ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5389/2019

Ședința publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, sub nr. x/2016, reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Argeș, au solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 117 din Codul de procedură fiscală, art. 42 lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 44 din 22 ianuarie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal: anularea actului administrativ nr. 429.063 din 2.10.2015, emis de Ministerul Finanțelor Publice, prin care se prevede faptul că regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și sumelor reprezentând daune interese moratorii; anularea actului administrativ fiscal nr. 432.025 din 17.12.2015, emis de Ministerul Finanțelor Publice, prin care se dispune în sensul că sumele prevăzute în titluri executorii reprezentând daune interese moratorii și compensatorii sunt drepturi salariale și sunt supuse regimului de impunere prevăzut de art. 55 alin. (2) lit. j)

1

din Codul fiscal; obligarea pârâților, în solidar, la restituirea sumelor reprezentând impozit și contribuții individuale reținute cu ocazia achitării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin plata eșalonată a titlurilor executorii, până la remedierea stării de fapt.

Prin sentința nr. 202 din 4 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea reclamantelor A., B., C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției Curtea de Apel Pitești, și Tribunalul Argeș, de obligare a pârâților, în solidar, la restituirea sumelor reprezentând impozit și contribuții individuale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 202 din 4 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamanții A., B. și C.

La termenul din 17 ianuarie 2019, judecata cauzei a fost suspendată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatându-se că părțile nu s-au înfățișat la strigarea pricinii și nici nu au cerut în scris judecata în lipsă.

Cauza a fost repusă pe rol din oficiu, întrucât a rămas în nelucrare timp de șase luni și pentru a se verifica incidența dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de șase luni.

Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 416-418 din C. proc. civ., Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) din același cod, constatând din oficiu că s-a perimat recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței nr. 202 din 4 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul, formulat de A., B. și C. împotriva sentinței nr. 202 din 4 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 noiembrie 2019.