ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1792/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1792/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1792/2016
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
Ia de 2 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Gatați, secția I civilă,
sub nr. x/121/2015 reclamantul A.
a
solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., art. 1082 și
art. 1088 C. civ. 1864, art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535
alin. (1) C. civ., O.U.G. nr. 71/2009, în contradictoriu cu pârâții Ministerul
Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Prahova, Curtea de
Apel Ploiești, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova,
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, obligarea pârâților
la plata de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare pentru
plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlul executoriu reprezentat
de decizia nr. 2346 din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată
în Dosarul nr. x/102/2007, precum și în titlul executoriu reprezentat de decizia
civilă nr. 1702 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, pronunțată
în Dosarul nr. x/105/2007, calculate de la pronunțare până la executarea
efectivă.
Prin sentința nr. 383 din
13 aprilie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/121/2015, Tribunalul Galați,
secția I civilă,
a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova
reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127
C. proc. civ., cererea fiind de competența Tribunalului Prahova, în condițiile
în care reclamantul are domiciliul în Ploiești și își desfășoară
activitatea la altă instanță decât Tribunalul Prahova, respectiv
la Curtea de Apel București, care nu ar avea competența de a soluționa
cererea sa nici în apel.
Prin sentința nr. 1927 din
17 iunie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/121/2015, Tribunalul Prahova,
secția I civilă,
a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București,
reținând că reclamantul are calitatea de judecător la Curtea de Apel
București, instanță care nu este competentă să soluționeze
cauza în fond, sens în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C.
proc. civ.
Cum reclamantul, având alegerea
între instanța de ia domiciliul său și cea de la locul de muncă,
în condițiile art. 210 din Legea nr. 62/2010, a înțeles să opteze
pentru instanța în a cărei rază teritorială își are sediul
locul său de muncă, având în vedere mențiunea făcută în
cererea de chemare în judecată în sensul că instanța de la domiciliul
reclamantului are și calitatea de pârât, competența de soluționare
aparține acestei instanțe, respectiv Tribunalului București.
Prin sentința nr. 7525 din
1 septembrie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/3/2016, Tribunalul București,
secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,
a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ și
a înaintat cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și
justiție.
Pentru a se pronunța astfel,
Tribunalul București a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2), cererile
referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței
competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul
sau reședința ori, după caz, sediul.
Potrivit art. 210 din Legea
nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale
de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție
își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Din coroborarea acestor dispoziții
legale rezultă că în litigiile de muncă competența este alternativă,
fiind competentă să judece cauza fie instanța de la domiciliul reclamantului,
fie instanța de la locul de muncă.
Potrivit dispozițiilor
art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă
competente, fără ca instanța să poală cenzura alegerea
făcută de reclamant.
În speță, reclamantul
a ales să sesizeze în mod greșit Tribunalul Galați, care nu era nici
instanța de domiciliu, și nici instanța de la locul de muncă.
Stabilind că nu este competentă
să judece cererea reclamantului, în mod corect Tribunalul Galați a declinat
competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, instanța
de domiciliu a reclamantului, instanța de domiciliu fiind prima opțiune
a legiuitorului în stabilirea competenței alternative în cazul litigiilor de
muncă.
Înalta Curte, competentă să
soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin.
(1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei
în favoarea Tribunalului Prahova, pentru argumentele ce succed:
Reclamantul nu a învestit niciuna
dintre instanțele competente teritorial a soluționa litigiul de muncă
(instanța domiciliului sau a locului de muncă), ci s-a adresat unei instanțe
terțe în considerarea art.127 C. proc. civ.
Dispozițiile art. 127 noul
C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în
care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea
normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare
a cauzei, din pricina calității părții. Potrivit acestui text
de lege, reclamantul „va sesiza una dintre instanțele judecătorești
de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile
de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află
instanța la care își desfășoară activitatea”.
Tribunalul Galați a constatat
că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ. având în vedere
că, din relațiile aflate la dosar, rezultă că reclamantul nu
funcționează ca judecător la niciuna dintre instanțele de prim
grad competente alternativ a soluționa conflictul de muncă și a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul
reclamantului, Tribunalului Prahova, prima instanță aleasă de legiuitor
în stabilirea competenței alternative.
Tribunalul Prahova, odată
ce a fost învestit cu soluționarea litigiului, și ca instanță
care, potrivit legii, avea competența de a judeca pricina, nu își mai
putea invoca propria necompetență și declina cauza în favoarea instanței
de la locul de muncă al reclamantului.
Prin urmare, potrivit dispozițiilor
art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii și art. 210 din Legea
nr. 62/2011 a dialogului social, având în vedere că domiciliul reclamantului
se află în municipiul Ploiești, localitate situată în raza teritorială
a Tribunalului Prahova, competența materială și teritorială
a cauzei aparține acestei instanțe.
Pentru aceste considerente, competența
de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 5 octombrie 2016.