ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1844/2015

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 25 august 2008, pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamanta B.M.C. a chemat în judecată Comuna Drăgănești, prin primar și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în comuna Drăgănești, sat Cornu, jud. Prahova, compus dintr-un teren arabil în suprafață de 50 ha și două construcții. Prin Sentința civilă nr. 8243 din 29 septembrie 2008, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, cu motivarea că valoarea obiectului cererii depășește suma de 500.000 lei.

La data de 14 septembrie 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând revendicarea imobilelor situate în comuna Drăgănești, sat Cornu, compuse dintr-un teren de 750 ha și construcții. Prin Sentința civilă nr. 2174 din 04 octombrie 2011, Tribunalul Prahova a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale active a reclamantei și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei. A respins acțiunea precizată formulată de reclamanta C.B.M. ca neîntemeiată. Instanța a avut în vedere următoarele considerente: Nu există nicio dovadă în sensul că imobilele în litigiu s-ar afla în posesia efectivă a pârâtei și nici că terenul în suprafață de 750 ha nu ar fi făcut obiectul legilor fondului funciar pentru a putea deveni aplicabile dispozițiile dreptului comun.

Susținerile reclamantei în sensul că imobilele în litigiu ar fi aparținut soțului său, numitul D.C., fiind dobândite în proprietate de către acesta de pe urma autorilor săi, C.M. și Ș.G., și că imobilul construcție identificat de expertul constructor Maghiar Ioan reprezentând conac a aparținut defunctului D.C. nu pot fi avute în vedere. Toate probele administrate în cauză demonstrează că soțul reclamantei a dobândit, la un moment dat, un drept de coproprietate asupra imobilelor constituind M.C., drept care ulterior a revenit în exclusivitate numitei M.M.C. de la care s-au preluat efectiv toate imobilele.

Totodată, instanța a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale active a reclamantei, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, cu motivarea că, în condițiile în care reclamanta pretinde un drept de proprietate asupra imobilelor în litigiu, aceasta are în principiu calitate procesuală activă, având dreptul să promoveze o acțiune în revendicare pe cale judecătorească în scopul valorificării pretențiilor sale; pârâta are calitate procesuală pasivă, atât timp cât reclamanta pretinde că posedă imobilele în litigiu în calitate de unitate administrativ teritorială. Prin Decizia civilă nr. 515 din 02 aprilie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta B.M.C.

împotriva încheierii din 16 decembrie 2011 și a Sentinței civile nr. 2174 din 04 octombrie 2011 pronunțate de Tribunalul Prahova. Instanța de apel a reținut că, niciunul dintre experții topo desemnați în cauză, nu au putut identifica terenurile în litigiu de 750 ha, solicitate de către reclamantă de pe urma lui M.C. și D.C., că toate probele administrate în cauză atestă că imobilele în litigiu nu au fost niciodată în proprietatea exclusivă a numitului D.C. și că nu există nicio dovadă la dosar în sensul că imobilele în litigiu s-ar afla în posesia efectivă a pârâtei ori că terenul de 750 ha nu ar fi făcut obiectul legilor fondului funciar. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta B.M.C.

Prin motivele de recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 305 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., reclamanta formulează următoarele critici: După admiterea apelului și reținerea cauzei spre evocarea fondului, prin încheierea de ședința din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești a admis probatoriul solicitat de reclamantă, constând în expertize topografică și construcții. La data de 11 decembrie 2014, apărătorul reclamantei a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză construcții, obiecțiuni ce au fost comunicate intimatei-pârâte pentru a formula un punct de vedere, aspecte consemnate în încheierea de ședință de la acea dată. Obiecțiunile au fost ridicate din nou la data de 12 februarie 2015, când instanța a decis prin încheierea de ședință să proroge discutarea lor până la depunerea unor noi documente de către intimata-pârâtă.

Prorogarea a fost prelungită la data de 12 martie 2015, când, prin încheierea de ședință, instanța a acordat termen pentru a se lua cunoștință de înscrisurile depuse de către intimata-pârâtă. Atât problemele ridicate de conținutul înscrisurilor depuse cât și obiecțiunile la raportul de expertiză, a căror discuție fusese prorogată prin încheierea de ședință de la data de 11 decembrie 2014, au fost ridicate din nou de către apărătorul subsemnatei la termenul din 26 martie 2015, instanța refuzând să le pună în discuție. Din încheierile de ședință succesive menționate anterior rezultă că, pe de o parte, instanța nu a pus în discuția contradictorie a părților raportul de expertiză, prorogând în mai multe rânduri discutarea acestuia, iar pe de alta parte, a omis să se pronunțe cu privire la temeinicia obiecțiunilor.

Poziția instanței este un refuz de analizare a obiecțiunilor formulate și o încălcare flagrantă a drepturilor procesuale ale reclamantei, care nu poate fi reparată sau acoperită prin rămânerea în pronunțare, singura cale de atac fiind recursul. Motivarea soluției pronunțate în apel de către Curtea de Apel Ploiești se limitează la patru paragrafe copiate din hotărârea instanței de fond. În atare situație, dată fiind superficialitatea considerentelor deciziei recurate, copiate de instanța de control fără a le trece prin filtrul noului probatoriu și fără a răspunde criticilor aduse de reclamantă, soluția pronunțată în apel este nemotivată. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Hotărârea recurată este nelegală din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Exercitând controlul judiciar din perspectiva acestui caz de modificare a hotărârii, Înalta Curte pornește de la premisa că dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligația instanței de a arăta, în considerentele hotărârii sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța este obligată să motiveze soluția pronunțată sub aspectul fiecărui capăt de cerere. Tot astfel, din perspectiva art. 261 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 295 C. proc.

civ., este nelegală nepronunțarea instanței de apel asupra uneia din criticile formulate prin motivele de apel. Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a justificat soluția de respingere a apelului declarat în cauză de reclamantă prin reproducerea unor paragrafe din considerentele hotărârii primei instanțe. Instanța de apel nu a arătat care sunt propriile argumente care fundamentau o anumită dezlegare a cauzei și care justificau admiterea, respectiv înlăturarea apărărilor și a susținerilor părților în litigiu. Omisiunea instanței de apel de a arăta, în acord cu exigențele art. art. 261 alin. (5) C. proc.

civ., care sunt considerentele pentru care a apreciat că se impune respingerea apelului declarat în cauză împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță, mulțumindu-se a reproduce considerentele sentinței apelate, fără a răspunde criticilor formulate de reclamantă prin motivele de apel, echivalează cu o necercetare a fondului care face imposibilă pentru instanța de recurs exercitarea controlului judiciar. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta C.B.M., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel urmează a aprecia incidența în cauză a deciziei în interesul Legii nr. 33 din 09 iunie 2008, prin care Înalta Curte a analizat problema existenței unei opțiuni între aplicarea legii speciale, care reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referință și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, și anume Codul civil, precum și a hotărârii pilot pronunțată în cauza Atanasiu și alții contra României, prin care Curtea Europeană a reținut că existența unui „bun actual” în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului.

De asemenea, se va stabili, în ce măsură obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză efectuat sunt relevante pentru soluționarea acțiunii în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., care constituie obiectul pretențiilor deduse judecății în prezenta cauză. Deși prin motivele de recurs, pârâta indicat și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., controlul judiciar de legalitate nu va fi exercitat din perspectiva acestui caz de modificare a hotărârii, întrucât decizia recurată nu s-a bazat pe interpretarea unui act juridic care, greșită fiind, a determinat schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.B.M. împotriva Deciziei civile nr. 515 din 02 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2015.