ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3642/2010

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 351 din 12 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul P.R.P., fiul lui A. și M., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instamța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, revizuientul P.R.P. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 331 din 13 august 1998, solicitând suspendarea executării pedepsei și rejudecarea în fond a cauzei.

Din referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul București din 18 martie 2010 rezultă că revizuientul a formulat succesiv mai multe cereri de revizuire, susținând aceleași motivații, respectiv revizuirea sentinței penale nr. 331/1998, suspendarea executării hotărârii și judecarea cauzei pe fond, în raport de care s-a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă. S-a reținut că prin sentința penală nr. 331/1998 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, revizuientul P.R.P. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., art. 282 și art. 290 C. pen., definitivă prin Decizia penală nr. 209/1999 a Curții de Apel București, prin care s-a majorat pedeapsa la 4 ani închisoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin două decizii penale succesive, respectiv Decizia nr. 1682/2001 și Decizia nr. 1838/2003 a făcut aplicarea art. 124 C. pen. și a dispus ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pentru infracțiunile pentru care nu a operat prescripția răspunderii penale. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, petiționarul P.R.P. a solicitat să se constate că a dispărut încheierea de ședință din 10 noiembrie 2005 din Dosarul nr. 38876/3/2005, încheiere prin care fusese admisă în principiu cererea de revizuire. Ulterior, acesta a mai formulat două cereri în sensul revizuirii sentinței penale nr. 331/1998 a Tribunalului București, solicitând totodată suspendarea hotărârii și rejudecarea pe fond a cauzei.

În cauză s-au pronunțat mai multe sentințe prin care s-au respins cererile de revizuire formulate de petiționar, respectiv 721/2009 pronunțată în Dosarul nr. 38876/2005, 866/2009, 1105/2008, 1356/2008, 53/2009, 132/2009. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Prin Decizia penală nr. 156/ A din 22 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bucurtești, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul P.R.P. împotriva sentinței penale nr. 351 din 12 mai 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. A fost obligat revizuientul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cletuieli judiciare către stat.

În motivarea acestei decizii s-a arătat că revizuientul P.R.P. a solicitat prin cererea introductivă rejudecarea cauzei ce a format obiectul sentinței penale nr. 331 din 13 august 1998 întrucât de la dosarul cauzei a dispărut încheierea de ședință din 10 noiembrie 2005 prin care a fost admisă în principiu cererea de revizuire, iar urmare acestui fapt s-a pronunțat o hotărâre greșită. S-a arătat că cererea de revizuire a făcut obiectul verificărilor prealabile de către procuror, conform art. 397-399 C. proc. pen., reținându-se următoarele: Prin sentința penală nr. 331 din 13 august 1998 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, revizuientul P.R.P. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare pentru infracțiunile pentru care nu a operat prescripția răspunderii penale.

Prin cererea înregistrată la data de 6 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția I penală, revizuientul a solicitat să se constate că a dispărut încheierea de ședință din 10 noiembrie 2005 din Dosarul nr. 38876/3/2005, încheiere prin care i se admisese în principiu cererea de revizuire. Revizuientul a precizat că urmare a dispariției acestei încheieri, s-a pronunțat o soluție greșită, astfel că a solicitat reconstituirea respectivei încheieri. Ulterior, revizuientul a depus la dosar alte două cereri în sensul revizuirii sentinței penale nr. 331 din 13 august 1998 a Tribunalului București, suspendarea executării hotărârii și rejudecarea pe fond a cauzei. Urmare acestor cereri, prin sentința penală nr. 721 din 16 iulie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de reconstituire a încheierii din data de 10 noiembrie 2005 și s-a disjuns cererea de revizuire, formându-se dosar separat.

