ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 296/2012

Asupra recursului de față. Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4282 din 7 septembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Slatina, a fost admisă excepția de tardivitate a contestației la executare formulată împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 33 din 17 iunie 2010, precum și a proceselor verbale de sechestru din data de 20 iunie 2010 și s-a respins ca tardivă contestația la executare formulată de contestatoarea SC M.P.I. SRL, în contradictoriu cu intimații.

Prin decizia civilă nr. 207 din 9 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Olt, s-a admis recursul declarat de recurenta contestatoare, împotriva sentinței sus evocate și s-a trimis cauza spre competentă soluționare Secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Olt, ca instanță competentă să judece cauza în fond, în raport de obiectul acțiunii și anume refuzul intimatei de a emite o nouă decizie de ridicare a măsurilor asiguratorii. Prin sentința civilă nr. 396 din 27 aprilie 2011, secția comercială și de contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina. Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prezenta cerere este accesorie procedurii de executare silită reglementată de art. 148 și următoarele C. proc.

fisc. și având în vedere că Judecătoria Slatina este instanța de executare, aceasta este instanța competentă să judece contestația la executare. Prin sentința civilă nr. 6576 din 8 iunie 2011, Judecătoria Slatina a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența în favoarea Tribunalului Olt și constatând ivit conflictul negativ de competență, l-a înaintat spre soluționare Curții de apel Craiova. Această instanță a avut în vedere decizia nr. 207 din 9 februarie 2011, a Tribunalului Olt, pronunțată în recurs, prin care s-a stabilit că problema competenței a fost stabilită în mod irevocabil. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința nr. 18 din 9 septembrie 2011, în temeiul art. 20 pct. 2 C. proc.

civ., a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Olt. În soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea a reținut că prin cererea de față nu s-a solicitat anularea unor acte de executare, ci obligarea creditorului de a ridica măsurile asiguratorii, cum executarea silită a încetat. De altfel, prin decizia pronunțată în recurs a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, astfel încât repunerea în discuție a competenței materiale de soluționare a acțiunii nu mai era posibilă. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, pârâtele D.R.A.O.V. CRAIOVA și D.G.F.P. Recursul declarat de pârâta D.G.F.P. OLT, a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În concret, recurenta a arătat că în mod greșit a fost stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, întrucât prezenta cerere este o contestație la executare, formulată împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii.

Argumentele recurentei au constat în următoarele: - cererea formulată de reclamantă nu poate fi făcută decât în cadrul unei contestații la executare, deoarece și măsurile asiguratorii sunt cereri accesorii executării silite; - în acest sens recurenta a invocat și dispozițiile Deciziei nr. XIV/2007 a Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că normele dreptului material sunt aplicabile în cazul contestării executării silite ce se realizează de organele administrativ fiscale; - în procedura administrativă nu au fost desființate decât acte de control, cu consecința refacerii acestora, deciziile de impunere nefiind desființate în procedura administrativă sau prin hotărâri judecătorești.

- măsurile asiguratorii sunt anterioare emiterii actelor de executare, ele nefiind anulate implicit ca urmare a anulării titlului executoriu și a somației, deci nu se poate susține că executarea silită a încetat; Într-o altă ordine de idei, recurenta a susținut că reclamanta a formulat două cereri identice, având același obiect, una care este în curs de soluționare la Judecătoria Slatina și pricina de față, a cărei competență a fost stabilită la Tribunalul Olt. Recursul declarat de pârâta D.R.A.O.V. CRAIOVA, a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care s-a solicitat stabilirea competenței de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Slatina.

În temeiul acestor articole de nelegalitate, recurenta a arătat că dispozițiile Legii nr. 554/2004, nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acestea devin incidente numai în ipoteza în care se solicită anularea sau modificarea obligației fiscală stabilită prin titlul de creanță fiscal, respectiv a actului administrativ fiscal. Competența stabilită de art. 172 alin. (4) C. proc. fisc., nu se confundă cu cea stabilită de art. 205 C. proc. fisc., care prevede expres competența instanței de contencios administrativ. Asupra recursurilor de față: În ceea ce privește recursul declarat de pârâta D.G.F.P. OLT, Înalta Curte constată că toate criticile invocate în sprijinul acestuia și subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., sunt nefondate. Astfel, prin cererea formulată de către reclamantă, s-a solicitat obligarea creditorului fiscal, în temeiul art. 129 C. proc. fisc., de a ridica, măsurile asiguratorii instituite, cu motivarea că au încetat motivele care au justificat luarea acestora. În condițiile în care titlul executoriu și somația, emise în baza deciziei de impunere au fost anulate pe calea contestației la executare, instanța de executare dispunând încetarea executării, nu se poate susține că ne aflăm în ipoteza unei contestații la executare, reglementată de art. 172 C. proc. fisc. și a unei cereri accesorii procedurii de executare silită. Din acest punct de vedere nu sunt aplicabile nici dispozițiile Deciziei nr. XIV/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, care se referă la aplicabilitatea normelor de drept material, cu referire la contestația la executarea silită realizată de organele administrative fiscale, în baza unui titlu executoriu fiscal.

Menționarea a două hotărâri potrivnice cu privire la cauze având același obiect este lipsită de relevanță juridică, în condițiile în care partea are la dispoziție calea de atac specifică, prin care poate invoca aceste motive. Chiar dacă măsurile asiguratorii nu au fost instituite în baza titlului executoriu și a somației anulate de instanță, astfel cum susține recurenta, ceea ce prezintă relevanță este faptul că reclamanta nu solicită anularea actelor prin care s-au instituit măsurile asiguratorii, ci solicită obligarea creditorului fiscal de a emite decizia motivată de ridicare a măsurilor asiguratorii, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 172 și art. 120 alin. (1) C. proc. fisc.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta D.R.A.O.V. CRAIOVA și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, criticile recurentei pot fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivul reprezentat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fiind indicat formal. Cu referire la acest aspect dispozițiile Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ au fost aplicate corect, în stabilirea competenței materiale de soluționare a pricinii de către Tribunalul Olt, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat anularea actelor prin care s-au instituit măsuri asiguratorii ca acte de executare, întrucât titlul executoriu și somația s-au desființat pe calea contestației la executare.

Dintr-un alt punct de vedere, nu este lipsit de relevanță faptul că prin decizia nr. 207 din 9 februarie 2011, Tribunalul Olt a tranșat, cu autoritate de lucru judecat, chestiunea competenței materiale a litigiului, în limitele investirii instanței, astfel încât repunerea în discuție a competenței materiale nu mai poate fi făcută. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ambele recursuri urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții D.R.A.O.V. CRAIOVA și D.G.F.P. OLT împotriva sentinței nr. 18 din 9 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2012.