ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 50/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 513 din 14 mai 2009, a respins ca inadmisibilă cererea condamnatului V.I.A., de revizuire a sentinței penale nr. 1463 din 18 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia penală nr. 115/A din 17 februarie 2005 Curtea de Apel București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul V.I.A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2) 1 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b). Ca stare de fapt s-a reținut, în esență, că în dimineața zilei de 3 iunie 2004 în jurul orelor 6.30 a deposedat-o pe partea vătămată S.L., de un lănțișor de aur.

În ziua de 6 iunie 2004 în jurul orei 11.00 în timp ce partea vătămată se deplasa însoțită de soțul său S.C., l-a observat pe cel care îi sustrăsese lănțișorul și a anunțat organele de poliție. Prin decizia penală nr. 3640 din 13 iunie 2005 pronunțată în dosarul nr. 2655/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a casat hotărârea instanței de apel cu privire la greșita aplicare a disp. art. 37 lit. b) C. pen. și omisiunea aplicării dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse. Rejudecând s-a făcut aplicarea disp. art. 37 lit. a) C. pen.

și potrivit art. 7 din Legea nr. 543/2002 a fost revocat restul de 368 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 855 din 3 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 5 București și s-a dispus executarea acestui rest alături de pedeapsa de 7 ani închisoare, în total 8 ani și 3 zile închisoare. Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. pen., condamnatul revizuient invocând descoperirea de fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, în sensul că nu el este autorul faptei pentru care a fost condamnat, fapta fiind comisă de un grup de trei persoane, indicându-l ca autor pe numitul T.E.G., care a și recunoscut participarea la comiterea faptei din data de 3 iunie 2004, s-a motivat că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc.

pen. Astfel pentru a fi admisibilă, cererea de revizuire trebuie să privească fapte sau împrejurări noi care să conducă la concluzia nevinovăției condamnatului revizuient, iar nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situații deja cunoscute și verificate de către instanțele de fond și control judiciar, ori poziția petentului condamnat conform căreia nu ar fi participat la comiterea faptei pentru care a fost condamnat, a fost cunoscută și verificată de instanțe, vinovăția lui fiind stabilită pe baza probelor administrate.

Apelul declarat de condamnatul revizuient, care a reiterat motivele invocate în cererea de revizuire că a fost condamnat greșit deoarece alte trei persoane au săvârșit tâlhăria printre acestea și numitul T.E.G., care a recunoscut participația sa la comiterea faptei, abia după condamnarea sa definitivă, a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 201 din 6 octombrie 2009 pronunțată de Secția I penală de la Curtea de Apel București. Condamnatul a declarat recurs susținând că hotărârile pronunțate sunt netemeinice și nelegale, prin motivele de recurs susținând în esență că în primă instanță a fost achitat deoarece din probele administrate nu rezultă cu certitudine că el este autorul faptei reclamate și pe baza acelorași probe a fost condamnat ulterior iar între timp după încarcerarea sa, un alt deținut T.E.G.

a recunoscut că el este autorul faptei. Examinând cauza, Înalta Curte, reține următoarele: Conform art. 393 C. proc. pen. hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, numai în cazurile și condițiile prev. de art. 394 C. proc. pen. În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a susținut că nu a comis fapta și că după condamnarea definitivă ajuns în penitenciar a aflat de la deținutul T.E.G. că el a săvârșit fapta și a cerut audierea acestuia considerând că este un fapt nou necunoscut de instanțele care l-au condamnat. Din actele dosarului rezultă că inculpatul a negat săvârșirea faptei și s-a apărat invocând faptul că la circa 30 minute de la săvârșirea faptei se afla la locul de muncă, apărările fiind verificate iar vinovăția fiind reținută pe baza declarațiilor părții vătămate și a martorilor audiați, martora T.G.

făcând mențiunea că agresorul era știrb, lucru constatat și de instanța de fond, inculpatul avea un dinte lipsă. Locul comiterii faptei, este aceeași stradă pe care inculpatul lucra vânzător la societatea al cărei patroană era martora I.R. Faptul că după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, un deținut încarcerat în același loc de detenție, pretinde, în mod vădit pro cauza, că el ar fi adevăratul autor al infracțiunii de tâlhărie a cărei victimă a fost la data de 3 iunie 2004 partea vătămată S.L., nu constituie o faptă sau împrejurare nouă în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

și care să aibă aptitudinea de a conduce la stabilirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, întrucât acest aspect chiar dacă nu ar fi fost cunoscut de instanțele care au examinat fondul cauzei, nu schimbă cu nimic datele problemei, în condițiile în care atitudinea procesuală a inculpatului, de negare a faptei, a reprezentat teza fundamentală a apărării, fiind cenzurată de instanțe prin prisma probelor de vinovăție existente în cauză. Nu în ultimul rând, așa cum a reținut și motivat instanța de apel, o cerere de revizuire având același motiv de revizuire, pretinsa săvârșire a faptei de către numitul T.E.G. împreună cu alte două persoane a fost respinsă cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr. 882 din 29 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3583 din 5 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Cum motivul invocat nu se încadrează nici în vreunul din celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) C. proc. pen., în mod corect cererea a fost respinsă. Constatând din examinarea cauzei că nu există nici vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul V.I.A. împotriva deciziei penale nr. 201 din 6 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 12 ianuarie 2010.