ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2330/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1267 din 13

octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. 1425/2005,

s-a dispus, condamnarea inculpatului

S.C.,

la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art.

4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și 76 lit. d) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și 76 lit. a) C. pen., s-a dispus

condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., și art.

34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, urmând ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Au fost aplicate dispozițiile art. 71

și 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., raportat la

art. 64 lit. a) și b) C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile pe o

perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a fost

dedusă durata arestării preventive de la 3 februarie 2005 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., și art.

160

b

C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului.

S-a constatat ca fiind consumată în

timpul expertizării cantitatea de 0,13 grame heroină.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în esență, următoarele:

Numitul M.G. a formulat un denunț la

organele de urmărire penală, arătând că este consumator de droguri și își

procură heroina de la o persoană cu care se întâlnește în Aleea Imașului.

Denunțătorul a fost de acord să

colaboreze cu organele de poliție pentru prinderea în flagrant a persoanei de

la care cumpăra drogurile. Astfel, seriile bancnotelor puse la dispoziția sa,

au fost evidențiate într-un proces-verbal după care denunțătorul a dus banii

capcanați în apartamentul inculpatului pentru a cumpăra 3 doze.

După această operațiune,

denunțătorul M.G. a intrat în apartamentul inculpatului S.C. pentru a cumpăra 3

doze de heroină, iar în baza autorizației de percheziție emisă de instanță,

organele de poliție au pătruns în locuință.

În aceste împrejurări, au fost

găsite la inculpatul S.C., într-un buzunar, suma de 600.000 lei pe care o

primise de la denunțător.

Denunțătorul a predat organelor de

poliție cele 3 doze de heroină cumpărate de la inculpat, iar acesta a predat

alte 2 doze din aceeași substanță pe care o avea în locuință.

În urma expertizării celor 5 doze

s-a constatat că ele conțineau 0,13 grame heroină.

În raport de această stare de fapt

și de probele administrate, instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului

S.C. realizează elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 din aceeași lege.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul S.C.

Parchetul a criticat hotărârea

pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, apreciind că nu se justifică reținerea,

în favoarea inculpatului, a circumstanțelor judiciare atenuante.

Inculpatul a solicitat reducerea

pedepsei.

Prin decizia penală nr. 1004/ A din

19 decembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și familie, s-a dispus admiterea apelului formulat de

parchet și majorarea pedepsei pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen., de la 3 ani închisoare

la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a fost contopită această pedeapsă cu pedeapsa de un an închisoare

aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și 76 lit. b) C. pen., urmând a

executa, în final, pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 și 64 C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii apelate.

S-a dedus perioada arestului

preventiv de la 3 februarie 2005 la zi și a fost menținută starea de arest a

inculpatului.

A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului

S.C.

Inculpatul apelant a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul S.C., criticând hotărârea pentru

aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, recurentul inculpat a

invocat că în mod greșit instanțele au dispus condamnarea sa și pentru

infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, în realitate fiind doar consumator de droguri, aspect ce

atrage incidența dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000.

În subsidiar a solicitat reducerea

pedepsei.

În drept, au fost invocate

prevederile art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând motive de

recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Starea de fapt reținută de prima instanță,

constând în aceea că, în data de 2 februarie 2005, inculpatul S.C. a vândut

trei doze de heroină denunțătorului M.G., identificându-se la locuința sa alte

două doze deținute pentru consum propriu, este corectă iar încadrarea juridică

a faptelor în infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

respectiv art. 4 din aceeași lege, este legală.

Inculpatul S.C. se ocupa de vânzarea

drogurilor, aspect ce rezultă, fără dubiu, din probele administrate în cursul

urmăririi penale, respectiv cercetare judecătorească.

Astfel, potrivit declarațiilor

denunțătorului, acesta cumpăra, în mod frecvent, droguri de la inculpat indicând

organelor de poliție locul în care se întâlnea cu inculpatul S.C.

În aceste împrejurări, a acceptat să

lase în locuința inculpatului suma de 600.000 lei, formată din bancnote de

500.000 lei, respectiv 100.000 lei, ale căror serii au fost consemnate într-un

proces-verbal de către organele de poliție.

După ce denunțătorul a cumpărat cele

3 doze de heroină de la inculpat, acesta din urmă a fost depistat de către

organele de poliție, care au intrat în apartamentul său în baza autorizației de

percheziție, fiind găsite bancnotele în buzunarul de la pantaloni.

Au fost ridicate din locuința

inculpatului încă 2 doze de heroină, deținute de acesta pentru consum propriu,

precum și o seringă hipodermică.

Audiat în cursul cercetării

judecătorești, inculpatul a arătat că este consumator de droguri, iar la

solicitarea denunțătorului M.G. de a-i procura heroină, a acceptat,

procurându-i 3 doze de la o cunoștință a sa.

De asemenea, martorul D.M. arată că

denunțătorul M.G. a confirmat cumpărarea de la inculpat a celor 3 doze cu

heroină, iar la percheziția efectuată, inculpatul a recunoscut că banii găsiți

asupra sa provin de la acesta din urmă.

În atare condiții, starea de fapt

reținută de instanța de fond, și confirmată de probele administrate, este

conformă cu realitatea, nefiind astfel incidente dispozițiile art. 385

5

pct. 18 C. proc. pen.

Cât privește individualizarea judiciară

a pedepselor, Înalta Curte constată că acestea au fost individualizate, prin

aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor art. 72 C. pen.

Funcțiile de constrângere și

reeducare precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai

printr-o justă individualizare a acesteia.

În conformitate cu principiul individualizării

pedepsei, aceasta trebuie stabilită în raport cu pericolul social concret al

faptei săvârșite și în raport cu individualitatea infractorului.

În cauză, faptele săvârșite de

inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social, acesta deținând droguri

atât pentru consum propriu cât și pentru vânzarea lor către alte persoane. După

prinderea sa în flagrant a avut o atitudine nesinceră, recunoscând parțial

săvârșirea faptelor.

În atare condiții, Înalta Curte

apreciază că nu se justifică reducerea pedepsei sub limita stabilită de către

instanța de apel prin reținerea, în favoarea inculpatului, a circumstanțelor judiciare

atenuante.

Față de cele menționate, Înalta

Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.

împotriva deciziei penale nr. 1004 din 19 decembrie 2005 a Curții de Apel București,

secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 385

17

alin.

(4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive de la

3 februarie 2005 la zi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 1004 din 19 decembrie

2005 a Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 3 februarie

2005 la 10 aprilie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlul de cheltuieli judiciare către stat

din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 aprilie 2006.