ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 814/2017

Decizia nr. 814/2017 Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2014, la data de 26 august 2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru sumele de plată plătite cu întârziere datorate prin hotărâri judecătorești de la data când aceste sentințe au devenit executorii și până la momentul plății efective, precum și pentru sumele datorate și rămase neexecutate din hotărârile judecătorești mai jos menționate, începând cu data când aceste hotărâri au devenit executorii și până la plata integrală a sumelor datorate prin sentința civilă nr. 1514 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 661/2009 u Curții de Apel Alba lulia, sentința civilă nr. 104 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 659/2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, sentința civilă nr. 504 pronunțată de Tribunalul Alba, irevocabilă prin Decizia civilă 659/2009 a Curții de Apel, Alba lulia și sentința civilă nr. 652 din 09 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu,

irevocabilă prin Decizia civilă nr. 822/2009 a Curții de Apei Alba-Iulia. Prin sentința civilă nr. 6625 din 22 iunie 2015, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București a reținut că nu se poate reține un raport de accesorialitate față de litigiul care a tranșat chestiunea pretențiilor salariate câtă vreme perioada vizată de reclamantă este ulterioară emiterii titlului executoriu, când raportul juridic de drept substanțial s-a transformat într-unui de executare. Ca atare, în raport de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j) și art. 107 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., competența materială aparține Judecătoriei sectorului 5. Prin sentința civilă nr. 8420 din 18 noiembrie 2015, Judecătoria sector 5 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Ploiești. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că față de calitatea reclamantei de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 127 din Legea nr, 134/2010 privind C. proc. civ.. Așadar, competența aparține judecătoriei aliate în circumscripția unei curți de apel învecinate.

Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă nr. 5422 din 02 iunie 2016, a admis excepția lipsei calității procesul pasive invocată de pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 25 august 2011, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis în parte cererea formulată și a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata către reclamantă a dobânzii legale pentru sumele acordate conform sentinței civile nr. 1514 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 661/2009 a Curții de Apel Alba - lulia; sentinței civile nr. 104 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 272/2009 a Curții de Apel.

Alba-Iulia; sentinței civile nr. 504 din 07 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Alba, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 659/2009 a Curții de Apel Alba-Iulia; sentința civilă nr. 652 din 09 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 822/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, începând cu data de 25 august 2011 până la data plății efective a sumelor. Împotriva sentinței civile nr. 5422 din 2 iunie 2016, pronunțata de Judecătoria Ploiești, secția civilă, în Dosar nr. x/3/2014 pârâtul a formulat apel, criticând-o pentru netemeinicie.

Învestit cu soluționarea apelului exercitat împotriva sentinței civile nr. 5422 din 2 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Ploiești, secția civilă, Tribunalul Prahova prin Decizia civilă nr. 418 din 24 martie 2017, a admis apelul formulat de apelantul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și intimata-pârâtă Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a dispus anularea sentinței atacate, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Ploiești în soluționarea cauzei și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că; Învestirea Tribunalului București prin cererea de chemare în judecată, urmată de declinarea competenței în favoarea altei instanțe - hotărâre împotriva căreia părțile nu aveau cale de atac - echivalează cu ipoteza prevăzută de textul de lege, partea manifestându-și voința în sensul învestirii unei anumite instanțe. Dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social și cele ale art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Față de obiectul cauzei și în raport de prevederile art. 55 alin. (1) teza I din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în speța s-a produs nu doar încălcarea normelor de competență materială, ci și a normelor de ordine publică privind compunerea completului de judecată, a căror nerespectare atrage o nulitate absolută necondiționată, potrivit art. 176 pct. 4 coroborat cu art. 174 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 133 pct. 2 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe si-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente Din aceste dispoziții rezultă ea, pentru ca un conflict de competență să existe, este necesar ca două sau mai multe instanțe să se fi dezinvestit de soluționarea unei cauze, considerând că nu sunt competente în acest sens, iar dezinvestirea să fie reciprocă, condiții ce trebuie întrunite cumulativ.

