ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 528/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 528/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față, după
deliberare, constată următoarele:
Prin decizia comercială nr. 98722
iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a fost
respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta SC T. SRL în contradictoriu
cu intimata pârâtă SC E. SRL, prin reprezentanți F.M.V. și F.D., împotriva
sentinței nr. 1295 din 22 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Olt, secția
comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 477/104/2010.
Asupra apelului
declarat de reclamantă, instanța de apel a constatat
următoarele:
La data de 20 aprilie 2009, reclamanta
SC T. SRL SLATINA a chemat în judecată pe pârâții SC E. SRL Slatina, F.M.V. și
F.D. (în calitatea
acestora de
reprezentanți ai SC E. SRL), solicitând instanței ca pe
baza hotărârii
ce o va pronunța în cauză, să-i oblige pe aceștia să nu mai pătrundă în
imobilul proprietatea sa, să folosească și edifice căi de acces pe propria
proprietate, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Slatina, prin sentința
civilă nr. 236 din 19 ianuarie 2010, a admis excepția necompetenței materiale
și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului Olt, pe considerentul că litigiu are natură comercială.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 477/104/2010,
pe rolul Tribunalului Olt, secția comercială și de contencios administrativ.
La termenul din 12 mai 2010,
reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să cheme în judecata în
calitate de pârâtă doar pe SC E. SRL.
Tribunalul Olt, secția comercială și
de contencios administrativ, prin sentința nr. 1295 din 22 decembrie 2010, a
respins acțiunea.
S-a reținut că, prin contractul de
vânzare - cumpărare nr. 2704 din 26 octombrie 2005, pârâta a devenit
proprietara imobilului compus din 88,21 m.p., iar ulterior același vânzător a
înstrăinat reclamantei o altă parte din același imobil, respectiv suprafața de
171,99 m.p., împreună cu o construcție care se învecinează cu construcția
proprietatea pârâtei.
După cumpărarea construcției,
reclamanta a restricționat accesul pârâtei la subsolul și etajul imobilului,
prin montarea și blocarea unor uși, astfel că, deși prin contractul de vânzare
cumpărare s-a prevăzut că intrarea în spațiul vândut să se facă prin str.
Lipscani, din probele administrate a rezultat că este imposibilă comunicarea cu
subsolul și etajul clădirii, din str. Lipscani.
Tribunalul a constatat că respectivele
aspecte au mai fost analizate de instanța anterioară într-un litigiu similar
declanșat între G.C., B.I.C. și SC E. SRL constatându-se irevocabil că accesul
la subsolul și etajul imobilului nu se face prin intrarea de pe strada
Lipscani, ci numai pe scara de acces din strada Eminescu.
Din raportul de expertiză întocmit în
cauză, rezultă cu certitudine că societatea pârâtă a folosit accesul pentru
spațiile cumpărate prin stradelele care fac legătura între str. Lipscani și
str. Eminescu, începând cu data cumpărării imobilului, situație care era
cunoscută de către reclamantă la data achiziționării imobilului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat
apel reclamanta SC T. SRL.
Analizând actele și lucrările
dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea de Apel a apreciat
apelul ca fiind nefondat.
S-a reținut că principiul adevărului
implică cerința ca toate împrejurările de fapt ale cauzei să fie stabilite de
către instanță în deplină concordanță cu situația de fapt existentă, pentru
aceasta fiind nevoie de administrarea dovezilor.
Administrarea probelor reprezintă o
operație complexă și deosebit de importantă în desfășurarea procesului civil.
În acest context, expertiza reprezintă
un mijloc de dovadă la care instanța sau părțile pot recurge atunci când,
pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare cunoștințe de specialitate
într-un anumit domeniu de activitate.
Constatările tehnico-științifice ale
specialistului poartă numai asupra elementelor de fapt supuse judecății, care
vor fi lăsate la libera apreciere a judecătorului.
În jurisprudență s-a statuat opinia
cum ca, raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă, dar
nici nu trebuie pierdută din vedere, situația când, constatările expertizei nu
au fost combătute prin nici o altă probă, iar concluziile sale evidențiază o
stare de fapt conformă cu realitatea.
