ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 759/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 18 decembrie 2012, contestatoarea S.E. l-a chemat în judecată pe pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, sa dispună anularea procesului verbal și a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 6 mai 2010, anularea procesul ui-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 25 din 6 iulie 2012, anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 25 din 6 iulie 2012, stabilirea valorii despăgubirii pentru imobilul expropriat, obligarea pârâtului la emiterea unei alte hotărâri de stabilire a despăgubirii în conformitate cu valoarea stabilită de instanță, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru imobilul expropriat.

Prin sentința civilă nr. 1673 din 7 iulie 2014, Tribunalul Prahova a admis contestația, a anulat procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 13 din 6 mai 2010, hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 6 mai 2010, procesul- verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 25 din 6 iulie 2012 și hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 25 din 6 iulie 2012, emise de intimat. A obligat intimatul la plata către contestatoare a unei despăgubiri în valoare de 2837,08 lei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, pentru terenul de 521 m.p. situat în corn. Dumbrava, jud. Prahova, T 85/4, P. A593/63, IA arabil, stabilită conform coraportului de expertiză întocmit și întregit de experții N.D., C.C.

și M.l., prin omologarea punctului de vedere al expertului N.D. cu privire la valoarea terenului/m.p. Prin decizia nr. 1208 din 30 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploiești , secția l civilă, a admis apelurile declarate de contestatoarea S.E. și de intimatul S.R., prin C.N.A.D. N.R. SA și în consecință: A schimbat în parte sentința civilă nr. 1673 din 7 iulie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în sensul că a obligat pe intimat să plătească, cu titlu de cheltuieli de judecată, contestatoarei, suma de 600 lei, reprezentând onorariu expert. A dispus ca plata sumei de 2837,08 lei, acordată cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat, să fie achitată contestatoarei de către intimat în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței.

A menținut în rest dispozițiile sentinței. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în ceea ce privește primul motiv de apel formulat de către S.E., referitor fa greșita omologare de către instanța de fond a raportului de expertiză efectuat în cauză de expert N.D. că varianta întocmită în cauză de către expertul numit de instanță satisface exigentele impuse de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, acesta stabilind în mod echidistant despăgubirea cuvenită reclamantei pentru exproprierea terenului în raport de valoarea reală a imobilului Ia momentul efectuării lucrării, pe baza rezultatelor obținute prin abordarea comparațiilor directe pentru zone similare de amplasament.

Prima instanță, în mod legal, a înlăturat varianta propusă de către consilierul parte al reclamantei, respectiv a expertului C.C., întrucât acesta nu a reținut corect suprafața de teren expropriată, iar pe de altă parte a avut în vedere doar oferte de proprietăți asemănătoare publicate în ziare de specialitate și pe internet, deși trebuiau luate în considerare valorile cuprinse în contractele de vânzare-cumpărare înregistrate la notariate, respectiv prețul real cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea administrativ teritorială. Referitor, însă, la cea de a doua critică formulată de către apelantă, privind neacordarea cheltuielilor de judecată in cuantum de 1800 lei, curtea de apel a constatat că este întemeiată, în parte.

Reclamanta a solicitat prin concluziile scrise obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile expert achitate, însă instanța de fond a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată, deși apărătorul apelantei nu era mandatat să renunțe la acest capăt de cerere. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., reclamanta era îndreptățită să obțină obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 iei, reprezentând onorariu! expertului N.D. desemnat de instanță, cererea de majorare a onorariului cu încă 400 lei nemaifiind pusa în discuția părților și nefăcându-se dovada achitării acestui supliment, iar suma de 600 lei, reprezentând onorariul consilierului parte, nu i se poate imputa pârâtului.

În ceea ce privește apelul formulat de S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA, curtea de apel a reținut că, în mod judicios, pe baza materialului probator administrat în cauză, prima instanță a dispus anularea Procesului-verbal și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 6 mai 2010, având în vedere împrejurarea că întreaga procedură demarată ca urmare a formulării cererii de acordare a despăgubirilor s-a realizat.

în mod eronat, întrucât persoanele responsabile cu stabilirea identității titularilor dreptului de proprietate și întinderea acestui drept nu au avut în vedere actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4937 din 24 septembrie 1998 de B.N.P I.C., deși acest act fusese depus comisiei odată cu cererea înregistrată sub nr. 311 din 13 aprilie 2010. Prin urmare, atâta timp cât procedura de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor pentru terenul expropriat a fost întocmită eronat din culpa Comisiei constituită în baza Legii nr. 198/2004, în mod greșit a fost respinsă cererea formulată de către reclamantă, pe motivul necesității refacerii documentației.

Referitor la critica formulată de către apelant privind greșita omologare de către instanța de fond a punctului de vedere exprimat de către expert N.D., curtea de apel a reiterat argumentația avută în vedere în analiza criticii dezvoltată și de către apelanta S.E., și, în plus, a reținut ca suma propusă de către expertul M.I. ca despăgubire pentru terenul expropriat, respectiv de 1,00 leu/m.p. este disproporționat de mică în raport de valoarea reală a terenului.

Curtea a constatat că ponderea majoritară în stabilirea valorii de despăgubire o constituie contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor extravilane înregistrate pe teritoriul comunei Dumbrava în anul 2012 (73 contracte), în timp ce pentru anul 2014 au fost identificate doar 3 contracte, deși expertul trebuia să țină cont de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele ia data efectuării expertizei, respectiv luna iunie 2014. În ce privește ultima critică formulată de către apelantul S.R., referitoare la greșita obligare la plata despăgubirilor în termen de 30 de zile de ia data rămânerii definitive a sentinței, instanța de apel a constatat că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 33/1994, în speță fiind aplicabile doar dispozițiile art. 21 – art. 27 din acest act normativ (ce reglementează procedura de stabilire a despăgubirii, conform dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004).

Referitor la data acordării despăgubirilor, trebuiau avute în vedere dispozițiile Legii nr. 198/2004, sub imperiul căreia a fost formulată cererea de acordare despăgubiri. Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. l98/2004, despăgubirea trebuia acordată în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii. Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarea S.E. și pârâtul S.R., prin C.N.A.D. N.R. SA I) Contestatoarea S.E.

a solicitat schimbarea în parte a hotărârii instanței de apel, în sensul omologării punctului de vedere al expertului C. C. și să se dispună obligarea intimatului la plata sumei de 3.921,44 iei reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile de expert în cuantum total de 1800 lei, câte 600 lei pentru fiecare dintre cei trei experți numiți în cauză, în mod eronat reținându-se că a fost achitată numai suma de 600 lei. Prin cererea de recurs, contestatoarea a redat motivarea deciziei Curții de Apel Ploiești, fără să formuleze nicio critică concretă, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. II). Pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de contestatoarea S.E. și admiterii în totalitate a apelului declarat de intimatul S.R., cu consecința schimbării în totalitate a sentinței civile nr. 1673/2014 pronunțată de Tribunalul Prahova și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În susținerea recursului, pârâtul a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin menținerea despăgubirilor stabilite de instanța de fond exclusiv în baza unor oferte de vânzare, instanța de apei a încălcat dispozițiile imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, din care rezultă că la stabilirea despăgubirilor pot fi avute m vedere doar prețurile de tranzacționare ale altor imobile de același fel și nicidecum ofertele de vânzare postate pe internet sau publicate în presa de specialitate. Interpretarea de mai sus se regăsește și în practica instanței supreme, care a stabilit că sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele” utilizată de legiuitor are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare in contractele autentice de vânzare-cumpărare, neputând reprezenta ofertele de vânzare ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mica publicitate.

Despăgubirea stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apei a fost calculată de expertul N.D., având în vedere 5 oferte de vânzare postate pe site-urile de specialitate, fapt ce contravine prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și practicii unanime a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Singura opinie care respecta dispozițiile art. 26 alin. (2) este cea a expertului M.I., deoarece doar acesta a utilizat ca valori de comparație prețurile de tranzacționare obișnuite în zona în care se află amplasat imobilul ce a făcut obiectul exproprierii. Expertul a efectuat calculele necesare în vederea stabilirii cuantumului despăgubirii având ca repere contractele de vânzare-cumpărare înregistrate la P. Dumbrava.

De asemenea, expertul și-a fundamentat calculele în funcție de prețul de tranzacționare obișnuit al imobilelor din aceeași categorie și din aceeași zonă cu imobilul ce a fost supus exproprierii pentru anul 2014 (data la care a fost efectuată expertiza în prezenta cauză), dar și pentru anul 2012 anul exproprierii), Susținerea instanței de apel, precum că valoarea de 1 leu/m.p.

stabilită de expertul M. ar fi disproporționat de mică în raport cu valoarea reală a terenului este lipsită de argumente care să se circumscrie celor prevăzute de art. 26 alin. (2). În contextul în care expertul M. a analizat peste 70 contracte de vânzare-cumpărare, iar opinia celorlalți doi experți a fost fundamentată exclusiv pe oferte de vânzare, nu mai pot exista dubii cu privire Ia validitatea din punct de vedere legal a valorii stabilite de dl. M. Stabilirea unei valori de despăgubire atât la data întocmirii raportului de expertiză, cât și la data exproprierii, nu poate constitui un motiv pertinent de invalidare a opiniei exprimate de dl. M., ci ar fi trebuit să reprezinte un indicator fidel al stagnării preturilor de vânzare la terenurile arabile extravilane în perioada 2012 - 2014, fapt de notorietate de altfel.

Instanța de apel a pronunțat hotărârea recurată și cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 (normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004), atunci când a decis menținerea anulării Procesului-verbal și Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13/6.05,2010 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul C.L. Dumbrava.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 198/2004 și a normelor metodologice rezultă că o Comisie de aplicare a Legii nr. 198/2004 are în atribuții atât verificarea dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale, constatarea acceptării sau neacceptării cuantumului despăgubirilor, emiterea proceselor verbale și a hotărârilor de despăgubire, cât și competența de a revoca, hotărâri de despăgubire pentru motive temeinice, anterior înregistrării cererii expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, așa cum rezultă din art. 6 alin. (3) al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G.

nr. 434/2009, Apelând la argumentul de interpretare logică a fortiori (cine poate mai mult, poate și mai puțin), rezultă că o Comisie de aplicare a Legii nr. 198/2004 era îndreptățită să respingă o cerere de acordare a despăgubirilor, nefinalizată printr-o hotărâre de acordare a despăgubirilor, atâta timp cât, pentru motive temeinice, putea să revoce însăși hotărârea de acordare a despăgubirilor. Hotărârea nr. 13 din 06 mai 2010 a fost emisă în baza unor motive temeinice legate de necesitatea refacerii documentații tehnico-economice (dosar cadastral și raport de evaluare), în concordanță, și cu actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 4937 din 24 august 1998 la B.N.P. I.C. Prin acest act, contestatoarea S.E.

și o terță persoană, l. N. au primit loturi de teren în tarlaua și parcela din care tăcea parte terenul ce trebuia expropriat (T85/4, parte din parcela 593/63), după cum urmează: S.E. primise un teren în suprafața de 7971 m.p., tarlaua 85/4, parte din parcela 593/63, dar delimitat pe plan cu simbolurile C.D.E.F., în timp ce l.N. primise un teren în S - 7971 m.p., în aceeași tarta șt parcelă, delimitat pe plan cu simbolurile A.B.C.F. În această situație, în mod întemeiat comisia a emis Procesul verbal și Hotărârea nr. 13 din 6 mai 2010, prin care au respins cererea de acordare a despăgubirilor nr. 311 din 13 aprilie 2010, arătând că expropriatorul (C.N.A.D.N.R.

- S.A.) va fi notificat pentru întocmirea unei noi documentații tehnico-economice (dosar cadastral și raport de evaluare), în concordanță cu noile limite de expropriere stabilite prin documentele anexate cererii, urmând ca în baza unei noi hotărâri de guvern să se procedeze la exproprierea imobilului (imobilelor) afectate de noua limită de expropriere. I). La termenul de judecată din data de 17 martie 2013, Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului declarat de contestatoarea S.E. și. având în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța va analiza cu prioritate această excepție. Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Modificarea sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține doar în condițiile de nelegalitate strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. În speță, recurenta-contestatoare nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 1 și art. 304 C. proc. civ., pentru că, deși a indicat formal motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., nu a formulat critici care să permită încadrarea lor în aceste dispoziții legale. Astfel, prin cererea de recurs, contestatoarea nu a arătat motivele de nelegalitate în stabilirea despăgubirilor, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată nu s-au formulat critici, din perspectiva art. 304 C. proc. civ., care să vizeze modul de soluționare a cauzei. Ca urmare, recurenta nu s-a conformat obligației de a indica aspecte de nelegalitate care să facă posibil controlul hotărârii, iar pe de altă parte, modalitatea de redactare a motivelor nu permite instanței să realizeze în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Față de cele ce preced, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului formulat de contestatoarea S.E.

împotriva deciziei nr. 1208 din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., raportat Ia art. 303 alin. (2) C. proc. civ. II). Recursul declarat de pârât este fondat în limitele ce succed, urmând a fi admis: Recurentul-pârât a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite pentru imobilul expropriat, criticând încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Textul legal invocat prevede în mod imperativ, criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere, iar nerespectarea acestora pun în discuție o problemă de încălcare a legii.

La calcularea despăgubirilor trebuie să se țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială, valoare ce se probează, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de vânzare-cumpărare, care exprimă cel mai convingător prețui rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei. Ca urmare, nu pot fi validate de către instanță concluziile unui raport de expertiză în care, contrar prevederilor legale aplicabile, experții folosesc la stabilirea despăgubirii alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-și concluziile și raportându-se la date și elemente ce sunt în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege menționat.

În speță, instanța de fond a omologat punctul de vedere al expertului M.D., bazat pe o valoare de piață estimativă, care a determinat prețul de piață al imobilului în litigiu prin raportare la ofertele imobiliare obținute de la agenții imobiliare și publicate pe internet, motivând că nu există contracte de tranzacționare a terenurilor în zonă la data întocmirii raportului de expertiză, deoarece piața imobiliară s-a blocat și nu se mai fac tranzacții din lipsa de creditare. Soluția a fost validată de instanța de apel prin decizia criticată, rară a exista la dosar dovezi din care să rezulte că la momentul efectuării expertizei nu au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare pentru imobile de același fel cu terenul expropriat.

Așadar, în speță, raportul de expertiză judiciară omologat de instanțe a nesocotit dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, informațiile pe care acesta s-a fundamentat fiind în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege aplicabil. Față de caracterul explicit al normei legale sus-menționate și față de jurisprudența unitară a instanței supreme care a configurat înțelesul acestei norme nu poate fi avut în vedere decât prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ teritoriala în care este situat terenul supus exproprierii (amplasate în aceeași zonă și făcând parte din aceeași categorie de folosință), preț ce reiese din tranzacții încheiate la momentul efectuării expertizei (preț plătit electiv și consemnat ca atare în contracte autentice de vânzare-cumpărare).

Însă, dacă în urma verificărilor efectuate, se constată că nu există contracte de vânzare-cumpărare din care să rezulte prețui obișnuit de tranzacționare al imobilelor de același fel cu cel expropriat, pentru determinarea valorii bunului sunt relevante orice alte relații care sunt compatibile normelor legale incidente, din care să rezulte informații concludente privind prețul de vânzare al unor astfel de imobile. În acest sens, pot fi obținute înscrisuri privind tranzacțiile efectuate cu imobile similare celui expropriat de la autoritățile ce dețin astfel de date: administrația financiară, camera notarilor publici, oficiul de cadastru si publicitate imobiliară, primărie. Drept urmare, sub acest aspect, criticile formulate de pârât prin cererea de recurs sunt fondate, în raport de dispozițiile legale In vigoare la data pronunțării deciziei.

Cum potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost corect stabilite, în speță se impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Instanța de trimitere va ține cont de considerentele anterioare ce au impus casarea, urmând a avea în vedere, însă, și considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 12 din 5 ianuarie 2015 (M. Of. nr. 152/ 3.03.2015), cu privire la momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, intervenită ulterior deciziei de apel și obligatorie potrivit art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ. Prin această decizie, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. S-a statuat că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate pentru bunul expropriat experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritoriala, la momentul transferului dreptului de proprietate.

Din interpretarea dată de Curtea Constituțională dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 rezultă că cele două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către instanța de judecată, sunt prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă, iar, în al doilea rând, momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor. Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va analiza și critica formulată de pârât ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009 (normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004} și greșita menținere a anularii Procesului-verbal și Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 6 mai 2010 emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul C.L.

Dumbrava. Având în vedere toate considerentele reținute, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 304 pct. 9, art. 313 și art. 314 C. proc. civ., recursul declarat de intimatul S.R., prin C.N.A.D. N.R. SA va fi admis, decizia atacată va fi casată și cauza va fi trimisă spre rejudecare Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Constată nul recursul declarat de contestatoarea S.E. împotriva deciziei nr. 1208 din data de 30 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Admite recursul declarat de intimatul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiași decizii. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2015.