ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6922/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6922/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, deliberând, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Câmpina sub nr. 4195/2007, reclamanta SC I.D.C. SRL a chemat în judecată pe

pârâții V.V. și V.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța

să fie obligați aceștia să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în

suprafață de 6.600 mp, situat în comuna Cornu de Jos, județul Prahova.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a susținut că a cumpărat prin licitație publică, în baza

Actului de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005 eliberat de Biroul

Executorului Judecătoresc T. și T., ca urmare a executării silite a titlurilor

executorii constituite din Sentințele civile nr. 15421/2001, 4853/2001,

14850/2001, 14852/2001 și 14851/2001, suprafața de teren de 6.600 mp, situată

în comuna Cornu de Jos pct. „La N.V.”

S-a susținut că

pârâtul, de rea-credință, știind că nu are titlu de proprietate valabil,

exercită posesia fără niciun drept, refuzând să-i recunoască dreptul de

proprietate asupra terenului, a construit un gard metalic de împrejmuire în

vecinătatea drumului comunal.

Pârâții au formulat

cerere reconvențională prin care au solicitat, în temeiul răspunderii pentru

evicțiune, să fie obligați vânzătorul M.Gh. și OJCPI Prahova să le restituie

suma de 75.000 RON achitată cu titlu de preț, reactualizată în funcție de

evoluția pieței imobiliare, suma de 335,7 RON achitată cu titlu de taxe și

onorarii la întocmirea actului, precum și suma de 50,7 RON taxe de intabulare

și impozite restituite la zi.

S-a arătat că,

alături de vânzătorul terenului trebuie să răspundă și O.C.P.I. Prahova întrucât

a eliberat certificate fără sarcini în condițiile în care se pretinde că

terenul fusese înstrăinat anterior de M.Gh. către SC S.C. SA.

Instanța a dispus

introducerea în cauză a vânzătorului M.Gh. și a Oficiului Județean de Cadastru

și Publicitate Imobiliară Prahova.

După administrarea

probelor cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză topometrică, prin

Sentința civilă nr. 1920 din 11 iunie 2008 Judecătoria Câmpina a respins

acțiunea ca neîntemeiată și cererea reconvențională ca lipsită de interes.

Împotriva sentinței a

formulat apel SC I.D.C. SRL, care a arătat că este proprietarul terenului de

6.600 mp, pe care l-a dobândit prin Actul de adjudecare nr. 10/2005 eliberat de

Biroul Notarului Public T. și T. S-a susținut și că, față de valoarea litigiului,

competența de soluționare în primă instanță aparține tribunalului, iar nu

judecătoriei.

Prin Decizia nr. 4

din 22 octombrie 2008 Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios

administrativ a admis apelul declarat, a admis excepția necompetenței materiale

a Judecătoriei Câmpina invocată din oficiu, a anulat sentința atacată și a

stabilit competenta materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Prahova, reținând că litigiul privește un drept patrimonial care are caracter

comercial potrivit art. 4 C. com., iar valoarea sa este de peste 1 miliard ROL.

Curtea de Apel

Ploiești a pronunțat Decizia civilă nr. 518 din 31 martie 2009, prin care a

admis recursul declarat de pârâții V.V. și V.I., a casat decizia atacată și

sentința și a trimis cauza spre competentă soluționare pe fond la Tribunalul

Prahova, secția civilă, reținând că niciunul din criteriile de natură să

determine jurisdicția comercială aplicate speței nu conduce la concluzia

comercialității litigiului.

Reluând judecata, Tribunalului

Prahova a pronunțat Decizia civilă nr. 1796 din 21 octombrie 2009, prin care a

respins acțiunea reclamantei SC I.D.C. SRL și cererea reconvențională formulată

de pârâții V.V. și V.I., ca neîntemeiate.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că reclamanta a cumpărat prin licitație publică, în

baza Actului de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005 încheiat de BEJ T. și

T., pentru suma de 126.100 RON, imobilul situat în comuna Cornu, compus din

teren în suprafață de 6.600 mp, având categoria de folosință livadă și fâneață,

imobil intabulat prin Încheierea nr. 1717 din 10 martie 2006.