A fost nevoie de astfel de precizări,
întrucât apelanta a criticat modul în care instanța de fond a interpretat
constatările expertului desemnat în cauză, evidențiindu-se în principal faptul
că intimata SC E. SRL încalcă dreptul de proprietate ale apelantei SC T. SRL.
Cât privește realitatea de fapt, s-a
constatat că, intimata pârâtă SC E. SRL prin contractul de vânzare - cumpărare nr.
2704 din 26 octombrie 2005, a devenit proprietara imobilului, compus din: 88,21
m.p. teren subsol cu o suprafață de 84,55 m.p., parter constituit din camera de
zi, toaletă și casa scării cu o suprafață utilă, de 65 m.p. și etaj alcătuit
din sufragerie și dormitor cu o suprafață utilă de 50,08 m.p.
S-a menționat în contract că
respectivul imobil este cumpărat de G.C., în calitate de mandatar al lui I.G.I.,
iar intrarea în spațiul vândut se face prin strada Lipscani. Ulterior, apelanta
- pârâtă SC T. SRL a achiziționat de la G.C. și G.E. potrivit contractului de
vânzare - cumpărare nr. 2436 din 27 decembrie 2007, un imobil situat la aceeași
adresă din Slatina, Lipscani, compus din: suprafața de 171,93 m.p. teren
aferent construcției, împreună cu o construcție având în componență subsol
(84,46 m.p.), parter (125,53 m,.p,.) și etaj (120; 171 m.p.), împreună cu
dreptul de coproprietate asupra tuturor părților din imobil care prin natura sa
sau destinația lor sunt în folosință comună a tuturor proprietarilor din
imobil.
Și în acest
contract se menționează că, accesul la etajul imobilului se
face prin stradela care unește străzile
Mihai Eminescu cu Lipscani, după cum parterul imobilului în litigiu cuprinde
atât casa scării cu intrare din stradelă, în indiviziune și casa scării pentru
acces la subsol, cu intrare din strada Lipscani.
Într-adevăr, din contractul intimatei
reiese că intrarea în spațiul vândut urma să se facă prin str. Lipscani, însă
atâta timp cât apelanta reclamantă a restricționat accesul acesteia prin
montarea și blocarea unor uși (aspect evidențiat de expertiză și de schițele de
la dosar) nu se poate spune că SC E. SRL încalcă atributele dreptului de
proprietate ale SC T. SRL
Nu întâmplător a fost invocată Decizia
nr. 2517 din 21 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
comercială, care chiar dacă nu este opozabilă apelantei, constată totuși o
situație de fapt și anume imposibilitatea accesului prin str. Lipscani.
Cat privește soluția propusă de expert
ca SC E. SRL să-și amenajeze la parter o cale de acces pentru etaj, cu acordul
prealabil al Inspectoratului de Construcții O.C.T., Curtea de Apel a apreciat
că aceasta nu este justificată, atâta timp cât pe de o parte poate fi afectată
structura de rezistență a imobilului, iar pe de altă parte intimata nu poate fi
obligată să suporte cheltuielile ridicate pe care le-ar presupune o asemenea
investiție.
Pe de altă parte, s-a reținut că
plângerile penale formulate de parte nu au nicio relevanță asupra speței de
față, nemodificând cu nimic situația de fapt.
Împotriva deciziei pronunțată de
Curtea de Apel, în termen legal, a
declarat
recurs reclamanta care a solicitat modificarea deciziei recurate,
admiterea
apelului, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii formulată de reclamantă.
S-a arătat, în
esență, că intimata refuză să-și creeze accesul la etajul propriei sale clădiri,
pe cheltuiala sa, pe proprietatea sa, iar instanțele care
au soluționat cauza au interpretat
greșit actele de proprietate ale părților.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat
respingerea recursului ca nefondat.
Deși legal citată cu mențiunea de a
achita taxa judiciara de timbru de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei,
recurenta nu s-a conformat.
În consecință, având în vedere
împrejurarea că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar recurenta
nu s-a conformat obligației legale de a timbra recursul, Înalta Curte, în baza art.
20 alin. (3) raportat la art. 11 din Legea nr. 146/1997, va anula recursul ca
netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de
reclamanta SC T. SRL SLATINA împotriva deciziei nr. 98 din 22 iunie 2011,
pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
8 februarie 2012.