ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1792/2016

Decizia nr. 1792/2016

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

Ia de 2 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Gatați, secția I civilă,

sub nr. x/121/2015 reclamantul A.

a

solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., art. 1082 și

art. 1088 C. civ. 1864, art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535

alin. (1) C. civ., O.U.G. nr. 71/2009, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Prahova, Curtea de

Apel Ploiești, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, obligarea pârâților

la plata de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare pentru

plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlul executoriu reprezentat

de decizia nr. 2346 din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată

în Dosarul nr. x/102/2007, precum și în titlul executoriu reprezentat de decizia

civilă nr. 1702 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, pronunțată

în Dosarul nr. x/105/2007, calculate de la pronunțare până la executarea

efectivă.

Prin sentința nr. 383 din

13 aprilie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/121/2015, Tribunalul Galați,

secția I civilă,

a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova

reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127

C. proc. civ., cererea fiind de competența Tribunalului Prahova, în condițiile

în care reclamantul are domiciliul în Ploiești și își desfășoară

activitatea la altă instanță decât Tribunalul Prahova, respectiv

la Curtea de Apel București, care nu ar avea competența de a soluționa

cererea sa nici în apel.

Prin sentința nr. 1927 din

17 iunie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/121/2015, Tribunalul Prahova,

secția I civilă,

a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,

reținând că reclamantul are calitatea de judecător la Curtea de Apel

București, instanță care nu este competentă să soluționeze

cauza în fond, sens în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C.

proc. civ.

Cum reclamantul, având alegerea

între instanța de ia domiciliul său și cea de la locul de muncă,

în condițiile art. 210 din Legea nr. 62/2010, a înțeles să opteze

pentru instanța în a cărei rază teritorială își are sediul

locul său de muncă, având în vedere mențiunea făcută în

cererea de chemare în judecată în sensul că instanța de la domiciliul

reclamantului are și calitatea de pârât, competența de soluționare

aparține acestei instanțe, respectiv Tribunalului București.

Prin sentința nr. 7525 din

1 septembrie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/3/2016, Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ și

a înaintat cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și

justiție.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul București a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2), cererile

referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței

competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul

sau reședința ori, după caz, sediul.

Potrivit art. 210 din Legea

nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale

de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție

își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din coroborarea acestor dispoziții

legale rezultă că în litigiile de muncă competența este alternativă,

fiind competentă să judece cauza fie instanța de la domiciliul reclamantului,

fie instanța de la locul de muncă.

Potrivit dispozițiilor

art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă

competente, fără ca instanța să poală cenzura alegerea

făcută de reclamant.

În speță, reclamantul

a ales să sesizeze în mod greșit Tribunalul Galați, care nu era nici

instanța de domiciliu, și nici instanța de la locul de muncă.

Stabilind că nu este competentă

să judece cererea reclamantului, în mod corect Tribunalul Galați a declinat

competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, instanța

de domiciliu a reclamantului, instanța de domiciliu fiind prima opțiune

a legiuitorului în stabilirea competenței alternative în cazul litigiilor de

muncă.

Înalta Curte, competentă să

soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin.

(1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Prahova, pentru argumentele ce succed:

Reclamantul nu a învestit niciuna

dintre instanțele competente teritorial a soluționa litigiul de muncă

(instanța domiciliului sau a locului de muncă), ci s-a adresat unei instanțe

terțe în considerarea art.127 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 127 noul

C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în

care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea

normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare

a cauzei, din pricina calității părții. Potrivit acestui text

de lege, reclamantul „va sesiza una dintre instanțele judecătorești

de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile

de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află

instanța la care își desfășoară activitatea”.

Tribunalul Galați a constatat

că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ. având în vedere

că, din relațiile aflate la dosar, rezultă că reclamantul nu

funcționează ca judecător la niciuna dintre instanțele de prim

grad competente alternativ a soluționa conflictul de muncă și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul

reclamantului, Tribunalului Prahova, prima instanță aleasă de legiuitor

în stabilirea competenței alternative.

Tribunalul Prahova, odată

ce a fost învestit cu soluționarea litigiului, și ca instanță

care, potrivit legii, avea competența de a judeca pricina, nu își mai

putea invoca propria necompetență și declina cauza în favoarea instanței

de la locul de muncă al reclamantului.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor

art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii și art. 210 din Legea

nr. 62/2011 a dialogului social, având în vedere că domiciliul reclamantului

se află în municipiul Ploiești, localitate situată în raza teritorială

a Tribunalului Prahova, competența materială și teritorială

a cauzei aparține acestei instanțe.

Pentru aceste considerente, competența

de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 5 octombrie 2016.