ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 528/2012

Asupra recursului de față, după

deliberare, constată următoarele:

Prin decizia comercială nr. 98722

iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a fost

respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta SC T. SRL în contradictoriu

cu intimata pârâtă SC E. SRL, prin reprezentanți F.M.V. și F.D., împotriva

sentinței nr. 1295 din 22 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Olt, secția

comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 477/104/2010.

Asupra apelului

declarat de reclamantă, instanța de apel a constatat

următoarele:

La data de 20 aprilie 2009, reclamanta

SC T. SRL SLATINA a chemat în judecată pe pârâții SC E. SRL Slatina, F.M.V. și

F.D. (în calitatea

acestora de

reprezentanți ai SC E. SRL), solicitând instanței ca pe

baza hotărârii

ce o va pronunța în cauză, să-i oblige pe aceștia să nu mai pătrundă în

imobilul proprietatea sa, să folosească și edifice căi de acces pe propria

proprietate, cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria Slatina, prin sentința

civilă nr. 236 din 19 ianuarie 2010, a admis excepția necompetenței materiale

și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Olt, pe considerentul că litigiu are natură comercială.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 477/104/2010,

pe rolul Tribunalului Olt, secția comercială și de contencios administrativ.

La termenul din 12 mai 2010,

reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să cheme în judecata în

calitate de pârâtă doar pe SC E. SRL.

Tribunalul Olt, secția comercială și

de contencios administrativ, prin sentința nr. 1295 din 22 decembrie 2010, a

respins acțiunea.

S-a reținut că, prin contractul de

vânzare - cumpărare nr. 2704 din 26 octombrie 2005, pârâta a devenit

proprietara imobilului compus din 88,21 m.p., iar ulterior același vânzător a

înstrăinat reclamantei o altă parte din același imobil, respectiv suprafața de

171,99 m.p., împreună cu o construcție care se învecinează cu construcția

proprietatea pârâtei.

După cumpărarea construcției,

reclamanta a restricționat accesul pârâtei la subsolul și etajul imobilului,

prin montarea și blocarea unor uși, astfel că, deși prin contractul de vânzare

cumpărare s-a prevăzut că intrarea în spațiul vândut să se facă prin str.

Lipscani, din probele administrate a rezultat că este imposibilă comunicarea cu

subsolul și etajul clădirii, din str. Lipscani.

Tribunalul a constatat că respectivele

aspecte au mai fost analizate de instanța anterioară într-un litigiu similar

declanșat între G.C., B.I.C. și SC E. SRL constatându-se irevocabil că accesul

la subsolul și etajul imobilului nu se face prin intrarea de pe strada

Lipscani, ci numai pe scara de acces din strada Eminescu.

Din raportul de expertiză întocmit în

cauză, rezultă cu certitudine că societatea pârâtă a folosit accesul pentru

spațiile cumpărate prin stradelele care fac legătura între str. Lipscani și

str. Eminescu, începând cu data cumpărării imobilului, situație care era

cunoscută de către reclamantă la data achiziționării imobilului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

apel reclamanta SC T. SRL.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea de Apel a apreciat

apelul ca fiind nefondat.

S-a reținut că principiul adevărului

implică cerința ca toate împrejurările de fapt ale cauzei să fie stabilite de

către instanță în deplină concordanță cu situația de fapt existentă, pentru

aceasta fiind nevoie de administrarea dovezilor.

Administrarea probelor reprezintă o

operație complexă și deosebit de importantă în desfășurarea procesului civil.

În acest context, expertiza reprezintă

un mijloc de dovadă la care instanța sau părțile pot recurge atunci când,

pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare cunoștințe de specialitate

într-un anumit domeniu de activitate.

Constatările tehnico-științifice ale

specialistului poartă numai asupra elementelor de fapt supuse judecății, care

vor fi lăsate la libera apreciere a judecătorului.

În jurisprudență s-a statuat opinia

cum ca, raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă, dar

nici nu trebuie pierdută din vedere, situația când, constatările expertizei nu

au fost combătute prin nici o altă probă, iar concluziile sale evidențiază o

stare de fapt conformă cu realitatea.

