ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2014/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 1 iulie 2016, reclamantele A., B. și C. au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea Actului administrativ nr. 429063 din 12 octombrie 2015, emis de Ministerul Finanțelor Publice prin care se prevede nelegal că regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și sumelor reprezentând daune-interese moratorii; anularea Actului administrativ-fiscal nr. 432025 din 17 decembrie 2015, emis de Ministerul Finanțelor Publice, prin care se dispune abuziv, în sensul că sumele prevăzute în titluri executorii reprezentând daune-interese moratorii și compensatorii sunt drepturi salariale și sunt supuse regimului de impunere prevăzut de art. 55 alin. (2) lit. j

1

) din Codul fiscal. Au solicitat și obligarea pârâților, în solidar, la restituirea sumelor reprezentând impozit și contribuții individuale reținute cu ocazia achitării despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin plata eșalonată a titlurilor executorii, până la remedierea situației de fapt.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 201/F-CONT din 19 octombrie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B., și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Vâlcea.

Cererea de recurs.

Împotriva Sentinței civile nr. 201/F-CONT din 19 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs A., B. și C.

Examinând cu prioritate cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., precum și în raport cu actele și lucrările dosarului, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurenții nu au invocat nicio critică care să combată argumentat ceea ce a reținut instanța de fond, ci au formulat o simplă declarație de recurs.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Textul legal se interpretează în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Astfel, nu se poate considera că susținerile recurenților din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nulitatea recursului formulat de A., B. și C. împotriva Sentinței nr. 201/F-CONT din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - CP