S-a mai reținut că,

în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 1147 din 30

martie 2005, pârâții au dobândit de la chematul în garanție M.Gh., terenul în

suprafață de 4.802 mp, situat în comuna Cornu, pct. ”Coasta” și și-au intabulat

dreptul de proprietate în Cartea funciară prin Încheierea nr. 2197 din 31

martie 2005.

S-a constatat că,

potrivit raportului de expertiză topometrică efectuat în cauză, s-a

concluzionat că terenul proprietatea reclamantei, în suprafață de 6.600 mp,

este situat în T. 15, ......, iar terenul proprietatea pârâților, în suprafață

de 4.802 mp, este situat în T. 13, ......, acestea sunt diferite și nu există o

acaparare a proprietății reclamantei din partea pârâților.

De asemenea, s-a

constatat că expertul consilier al reclamantului a evidențiat în punctul de

vedere exprimat, că terenul cumpărat de S.C. SRL și adjudecat de reclamantă nu

este unul și același cu terenul cumpărat de pârâții V., precizând că terenul

reclamantei nu este amplasat în T. 15, ......, ci în T. 13, ......, iar terenul

proprietatea pârâților este lipit de acesta în partea de nord.

În raport de probele

administrate în cauză, tribunalul a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 480 C. civ., considerente pentru care, a respins acțiunea în

revendicare, ca neîntemeiată.

Referitor la cererea

reconvențională, prin care se solicita de către pârâtă obligarea chemaților în

garanție la plata unor sume de bani, în temeiul răspunderii pentru evicțiune,

tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece pârâții nu au

pierdut dreptul de proprietate asupra terenului dobândit de la chematul în

garanție.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. I.D.C. S.R.L., care a susținut că

raportul de expertiză întocmit de expert A.F. nu poate fi luat în considerare,

întrucât a fost dispus de o instanță necompetentă, respectiv Judecătoria

Câmpina. Sub acest aspect, s-a precizat că prin desființarea sentinței

pronunțate de Judecătoria Câmpina, toate probele administrate în fața acestei

instanțe își pierd orice valoare, întrucât au fost administrate de o instanță

necompetentă.

A precizat apelanta

că atât S., cât și pârâții V., au dobândit terenuri de la numitul M.Gh. și, așa

cum rezultă din Adeverința nr. 5992/2009 emisă de Primăria comunei Cornu,

vânzătorul a figurat în Registrul agricol cu două suprafețe de teren,

respectiv: 5.900 mp în pct. „N.V.” și 2.012 mp în pct. „M.Δ. În condițiile în

care M.Gh. a avut în proprietate doar suprafața de teren de 7.912 mp, nu avea

cum să vândă, către doi cumpărători diferiți, suprafețele de 6.814 mp și 6.600

mp.

Instanța a

recalificat calea de atac exercitată de reclamantă ca fiind apel, având în vedere

dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ. și faptul că valoarea

imobilului depășește 1 miliard de ROL și, de asemenea, a dispus completarea

probatoriilor, în vederea lămuririi situației de fapt a terenului în litigiu.

După închiderea

dezbaterilor și rămânerea instanței în pronunțare, prin notele scrise depuse de

reclamantă, s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei, întrucât la ultimul termen

de judecată, 18 mai 2011, s-a înscris în fals, potrivit art. 180 - 184 C. proc.

civ., față de Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1147 din 30

martie 2005, iar instanța a dispus în mod greșit respingerea acestei cereri.

Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a pronunțat

Decizia nr. 124 din 27 aprilie 2011, prin care a respins cererea de repunere pe

rol și a respins, ca nefondat, apelul declarat.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, în ce privește cererea de repunere a cauzei

pe rol, că aceasta este nefondată, raportat la dispozițiile art. 151 C. proc.

civ., potrivit cărora „pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanța găsește

necesare noi lămuriri”.

Având în vedere că,

în cauza dedusă judecății, la termenul din 20 aprilie 2011 instanța,

considerându-se pe deplin lămurită asupra problemelor de drept și de fapt care

fac obiectul analizei sale, a declarat închise dezbaterile și a rămas în

pronunțare asupra pricinii (amânând pronunțarea la data de 27 aprilie 2011,

doar la solicitarea apelantei, pentru a-i da posibilitatea să formuleze note

scrise) s-a constatat că nu sunt incidente prevederile procedurale menționate

anterior.

