ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6922/2012

Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. 4195/2007, reclamanta SC I.D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâții V.V. și V.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați aceștia să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 6.600 mp, situat în comuna Cornu de Jos, județul Prahova.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a cumpărat prin licitație publică, în baza Actului de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005 eliberat de Biroul Executorului Judecătoresc T. și T., ca urmare a executării silite a titlurilor executorii constituite din Sentințele civile nr. 15421/2001, 4853/2001, 14850/2001, 14852/2001 și 14851/2001, suprafața de teren de 6.600 mp, situată în comuna Cornu de Jos pct. „La N.V.” S-a susținut că pârâtul, de rea-credință, știind că nu are titlu de proprietate valabil, exercită posesia fără niciun drept, refuzând să-i recunoască dreptul de proprietate asupra terenului, a construit un gard metalic de împrejmuire în vecinătatea drumului comunal. Pârâții au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat, în temeiul răspunderii pentru evicțiune, să fie obligați vânzătorul M.Gh.

și OJCPI Prahova să le restituie suma de 75.000 RON achitată cu titlu de preț, reactualizată în funcție de evoluția pieței imobiliare, suma de 335,7 RON achitată cu titlu de taxe și onorarii la întocmirea actului, precum și suma de 50,7 RON taxe de intabulare și impozite restituite la zi. S-a arătat că, alături de vânzătorul terenului trebuie să răspundă și O.C.P.I. Prahova întrucât a eliberat certificate fără sarcini în condițiile în care se pretinde că terenul fusese înstrăinat anterior de M.Gh. către SC S.C. SA. Instanța a dispus introducerea în cauză a vânzătorului M.Gh. și a Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova. După administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză topometrică, prin Sentința civilă nr. 1920 din 11 iunie 2008 Judecătoria Câmpina a respins acțiunea ca neîntemeiată și cererea reconvențională ca lipsită de interes.

Împotriva sentinței a formulat apel SC I.D.C. SRL, care a arătat că este proprietarul terenului de 6.600 mp, pe care l-a dobândit prin Actul de adjudecare nr. 10/2005 eliberat de Biroul Notarului Public T. și T. S-a susținut și că, față de valoarea litigiului, competența de soluționare în primă instanță aparține tribunalului, iar nu judecătoriei. Prin Decizia nr. 4 din 22 octombrie 2008 Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ a admis apelul declarat, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Câmpina invocată din oficiu, a anulat sentința atacată și a stabilit competenta materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, reținând că litigiul privește un drept patrimonial care are caracter comercial potrivit art. 4 C. com., iar valoarea sa este de peste 1 miliard ROL.

Curtea de Apel Ploiești a pronunțat Decizia civilă nr. 518 din 31 martie 2009, prin care a admis recursul declarat de pârâții V.V. și V.I., a casat decizia atacată și sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare pe fond la Tribunalul Prahova, secția civilă, reținând că niciunul din criteriile de natură să determine jurisdicția comercială aplicate speței nu conduce la concluzia comercialității litigiului. Reluând judecata, Tribunalului Prahova a pronunțat Decizia civilă nr. 1796 din 21 octombrie 2009, prin care a respins acțiunea reclamantei SC I.D.C. SRL și cererea reconvențională formulată de pârâții V.V. și V.I., ca neîntemeiate.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta a cumpărat prin licitație publică, în baza Actului de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005 încheiat de BEJ T. și T., pentru suma de 126.100 RON, imobilul situat în comuna Cornu, compus din teren în suprafață de 6.600 mp, având categoria de folosință livadă și fâneață, imobil intabulat prin Încheierea nr. 1717 din 10 martie 2006. S-a mai reținut că, în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1147 din 30 martie 2005, pârâții au dobândit de la chematul în garanție M.Gh., terenul în suprafață de 4.802 mp, situat în comuna Cornu, pct. ”Coasta” și și-au intabulat dreptul de proprietate în Cartea funciară prin Încheierea nr. 2197 din 31 martie 2005. S-a constatat că, potrivit raportului de expertiză topometrică efectuat în cauză, s-a concluzionat că terenul proprietatea reclamantei, în suprafață de 6.600 mp, este situat în T. 15, … , iar terenul proprietatea pârâților, în suprafață de 4.802 mp, este situat în T. 13, … , acestea sunt diferite și nu există o acaparare a proprietății reclamantei din partea pârâților.

De asemenea, s-a constatat că expertul consilier al reclamantului a evidențiat în punctul de vedere exprimat, că terenul cumpărat de S.C. SRL și adjudecat de reclamantă nu este unul și același cu terenul cumpărat de pârâții V., precizând că terenul reclamantei nu este amplasat în T. 15, … , ci în T. 13, … , iar terenul proprietatea pârâților este lipit de acesta în partea de nord. În raport de probele administrate în cauză, tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 C. civ., considerente pentru care, a respins acțiunea în revendicare, ca neîntemeiată. Referitor la cererea reconvențională, prin care se solicita de către pârâtă obligarea chemaților în garanție la plata unor sume de bani, în temeiul răspunderii pentru evicțiune, tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece pârâții nu au pierdut dreptul de proprietate asupra terenului dobândit de la chematul în garanție.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. I.D.C. S.R.L., care a susținut că raportul de expertiză întocmit de expert A.F. nu poate fi luat în considerare, întrucât a fost dispus de o instanță necompetentă, respectiv Judecătoria Câmpina. Sub acest aspect, s-a precizat că prin desființarea sentinței pronunțate de Judecătoria Câmpina, toate probele administrate în fața acestei instanțe își pierd orice valoare, întrucât au fost administrate de o instanță necompetentă. A precizat apelanta că atât S., cât și pârâții V., au dobândit terenuri de la numitul M.Gh. și, așa cum rezultă din Adeverința nr. 5992/2009 emisă de Primăria comunei Cornu, vânzătorul a figurat în Registrul agricol cu două suprafețe de teren, respectiv: 5.900 mp în pct. „N.V.” și 2.012 mp în pct. „M.Δ.

În condițiile în care M.Gh. a avut în proprietate doar suprafața de teren de 7.912 mp, nu avea cum să vândă, către doi cumpărători diferiți, suprafețele de 6.814 mp și 6.600 mp. Instanța a recalificat calea de atac exercitată de reclamantă ca fiind apel, având în vedere dispozițiile art. 282 1 C. proc. civ. și faptul că valoarea imobilului depășește 1 miliard de ROL și, de asemenea, a dispus completarea probatoriilor, în vederea lămuririi situației de fapt a terenului în litigiu. După închiderea dezbaterilor și rămânerea instanței în pronunțare, prin notele scrise depuse de reclamantă, s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei, întrucât la ultimul termen de judecată, 18 mai 2011, s-a înscris în fals, potrivit art. 180 - 184 C. proc.

civ., față de Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1147 din 30 martie 2005, iar instanța a dispus în mod greșit respingerea acestei cereri. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a pronunțat Decizia nr. 124 din 27 aprilie 2011, prin care a respins cererea de repunere pe rol și a respins, ca nefondat, apelul declarat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în ce privește cererea de repunere a cauzei pe rol, că aceasta este nefondată, raportat la dispozițiile art. 151 C. proc. civ., potrivit cărora „pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanța găsește necesare noi lămuriri”.

