ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3090/2018

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 02.10.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. BUCUREȘTI și B. S.A. - SUCURSALA JUDEȚEANĂ SIBIU, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: constatarea nulității absolute a următoarelor clauze din Contractul de credit bancar nr. 289 P încheiat la data de 24.01.2006: clauzele cuprinse la pct. 5 și 6, cu privire la nivelul dobânzii curente variabile și a dobânzii anuale efective și modul acestora de calcul; clauzele cuprinse la pct. 9 lit. b) cu privire la comisionul de credit; clauzele cuprinse la pct. 9 lit. c) cu privire la comisionul de administrare și modul acestuia de calcul; clauzele cuprinse la pct. 9 lit. f), cu privire la comisionul de urmărire riscuri și modul acestuia de calcul; constatarea nulității absolute a următoarelor clauze din Anexa la Contractul de credit bancar nr. 289 P/24.01.2006 - Condiții generale de creditare: clauza cuprinsă la pct. 2.10.a. în ceea ce privește modificarea dobânzii variabile; clauza cuprinsă la pct. 2.10.d. în ceea ce privește modificarea dobânzii variabile revizuibilă semestrial; clauza cuprinsă la pct. 3.6. privind modificarea comisioanelor (cu privire la cel de administrare); clauza cuprinsă la pct. 3.8. privind comisionul de urmărire riscuri; clauza cuprinsă la pct. 3.9. privind comisionul de administrare; clauza cuprinsă la pct. 4.11. și la pct. 4.4. d), g) și h) privind scadența anticipată; anularea clauzelor mai sus- menționate și înlăturarea lor din Contractul de credit bancar nr. 289 P/24.01.2006 (și Anexa), implicit, cu obligarea pârâtei la emiterea unui nou grafic de rambursare; înlocuirea modului de calcul a dobânzii curente- "dobânda de referință revizuibilă semestrial la care se adaugă 2,00 p.p." cu "indicele de referință Robor, la care se adaugă 2,00 p.p."; restituirea diferenței de dobândă încasată nelegal, între modul cum a fost calculată de la data semnării contractului și modul de calcul stabilit în mod legal"; s-a cerut obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 75,6 RON (RON), reprezentând comision de acordare credit; obligarea pârâtelor la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de urmărire riscuri încasate de la data încheierii contractului de credit și până la data redenumirii acestui comision; s-a cerut obligarea pârâtelor la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de administrare încasate de la data încheierii Contractului de credit și până la stoparea comisionului încasat necuvenit, și obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente debitului datorat, calculată de la data încasării acestor sume și până la plata lor; cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 Noul C. proc. civ. Prin întâmpinarea formulată la data de 11.11.2015, pârâta S.C. B. S.A. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, și a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale indicate și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 917/16.02.2017 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. x/2015, s-a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtă. S-a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinare. S-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. București și B. S.A. - Sucursala Județeană Sibiu. S-au constatat abuzive următoarele clauze din contractul de credit bancar nr. 289P încheiat între părți la data de 24.01.2006: -pct. 9 lit. c) cu privire la comisionul de administrare și modul de calcul al acestuia și - pct. 9 lit. f) cu privire la comisionul de urmărire riscuri și modul acestuia de calcul. S-au constatat abuzive următoarele clauze din "Condițiile generale de creditare"- anexa 1 la contractul de credit bancar nr. 289P încheiat între părți la data de 24.01.2006: pct. 2.10.a doar în ceea ce privește criteriul pentru modificarea valorii ratei dobânzii în funcție de "costul resurselor de creditare", -pct. 2.10.d doar în ceea ce privește criteriul pentru modificarea valorii ratei dobânzii în funcție de "costul resurselor de creditare", - pct. 3.6 privind modificarea comisioanelor, - pct. 3.8 privind comisionul de urmărire riscuri, - pct. 3.9 privind comisionul de administrare. S-a dispus anularea acestor clauze și înlăturarea lor din contractul de credit bancar nr. 289P încheiat între părți la data de 24.01.2006 și anexa 1 a sa "Condițiile generale de creditare". Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei achitată cu titlu de comision de administrare de la data încheierii creditului până la data stopării comisionului. Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei achitată cu titlu de comision de urmărire riscuri de la data încheierii creditului până la data redenumirii acestui comision. S-a respins constatarea clauzei privind nivelul dobânzii curente și a DAE și modul de calcul al acestora (pct. 5 și 6) ca fiind abuzive. S-a respins capătul de cerere privind înlocuirea modului de calcul al dobânzii și cel privind restituirea diferenței de dobândă. S-a respins constatarea clauzei privind comisionul de acordare (pct. 9 lit. b) ca fiind abuzivă și a capătului de cerere privind restituirea acestuia în cuantum de 75,6 RON. S-a respins constatarea clauzelor privind scadența anticipată (pct. 4.11, 7.4 lit. d), g) și h) din anexa 1 la contract) ca fiind abuzive. A fost obligată pârâta S.C. B. S.A. la plata către reclamant a sumei de 1320 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal și motivat reclamantul A., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată și obligării pârâtelor la plata dobânzii legale aferente debitului datorat, calculată de la data încasării acestor sume și până la restituirea lor, cu cheltuieli de judecată conform art. 453 C. proc. civ.- în fond și în apel, cât și pârâta B. S.A. BUCUREȘTI, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii, ca nefondate, a tuturor capetelor de cerere formulate de către intimatul- reclamant prin intermediul cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatul- reclamant la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia nr. 1399/2017 din 05 decembrie 2017 a Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost respinse apelurile declarate de apelantul- reclamant A. și de apelanta - pârâtă B. S.A. BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 917/16.02.2017 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. x/2015, pe care a păstrat-o. E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs, recurenta-pârâtă B. S.A. BUCUREȘTI, iar cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Tribunalul Sibiu- prin adresa emisă la 05.03.2018 și înregistrată la Înalta Curte sub nr. x/12.03.2018. F. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Alba-Iulia.

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul: "Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba-Iulia.