Trecând la o interpretare literală și gramaticală a textului legal redat, Înalta Curte reține că legiuitorul român a întrebuințat sintagma "să se fi dezinvestit, considerând că nu sunt competente". Or, aceasta presupune ca instanțele aflate în conflict să își fi verificat propria competență, fie din oficiu, fie Ia solicitarea uneia dintre părți, iar urmare a acestei verificări, să constate că nu sunt competente (material, teritorial sau funcțional). Acest fapt conduce la ideea că, în mod legal, instanțele aflate în conflict nu pot da dezlegări asupra niciunui aspect dedus judecății. În cauză, Tribunalul București, inițial învestii prin cererea de chemare în judecată, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5 care, la rândul său, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Ploiești, care, apreciind a fi competentă, a soluționat pe fond cauza.

Împrejurarea că Tribunalul Prahova, în soluționarea apelului declarat împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești, a constatat necompetență judecătoriei de soluționare a cauzei în primă instanță și a trimis cauza Tribunalul București, apreciat ca fiind competent, nu este în măsură să atragă existența unui conflict negativ de competență între instanțe, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 133 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Aceasta întrucât Tribunal Prahova, apreciind a fi competent cu soluționarea apelului exercitat împotriva sentinței Judecătoriei Ploiești, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. (4) C. proc. civ., în urma admiterii apelurilor promovate, a determinat instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță, cu reținerea necompetenței materiale a primei instanțe, ca unic motiv de anulare a sentinței.

Or, așa cum s-a reținut deja, una dintre condițiile ce decurge în mod implicit din interpretarea dispozițiilor art. 133 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este aceea ca fiecare dintre instanțele aflate în conflict să își analizeze propria competență în soluționarea pricinii și, în urma acestei analize, să constate că nu este competentă material sau teritorial și să dispună declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe care, la rândul său, s-a declarat necompetentă, condiție care însă nu este îndeplinită în cauză. Pe de altă parte, în aplicarea art. 480 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., instanța de apel va fi ținută să verifice dacă excepția de necompetență a fost invocată în condițiile legii.

Așa cum reiese din modalitatea de reglementare a invocării excepției de necompetență, rezultă că, în apel, instanța sau părțile nu vor mai putea invoca direct, pe calea unui motiv de ordine publică, nici excepția necompetenței materiale, nici pe cea a necompetenței teritoriale exclusive a primei instanțe, astfel încât verificarea respectării normelor de competență absolută poate avea loc doar dacă instanța de apel este învestită eu critici ale apelantului având ca obiect modalitatea de soluționare a excepției de necompetență materială sau teritorială exclusivă.

Aceeași statuare, doar pe baza criticilor apelantului pârât, se va realiza și cu privire la dezlegarea dată de instanța anterioară unei excepții de necompetență de ordine privată, prin care a fost invocată încălcarea unor norme prin care se reglementează o competență relativă, anume competența teritorială de drept comun și cea alternativă, întrucât, chiar dacă poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau la primul termen de judecată în care părțile sunt legal citate, aceasta nu înseamnă că pârâtul nu va putea formula critici în apel împotriva încheierii prin care prima instanță a soluționat excepția, potrivit art. 466 alin. (4), ceea ce nu este însă cazul în speță. În cauză, nicio parte nu a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Ploiești, iar motivele de apel au privit netemeinicia sentinței, așa cum reiese din conținutul înscrisurilor aflate ia dosarul cauzei.

Doar necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată în orice stare a pricinii, în condițiile art. 479 alin. (1) teza finală din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., coroborai cu art. 130 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Cum însă instanța sesizată cu pretinsul regulator de competență nu este o instanță de recurs, iar decizia Tribunalul Prahova este definitivă, pe această cale, aspectele de nelegalitate privind invocarea excepției de necompetența a Tribunalului Prahova nu mai poate fi cenzurată. Așadar, neexistând premisa existenței unor declinări reciproce de competență, Înalta Curte constată că nu s-a ivit un conflict negativ de competență, în sensul stabilit de art. 133 pct. 2 C. proc.

civ. și, pe cale de consecință, va trimite dosarul, pe cale administrativă, spre soluționare la Tribunalul București. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Constată inexistența conflictului negativ de competență. Trimite dosarul, pe cale administrativă, Tribunalului București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.