ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1420/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată cu nr. x/25.08.2008 pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Comuna E., prin primar solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în comuna E., sat F., jud. Prahova, compus dintr-un teren de 50 ha arabil și două construcții, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 8243/29.09.2008 a Judecătoriei Ploiești a fost admisă excepția necompetenței materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, cu motivarea că valoarea obiectului cererii este de peste 500.000 RON, caz în care competența de soluționare în primă instanță a acțiunii revine Tribunalului Prahova, în raza căruia se află imobilele în litigiu.

La Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. x/23.10.2009.

La data de 17.05.2010, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamanta are posibilitatea valorificării drepturilor sale pe calea Legii nr. 10/2001 și nu a dreptului comun, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, deoarece nu a făcut dovada unui drept de proprietate asupra imobilelor în litigiu, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, motivat de faptul că imobilul în litigiu a fost restituit în baza Legii nr. 1/2000, numitei B., caz în care pârâta nu se află în posesia imobilelor solicitate de către reclamantă.

La data de 14.09.2010, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând revendicarea imobilelor situate în comuna E., sat F., compuse din teren în suprafață de 750 ha și construcții, respectiv un conac cu 18 camere, clădiri de administrație, de servitori, o seră, un bordei pentru motor de udat apă, 5 cotețe de păsări, un garaj, o porcărie, un pătul, o fierărie, o gheretă pentru tractoare, o magazie, un grajd mic, o moară de apă.

În ședința publică din 14.09.2010, excepțiile invocate de pârâtă au fost puse în discuția părților, excepții care au fost unite cu fondul deoarece s-a impus administrarea de probe care erau comune fondului cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 2174 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocate de aceasta din urmă. Totodată, instanța a respins acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 2174 din 4 octombrie 2011 și a încheierii din 16 decembrie 2011, pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A., prin mandatar C.

Prin încheierea din 9 mai 2012, Curtea de Apel Ploiești a dispus recalificarea căii de atac drept apel, față de obiectul cauzei dedus judecății, valoarea litigiului și având în vedere dispozițiile art. 282

1

și art. 282 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 515 din 2 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantei declarat împotriva Sentinței civile nr. 2174 din 4 octombrie 2011, cât și a încheierii din 16 decembrie 2011, ambele pronunțate de Tribunalul Prahova, secția I civilă.

Prin Decizia civilă nr. 1844 din 24 septembrie 2015 pronunțată de Înalta Curtea de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantă, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare instanței de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la data de 14 ianuarie 2016 sub nr. x/2009*.

Prin Decizia nr. 446 din 02 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., prin mandatar C. împotriva încheierii din 16 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă; a fost admisă excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare, invocată pe linia deciziei de casare; a fost admis apelul declarat de reclamanta A., prin mandatar C. împotriva Sentinței civile nr. 2174 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă, care a fost schimbată, în parte, în sensul că, a fost respinsă acțiunea, ca inadmisibilă; a fost menținută sentința atacată în ceea ce privește respingerea excepțiilor lipsei calității procesual active și lipsei calității procesual pasive.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta.

Prin Decizia nr. 1313 din 9 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 446 din 02 martie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la data de 11 octombrie 2016 sub nr. x/2009**.

Prin Decizia nr. 772 din 22 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., prin mandatar C. împotriva încheierii din 16 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă; a schimbat în tot încheierea în sensul că a respins cererea expertului D. de obligare a intimatei la plata sumei de 659,21 RON, reprezentând cheltuieli de transport și alte cheltuieli, ca neîntemeiată; a respins apelul declarat de reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 2174 din 4 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția I civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., prin mandatar C.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 17 mai 2018.

La termenul de la 21 iunie 2018, judecata recursului a fost suspendată, conform prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 19 iunie 2019, din oficiu, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol, fixând termen la 19 septembrie 2019 când, a invocat excepția perimării recursului.

Analizând excepția perimării, Înalta Curte o va admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Conform dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ. perimarea se poate constată și din oficiu.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cazurile de întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute de art. 249 și 250 C. proc. civ.

În speță, părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din 21 iunie 2018, stabilit pentru judecata recursului și, constatându-se că niciuna dintre părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, pricina a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Așadar, termenul de perimare prevăzut de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății 21 iunie 2018, împlinindu-se la data de 21 iunie 2019.

Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 21 iunie 2019, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății.

Cererea de repunere pe rol formulată de recurentă la 1 iulie 2019, după împlinirea termenului de perimare, la 21 iunie 2019 și după repunerea cauzei pe rol, din oficiu, de către instanță, nu poate constitui un act de procedură făcut în vederea continuării judecății, astfel cum prevăd dispozițiile art. 249 C. proc. civ., partea neinvocând motive mai presus de voința sa care ar fi împiedicat-o să stăruie în judecată, astfel că nu poate fi primită.

Așa fiind, având în vedere că până la 21 iunie 2019, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea continuării judecății, în cauză sunt întrunite condițiile perimării prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și constatând că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept, putând fi constatată și din oficiu de instanță, față de dispozițiile art. 252 alin. (1) teza I din același cod, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu care a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 772 din 22 martie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în Dosar nr. x/2009**.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2019.

GGC - GV