ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1359/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 8 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. prin reprezentat legal B. a chemat în judecată pe pârâții C. și S.C. D. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea, în solidar, a pârâților la plata sumelor de 13.000 euro echivalent în RON la data plății efective reprezentând daune materiale, a sumei de 100.000 euro echivalent în RON la data plății efective, reprezentând daune morale, în urma accidentului de circulație cauzat de către pârâtul C. la data de 4 septembrie 2011, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din data de 15 martie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a a Tribunalului Prahova și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile din cadrul aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată la secția I civilă, a Tribunalului Prahova sub nr. x/2016*.

Prin Sentința civilă nr. 2801 din data de 29 iunie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016*, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, a prescripției dreptului la acțiune invocate de către pârâta S.C. D. S.A., a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantei sumele de 9.000 RON reprezentând daune materiale, 75.000 euro, în echivalent RON la data plății efective, reprezentând daune morale și suma de 1.257 RON cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 2892 din data de 28 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016*, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei A., prin reprezentat B., împotriva Sentinței civile nr. 2801 pronunțate la 29 iunie 2017 de Tribunalul Prahova.

A admis apelurile pârâților C. și S.C. D. S.A., împotriva aceleiași sentințe.

A schimbat în parte sentința în sensul că a obligat numai pe pârâta S.C. D. S.A. la plata către reclamantă a sumelor de 9.000 RON daune materiale, 20.000 euro în echivalent în RON la data plății efective, reprezentând daune morale și 1.257 RON cheltuieli de judecată la instanța de fond.

A menținut restul dispozițiilor sentinței.

A obligat apelanta-reclamantă la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către apelantul-pârât C.

Împotriva decizie Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A., prin reprezentant B., cale de atac care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 2 aprilie 2018, sub nr. x/2016*.

Prin încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2019, instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raportul întocmit în cauză, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., constatându-se că recursul este formulat în termen legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar decizia recurată este supusă căii de atac a recursului.

Totodată, s-a reținut că, în măsura în care completul de filtru va aprecia că nu este posibilă încadrarea criticilor formulate de către recurenta-reclamantă în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., este incidentă excepția nulității recursului, invocată de intimații-pârâți prin întâmpinări.

Raportul întocmit în cauză a fost analizat în complet de filtru și a fost comunicat părților, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ.

Prin punctul de vedere depus cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, intimatul-pârât C. a formulat concluzii de admitere a excepției nulității recursului, solicitând, totodată și respingerea acestuia ca neîntemeiat. Celelalte părți nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiul a recursului.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen la data de 17 septembrie 2019, fără citarea părților, în vederea pronunțării asupra admisibilității în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului:

Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reținând și prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, deși recurenta-reclamantă a invocat incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile formulate de aceasta nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Astfel, recurenta-reclamantă, în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., critică cuantumul daunelor morale acordate de instanța de apel (20.000 euro), raportat la împrejurarea că daunele morele fuseseră stabilite la suma de 75.000 euro, iar instanța de apel a reținut existența culpei comune și faptul că intimatului-pârât C. îi revine 1/2 din vină.

Prin urmare, această susținere a recurentei-reclamante nu poate fi încadrată în motivul de casare invocat, nemulțumirea părții cu privire la diminuarea cuantumului despăgubirilor morale acordate, pe care o apreciază a nu fi justificată de cele reținute în motivarea instanței, neputând fi asimilată unei veritabile critici vizând nemotivarea hotărârii instanței de apel sau a existenței unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat de recurenta-reclamantă pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în dezvoltarea acestuia, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea recurată, apreciind că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 998 ultima teză C. civ.

Susținând încălcarea, prin reținerea culpei comune, a principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, a arătat că instanța de apel nu a analizat toate probele administrate în faza de urmărire penală. În acest sens, a subliniat că, pentru a stabili dacă cele trei victime ale accidentului staționau sau nu pe partea carosabila a străzii Fermei, era necesară coroborarea raportului de expertiză auto cu schița accidentului rutier întocmită imediat după accident, cu fotografiile locului de producere a accidentului și celelalte înscrisuri.

Or, pe de o parte, aceste critici aduse de către recurenta-reclamantă nu vizează legalitatea hotărârii recurate, ci aprecierea probelor de către curtea de apel, care reprezintă un aspect de temeinicie ce nu poate fi supus cenzurii instanței de recurs, iar, pe de altă parte, deși a invocat încălcarea art. 998 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a arătat în concret în ce mod a nesocotit instanța de apel aceste dispoziții legale, invocarea încălcării normelor de drept material fiind astfel una formală.

Totodată, în susținerea ambelor motive de recurs invocate - art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. - recurenta-reclamantă, criticând cuantumul despăgubirilor morale acordate de către curtea de apel, a apreciat că instanța de recurs are la dispoziție - ca urmare a materialului probatoriu - un cumul de criterii care să determine o apreciere cât mai aproape de realitate a suferințelor provocate de accident. Astfel, a evidențiat suferințele fizice și psihice pe care a trebuit să le îndure, efectele negative ale accidentului pe care expertiza psihologică le-a identificat, precum și prejudiciul viitor, cu privire la care a arătat că nu a fost avut în vedere de instanța de apel atunci când a micșorat cuantumul despăgubirilor morale.

Referitor la aceste critici, ce vizează cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Înalta Curte reține că acestea nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului și a situației de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ. și în limita cărora poate fi exercitat controlul judiciar.

Așa fiind, cum aspectele invocate de către recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, nefiind posibilă încadrarea acestora în motivele de casare prevăzute de lege și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va face aplicarea sancțiuni prevăzute art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va constata nul recursul.

Având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, reținând constatarea nulității recursului și împrejurarea că intimatul-pârât C. a solicitat, prin întâmpinare, obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, a căror dovadă a făcut-o cu chitanța seria x nr. x din data de 22 mai 2018, aflată la dosarul de recurs, Înalta Curte o va obliga pe recurenta-reclamanta A. la plata către intimatul-pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A., prin reprezentant B., împotriva Deciziei nr. 2892 din data de 28 decembrie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamanta A. la plata către intimatul-pârât C. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2019.

GGC - CL