ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1844/2015

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25

august 2008, pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamanta B.M.C. a chemat în

judecată Comuna Drăgănești, prin primar și a solicitat instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei să-i lase în

deplină proprietate și posesie imobilul situat în comuna Drăgănești, sat Cornu,

jud. Prahova, compus  dintr-un teren arabil în suprafață de 50 ha și două

construcții.

Prin Sentința civilă nr.

8243 din 29 septembrie 2008, Judecătoria Ploiești a admis excepția

necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, cu motivarea că valoarea obiectului

cererii depășește suma de 500.000 lei.

La data de 14

septembrie 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând revendicarea

imobilelor situate în comuna Drăgănești, sat Cornu, compuse dintr-un teren de

750 ha și construcții.

Prin Sentința civilă

nr. 2174 din 04 octombrie 2011, Tribunalul Prahova a respins excepțiile

inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale active a reclamantei

și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

A respins acțiunea

precizată formulată de reclamanta C.B.M. ca neîntemeiată.

Instanța a avut

în vedere următoarele considerente:

Nu există nicio

dovadă în sensul că imobilele în litigiu s-ar afla în posesia efectivă a

pârâtei și nici că terenul în suprafață de 750 ha nu ar fi făcut

obiectul legilor fondului funciar pentru a putea deveni aplicabile dispozițiile

dreptului comun.

Susținerile

reclamantei în sensul că imobilele în litigiu ar fi aparținut soțului său,

numitul D.C., fiind dobândite în proprietate de către acesta de pe urma

autorilor săi, C.M. și Ș.G., și că imobilul construcție identificat de expertul

constructor Maghiar Ioan reprezentând conac a aparținut defunctului D.C. nu pot

fi avute în vedere. Toate probele administrate în cauză demonstrează că soțul

reclamantei a dobândit, la un moment dat, un drept de coproprietate asupra

imobilelor constituind M.C., drept care ulterior a revenit în exclusivitate

numitei M.M.C. de la care s-au preluat efectiv toate imobilele.

Totodată, instanța a

respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, a lipsei calității procesuale

active a reclamantei, a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, cu

motivarea că, în condițiile în care reclamanta pretinde un drept de proprietate

asupra imobilelor în litigiu, aceasta are în principiu calitate procesuală

activă, având dreptul să promoveze o acțiune în revendicare pe cale

judecătorească în scopul valorificării pretențiilor sale; pârâta are calitate

procesuală pasivă, atât timp cât reclamanta pretinde că posedă imobilele în

litigiu în calitate de unitate administrativ teritorială.

Prin Decizia civilă nr.

515 din 02 aprilie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de reclamanta B.M.C. împotriva încheierii din 16

decembrie 2011 și a Sentinței civile nr. 2174 din 04 octombrie 2011 pronunțate

de Tribunalul Prahova.

Instanța de apel

a reținut că, niciunul dintre experții topo desemnați în cauză, nu au

putut identifica terenurile în litigiu de 750 ha, solicitate de către

reclamantă de pe urma lui M.C. și D.C., că toate probele administrate în cauză

atestă că imobilele în litigiu nu au fost niciodată în proprietatea exclusivă a

numitului D.C. și că nu există nicio dovadă la dosar în sensul că

imobilele în litigiu s-ar afla în posesia efectivă a pârâtei ori că terenul de

750 ha nu ar fi făcut obiectul legilor fondului funciar.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta B.M.C.

Prin motivele de

recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 305 pct. 5, 7 și 8 C. proc.

civ., reclamanta formulează următoarele critici:

După admiterea

apelului și reținerea cauzei spre evocarea fondului, prin încheierea de ședința

din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Ploiești a admis probatoriul solicitat de

reclamantă, constând în expertize topografică și construcții.

La data de 11

decembrie 2014, apărătorul reclamantei a formulat obiecțiuni la raportul de

expertiză construcții, obiecțiuni ce au fost comunicate intimatei-pârâte pentru

a formula un punct de vedere, aspecte consemnate în încheierea de ședință de la

acea dată.

Obiecțiunile au fost

ridicate din nou la data de 12 februarie 2015, când instanța a decis prin

încheierea de ședință să proroge discutarea lor până la depunerea unor noi

documente de către intimata-pârâtă. Prorogarea a fost prelungită la data de 12

martie 2015, când, prin încheierea de ședință, instanța a acordat termen pentru

a se lua cunoștință de înscrisurile depuse de către intimata-pârâtă.