Pe fondul cauzei,

Curtea a constatat, cu referire la critica conform căreia raportul de expertiză

întocmit de A.F. nu poate fi luat în considerare, deoarece a fost dispus de o

instanță necompetentă (respectiv Judecătoria Câmpina) și, în atare situație,

și-ar pierde orice valoare, că această nemulțumire a rămas fără obiect, în

condițiile în care în faza procesuală a apelului, în baza art. 295 alin. (2) C.

proc. civ., s-a dispus completarea probatoriilor (cu efectuarea unei expertize

topo, având ca obiective identificarea, măsurarea și poziționarea pe schiță de

plan a terenurilor menționate în Actul de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie

2005).

Cu privire la

acțiunea în revendicare promovată, s-a constatat că aceasta, de principiu,

reprezintă mijlocul pe care legea îl pune la îndemână proprietarului neposesor

al unui bun, de a cere restituirea acestuia de la posesorul neproprietar.

Or, din actele depuse

la dosar, a rezultat că reclamanta a cumpărat, în baza Actului de adjudecare

nr. 10 din 15 decembrie 2005 eliberat de Biroul executorului judecătoresc T.

& T., imobilul situat în comuna Cornu, județul Prahova, compus din teren de

6.600 mp, având categoria livadă-fâneață, identificat la momentul respectiv

potrivit raportului de expertiză M.Gh., imobil asupra căruia și-a intabulat

dreptul de proprietate prin Încheierea nr. 1717 din 21 martie 2006 a O.C.P.I.

Prahova. Terenul înstrăinat fusese dobândit, anterior, de debitoarea SC S.C. SA

de la numitul M.Gh., în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 1387 din 7 aprilie 1999 de B.N.P. I.C., menționându-se în cuprinsul acestui

act că terenul înstrăinat fusese dobândit de vânzător în baza Actului de schimb

nr. 148/1999.

La rândul lor, pârâții

au achiziționat de la numitul M.Gh., în temeiul Contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1147 din 30 martie 2005 de Biroul

Notarial M.C. și M.P., suprafața de 4.802 mp, situată în comuna Cornu, pct.

„C.” având categoria de folosință livadă și fâneață și 2.012 mp teren fâneață

amplasați în pct. „T.” din aceeași localitate, teren în privința căruia s-a

făcut mențiunea că vânzătorul îl deține prin moștenire de la părinții săi de

peste 40 de ani. Asupra terenului achiziționat pârâții și-au intabulat dreptul

de proprietate în Cartea funciară la data de 31 martie 2005, prin Încheierea

nr. 2197 emisă de O.C.P.I. Prahova.

În raport de

constatările din teren, de actele de proprietate prezentate de părți și

planurile de parcelare existente la nivelul Primăriei Cornu, expertiza

efectuată în apel a concluzionat că terenul reclamantei, din Actul de

adjudecare nr. 10 din 15 decembrie 2005, nu se suprapune cu terenul

achiziționat de pârâți prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 1147 din 30 martie 2005.

Pentru a ajunge la

această concluzie, expertul a explicat, detaliat, că suprafețele respective au

amplasamente diferite (terenul reclamantei fiind situat în T. 15, ....., iar

cel al pârâților în T. 13, ......), vecini diferiți, suprafețe și dimensiuni

diferite, fiind situate în puncte toponimice diferite (cel al reclamantei este

situat în pct. „La N.V.”, iar cel al pârâtului este situat în pct. „Pe

coastă”).

Aceleași susțineri au

fost formulate de către expert și în fața instanței de judecată, cu ocazia

solicitării sale pentru a da lămuriri cu privire la lucrarea întocmită,

învederând că, deși a identificat, în fapt, locația celor două terenuri în

litigiu, nu a mai procedat la măsurarea suprafeței aparținând reclamantei,

întrucât reprezentantul acesteia a refuzat deplasarea la terenul respectiv,

motivat de faptul că terenul din Actul de adjudecare nr. 10 din 15 decembrie

2005 este unul și același cu cel din Contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1147 din 30 martie 2005.

Față de această

situație de fapt, s-a concluzionat că, nedemonstrându-se prin probele

administrate, că terenurile părților se suprapun și că pârâții ar stăpâni în

fapt vreo suprafață din terenul aparținând reclamantei, în mod corect s-a

respins acțiunea în revendicare, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 480 C.

civ.