Având în vedere că, în cauza dedusă judecății, la termenul din 20 aprilie 2011 instanța, considerându-se pe deplin lămurită asupra problemelor de drept și de fapt care fac obiectul analizei sale, a declarat închise dezbaterile și a rămas în pronunțare asupra pricinii (amânând pronunțarea la data de 27 aprilie 2011, doar la solicitarea apelantei, pentru a-i da posibilitatea să formuleze note scrise) s-a constatat că nu sunt incidente prevederile procedurale menționate anterior. Pe fondul cauzei, Curtea a constatat, cu referire la critica conform căreia raportul de expertiză întocmit de A.F. nu poate fi luat în considerare, deoarece a fost dispus de o instanță necompetentă (respectiv Judecătoria Câmpina) și, în atare situație, și-ar pierde orice valoare, că această nemulțumire a rămas fără obiect, în condițiile în care în faza procesuală a apelului, în baza art. 295 alin. (2) C. proc.

civ., s-a dispus completarea probatoriilor (cu efectuarea unei expertize topo, având ca obiective identificarea, măsurarea și poziționarea pe schiță de plan a terenurilor menționate în Actul de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005). Cu privire la acțiunea în revendicare promovată, s-a constatat că aceasta, de principiu, reprezintă mijlocul pe care legea îl pune la îndemână proprietarului neposesor al unui bun, de a cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar. Or, din actele depuse la dosar, a rezultat că reclamanta a cumpărat, în baza Actului de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005 eliberat de Biroul executorului judecătoresc T. & T., imobilul situat în comuna Cornu, județul Prahova, compus din teren de 6.600 mp, având categoria livadă-fâneață, identificat la momentul respectiv potrivit raportului de expertiză M.Gh., imobil asupra căruia și-a intabulat dreptul de proprietate prin Încheierea nr. 1717 din 21 martie 2006 a O.C.P.I.

Prahova. Terenul înstrăinat fusese dobândit, anterior, de debitoarea SC S.C. SA de la numitul M.Gh., în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1387 din 7 aprilie 1999 de B.N.P. I.C., menționându-se în cuprinsul acestui act că terenul înstrăinat fusese dobândit de vânzător în baza Actului de schimb nr. 148/1999. La rândul lor, pârâții au achiziționat de la numitul M.Gh., în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1147 din 30 martie 2005 de Biroul Notarial M.C. și M.P., suprafața de 4.802 mp, situată în comuna Cornu, pct. „C.” având categoria de folosință livadă și fâneață și 2.012 mp teren fâneață amplasați în pct. „T.” din aceeași localitate, teren în privința căruia s-a făcut mențiunea că vânzătorul îl deține prin moștenire de la părinții săi de peste 40 de ani.

Asupra terenului achiziționat pârâții și-au intabulat dreptul de proprietate în Cartea funciară la data de 31 martie 2005, prin Încheierea nr. 2197 emisă de O.C.P.I. Prahova. În raport de constatările din teren, de actele de proprietate prezentate de părți și planurile de parcelare existente la nivelul Primăriei Cornu, expertiza efectuată în apel a concluzionat că terenul reclamantei, din Actul de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005, nu se suprapune cu terenul achiziționat de pârâți prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1147 din 30 martie 2005. Pentru a ajunge la această concluzie, expertul a explicat, detaliat, că suprafețele respective au amplasamente diferite (terenul reclamantei fiind situat în T. 15, … , iar cel al pârâților în T. 13, … ), vecini diferiți, suprafețe și dimensiuni diferite, fiind situate în puncte toponimice diferite (cel al reclamantei este situat în pct. „La N.V.”, iar cel al pârâtului este situat în pct. „Pe coastă”).

Aceleași susțineri au fost formulate de către expert și în fața instanței de judecată, cu ocazia solicitării sale pentru a da lămuriri cu privire la lucrarea întocmită, învederând că, deși a identificat, în fapt, locația celor două terenuri în litigiu, nu a mai procedat la măsurarea suprafeței aparținând reclamantei, întrucât reprezentantul acesteia a refuzat deplasarea la terenul respectiv, motivat de faptul că terenul din Actul de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005 este unul și același cu cel din Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1147 din 30 martie 2005. Față de această situație de fapt, s-a concluzionat că, nedemonstrându-se prin probele administrate, că terenurile părților se suprapun și că pârâții ar stăpâni în fapt vreo suprafață din terenul aparținând reclamantei, în mod corect s-a respins acțiunea în revendicare, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 480 C. civ.