A fost nevoie de astfel de precizări,

întrucât apelanta a criticat modul în care instanța de fond a interpretat

constatările expertului desemnat în cauză, evidențiindu-se în principal faptul

că intimata SC E. SRL încalcă dreptul de proprietate ale apelantei SC T. SRL.

Cât privește realitatea de fapt, s-a

constatat că, intimata pârâtă SC E. SRL prin contractul de vânzare - cumpărare nr.

2704 din 26 octombrie 2005, a devenit proprietara imobilului, compus din: 88,21

m.p. teren subsol cu o suprafață de 84,55 m.p., parter constituit din camera de

zi, toaletă și casa scării cu o suprafață utilă, de 65 m.p. și etaj alcătuit

din sufragerie și dormitor cu o suprafață utilă de 50,08 m.p.

S-a menționat în contract că

respectivul imobil este cumpărat de G.C., în calitate de mandatar al lui I.G.I.,

iar intrarea în spațiul vândut se face prin strada Lipscani. Ulterior, apelanta

- pârâtă SC T. SRL a achiziționat de la G.C. și G.E. potrivit contractului de

vânzare - cumpărare nr. 2436 din 27 decembrie 2007, un imobil situat la aceeași

adresă din Slatina, Lipscani, compus din: suprafața de 171,93 m.p. teren

aferent construcției, împreună cu o construcție având în componență subsol

(84,46 m.p.), parter (125,53 m,.p,.) și etaj (120; 171 m.p.), împreună cu

dreptul de coproprietate asupra tuturor părților din imobil care prin natura sa

sau destinația lor sunt în folosință comună a tuturor proprietarilor din

imobil.

Și în acest

contract se menționează că, accesul la etajul imobilului se

face prin stradela care unește străzile

Mihai Eminescu cu Lipscani, după cum parterul imobilului în litigiu cuprinde

atât casa scării cu intrare din stradelă, în indiviziune și casa scării pentru

acces la subsol, cu intrare din strada Lipscani.

Într-adevăr, din contractul intimatei

reiese că intrarea în spațiul vândut urma să se facă prin str. Lipscani, însă

atâta timp cât apelanta reclamantă a restricționat accesul acesteia prin

montarea și blocarea unor uși (aspect evidențiat de expertiză și de schițele de

la dosar) nu se poate spune că SC E. SRL încalcă atributele dreptului de

proprietate ale SC T. SRL

Nu întâmplător a fost invocată Decizia

nr. 2517 din 21 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, care chiar dacă nu este opozabilă apelantei, constată totuși o

situație de fapt și anume imposibilitatea accesului prin str. Lipscani.

Cat privește soluția propusă de expert

ca SC E. SRL să-și amenajeze la parter o cale de acces pentru etaj, cu acordul

prealabil al Inspectoratului de Construcții O.C.T., Curtea de Apel a apreciat

că aceasta nu este justificată, atâta timp cât pe de o parte poate fi afectată

structura de rezistență a imobilului, iar pe de altă parte intimata nu poate fi

obligată să suporte cheltuielile ridicate pe care le-ar presupune o asemenea

investiție.

Pe de altă parte, s-a reținut că

plângerile penale formulate de parte nu au nicio relevanță asupra speței de

față, nemodificând cu nimic situația de fapt.

Împotriva deciziei pronunțată de

Curtea de Apel, în termen legal, a

declarat

recurs reclamanta care a solicitat modificarea deciziei recurate,

admiterea

apelului, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii formulată de reclamantă.

S-a arătat, în

esență, că intimata refuză să-și creeze accesul la etajul propriei sale clădiri,

pe cheltuiala sa, pe proprietatea sa, iar instanțele care

au soluționat cauza au interpretat

greșit actele de proprietate ale părților.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Deși legal citată cu mențiunea de a

achita taxa judiciara de timbru de 4 lei și timbrul judiciar de 0,15 lei,

recurenta nu s-a conformat.

În consecință, având în vedere

împrejurarea că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar recurenta

nu s-a conformat obligației legale de a timbra recursul, Înalta Curte, în baza art.

20 alin. (3) raportat la art. 11 din Legea nr. 146/1997, va anula recursul ca

netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de

reclamanta SC T. SRL SLATINA împotriva deciziei nr. 98 din 22 iunie 2011,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

8 februarie 2012.