ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 97/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 97/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului, constată următoarele:
Prin
sentința penala nr. 382 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul București,
secția a II-a penală, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsa
ca inadmisibilă cererea revizuentului F.B.P. de revizuire a sentinței penale nr.
801/F din 12 octombrie 2001 a Tribunalului București, Secția I penală, definitivă
prin Decizia penală nr. 2186 din 21 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat
revizuentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate
de stat.
S-a reținut ca prin sentința penală nr. 801/ F din 12
octombrie 2011 pronunțată de către Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul
nr. 56889/3/2011, definitivă prin Decizia penala nr. 2186 din 21 iunie 2012 a Înaltei
Curții de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus,
în baza art. 26 C. pen. rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic, art. 37
lit. a) C. pen. condamnarea inculpatului F.B.P. la o pedeapsă de 2 ani
închisoare, iar în baza art. 86
4
C. pen. a fost revocată suspendarea
sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată
inculpatului prin sentința penală nr. 849 din 27 octombrie 2010 a judecătoriei
Sectorului 2 București, definitivă prin neapelare la data de 09 octombrie 2010
și a fost cumulată aritmetic pedeapsa de 4 ani închisoare cu cea de 2 ani
închisoare aplicată în cauză, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de
6 ani închisoare.
S-a apreciat ca motivul pentru care se solicită revizuirea
hotărârii de condamnare ii constituie faptul că nu s-a încuviințat proba
testimonială solicitată de revizuent, respectiv audierea în calitate de martor
a coinculpatului F.G., care a recunoscut comiterea faptei imputate amândurora
fără a face însă declarații incriminatoare la adresa revizuentului.
S-a reținut că reaprecierea materialului probator nu se poate
realiza în calea extraordinară de atac a revizuirii, aceasta având ca
finalitate anularea unei hotărâri definitive ca urmare a descoperirii unor
fapte sau împrejurări necunoscute instanței, deci inexistente în materialul
probator aflat la dosarul cauzei și nu se poate obține o prelungire a
probațiunii pentru fapte cunoscute de instanțe în momentul judecării cauzei.
Revizuirea poate fi cerută numai în măsura în care ar fi
invocate fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la
soluționarea cauzei, inexistente în materialul probator aflat la dosar, fapte
probatorii de natură a conduce potrivit disp. art. 394 alin. (20 C. proc. pen.
la netemeinicia hotărârii de condamnare a petentului.
S-a constatat că solicitarea petentului cu privire la
reaprecierea materialului probator pe motiv de greșită administrare a probelor,
atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, ține de fondul cauzei
care a fost deja avut în vedere atât de instanța de fond, cât și de instanțele
superioare la soluționarea căilor de atac.
Totodată, s-a observat că motivul avut în vedere la
promovarea căii extraordinare de atac a fost invocat atât în fața primei
instanțe cât și în fața instanțelor de control judiciar, fiind respins avându-se
în vedere calitatea procesuală de coinculpat a numitului F.G.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, a
invocat disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând că nu se face
vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat definitiv și se
impunea audierea lui F.G. în calitate de martor.
Prin Decizia penală nr. 190/ A din 21 iunie 2013 a Curții de
Apel București, secția a II a penală, a respins apelul declarat de revizuentul
F.B.P. împotriva sentinței penale nr. 382 din 30 aprilie 2013 pronunțată de
Tribunalul București, secția a II a penală, în Dosarul nr. 41517/3/2012, ca
nefondat.
S-a
reținut că, prin audierea martorului propus, revizuentul -condamnat nu tinde la
dovedirea unor fapte sau împrejurări noi, ci la prelungirea probațiunii
referitoare la fapte și împrejurări cunoscute și verificate de instanța care a
dispus condamnarea acestuia, coinculpatul F.G. fiind audiat atât în cursul
urmăririi penale cât și în cursul judecății finalizate cu condamnarea revizuentului.
S-a constatat că solicitarea condamnatului de a se
dispune suplimentarea probatoriului pentru a se verifica o împrejurare avuta in
vedere de prima instanța, cât și de instanța de control judiciar, nu se
încadrează în prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii, la data de 28 iunie 2013, a
declarat recurs inculpatul F.B.P., fără să depună în scris motivele de recurs.
La termenul de judecată din 13 ianuarie 2013, apărătorul
recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen. si a solicitat admiterea recursului, casarea
hotărârilor atacate și admiterea cererii de revizuire arătând că se impune
audierea coinculparului F.G., pentru a-și dovedi nevinovăția.
Examinând cauza în temeiul art. 385
6
alin. (1) și (2)
C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru
următoarele considerente:
În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală, la data de 21
iunie 2013, deci ulterior intrării îh vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr.
2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,
situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs
prevăzute de art. 385
9
C. proc. pen., astfel cum au fost modificate
prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 2 din Lege
- referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C.
proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la
data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în
termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în
speță.
Cazul de casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct.
17
2
C. proc. pen., invocat de recurentul revizuient, se constată că,
într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub
aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria
motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară,
pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar,
respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385
10
alin. (1) și
(2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă că
revizuientul F.B.P. și-a motivat recursul numai oral în ziua judecății,
încălcându-se, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385
10
alin.
(2) C. proc. pen., care prevede - „Motivele de recurs se formulează în scris
prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la
instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de
judecată"
Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând
seama de prevederile art. 385
10
alin. (2)
1
C. proc. pen.,
precum și de cele ale art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., astfel cum
au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre
cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel
reglementat de pct. 17
2
al art. 385
9
C. proc. pen., nu va
proceda la examinarea criticilor circumscrise acestui motiv de recurs, nefiind
îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385
10
alin. (2) C.
proc. pen.
În consecință, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea
criticilor revizuientului F.B.P., nefiind respectate, așa cum s-a arătat
anterior, cerințele formale prevăzute de art. 385
10
alin. (1) și (2)
C. proc. pen., care condiționează analizarea respectivelor critici de
motivarea, în scris, a recursului cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen
de judecată.
Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente
anterior expuse și constatând că nu sunt incidente cazuri de casare ce pot fi
luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de
revizuientul F.B.P. și în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga
recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul
F.B.P. împotriva Deciziei penale nr. 190/ A din 21 iunie 2013 a Curții de Apel
București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 41517/3/2012.
Obligă recurentul revizuent la- plata sumei de 200 lei
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,
reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se
avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 ianuarie 2014.