Formându-se Dosarul nr. 35766/3/2009 al Tribunalului București, secția I penală, prin sentința penală nr. 866 din 8 octombrie 2009 s-a dispus trimiterea cererii de revizuire la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru efectuarea cercetărilor impuse de art. 399 C. proc. pen. Din examinarea acestei cereri de revizuire s-a reținut că revizuientul a invocat cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu ar exista proba materială a infracțiunii prevăzută de art. 282 C. pen. și a fost condamnat pentru un număr mai mare de infracțiuni decât cele pentru care a fost trimis în judecată; art. 394 lit. b) C. proc. pen. întrucât sentința de condamnare se bazează doar pe declarația unui martor care a revenit asupra declarațiilor de la urmărirea penală; art. 394 lit. c) C. proc.

pen. întrucât nu există nici o expertiză care să dovedească falsificarea eurocecurilor; art. 394 lit. d) C. proc. pen. întrucât hotărârile au fost pronunțate tară să exite probe de vinovăție. În cadrul cercetărilor efectuate, potrivit referatului întocmit de Biroul de executări penale din cadrul Tribunalului București, secția I penală, revizuientul P.R.P.

a fost dat în urmărire generală la data de 19 iulie 2007 și în urmărire internațională la data de 12 octombrie 2007. S-a constatat de asemenea că revizuientul a formulat succesiv mai multe cereri de revizuire care au facvut obiectul mai multor dosare penale, după cum urmează: - Dosarul nr. 26667/3/2008 al Tribunalului București, secția I penală, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1105/2008 definitivă prin Decizia nr. 1192 din 31 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; - Dosarul nr. 30526/3/2008 al Tribunalului București, secția a II-a penală, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1356/2008 definitivă prin Decizia nr. 1113 din 26 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; - Dosarul nr. 44270/3/2008 al Tribunalului București, secția a II-a penală în care s-a pronunțat sentința penală nr. 122/2009 definitivă prin Decizia nr. 3564 din 02 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; - Dosarul nr. 32614/3/2008 al Tribunalului București, secția a II-a penală în care s-a pronunțat sentința penală nr. 53/2009 definitivă prin Decizia nr. 1944 din 26 mai 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; În urma examinării sentințelor menționate mai sus, s-a reținut că toate cererile au fost formulate împotriva sentinței penale nr. 331/1998 a Tribunalului București, secția I penală,

iar revizuientul nu a fost niciodată prezent pentru a-și susține cererile. S-a constatat de asemenea că hotărârea a cărui revizuire s-a solicitat a format obiectul mai multor cereri de revizuire și i s-a dat dezlegare prin hotărârile pronunțate, iar în lumina Deciziei nr. 36 din 14 decembrie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia cererile repetate de revizuire în care există identitate de persoane, temei legal, motive și apărări sunt inadmisibile, hotărârea insta ței de fond apare ca fiind legală și temeinică. Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a formulat recurs revizuientul P.R.P., susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, tară a preciza motivele de nelegalitate și netemeinicie.

În urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat. Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac a cărei temeinicie este condiționată de îndeplinirea cerințelor expres și limitativ prevăzute de art. 393 și următoarele C. proc. pen. Potrivit dispozițiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Verificând dacă cererea de revizuire este tăcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele administrate în cursul cercetării tăcute de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 403 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sentința penală nr. 331/1998 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a făcut obiectul mai multor cereri de revizuire, formulate de revizuientul P.R.P., invocând aceleași motive, temeiuri juridice și apărări, soluționate în mod definitiv prin Deciziile penale nr. 1192 din 31 martie 2009, nr. 1113 din 26 martie 2009, nr. 1944 din 26 mai 2009 și nr. 3564 din 2 noiembrie 2009 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca atare, această cerere de revizuire nu constituie decât o repetare a celor deja soluționate, intrând în contradicție cu dispozițiile legale privind autoritatea de lucru judecat, astfel cum s-a reținut și prin Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație - Secțiile Unite, la care în mod corect au făcut trimitere instanțele de fond și de apel. Așa fiind, hotărârea pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de revizuient este nefondat, urmând ca în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul P.R.P. împotriva Deciziei penale nr. 156/ A din 22 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 18 octombrie 2010.