Atât problemele

ridicate de conținutul înscrisurilor depuse cât și obiecțiunile la raportul de

expertiză, a căror discuție fusese prorogată prin încheierea de ședință de la

data de 11 decembrie 2014, au fost ridicate din nou de către apărătorul

subsemnatei la termenul din 26 martie  2015, instanța refuzând să le pună în

discuție.

Din încheierile de

ședință succesive menționate anterior rezultă că, pe de o parte, instanța nu a

pus în discuția contradictorie a părților raportul de expertiză, prorogând în

mai multe rânduri discutarea acestuia, iar pe de alta parte, a omis să se

pronunțe cu privire la temeinicia obiecțiunilor.

Poziția instanței este

un refuz de analizare a obiecțiunilor formulate și o încălcare flagrantă a

drepturilor procesuale ale reclamantei, care nu poate fi reparată sau acoperită

prin rămânerea în pronunțare, singura cale de atac fiind recursul.

Motivarea soluției

pronunțate în apel de către Curtea de Apel Ploiești se limitează la patru

paragrafe copiate din hotărârea instanței de fond.

În atare situație,

dată fiind superficialitatea considerentelor deciziei recurate, copiate de instanța

de control fără a le trece prin filtrul noului probatoriu și fără a răspunde

criticilor aduse de reclamantă, soluția pronunțată în apel este nemotivată.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

reține următoarele:

Hotărârea

recurată este nelegală din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Exercitând

controlul judiciar din perspectiva acestui caz de modificare a hotărârii,

Înalta Curte pornește de la premisa că dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. reglementează obligația instanței de a arăta, în considerentele

hotărârii sale, motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța este obligată să motiveze

soluția pronunțată sub aspectul fiecărui capăt de cerere.

Tot

astfel, din perspectiva art. 261 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 295 C.

proc. civ., este nelegală nepronunțarea instanței de apel asupra uneia din

criticile formulate prin motivele de apel.

Verificând

decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel a justificat

soluția de respingere a apelului declarat în cauză de reclamantă prin

reproducerea unor paragrafe din considerentele hotărârii primei instanțe.

Instanța

de apel nu a arătat care sunt propriile argumente care fundamentau o anumită

dezlegare a cauzei și care justificau admiterea, respectiv înlăturarea apărărilor

și a susținerilor părților în litigiu.

Omisiunea instanței de

apel de a arăta, în acord cu exigențele art. art. 261 alin. (5) C. proc. civ., care

sunt considerentele pentru care a apreciat că se impune respingerea apelului

declarat în cauză împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță,

mulțumindu-se a reproduce considerentele sentinței apelate, fără a

răspunde criticilor formulate de reclamantă prin motivele de apel, echivalează

cu o necercetare a fondului care face imposibilă pentru instanța de recurs

exercitarea controlului judiciar.

Prin urmare, în

temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

declarat de reclamanta C.B.M., va casa decizia recurată și va trimite cauza

spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării

cauzei, instanța de apel urmează a aprecia incidența în cauză a deciziei

în interesul Legii nr. 33 din 09 iunie 2008, prin care Înalta Curte a analizat

problema existenței unei opțiuni între aplicarea legii speciale, care

reglementează regimul imobilelor preluate abuziv în perioada de referință și

aplicarea dreptului comun în materia revendicării, și anume Codul civil, precum

și a hotărârii pilot pronunțată în cauza Atanasiu și alții contra

României, prin care Curtea Europeană a reținut că existența unui „bun actual”

în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o

hotărâre definitivă și executorie instanțele i-au recunoscut acesteia calitatea

de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres

restituirea bunului.

De asemenea, se va

stabili, în ce măsură obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de

expertiză efectuat sunt relevante pentru soluționarea acțiunii în

revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., care constituie

obiectul pretențiilor deduse judecății în prezenta cauză.

Deși prin

motivele de recurs, pârâta indicat și dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ., controlul judiciar de legalitate nu va fi exercitat din perspectiva

acestui caz de modificare a hotărârii, întrucât decizia recurată nu s-a bazat

pe interpretarea unui act juridic care, greșită fiind, a determinat schimbarea

naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta C.B.M. împotriva Deciziei civile nr. 515 din 02 aprilie

2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 septembrie 2015.