ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2346/2009

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 251 din 4 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. 4963/3/2009 s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de condamnatul S.E. împotriva sentinței penale nr. 859/2006 a Tribunalului București. Instanța de fond a reținut, în esență, că motivele invocate de revizuentul condamnat - lipsa unor probe certe care să dovedească vinovăția sa - nu se circumscriu cazurilor de revizuire limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a declarat apel revizuentul condamnat S.E. solicitând desființarea acesteia și în cadrul rejudecării admiterea cererii de revizuire apreciind ca fiind îndeplinite condițiile legii.

Prin Decizia penală nr. 109/ A din 23 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 4963/3/2009 s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de revizuentul condamnat S.E. A obligat apelantul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Instanța de apel a reținut că motivele invocate de revizuentul condamnat nu se încadrează în dispozițiile art. 394 C. proc. pen., în cadrul acestei proceduri extraordinare neputându-se dispune prelungirea probatoriului. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs revizuentul S.E. solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării admiterea cererii de revizuire.

În susținerea recursului, revizuentul condamnat a făcut referire la două acte istoric de rol al imobilelor cu privire la care s-a reținut săvârșirea infracțiunii de înșelăciune necunoscute de instanțele care au soluționat cauza în căile ordinare de atac. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu ambele hotărâri, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 2261/2005 s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului S.E.

la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 260 C. pen., (două infracțiuni) și art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. reținându-se, în esență, că în cursul lunii decembrie 1999 a determinat, cu intenție, pe D.N. și T.V. să facă declarații mincinoase într-o cauză succesorală înregistrată la Biroul Notarului Public L.S. Același inculpat, în perioada 1999 - februarie 2001, împreună cu C.M. și T.P., prin mijloace frauduloase, a încercat obținerea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 2, aflat în Patrimoniul Primăriei Municipiului București. Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2423 din 9 iulie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 14958/3/2005.

Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - temei de drept invocat de revizuent în susținerea cererii sale – o hotărâre judecătorească definitivă poate fi supusă revizuirii atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Din conținutul dispozițiilor legale enunțate rezultă că nu poate fi înfrântă autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, decât atunci când se constată existența unor împrejurări noi necunoscute de instanțele investite cu judecarea cauzei în căile ordinare de atac. În calea extraordinară de atac a revizuirii nu pot fi invocate aspecte ce țin de judecarea cauzei în căile ordinare de atac, nu este permisă prelungirea probatoriului și nici invocarea unor aspecte legate de încadrarea juridică, de individualizarea judiciară a pedepsei respectiv modalitatea de executare a acesteia.

Cât privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., acesta există atunci când un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, dacă a dus la darea unei hotărâri nelegale și netemeinice. Acest caz de revizuire se bazează pe o fraudă procesuală, fiind săvârșită o infracțiune în legătură cu o cauză de către unul din participanții oficiali la urmărirea și la judecata ei. Aceste condiții nu sunt îndeplinite în cauză astfel încât nici acest caz, invocat de revizuentul condamnat, nu poate fi însușit. Neputându-se reține niciun caz de revizuire astfel cum sunt prevăzute în art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire. Așa fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat S.E. împotriva Deciziei penale nr. 109/ A din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga revizuentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat S.E. împotriva Deciziei penale nr. 109/ A din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2009.