Referitor la nemulțumirile apelantei, potrivit cărora numitul M.Gh. a figurat în Registrul Agricol cu 2 suprafețe de teren, respectiv 5.900 mp în pct. „N.V.” și 2.012 mp în pct. „M.Î.” și, în acest context, nu putea să vândă către doi cumpărători diferiți, suprafețele de 6.814 mp și 6.600 mp, precum și acelea vizând împrejurarea că la întocmirea actului pârâților vânzătorul a fost identificat cu ajutorul a doi martori care locuiau în altă localitate, s-a constatat că sunt lipsite de relevanță în cauză. Aceasta, în condițiile în care, pentru suprafața de teren dobândită, fiecare dintre părți deține acte de proprietate valabile, în temeiul cărora și-au intabulat în cartea funciară dreptul de proprietate; totodată, actele părților nu au fost anulate, iar expertiza efectuată în cauză a concluzionat că terenurile acestora, dobândite în baza titlurilor de proprietate pe care le dețin, nu se suprapun.

Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamanta SC I.D.C. SRL, care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat următoarele: - Hotărârea instanței de apel este susceptibilă de aplicarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât s-a apreciat în mod greșit că nu a fost făcută dovada, în sensul art. 1169 C. civ., că terenurile părților se suprapun și că intimații ar stăpâni în fapt o suprafață de teren ce aparține reclamantei.

- Ambele instanțe de fond au respins acțiunea pe considerentul de fapt că terenurile nu s-ar suprapune, fără a face o analiză a titlurilor de proprietate prezentate de părți, în sensul comparării acestor acte, pentru a se decide căruia dintre ele trebuie să i se dea preferință, din moment ce a rezultat că autorul părților a deținut în proprietate doar o suprafață de 7.912 mp, astfel încât în anul 2005 nu avea cum să înstrăineze către intimați suprafața de 4.802 mp, din moment ce în anul 1999 înstrăinase către reclamanta-recurentă suprafața de teren de 6.600 mp, încălcându-se astfel, principiul nemo dat quod non habet. Așadar, cele două instanțe aveau obligația ca, în virtutea rolului activ, să verifice dacă același teren a fost vândut de două ori.

Astfel, prin soluția adoptată, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății. - În consecință, este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât în mod greșit instanța de apel a concluzionat că terenurile părților în proces nu se suprapun și că nu interesează modul în care a fost identificat terenul la încheierea celui de-al doilea act. De aceea, soluția este lipsită de temei legal, din moment ce, în raport de dispozițiile art. 480 C. civ., recurenta este proprietarul exclusiv al imobilului în litigiu, iar în raport de dispozițiile art. 201 și următoarele C. proc. civ., „pentru a se lămuri pe deplin, instanța de apel trebuia să ceară expertului să prezinte situația celor două terenuri în funcție de documentația cadastrală”.

Intimații nu au depus întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar au solicitat, prin notele scrise, respingerea recursului ca nefondat. Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente: - Susținând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta ignoră conținutul acestui motiv de recurs, care vizează situația unui act juridic de drept material, ca manifestare de voință a părților, aptă să producă efecte juridice și ale cărui clauze clare, neîndoielnice, ar fi fost denaturate de instanță în interpretarea dată. În realitate, în cadrul acestui motiv de recurs, reclamanta deduce judecății aspecte legate de situația probatorie a cauzei și de elementele de fapt stabilite, pe baza acestora, de instanțele fondului.

Asemenea aspecte care vizează starea de fapt a pricinii nu fac, însă, obiect de cenzură în recurs, unde analiza se limitează la cercetarea legalității soluției, în condițiile strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Or, raportat la situația de fapt, determinată de instanțele fondului, aplicarea legii s-a făcut în mod corect. Aceasta, în condițiile în care a rezultat că ambele părți dețin titluri de proprietate și că terenurile ce fac obiectul acestor titluri nu se suprapun, au amplasamente diferite, vecini diferiți. Susținerea reclamantei, conform căreia autorul comun al părților a deținut în proprietate o suprafață de teren mai mică decât cea care a fost înstrăinată prin cele două titluri ale părților (fiind astfel încălcat principiul nemo dat quod non habet) nu este de natură să demonstreze temeinicia acțiunii acesteia și, în mod corespunzător, nelegalitatea soluției.

