ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1792/2016

Decizia nr. 1792/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată Ia de 2 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Gatați, secția I civilă, sub nr. x/121/2015 reclamantul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., art. 1082 și art. 1088 C. civ. 1864, art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) C. civ., O.U.G.

nr. 71/2009, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, obligarea pârâților la plata de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2346 din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în Dosarul nr. x/102/2007, precum și în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1702 din 17 noiembrie 2009 a Curții de Apel Pitești, pronunțată în Dosarul nr. x/105/2007, calculate de la pronunțare până la executarea efectivă.

Prin sentința nr. 383 din 13 aprilie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/121/2015, Tribunalul Galați, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ., cererea fiind de competența Tribunalului Prahova, în condițiile în care reclamantul are domiciliul în Ploiești și își desfășoară activitatea la altă instanță decât Tribunalul Prahova, respectiv la Curtea de Apel București, care nu ar avea competența de a soluționa cererea sa nici în apel. Prin sentința nr. 1927 din 17 iunie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/121/2015, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că reclamantul are calitatea de judecător la Curtea de Apel București, instanță care nu este competentă să soluționeze cauza în fond, sens în care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc.

civ. Cum reclamantul, având alegerea între instanța de ia domiciliul său și cea de la locul de muncă, în condițiile art. 210 din Legea nr. 62/2010, a înțeles să opteze pentru instanța în a cărei rază teritorială își are sediul locul său de muncă, având în vedere mențiunea făcută în cererea de chemare în judecată în sensul că instanța de la domiciliul reclamantului are și calitatea de pârât, competența de soluționare aparține acestei instanțe, respectiv Tribunalului București. Prin sentința nr. 7525 din 1 septembrie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/3/2016, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat cauza spre soluționare Înaltei Curți de Casație și justiție.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul București a reținut că, potrivit art. 269 alin. (2), cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că în litigiile de muncă competența este alternativă, fiind competentă să judece cauza fie instanța de la domiciliul reclamantului, fie instanța de la locul de muncă.

Potrivit dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, fără ca instanța să poală cenzura alegerea făcută de reclamant. În speță, reclamantul a ales să sesizeze în mod greșit Tribunalul Galați, care nu era nici instanța de domiciliu, și nici instanța de la locul de muncă. Stabilind că nu este competentă să judece cererea reclamantului, în mod corect Tribunalul Galați a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, instanța de domiciliu a reclamantului, instanța de domiciliu fiind prima opțiune a legiuitorului în stabilirea competenței alternative în cazul litigiilor de muncă. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, pentru argumentele ce succed: Reclamantul nu a învestit niciuna dintre instanțele competente teritorial a soluționa litigiul de muncă (instanța domiciliului sau a locului de muncă), ci s-a adresat unei instanțe terțe în considerarea art.127 C. proc. civ. Dispozițiile art. 127 noul C. proc. civ. reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții. Potrivit acestui text de lege, reclamantul „va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”.

Tribunalul Galați a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ. având în vedere că, din relațiile aflate la dosar, rezultă că reclamantul nu funcționează ca judecător la niciuna dintre instanțele de prim grad competente alternativ a soluționa conflictul de muncă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului, Tribunalului Prahova, prima instanță aleasă de legiuitor în stabilirea competenței alternative. Tribunalul Prahova, odată ce a fost învestit cu soluționarea litigiului, și ca instanță care, potrivit legii, avea competența de a judeca pricina, nu își mai putea invoca propria necompetență și declina cauza în favoarea instanței de la locul de muncă al reclamantului.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, având în vedere că domiciliul reclamantului se află în municipiul Ploiești, localitate situată în raza teritorială a Tribunalului Prahova, competența materială și teritorială a cauzei aparține acestei instanțe. Pentru aceste considerente, competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea Tribunalului Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2016.