Referitor la

nemulțumirile apelantei, potrivit cărora numitul M.Gh. a figurat în Registrul

Agricol cu 2 suprafețe de teren, respectiv 5.900 mp în pct. „N.V.” și 2.012 mp

în pct. „M.Î.” și, în acest context, nu putea să vândă către doi cumpărători

diferiți, suprafețele de 6.814 mp și 6.600 mp, precum și acelea vizând

împrejurarea că la întocmirea actului pârâților vânzătorul a fost identificat

cu ajutorul a doi martori care locuiau în altă localitate, s-a constatat că

sunt lipsite de relevanță în cauză.

Aceasta, în

condițiile în care, pentru suprafața de teren dobândită, fiecare dintre părți

deține acte de proprietate valabile, în temeiul cărora și-au intabulat în

cartea funciară dreptul de proprietate; totodată, actele părților nu au fost

anulate, iar expertiza efectuată în cauză a concluzionat că terenurile

acestora, dobândite în baza titlurilor de proprietate pe care le dețin, nu se

suprapun.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către reclamanta SC I.D.C. SRL, care a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat

următoarele:

- Hotărârea instanței

de apel este susceptibilă de aplicarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât

s-a apreciat în mod greșit că nu a fost făcută dovada, în sensul art. 1169 C.

civ., că terenurile părților se suprapun și că intimații ar stăpâni în fapt o

suprafață de teren ce aparține reclamantei.

- Ambele instanțe de

fond au respins acțiunea pe considerentul de fapt că terenurile nu s-ar suprapune,

fără a face o analiză a titlurilor de proprietate prezentate de părți, în

sensul comparării acestor acte, pentru a se decide căruia dintre ele trebuie să

i se dea preferință, din moment ce a rezultat că autorul părților a deținut în

proprietate doar o suprafață de 7.912 mp, astfel încât în anul 2005 nu avea cum

să înstrăineze către intimați suprafața de 4.802 mp, din moment ce în anul 1999

înstrăinase către reclamanta-recurentă suprafața de teren de 6.600 mp,

încălcându-se astfel, principiul nemo dat quod non habet.

Așadar, cele două

instanțe aveau obligația ca, în virtutea rolului activ, să verifice dacă

același teren a fost vândut de două ori.

Astfel, prin soluția

adoptată, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.

- În consecință, este

incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

întrucât în mod greșit instanța de apel a concluzionat că terenurile părților

în proces nu se suprapun și că nu interesează modul în care a fost identificat

terenul la încheierea celui de-al doilea act.

De aceea, soluția

este lipsită de temei legal, din moment ce, în raport de dispozițiile art. 480

C. civ., recurenta este proprietarul exclusiv al imobilului în litigiu, iar în

raport de dispozițiile art. 201 și următoarele C. proc. civ., „pentru a se

lămuri pe deplin, instanța de apel trebuia să ceară expertului să prezinte

situația celor două terenuri în funcție de documentația cadastrală”.

Intimații nu au depus

întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar au solicitat, prin

notele scrise, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând criticile

deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora,

potrivit următoarelor considerente:

- Susținând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta ignoră conținutul

acestui motiv de recurs, care vizează situația unui act juridic de drept

material, ca manifestare de voință a părților, aptă să producă efecte juridice

și ale cărui clauze clare, neîndoielnice, ar fi fost denaturate de instanță în

interpretarea dată.

În realitate, în

cadrul acestui motiv de recurs, reclamanta deduce judecății aspecte legate de

situația probatorie a cauzei și de elementele de fapt stabilite, pe baza

acestora, de instanțele fondului.

Asemenea aspecte care

vizează starea de fapt a pricinii nu fac, însă, obiect de cenzură în recurs,

unde analiza se limitează la cercetarea legalității soluției, în condițiile

strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Or, raportat la

situația de fapt, determinată de instanțele fondului, aplicarea legii s-a făcut

în mod corect.

Aceasta, în

condițiile în care a rezultat că ambele părți dețin titluri de proprietate și

că terenurile ce fac obiectul acestor titluri nu se suprapun, au amplasamente

diferite, vecini diferiți.

Susținerea

reclamantei, conform căreia autorul comun al părților a deținut în proprietate

o suprafață de teren mai mică decât cea care a fost înstrăinată prin cele două

titluri ale părților (fiind astfel încălcat principiul nemo dat quod non habet)

nu este de natură să demonstreze temeinicia acțiunii acesteia și, în mod

corespunzător, nelegalitatea soluției.

Aceasta, întrucât

natura juridică și finalitatea unei acțiuni în revendicare constau în

readucerea în patrimoniul proprietarului neposesor a bunului deținut pe

nedrept, de posesorul neproprietar.

În speță însă, nu s-a

demonstrat că intimații-pârâți s-ar afla într-o asemenea poziție juridică, de

posesori neproprietari, ci dimpotrivă, a reieșit că dețin titlu de proprietate

(contract de vânzare-cumpărare autentic) și că terenul ce face obiectul acestui

titlu nu se suprapune cu cel menționat în actul de adjudecare al reclamantei.

Câtă vreme contractul

de vânzare-cumpărare autentic nu a fost anulat, el se bucură de prezumția de

validitate, așa încât nu li se poate pretinde pârâților-intimați restituirea

unui bun pentru care justifică o cauză juridică.

În realitate,

aspectele deduse judecății (legate de pretinsa transmitere de către vânzător a

mai multor drepturi decât cele de care ar dispune) sunt specifice unei acțiuni

în nulitate, care nu a făcut, însă, obiect al învestirii instanței.

De aceea, este

corectă aprecierea instanței de apel, raportată la cadrul judecății, în sensul

că, atâta vreme cât fiecare dintre părți deține titlu de proprietate valabil,

iar potrivit expertizei, terenurile ce fac obiect al acestora nu se suprapun,

nu interesează, din punct de vedere al soluționării revendicării, dacă

vânzătorul a înstrăinat într-adevăr, așa cum se pretinde, o suprafață mai mare

decât cea pe care o deținea.

- În ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta face

referire la pretinsa nesocotire a dispozițiilor art. 480 C. civ., în condițiile

în care a demonstrat că este proprietar exclusiv al bunului imobil revendicat.

Astfel cum s-a arătat

anterior, critica este nefondată, întrucât reclamanta nu a dovedit ceea ce este

specific acțiunii în revendicare, faptul că pârâții ar poseda din terenul

reclamantei (expertiza menționată identificând cele două terenuri în puncte topometrice

diferite, respectiv în tarlale și parcele diferite).

- De asemenea,

referirea la dispozițiile art. 201 C. proc. civ. și la pretinsa nesocotire a

acestora (pentru că instanța de apel nu ar fi ordonat o nouă expertiză în

scopul de a lămuri pe deplin situația celor două terenuri și în funcție de

documentația cadastrală) este nefondată dintr-un dublu considerent.

Pe de o parte, pentru

că în faza apelului, tocmai în considerarea textului procedural menționat

(apreciind că este nevoie de opinia unor specialiști, expertul fiind audiat

ulterior întocmirii raportului, și în fața instanței) a fost completat

probatoriul, prin administrarea unei noi expertize.

Concluziile acesteia

s-au fundamentat, specific unei asemenea lucrări, pe constatările din teren, pe

actele de proprietate prezentate de părți și pe planurile de parcelare

existente la nivelul primăriei.

Obiecțiunea

reclamantei, în legătură cu identificarea terenurilor conform datelor tehnice

și Ordinului nr. 634/2006, a fost valorificată, în sensul invocării acesteia,

și în faza procesuală anterioară, fiind respinsă de instanță, cu trimitere la

explicațiile suplimentare date de expert.

Or, în faza

recursului nu mai pot fi formulate critici în legătură cu evaluarea mijloacelor

de probă - în condițiile abrogării art. 304 pct. 10 C. proc. civ., prin O.U.G.

nr. 138/2000 -, situație spre care, de o manieră nepermisă, tinde

recurenta-reclamantă.

Față de toate aceste

considerente, criticile deduse judecății au fost găsite nefondate, decizia

atacată fiind legală, astfel încât recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. I.D.C. S.R.L. prin lichidator

judiciar Delta IPURL împotriva Deciziei nr. 124 din 27 aprilie 2011 a Curții de

Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM