ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3529/2018

HOTĂRÂRE
21.09.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3529/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 21 septembrie 2018

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 134/2017 a Judecătoriei Blaj a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta A. S.A..

A fost respinsă excepția nulității, invocată de pârâta A. S.A..

A fost respinsă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei A. S.A. - Agenția Blaj, excepție invocată de pârâta A. S.A..

A fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtele A. S.A., cu sediul în București, și cu A. S.A. - Agenția Blaj, cu sediul în Blaj, str. x, jud. Alba.

A fost admisă cererea formulată de A. S.A. de introducere în cauză a numitului C., în calitate de persoană care poate pretinde aceleași drepturi ca și reclamanta.

A fost constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor contractuale prevăzute în Contractul de credit bancar nr. x din 1 august 2008, la art. 1 lit. d) și art. 2 pct. 2.3, privind comisionul de procesare și au fost obligate pârâtele să restituie reclamantei suma de 1064,8 CHF încasată cu titlu de comision de procesare.

A fost constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute în art. 5 din Actul adițional din 25 octombrie 2010, privind perceperea unui comision unic de 90 de euro pentru orice serviciu bancar.

Au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Au fost obligate pârâtele să-i plătească reclamantei suma de 1600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea intervenientului forțat C. de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții reclamanți B. și C. și apelanta pârâtă A. S.A..

Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1211/2017 pronunțată în dosar, a respins apelurile declarate de apelanții B. și de A. S.A., CUI x împotriva sentinței civile nr. 134/2017 pronunțată de Judecătoria Blaj în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții-reclamanți B., C. și recurs incident recurenta-pârâtă S.C. A. S.A..

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 45 din 20 martie 2018, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Alba-Iulia și în consecință:

A declinat competența de soluționare a recursului declarat de B. și C. împotriva sentinței nr. 1211/A/2017 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2016, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea de Apel a reținut incidența art. 96 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. și a art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. precum și considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de tribunal, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. l lit. k) și a) art. 95 pct. l C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. l C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Alba revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Alba Iulia, instanță în favoarea căreia înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți B. și C. împotriva sentinței nr. 1211/A/2017 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ Fiscal și de Insolvență.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Alba Iulia.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 septembrie 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1904/2018
Ședința publică din data de 15 mai 2018 Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca, la data de 10 august 2016, sub dosarul nr. x/2016, reclaman
ÎCCJ 2018-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3618/2018
Ședința publică din data de 25 septembrie 2018 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 24 martie 2016, sub nr. x/2016, reclam
ÎCCJ 2018-09-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3524/2018
Ședința publică din data de 21 septembrie 2018 Asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 1001/2017, Judecătoria Iași a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la plata sumelor înca
ÎCCJ 2018-05-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2118/2018
Ședința publică din data de 23 mai 2018 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 15680 din 22 decembrie 2016, Judecătoria Timișoara a respins excepția presc
ÎCCJ 2018-06-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2694/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 4629 din 6 iunie 2017 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost admisă în parte cererea formulată de re
Sursă