ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1023/2006

deliberând asupra recursului declarat de condamnatul N.I.

împotriva deciziei penale nr. 887/ A pronunțate de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, la 16 noiembrie 2005, în

dosarul nr. 3378/2005, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 143, pronunțată la 30

ianuarie 2004, în dosarul 2628/2003, Tribunalul București, secția a II-a penală,

l-a condamnat pe N.I., la 10 ani de închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 75 lit. a) C. pen.

Pentru comiterea aceleiași infracțiuni au fost, de

asemenea, condamnați prin sentința menționată inculpatul S.M. la 7 ani de

închisoare, iar inculpații B.C. și P.C. la câte 10 ani de închisoare.

Apelurile și recursurile declarate succesiv în aceeași

cauză penală au fost respinse prin decizia penală nr. 215/ A pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la 24 martie 2003, în dosarul nr.

741/2004, și de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin

decizia nr. 5425 pronunțată la 22 octombrie 2004, în dosarul nr. 2077/2004.

Ulterior N.I. a formulat o cerere de revizuire a

sentinței penale nr. 143, pronunțate de Tribunalul București, la 30 ianuarie

2004, cauza fiind înregistrată pe rolul secției I penale a aceluiași tribunal

cu numărul de dosar 3873/2005.

Prin sentința penală nr. 1214/ F, pronunțată la 5

octombrie 2005, instanța astfel sesizată a respins cererea de revizuire

obligându-l pe revizuent la plata către stat a sumei de 50 de lei noi, reprezentând

cheltuieli judiciare.

Apelul declarat ulterior de către revizuent împotriva

acestei sentințe a fost, de asemenea, respins prin decizia nr. 887/ A pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și

de familie, la 16 noiembrie 2005, în dosarul nr. 3378/2005.

Pentru a pronunța aceste ultime hotărâri, instanța de

fond și cea de recurs au reținut în esență că motivele invocate de revizuent nu

se încadrează în nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art.

394 C. proc. pen.

Ulterior revizuentul N.I. a declarat, în termen legal,

recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu

numărul (vechi) de dosar 7482/2005, iar apoi cu numărul de dosar 23714/1/2005.

Deși nu a fost motivat în scris, cu ocazia

dezbaterilor desfășurate la 16 februarie 2006 s-a precizat că acesta se

întemeiază pe prevederile art. 285

9

pct. 17

1

C. proc.

pen., afirmându-se că în speță au fost încălcate prevederile legale care

reglementează materia revizuirii și dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Recursul este nefondat.

Așa cum corect s-a subliniat în considerentele

hotărârilor pronunțate în urma formulării cererii de revizuire, acesta

constituie o cale extraordinară de atac a cărei temeinicie este condiționată de

îndeplinirea cerințelor expres și limitativ prevăzute de art. 393 și

următoarele C. proc. pen.

În speță, revizuentul însuși a avut în vedere această

cerință, precizând de exemplu că demersul său corespunde cazului de revizuire

prevăzut de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care se referă la situația în

care „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță

la soluționarea cauzei”.

În opinia revizuentului faptele și împrejurările noi,

necunoscute cu prilejul primei judecăți, ar fi acelea atestate de înscrisurile

depuse de mai multe ori în dosarul cauzei și din care rezultă că:

căruia au fost depistați numiții I.R., C.M. și A.V., cercetați pentru trafic de

droguri;

un denunț privind implicarea în fapte de trafic de droguri a numiților P.S., P.I.

și P.I.; în cuprinsul denunțului N.V. a precizat expres că el însuși a obținut

respectivele informații de la tatăl său, N.I., aflat în stare de arest și care l-a

îndemnat să le pună la dispoziția organelor de cercetare penală, în scopul

aplicării în favoarea acestuia din urmă a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000;

un înscris olograf, nedatat, prin care revizuentul N.I. menționa datele de

identificare ale acelorași făptuitori și solicita să îi fie aplicate

dispozițiile textului de lege citat;

20 august 2004, iar în ceea ce o privește pe P.S. s-a dispus disjungerea cauzei,

în considerentele rechizitoriului reținându-se că depistarea celor trei ca

traficanți de droguri a avut loc „la 14 iunie 2004 în urma denunțurilor

numiților N.V. și B.G.”

În legătură cu aceste aspecte instanțele de fond și de

apel au reținut că nu corespund cerințelor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen.

Această apreciere este corectă, cu atât mai mult cu

cât denunțul menționat la pct. 1 a fost invocat și cu ocazia primei judecări a

cauzei, nefiind acceptat de către instanțe ca temei pentru aplicarea

prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2005.

Astfel, în considerentele deciziei nr. 5425 pronunțate

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la 22 octombrie 2004,

s-a reținut că:

- „beneficiul reducerii pedepsei se acordă acelor

făptuitori care pe parcursul urmăririi penale realizează acțiuni de colaborare cu

organele de urmărire penală, dorindu-se o ușurare a situației juridice a celor

care au o asemenea conduită”, dar că

- „din examinarea actelor dosarului rezultă că, în

speță, inculpatul sus-numit a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 26

mai 2003, iar denunțul său a fost formulat ulterior acestei date, la 28 mai

2003, astfel că neaplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 este corectă”.

Acest raționament juridic este în egală măsură

aplicabil și în cazul celui de-al doilea denunț menționat mai sus la pct. 2, 3

și 4, care sub aspect cronologic este ulterior celui avut în vedere cu ocazia primei

judecări a cauzei.

Întrucât nici unul dintre aceste denunțuri nu

corespunde cerințelor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în discuție

nu au fost aduse alte motive de revizuire, Curtea constată că în speță nu sunt

aplicabile prevederile art. art. 385

9

pct. 17

1

C. proc.

pen.

În același timp, Curtea reține lipsa de incidență în

cauză o celorlalte motive legal de recurs care, potrivit art.  385

9

alin.

(2) C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi analizate inclusiv din oficiu.

Prin urmare, Curtea va face aplicarea art. 385

15

pct.

1 lit. b) din același cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare

prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu mențiunea că onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu în vederea asistării inculpatului în recurs se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 887/ A din 16 noiembrie 2005 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 300

lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2006.