ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5309/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 432 din 24

aprilie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe

inculpatul C.V. la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri,

prima instanță a reținut că, în baza unei înțelegeri prealabile, în seara de 4

iulie 2002, în jurul orei 21,00, inculpatul C.V. a îmbrâncit partea vătămată,

din spate, iar inculpatul minor C.G., apărut brusc în fața acesteia, i-a smuls

de la gât un lănțișor din aur. Apoi ambii inculpați au fugit și, în aceeași

seară, au vândut lănțișorul, cu suma de 450.000 lei, pe care au împărțit-o în

mod egal.

Prin decizia penală nr. 368 din 9

iulie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat, prin care solicită reducerea pedepsei.

Împotriva acestei decizii penale a

declarat recurs inculpatul care, personal și prin apărător, a solicitat

reindividualizarea pedepsei aplicate și reducerea acesteia.

Recursul nu este fondat.

Prima instanță și cea de control

judiciar au reținut, pe baza probelor administrate în cauză, o situație de fapt

corectă, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta săvârșită.

Curtea constată că la

individualizarea pedepsei aplicate inculpatul C.V. au fost respectate

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., stabilind o pedeapsă corect

individualizată, raportată la pericolul social concret al faptei comise, și la

circumstanțele atenuante favorabile inculpatului.

Ca atare, în mod corect s-a apreciat

că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului, nu poate fi apreciată ca

severă, ea constituind un minim necesar realizării prevederilor art. 52 C. pen.

În consecință, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, constatând neîndeplinite cerințele

motivului de recurs invocat, iar din examinarea din oficiu a hotărârilor atacate

nerezultând alte temeiuri de casare, astfel cum prevăd dispozițiile cuprinse în

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.V., va deduce din pedeapsa de executat, timpul

arestării preventive și îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 368 din 9 iulie  2003

a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive de la 17 iulie 2002 la 19 noiembrie

2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 noiembrie 2003.