ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4515/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 383 din 15

aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, în baza art. 183 C. pen., a

fost condamnat inculpatul B.G. la pedeapsa închisorii de 5 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani, după

executarea pedepsei, conform art. 65 C. pen.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut în fapt că, inculpatul B.G. și victima infracțiunii

s-au cunoscut în toamna anului 2001, începând cu acest moment cei doi locuind

împreună la adresa situată pe str. Aleea Moldovița (acolo unde era angajat

inculpatul).

Despre victimă, inculpatul a afirmat

că, aceasta i-ar fi spus că se numește F.F.D. (fără a-i preciza alte amănunte

despre ea) că a cunoscut-o într-o stație de metrou și că a luat-o cu el în

căminul de nefamiliști, întrucât nu avea unde să doarmă.

La data de 6 august 2002, inculpatul

și victima s-au aflat împreună în camera pe care o ocupau în căminul

sus-menționat, începând cu orele 14,00, rămânând și noaptea de 6 august 2002.

La un moment dat, pe fondul consumului de alcool între cei doi a izbucnit o

ceartă în urma căreia inculpatul a lovit-o de mai multe ori pe victimă în zona

abdominală, cauzându-i astfel decesul.

Potrivit concluziilor raportului medico-legal

nr. A 3/009/2002 al I.M.L., moartea persoanei neidentificate de sex feminin,

găsită decedată la 7 august 2002 în imobilul din Aleea Moldovița a fost

violentă, ea fiind cauzată de o hemoragie internă, consecința unei rupturi

splenice, în cadrul unui traumatism abdominal.

Leziunea traumatică care a

determinat decesul s-a putut produce, cel mai probabil prin lovire cu corp dur,

posibil în condițiile unei agresiuni.

Între leziunea traumatică splenică

și cauza decesului a existat raport de cauzalitate.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel parchetul, care a cerut majorarea pedepsei aplicate și inculpatul

care, în raport de circumstanțele personale favorabile a cerut reducerea

pedepsei.

Prin decizia penală nr. 466 din 19

august 2003, pronunțată de Curtea de Apel București s-a admis apelul declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a desființat în parte sentința

și rejudecând cauza, s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului B.G. de la 5

ani la 7 ani și 6 luni închisoare.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

S-a respins ca nefondat apelul

declarat de inculpatul B.G. împotriva aceleiași sentinței penale.

S-a constatat că, deși inculpatul nu

are antecedente penale și a recunoscut fapta comisă, totuși fapta prezintă un

grad ridicat de pericol social în raport de rezultatul produs și circumstanțele

reale în care a fost comisă, respectiv, aplicarea a numeroase lovituri victimei

pe care a condamnat-o fără să-i acorde un minim de ajutor.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul

B.G.

Prin motivele scrise, parchetul a

susținut în esență următoarele:

- netemeinicia pedepsei aplicate

inculpatului, motiv prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., prin aceea că, modul și împrejurările comiterii faptei prin aplicarea de

lovituri repetate cu pumnii, victimei, o femeie în vârstă de 50 de ani,

gravitatea și intensitatea loviturilor care au produs o ruptură splenică și au

condus la moarte, impunea o pedeapsă spre limita maximă;

Recurentul inculpat, prin motivele

scrise, cât și oral, a solicitat reducerea pedepsei aplicate în raport de

datele ce caracterizează persoana sa, dar și de greutățile familiale.

Criticile se încadrează în

prevederile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar

recursurile sunt nefondate.

Instanța de apel a realizat o

judicioasă individualizare a pedepsei cu considerarea tuturor criteriilor

concrete și generale prevăzute de art. 72 C. pen., aplicând în final o pedeapsă

care poate asigura scopul înscris în art. 52 C. pen., dar și aptă să realizeze

reeducarea făptuitorului.

Este adevărat că, recurentul

inculpat a provocat decesul unei persoane de sex feminin rămasă neidentificată

prin lovirea ei repetată cu pumnii și picioarele în zona abdomenului.

Chiar dacă infracțiunea este gravă,

sancționată ferm de legiuitor, împrejurările comiterii ei, dar și datele ce

caracterizează pozitiv pe inculpat au condus la aplicarea unor pedepse

corespunzătoare pericolului social al faptei și făptuitorului.

Pe cale de consecință, nu se

constată motive nici care să justifice o majorare a pedepsei de 7 ani și 6 luni

închisoare, dar nici o scădere sub acest cuantum.

Pentru aceste considerente, se

apreciază că pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare se înscrie în limitele

legale sancționatoare, fiind atât legală, cât și temeinică.

Așa fiind, în conformitate cu art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate,

ambele recursuri.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din

pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive la zi.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul B.G.

împotriva deciziei penale nr. 466/ A din 19 august 2003 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 29 august 2002, la 15 octombrie

2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 octombrie 2003.