ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4295/2004

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 585 din 29

aprilie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul

nr. 4385/2003, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea

juridică a faptei comisă de inculpatul B.A. din infracțiunea prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

A fost respinsă, ca neîntemeiată

cererea inculpatului B.A. de schimbare a încadrării juridice a faptei din art.

211 alin. (2) lit. c) C. pen., în art. 180 alin. (1) C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit. c)

C. pen., a fost condamnat inculpatul B.A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea prevederilor

art. 71 și art. 64 C. pen., privind pedeapsa accesorie.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatului

de la 5 mai 2003 la zi.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul B.A. la plata sumei de 9.000.000 lei

despăgubiri către partea civilă I.L.E., reprezentată legal de I.A.

A fost obligat inculpatul la

2.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, pe baza probelor administrate, următoarele:

Prin rechizitoriul de pe lângă

Tribunalul București nr. 2673/P/2003 din 25 august 2003, s-a dispus trimiterea

în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului B.A. pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

La data de 2 mai 2003, inculpatul

B.A. a sustras, prin violență, un lănțișor de aur în valoare de 9.000.000 lei

aparținând părții vătămate I.L.E.

Fapta a fost comisă,

în jurul orelor 17,30, când partea vătămată se deplasa pe str. Timonierului și

s-a întâlnit cu inculpatul B.A. Acesta a acostat-o, reproșându-i că datorită ei

B.M. (un prieten al inculpatului) execută o pedeapsă cu închisoarea, astfel, că

a amenințat-o, a agresat-o fizic, lovind-o cu palma peste față și în spate cu

piciorul, apoi i-a smuls lănțișorul de la gât.

Partea vătămată era însoțită de

verișoara sa, T.G., iar inculpatul de martorul E.G. Întrucât prejudiciul nu a

fost recuperat, partea vătămată a solicitat despăgubiri civile în cuantum de

9.000.000 lei.

Inculpatul B.A. nu a recunoscut

fapta săvârșită, respectiv sustragerea lănțișorului părții vătămate, precizând

că, într-adevăr s-a certat cu aceasta și a lovit-o dar nu i-a luat lănțișorul.

Prima instanță a apreciat că probele

administrate în cauză impun cu certitudine concluzia comiterii faptei de

tâlhărie de către inculpat în împrejurările sesizate de partea vătămată.

Martora T.G., prezentă la locul

faptei, a arătat că inculpatul a lovit-o pe I.L.E., apoi i-a smuls lănțișorul

din aur de la gât.

Martorul E.G. (prieten cu

inculpatul) a susținut însă că, B.A. nu a sustras lănțișorul, fapt relatat și

de martorul Z.I. (fratele concubinei inculpatului).

Tribunalul a apreciat că depozițiile

acestor, doi martori sunt evident subiective și nu pot fi reținute, fiind

înlăturate.

Edificatoare este însă depoziția

martorului R.V., care deplasându-se spre casă, a văzut momentul când inculpatul

i-a dat părții vătămate „o palmă mai tare peste față care a zdruncinat-o, după

care i-a pus mâna la gât și i-a luat lănțișorul pe care îl purta”.

În cauză a fost audiată și martora

I.A., mama părții vătămate, care a confirmat împrejurarea că în ziua de 2 mai 2003,

fiica sa purta la gât lănțișorul din aur pe care îl cumpărase.

Tribunalul a constatat că plângerea

și declarațiile părții vătămate, coroborate cu depozițiile martorilor T.G.,

R.V. și I.A., conduc la concluzia vinovăției inculpatului.

Tribunalul a înlăturat declarațiile

martorilor E.G. și Z.I. ca nesincere, întrucât nu se coroborează cu celelalte

probe administrate în cauză, iar pe de altă parte aceștia sunt prietenul și

fratele concubinei inculpatului.

La individualizarea pedepsei

aplicată inculpatului, tribunalul a avut în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al

faptei săvârșite, împrejurările comiterii acesteia, datele personale ale

inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, cu o comportare sinceră în cursul

procesului penal.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului B.A.

din art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.,

în art. 211 alin. (2) lit. c), întrucât, faptele anterioare au fost comise în

minorat.

