ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 814/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 814/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 814/2017

Asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București sub nr. x/3/2014, la data de 26 august 2014,

reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata

dobânzii legale pentru sumele de plată plătite cu întârziere datorate

prin hotărâri judecătorești de la data când aceste sentințe

au devenit executorii și până la momentul plății efective,

precum și pentru sumele datorate și rămase neexecutate din

hotărârile judecătorești mai jos menționate, începând cu

data când aceste hotărâri au devenit executorii și până la plata

integrală a sumelor datorate prin sentința civilă nr. 1514 din 13

decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, irevocabilă prin

Decizia civilă nr. 661/2009 u Curții de Apel Alba lulia,

sentința civilă nr. 104 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de

Tribunalul Alba, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 659/2009 a

Curții de Apel Alba-Iulia, sentința civilă nr. 504

pronunțată de Tribunalul Alba, irevocabilă prin Decizia

civilă 659/2009 a Curții de Apel, Alba lulia și sentința

civilă nr. 652 din 09 iunie 2008 pronunțată de

Tribunalul Sibiu, irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 822/2009 a Curții de Apei Alba-Iulia.

Prin

sentința civilă nr. 6625 din 22 iunie 2015, Tribunalul București

a admis excepția necompetenței materiale, și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 5.

Pentru a

pronunța această soluție, Tribunalul București a

reținut că nu se poate reține un raport de accesorialitate

față de litigiul care a tranșat chestiunea pretențiilor

salariate câtă vreme perioada vizată de reclamantă este

ulterioară emiterii titlului executoriu, când raportul juridic de drept

substanțial s-a transformat într-unui de executare.

Ca atare, în

raport de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j) și art. 107 alin. (1)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., competența materială

aparține Judecătoriei sectorului 5.

Prin

sentința civilă nr. 8420 din 18 noiembrie 2015, Judecătoria sector

5 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat

competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Ploiești.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut că

față de calitatea reclamantei de procuror în cadrul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cauză

sunt incidente dispozițiile art. 127 din Legea nr, 134/2010 privind C.

proc. civ.. Așadar, competența aparține judecătoriei aliate

în circumscripția unei curți de apel învecinate.

Judecătoria

Ploiești, prin sentința civilă nr. 5422 din 02 iunie 2016, a

admis excepția lipsei calității procesul pasive invocată de

pârâta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism și excepția prescripției

dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 25 august 2011,

invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, a admis în parte cererea formulată și

a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție la plata către reclamantă a

dobânzii legale pentru sumele acordate conform sentinței civile nr. 1514

din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 661/2009 a Curții de Apel Alba - lulia;

sentinței civile nr. 104 din 30 ianuarie 2008 pronunțată de

Tribunalul Alba, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 272/2009 a Curții

de Apel. Alba-Iulia; sentinței civile nr. 504 din 07 mai 2008

pronunțată de Tribunalul Alba, irevocabilă prin Decizia civilă

nr. 659/2009 a Curții de Apel Alba-Iulia; sentința civilă nr. 652

din 09 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu, irevocabilă

prin Decizia civilă nr. 822/2009 a Curții de Apel Alba Iulia,

începând cu data de 25 august 2011 până la data plății efective

a sumelor.

Împotriva

sentinței civile nr. 5422 din 2 iunie 2016, pronunțata de

Judecătoria Ploiești,

secția civilă, în Dosar nr. x/3/2014 pârâtul a formulat apel,

criticând-o pentru netemeinicie.

Învestit

cu soluționarea apelului exercitat împotriva sentinței civile nr. 5422

din 2 iunie 2016, pronunțată de Judecătoria Ploiești, secția

civilă, Tribunalul Prahova prin Decizia civilă nr. 418 din 24 martie 2017,

a admis apelul

formulat de apelantul-pârât

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și

intimata-pârâtă Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism, a dispus anularea

sentinței atacate, a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Ploiești în soluționarea cauzei și a declinat

soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a

VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale

și constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis

cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

soluționarea conflictului.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut că;

Învestirea

Tribunalului București prin cererea de chemare în judecată, urmată

de declinarea competenței în favoarea altei instanțe - hotărâre

împotriva căreia părțile nu aveau cale de atac -

echivalează cu ipoteza prevăzută de textul de lege, partea manifestându-și

voința în sensul învestirii unei anumite instanțe.

Dispozițiile

art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social și cele ale art. 269

alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii reglementează un caz de

competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Față

de obiectul cauzei și în raport de prevederile art. 55 alin. (1) teza I

din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în speța s-a

produs nu doar încălcarea normelor de competență materială,

ci și a normelor de ordine publică privind compunerea completului de

judecată, a căror nerespectare atrage o nulitate absolută

necondiționată, potrivit art. 176 pct. 4 coroborat cu art. 174 alin. (2)

din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Învestită

cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte

constată următoarele:

Potrivit

art. 133 pct. 2 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., există

conflict negativ de competență când două sau mai multe

instanțe si-au declinat reciproc competența de a judeca același

proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță

învestită își declină la rândul său competența în

favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente

Din

aceste dispoziții rezultă ea, pentru ca un conflict de

competență să existe, este necesar ca două sau mai multe

instanțe să se fi dezinvestit de soluționarea unei cauze,

considerând că nu sunt competente în acest sens, iar dezinvestirea să

fie reciprocă, condiții ce trebuie întrunite cumulativ.

Trecând

la o interpretare literală și gramaticală a textului legal

redat, Înalta Curte reține că legiuitorul român a întrebuințat

sintagma "să se fi dezinvestit, considerând că nu sunt

competente". Or, aceasta presupune ca instanțele aflate în conflict

să își fi verificat propria competență, fie din oficiu, fie

Ia solicitarea uneia dintre părți, iar urmare a acestei

verificări, să constate că nu sunt competente (material,

teritorial sau funcțional).

Acest

fapt conduce la ideea că, în mod legal, instanțele aflate în conflict

nu pot da dezlegări asupra niciunui aspect dedus judecății.

În cauză,

Tribunalul București, inițial învestii prin cererea de chemare în

judecată, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei

sectorului 5 care, la rândul său, a declinat competența în favoarea

Judecătoriei Ploiești, care, apreciind a fi competentă, a

soluționat pe fond cauza.

Împrejurarea

că Tribunalul Prahova, în soluționarea apelului declarat împotriva

sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești, a constatat

necompetență judecătoriei de soluționare a cauzei în

primă instanță și a trimis cauza Tribunalul București,

apreciat ca fiind competent, nu este în măsură să atragă

existența unui conflict negativ de competență între

instanțe, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile

art. 133 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Aceasta

întrucât Tribunal Prahova, apreciind a fi competent cu soluționarea

apelului exercitat împotriva sentinței Judecătoriei Ploiești, în

temeiul dispozițiilor art. 480 alin. (4) C. proc. civ., în urma admiterii

apelurilor promovate, a determinat instanța competentă să

soluționeze cauza în primă instanță, cu reținerea

necompetenței materiale a primei instanțe, ca unic motiv de anulare a

sentinței. Or, așa cum s-a reținut deja, una dintre

condițiile ce decurge în mod implicit din interpretarea dispozițiilor

art. 133 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este aceea ca fiecare

dintre instanțele aflate în conflict să își analizeze propria

competență în soluționarea pricinii și, în urma acestei

analize, să constate că nu este competentă material sau

teritorial și să dispună declinarea competenței de

soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe care, la rândul

său, s-a declarat necompetentă, condiție care însă nu este

îndeplinită în cauză.

Pe de

altă parte, în aplicarea art. 480 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., instanța de apel va fi ținută să verifice

dacă excepția de necompetență a fost invocată în

condițiile legii.

Așa

cum reiese din modalitatea de reglementare a invocării excepției de

necompetență, rezultă că, în apel, instanța sau

părțile nu vor mai putea invoca direct, pe calea unui motiv de ordine

publică, nici excepția necompetenței materiale, nici pe cea a

necompetenței teritoriale exclusive a primei instanțe, astfel încât

verificarea respectării normelor de competență absolută

poate avea loc doar dacă instanța de apel este învestită eu

critici ale apelantului având ca obiect modalitatea de soluționare a

excepției de necompetență materială sau teritorială

exclusivă. Aceeași statuare, doar pe baza criticilor apelantului

pârât, se va realiza și cu privire la dezlegarea dată de

instanța anterioară unei excepții de necompetență de

ordine privată, prin care a fost invocată încălcarea unor norme

prin care se reglementează o competență relativă, anume

competența teritorială de drept comun și cea alternativă,

întrucât, chiar dacă poate fi invocată doar de către pârât prin

întâmpinare sau la primul termen de judecată în care părțile

sunt legal citate, aceasta nu înseamnă că pârâtul nu va putea formula

critici în apel împotriva

încheierii prin care

prima instanță a soluționat excepția, potrivit art. 466 alin.

(4), ceea ce nu este însă cazul în speță.

În cauză,

nicio parte nu a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei

Ploiești, iar motivele de apel au privit netemeinicia sentinței, așa

cum reiese din conținutul înscrisurilor aflate ia dosarul cauzei.

Doar

necompetența generală a instanțelor judecătorești

poate fi invocată în orice stare a pricinii, în condițiile art. 479 alin.

(1) teza finală din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., coroborai cu

art. 130 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum

însă instanța sesizată cu pretinsul regulator de

competență nu este o instanță de recurs, iar decizia

Tribunalul Prahova este definitivă, pe această cale, aspectele de nelegalitate

privind invocarea excepției de necompetența a Tribunalului Prahova nu

mai poate fi cenzurată.

Așadar,

neexistând premisa existenței unor declinări reciproce de

competență, Înalta Curte constată că nu s-a ivit un

conflict negativ de competență, în sensul stabilit de art. 133 pct. 2

C. proc. civ. și, pe cale de consecință, va trimite dosarul, pe

cale administrativă, spre soluționare la Tribunalul București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Constată

inexistența conflictului negativ de competență.

Trimite dosarul,

pe cale administrativă, Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.