și s-a aplicat greșit legea, deoarece reclamanta a solicitat prin cererea introductivă revocarea unor acte juridice frauduloase și nu anularea acestora, cum s-a dispus prin decizia nr. 59/2002. De asemenea, curtea a aplicat greșit legea, deoarece condiția de admisibilitate a acțiunii pauliene privind coparticiparea frauduloasă a terțului dobânditor nu s-a îndeplinit, deoarece la data vânzării SC M. SRL (cumpărătorul) era reprezentată de asociatul unic U.M., persoană care nu are legături de afinitate sau rudenie cu reprezentantul sau asociații debitoarei din acel moment, SC R. SRL.

Decizia este criticată, în al patrulea și al șaselea motiv de recurs, deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că nu se motivează în practicaua deciziei nr. 59 din 28 februarie 2005 că la termenul din 22 februarie 2005 (când s-au pus concluzii și s-a amânat pronunțarea la 28 februarie 2005), Curtea a respins cererea pârâtei SC M. SRL, privind efectuarea expertizei contabile și a omis să se pronunțe asupra probei cu înscrisuri. De asemenea, recurenții mai arată că în mod eronat curtea de apel a reținut că imediat după efectuarea actelor de înstrăinare I.R. s-a retras din SC R. SRL Slatina, unde a rămas asociat unic I.P., deoarece în realitate această retragere a avut loc la data de 7 aprilie 2003 deci la aproape un an de la data vânzării, iar sediul și denumirea societății SC R. SRL a fost schimbată de noii asociați R.S.D.

și I.C., care domiciliau în Craiova. Referitor la creanța reclamantei, pârâții susțin că în mod eronat Curtea a reținut că această creanță era certă, lichidă și exigibilă anterior vânzării și că vânzarea bunurilor s-a făcut pentru a se achita creditele contractate la B.C.R., în sumă de 1.200.000.000 lei pentru care se instituiseră ipotecă și gaj asupra bunurilor imobile și mobile aparținând SC R. SRL Slatina, iar sumele de bani obținute în urma vânzării bunurilor au fost folosite la plata datoriilor și la alți creditori ca de pildă S.N.P. P., sucursala Olt. Recurenții mai susțin că I.P. a avut calitatea de apelant însă instanța de apel nu a pronunțat decizia și în contradictoriu cu el.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs, constată că prin nota de constatare încheiată de către comisarii G.F.C.M.F., la data de 10 mai 2002, s-a reținut că pârâta SC R. SRL Slatina avea un debit în sumă de 14.358.905.573 lei, reprezentând rest de preț pentru 6.495.886 tone grâu și a unor cantități de motorină livrate de reclamanta SC C. SA în baza contractului din 8 ianuarie 2002. Ulterior, s-a pronunțat sentința civilă nr. 25 din 20 mai 2003 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, prin care a fost obligată pârâta SC R. SRL Slatina să plătească reclamantei suma de 20.478.779.174 lei, reprezentând preț și majorări de întârziere plus 262.882.992 lei cheltuieli de judecată.

În perioada 1 iulie 2002 – 23 septembrie 2002 pârâta SC R. SRL Slatina (al cărui administrator era pârâtul I.P., care a semnat, în această calitate, nota de constatare precizată) a vândut pârâtei SC M. SRL Slatina (care avea ca administrator pe I.R., soția lui I.P.) cvasitotalitatea bunurilor mobile și imobile ale debitoarei SC R. SRL Slatina, emițându-se în acest sens cele 9 facturi, actele de vânzare cumpărare încheiate în scopul împiedicării reclamantei să-și execute creanța. În consecință în procesul verbal de executare încheiat de executorul judecătoresc la data de 14 octombrie 2002 reprezentantul debitoarei a declarat că în patrimoniul debitoarei au mai rămas doar două tractoare, astfel încât plata creanței de peste douăzeci de miliarde lei, evident, era imposibilă.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază, în mod legal instanța de fond și de apel au aplicat dispozițiile art. 975 C. civ., constatând îndeplinite condițiile acțiunii formulate de creditor care atacă actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor creditorului. Împrejurarea că ulterior încheierii actelor de vânzare cumpărare (1 iulie 2002 – 23 septembrie 2002), prin hotărârea din 8 octombrie 2002 asociații I.P. și I.R. ai SC R. SRL Slatina au decis retragerea asociatului I.E.R. din societate și că asociatul unic I.P. a ieșit din societate cesionând părțile sociale către R.S.D. și I.C., iar aceștia au adăugat la numele societății două litere, în loc de SC R. SRL au denumit-o SC R.A.S.

SRL și i-au schimbat sediul de la Slatina la Craiova este irelevant în cauză, fiind doar elemente care probează intenția fostului administrator I.P. de a nu achita debitul către reclamantă, deși semnase personal procesul-verbal al gărzii financiare privind cuantumul debitului, proces verbal pe care nu l-a contestat. Față de cele ce preced este evident că natura litigiului este comercială și nu civilă, cum în mod nelegal susțin recurenții, deoarece obiectul cauzei îl constituie atacarea de către creditor a unor contracte de vânzare cumpărare încheiate între doi comercianți în scopul împiedicării executării unei creanțe, de asemenea comerciale. Referitor la conduita procesuală a pârâților, din actele dosarului rezultă că, deși legal citați, la fond nu s-au prezentat, nu au solicitat administrarea de probatorii și nu au invocat excepția caracterului civil a cauzei.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs privind caracterul comercial al cauzei, îndeplinirea condițiilor art. 975 C. civ. și nemotivarea deciziei sunt nefondate. De asemenea, celelalte motive de recurs privind aplicarea greșită a legii, acordarea a ceea ce nu s-a cerut, neadministrarea tuturor probelor pertinente, necesare și utile cauzei, nepronunțarea în contradictoriu cu pârâtul I.P. și ca persoană fizică, necitarea noii societăți SC R.A.S.

SRL în Craiova sunt nefondate, deoarece curtea de apel a administrat toate probele care au format convingerea admisibilității acțiunii, al cărei fond îl constituie anularea actelor de vânzare cumpărare încheiate între pârâți în scopul fraudării creditorului și în consecință faptul că s-a dispus „anularea actelor” deși se ceruse „revocarea” lor este o chestiune de formă, pe care recurenții o invocă nelegal, în scopul neachitării debitului constatat de organele gărzii financiare și recunoscut de pârâți, încă de la data de 10 mai 2002. În raport de considerentele înfățișate, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate și în temeiul art. 312 C. proc. civ. le va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâtele SC M. SRL Slatina și I.P. împotriva deciziei nr. 59 din 28 februarie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 7 februarie 2006.