Împotriva acestei sentințe în termen

legal a declarat apel inculpatul.

În principal, inculpatul a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie, în

infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., susținând că,

el doar a lovit-o pe partea vătămată și nu i-a sustras lănțișorul de aur, după

cum a afirmat aceasta.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

reducerea pedepsei aplicate pe care a considerat-o prea severă.

Prin decizia penală nr. 498/ A din

30 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.A.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării

preventive a acestuia de la 5 mai 2003 la zi.

A fost obligat apelantul inculpat la

plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie,

Curtea de Apel București, a constatat că pe baza probelor administrate în

cauză, prima instanță a reținut, în mod corect situația de fapt expusă

anterior, pe care a încadrat-o corespunzător și în drept.

Împotriva ambelor hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs inculpatul B.A. care a invocat cazurile de

casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen.

În principal, inculpatul a susținut

că faptei pe care a săvârșit-o i s-a dat o greșită încadrare juridică în

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în

realitate fapta comisă de el fiind o faptă de lovire, ce se încadrează în

dispozițiile art. 180 alin. (1) C. pen., întrucât nu i-a sustras părții

vătămate lănțișorul din aur, așa cum a afirmat aceasta.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, în

raport de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei și de datele sale

personale.

Înalta Curte, examinând motivele de

recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că prima

instanță a reținut, în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția

inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză,

dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a

efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub

aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare,

fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, din probele administrate în

cauză rezultă că incul-patul a comis infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 2 ani

2003, după ce a agresat-o psihic și fizic pe partea vătămată I.L.E., i-a smuls

lănțișorul din aur pe care aceasta îl purta la gât.

Fapta a fost dovedită cu

declarațiile părții vătămate care, constant a arătat că inculpatul nu numai că

a lovit-o, dar i-a sustras și lănțișorul din aur pe care îl purta, cu

declarațiile martorilor T.G. (ce o însoțea pe partea vătămată) și R.V. care au

arătat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu palma peste față, după

care i-a smuls lănțișorul.

Apărările inculpatului, care a

susținut constant că nu a sustras lănțișorul de la gâtul părții vătămate și că

a comis infracțiunea de lovire, au fost făcute pro causa, în vederea diminuării

răspunderii penale.

Astfel, în mod corect, instanțele,

de fond și apel, au înlăturat ca nesincere declarațiile inculpatului, din

ansamblul probator administrat în cauză, ca de altfel și ale martorilor E.G. și

Z.I. (prieteni și respectiv fratele concubinei inculpatului).

Nici cel de-al doilea motiv de

recurs invocat în subsidiar de inculpatul B.A. nu este fondat, pedeapsa

aplicată acestuia fiind corect individualizată.

Astfel, la individualizarea pedepsei

aplicată inculpatului, au fost avute în vedere criteriile generale cuprinse în

art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru

infracțiunea de tâlhărie (între 5 și 20 ani închisoare), natura infracțiunii și

gradul de pericol social sporit al acesteia, modul de acționare și

împrejurările comiterii faptei, urmările socialmente periculoase, precum și

persoana inculpatului care, deși este tânăr, în minorat a comis și alte

infracțiuni și a avut o atitudine procesuală de nerecunoaștere a faptei, în

pofida probelor care atestă vinovăția sa.

Curtea constată că pedeapsa aplicată

inculpatului, orientată spre minimul special prevăzut de lege, corespunde atât

prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare dublului său scop, educativ

și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

Pe de altă parte, infracțiune de

tâlhărie prezintă un grad ridicat de pericol social reflectat chiar și prin

limitele pedepsei stabilite de legiuitor.

În atari condiții, a reduce pedeapsa

pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar

echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte

similare și la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a

justiției.

În plus, asemenea fapte neurmate de

o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea

făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.A.

Potrivit art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., combinat cu art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C.

proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării

preventive de la 5 mai 2003 la 27 august 2004.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei

cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.A. împotriva deciziei penale nr. 498 din 30 iunie 2004

a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 5 mai 2003 la 27 august 2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 august 2004.