Aceasta, întrucât natura juridică și finalitatea unei acțiuni în revendicare constau în readucerea în patrimoniul proprietarului neposesor a bunului deținut pe nedrept, de posesorul neproprietar. În speță însă, nu s-a demonstrat că intimații-pârâți s-ar afla într-o asemenea poziție juridică, de posesori neproprietari, ci dimpotrivă, a reieșit că dețin titlu de proprietate (contract de vânzare-cumpărare autentic) și că terenul ce face obiectul acestui titlu nu se suprapune cu cel menționat în actul de adjudecare al reclamantei. Câtă vreme contractul de vânzare-cumpărare autentic nu a fost anulat, el se bucură de prezumția de validitate, așa încât nu li se poate pretinde pârâților-intimați restituirea unui bun pentru care justifică o cauză juridică.

În realitate, aspectele deduse judecății (legate de pretinsa transmitere de către vânzător a mai multor drepturi decât cele de care ar dispune) sunt specifice unei acțiuni în nulitate, care nu a făcut, însă, obiect al învestirii instanței. De aceea, este corectă aprecierea instanței de apel, raportată la cadrul judecății, în sensul că, atâta vreme cât fiecare dintre părți deține titlu de proprietate valabil, iar potrivit expertizei, terenurile ce fac obiect al acestora nu se suprapun, nu interesează, din punct de vedere al soluționării revendicării, dacă vânzătorul a înstrăinat într-adevăr, așa cum se pretinde, o suprafață mai mare decât cea pe care o deținea. - În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamanta face referire la pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 480 C. civ., în condițiile în care a demonstrat că este proprietar exclusiv al bunului imobil revendicat. Astfel cum s-a arătat anterior, critica este nefondată, întrucât reclamanta nu a dovedit ceea ce este specific acțiunii în revendicare, faptul că pârâții ar poseda din terenul reclamantei (expertiza menționată identificând cele două terenuri în puncte topometrice diferite, respectiv în tarlale și parcele diferite). - De asemenea, referirea la dispozițiile art. 201 C. proc. civ. și la pretinsa nesocotire a acestora (pentru că instanța de apel nu ar fi ordonat o nouă expertiză în scopul de a lămuri pe deplin situația celor două terenuri și în funcție de documentația cadastrală) este nefondată dintr-un dublu considerent.

Pe de o parte, pentru că în faza apelului, tocmai în considerarea textului procedural menționat (apreciind că este nevoie de opinia unor specialiști, expertul fiind audiat ulterior întocmirii raportului, și în fața instanței) a fost completat probatoriul, prin administrarea unei noi expertize. Concluziile acesteia s-au fundamentat, specific unei asemenea lucrări, pe constatările din teren, pe actele de proprietate prezentate de părți și pe planurile de parcelare existente la nivelul primăriei. Obiecțiunea reclamantei, în legătură cu identificarea terenurilor conform datelor tehnice și Ordinului nr. 634/2006, a fost valorificată, în sensul invocării acesteia, și în faza procesuală anterioară, fiind respinsă de instanță, cu trimitere la explicațiile suplimentare date de expert.

Or, în faza recursului nu mai pot fi formulate critici în legătură cu evaluarea mijloacelor de probă - în condițiile abrogării art. 304 pct. 10 C. proc. civ., prin O.U.G. nr. 138/2000 -, situație spre care, de o manieră nepermisă, tinde recurenta-reclamantă. Față de toate aceste considerente, criticile deduse judecății au fost găsite nefondate, decizia atacată fiind legală, astfel încât recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. I.D.C. S.R.L. prin lichidator judiciar Delta IPURL împotriva Deciziei nr. 124 din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM