ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 759/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 759/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova

la data de 18 decembrie 2012,

contestatoarea S.E. l-a chemat în judecată pe pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, sa dispună anularea

procesului verbal și a hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 6 mai

2010, anularea procesul ui-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 25

din 6 iulie 2012, anularea hotărârii de stabilire a despăgubirilor

nr. 25 din 6 iulie 2012, stabilirea valorii despăgubirii

pentru imobilul expropriat, obligarea pârâtului la emiterea unei alte hotărâri

de stabilire a despăgubirii în conformitate cu valoarea stabilită de instanță,

obligarea pârâtului la plata de

despăgubiri pentru imobilul expropriat.

Prin sentința civilă nr. 1673 din 7 iulie 2014, Tribunalul Prahova

a admis

contestația, a

anulat procesul-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 13 din 6 mai

2010, hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 6 mai 2010, procesul-

verbal de stabilire a cuantumului

despăgubirii nr. 25 din 6 iulie 2012 și hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 25 din 6 iulie 2012, emise de intimat.

A obligat

intimatul la plata către contestatoare a unei despăgubiri în

valoare de 2837,08 lei, în termen de 30 de zile

de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, pentru terenul de 521

m.p. situat în corn. Dumbrava, jud.

Prahova, T 85/4, P. A593/63, IA

arabil, stabilită conform coraportului de expertiză întocmit și întregit de

experții N.D., C.C. și M.l., prin omologarea punctului de vedere al expertului

N.D. cu privire la valoarea terenului/m.p.

Prin

decizia nr. 1208 din 30 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploiești

, secția l civilă, a admis apelurile

declarate de contestatoarea S.E. și de

intimatul

S.R., prin C.N.A.D.

N.R. SA și în consecință:

A schimbat în

parte sentința civilă nr. 1673 din 7 iulie 2014 pronunțată de

Tribunalul Prahova, în sensul că a obligat pe

intimat să plătească, cu titlu de

cheltuieli de judecată,

contestatoarei, suma de 600 lei, reprezentând onorariu expert.

A dispus ca plata sumei de 2837,08 lei, acordată cu titlu de

despăgubiri

pentru

terenul expropriat, să fie achitată contestatoarei de către intimat în termen

de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței.

A menținut în rest

dispozițiile sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în ceea ce privește

primul

motiv de apel

formulat de către S.E., referitor fa greșita omologare de către instanța de

fond a raportului de expertiză efectuat în cauză de expert N.D. că varianta întocmită

în cauză de către expertul numit de instanță satisface exigentele impuse de

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, acesta stabilind în mod

echidistant despăgubirea cuvenită reclamantei pentru exproprierea terenului în

raport de valoarea reală a imobilului Ia momentul efectuării lucrării, pe baza

rezultatelor obținute prin abordarea comparațiilor directe pentru zone similare

de amplasament.

Prima

instanță, în mod legal, a înlăturat varianta propusă de către

consilierul parte al reclamantei, respectiv a

expertului C.C., întrucât

acesta nu a reținut corect suprafața de teren

expropriată, iar pe de altă parte a avut în vedere doar oferte de proprietăți

asemănătoare publicate în ziare de

specialitate

și pe internet, deși trebuiau luate în considerare valorile cuprinse în

contractele

de vânzare-cumpărare înregistrate la notariate, respectiv prețul real cu care

se vând în mod obișnuit imobilele de același fel din unitatea administrativ

teritorială.

Referitor,

însă, la cea de a doua critică formulată de către apelantă, privind neacordarea

cheltuielilor de judecată in cuantum de 1800 lei, curtea de apel a constatat că

este întemeiată, în parte.

Reclamanta

a solicitat prin concluziile scrise obligarea pârâtului la plata cheltuielilor

de judecată reprezentând onorariile expert achitate, însă instanța de fond a

luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată, deși apărătorul apelantei nu

era mandatat să renunțe la acest capăt de cerere.

În

conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., reclamanta era

îndreptățită să obțină obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată

în cuantum de 600 iei, reprezentând onorariu! expertului N.D. desemnat

de instanță, cererea de majorare a onorariului cu

încă 400 lei nemaifiind pusa în discuția părților și nefăcându-se dovada

achitării acestui supliment, iar suma de

600 lei, reprezentând onorariul

consilierului parte, nu i se poate imputa pârâtului.

În ceea ce

privește apelul formulat de S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA, curtea de apel

a reținut că, în mod judicios, pe baza

materialului probator administrat în cauză,

prima instanță a dispus

anularea Procesului-verbal și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13

din 6 mai 2010, având în vedere împrejurarea că întreaga procedură demarată ca

urmare a formulării cererii de acordare a despăgubirilor s-a realizat. în mod

eronat, întrucât persoanele responsabile cu stabilirea identității titularilor

dreptului de proprietate și întinderea acestui drept nu au avut în vedere actul

de partaj voluntar autentificat sub nr. 4937 din 24 septembrie 1998 de B.N.P I.C.,

deși acest act fusese depus comisiei odată cu cererea înregistrată sub nr. 311

din 13 aprilie 2010.

Prin urmare,

atâta timp cât procedura de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor

pentru terenul expropriat a fost întocmită eronat din culpa Comisiei

constituită în baza Legii nr. 198/2004, în mod greșit a fost respinsă cererea

formulată de către reclamantă, pe motivul necesității refacerii documentației.

Referitor la

critica formulată de către apelant privind greșita omologare de către instanța

de fond a punctului de vedere exprimat de către expert N.D., curtea de apel a

reiterat argumentația avută în vedere în analiza

criticii dezvoltată și de către apelanta S.E., și, în plus, a reținut

ca suma

propusă de către expertul M.I. ca despăgubire pentru terenul

expropriat, respectiv de 1,00 leu/m.p. este disproporționat de mică în raport

de valoarea reală a terenului.

Curtea a

constatat că ponderea majoritară în stabilirea valorii de despăgubire o constituie

contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor extravilane înregistrate pe

teritoriul comunei Dumbrava în anul 2012 (73 contracte), în timp ce pentru anul

2014 au fost identificate doar 3 contracte, deși expertul trebuia să țină cont

de prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele

ia data efectuării expertizei, respectiv luna iunie 2014.

În

ce privește ultima critică formulată

de către apelantul S.R., referitoare la greșita obligare la plata

despăgubirilor în termen de 30 de zile de ia data rămânerii definitive a

sentinței, instanța de apel a constatat că prima instanță a făcut o greșită

aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 33/1994, în

speță fiind aplicabile doar dispozițiile art. 21 – art. 27 din acest act

normativ (ce reglementează procedura de stabilire a despăgubirii, conform

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004). Referitor la data acordării

despăgubirilor, trebuiau avute în vedere dispozițiile Legii nr. 198/2004, sub

imperiul căreia a fost formulată cererea de

acordare despăgubiri.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. l98/2004, despăgubirea trebuia acordată în

termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de stabilire a

cuantumului despăgubirii.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs

contestatoarea

S.E.

și pârâtul S.R., prin C.N.A.D.

N.R.

SA

I) Contestatoarea S.E.

a solicitat schimbarea în parte a hotărârii

instanței de

apel, în sensul omologării punctului de vedere al expertului C.

C. și să se dispună obligarea

intimatului la plata sumei de 3.921,44 iei

reprezentând

contravaloarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, precum și

obligarea

intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile de

expert în cuantum total de 1800 lei, câte 600 lei

pentru fiecare dintre cei trei

experți numiți în cauză, în mod eronat

reținându-se că a fost achitată numai suma de 600 lei.

Prin cererea de recurs, contestatoarea a redat motivarea

deciziei Curții de

Apel

Ploiești, fără să formuleze nicio critică concretă, invocând în drept dispozițiile

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

II).

Pârâtul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA

a

solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului

declarat de contestatoarea S.E. și admiterii în totalitate a apelului declarat

de intimatul S.R., cu consecința schimbării în totalitate a sentinței civile nr.

1673/2014 pronunțată de Tribunalul Prahova și, pe fond, respingerea cererii de

chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În susținerea

recursului, pârâtul a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

arătând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu

încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin

menținerea despăgubirilor stabilite de instanța de fond exclusiv în baza unor

oferte de vânzare, instanța de apei a încălcat dispozițiile imperative ale art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, din care rezultă că la stabilirea

despăgubirilor pot fi avute m vedere doar

prețurile de tranzacționare

ale

altor imobile de același fel și nicidecum ofertele de vânzare postate pe

internet sau

publicate în presa de specialitate.

Interpretarea de mai sus se regăsește și în practica

instanței supreme, care

a

stabilit că sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele”

utilizată de legiuitor are semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca

atare in contractele autentice de vânzare-cumpărare, neputând reprezenta

ofertele de vânzare ale agențiilor imobiliare ori prețurile de tranzacționare

extrase de la rubricile de vânzări de pe internet și din anunțurile de mica

publicitate.

Despăgubirea

stabilită de instanța de fond și menținută de instanța de apei a fost calculată

de expertul N.D., având în vedere 5 oferte de vânzare postate pe site-urile de

specialitate, fapt ce contravine prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

și practicii unanime a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Singura opinie care respecta dispozițiile art. 26 alin. (2) este cea a

expertului

M.I., deoarece

doar acesta a utilizat ca valori de comparație prețurile de tranzacționare

obișnuite în zona în care se află amplasat imobilul ce a făcut

obiectul exproprierii. Expertul a efectuat

calculele necesare în vederea stabilirii

cuantumului despăgubirii având

ca repere contractele de vânzare-cumpărare înregistrate la P. Dumbrava.

De asemenea,

expertul și-a fundamentat calculele în funcție de prețul de tranzacționare

obișnuit al imobilelor din aceeași categorie și din aceeași zonă cu imobilul ce

a fost supus exproprierii pentru anul 2014 (data la care a fost efectuată

expertiza în prezenta cauză), dar și pentru anul 2012 anul exproprierii),

Susținerea instanței de apel, precum că valoarea de 1

leu/m.p. stabilită de

expertul

M. ar fi disproporționat de mică în raport cu valoarea reală a terenului este

lipsită de argumente care să se circumscrie celor prevăzute de art. 26 alin.

(2).

În contextul

în care expertul M. a analizat peste 70 contracte de vânzare-cumpărare, iar

opinia celorlalți doi experți a fost fundamentată exclusiv pe oferte de

vânzare, nu mai pot exista dubii cu privire Ia validitatea din punct de vedere

legal a valorii stabilite de dl. M.

Stabilirea unei valori de despăgubire atât la data întocmirii

raportului de

expertiză,

cât și la data exproprierii, nu poate constitui un motiv pertinent de

invalidare a opiniei exprimate de dl. M., ci ar fi trebuit să reprezinte un

indicator fidel al stagnării preturilor de vânzare la terenurile arabile

extravilane în perioada 2012 - 2014, fapt de notorietate de altfel.

Instanța de

apel a pronunțat hotărârea recurată și cu încălcarea dispozițiilor art. 6 alin.

(3) din H.G. nr. 434/2009 (normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004),

atunci când a decis menținerea anulării Procesului-verbal și Hotărârii de

stabilire a despăgubirilor nr. 13/6.05,2010 emise de Comisia de aplicare a

Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul C.L. Dumbrava.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 198/2004 și a

normelor metodologice

rezultă

că o Comisie de aplicare a Legii nr. 198/2004 are în atribuții atât verificarea

dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale, constatarea acceptării sau

neacceptării cuantumului despăgubirilor, emiterea proceselor verbale și a

hotărârilor de despăgubire, cât și competența de a revoca, hotărâri de

despăgubire pentru motive temeinice, anterior înregistrării cererii

expropriatorului de intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară,

așa cum rezultă din art. 6 alin. (3) al Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G. nr. 434/2009,

Apelând

la argumentul de interpretare logică a fortiori (cine poate mai

mult, poate și mai puțin), rezultă că o Comisie

de aplicare a Legii nr. 198/2004

era îndreptățită să respingă o cerere

de acordare a despăgubirilor, nefinalizată printr-o hotărâre de acordare a

despăgubirilor, atâta timp cât, pentru motive temeinice, putea să revoce însăși

hotărârea de acordare a despăgubirilor.

Hotărârea nr. 13

din 06 mai 2010 a fost emisă în baza unor motive temeinice legate de

necesitatea refacerii documentații tehnico-economice (dosar cadastral

și raport de evaluare), în concordanță, și cu

actul de partaj voluntar autentificat

sub nr. 4937 din 24 august 1998 la

B.N.P. I.C.

Prin acest

act, contestatoarea S.E. și o terță persoană, l.

N. au primit loturi de teren în tarlaua și parcela din care tăcea parte

terenul

ce trebuia expropriat (T85/4, parte din parcela 593/63), după

cum urmează:

S.E. primise un teren în

suprafața de 7971 m.p., tarlaua 85/4, parte din

parcela 593/63, dar

delimitat pe plan cu simbolurile C.D.E.F., în timp ce l.N. primise un teren în

S - 7971 m.p., în aceeași tarta șt parcelă, delimitat pe plan cu simbolurile A.B.C.F.

În

această situație, în mod întemeiat comisia a emis Procesul verbal și Hotărârea nr.

13 din 6 mai 2010, prin care au respins cererea de acordare a despăgubirilor nr.

311 din 13 aprilie 2010, arătând că expropriatorul (C.N.A.D.N.R. -

S.A.) va fi notificat pentru întocmirea unei noi

documentații tehnico-economice

(dosar cadastral și raport de evaluare),

în concordanță cu noile limite de expropriere stabilite prin documentele

anexate cererii, urmând ca în baza unei

noi

hotărâri de guvern să se procedeze la exproprierea imobilului (imobilelor)

afectate

de noua limită de expropriere.

I). La

termenul de judecată din data de 17 martie 2013,

Înalta Curte a

invocat

excepția nulității recursului declarat de contestatoarea S.E. și.

având

în vedere dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța va analiza cu

prioritate această excepție.

Potrivit

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie

să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Modificarea

sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține doar în

condițiile de nelegalitate strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C.

proc. civ.,

Potrivit

legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea

hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte,

arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia

dintre motivele prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă

parte, dezvoltarea acestuia, în

sensul

formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la

motivul

de recurs invocat.

În speță, recurenta-contestatoare nu s-a conformat exigențelor cerute

de

art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., pentru că, deși a indicat formal motivele de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., nu a formulat critici care să

permită încadrarea lor în aceste dispoziții legale.

Astfel,

prin cererea de recurs, contestatoarea nu a arătat motivele de nelegalitate în

stabilirea despăgubirilor, iar în ceea ce privește cheltuielile de

judecată nu s-au formulat critici, din

perspectiva art. 304 C. proc. civ.,

care să vizeze modul de soluționare

a cauzei.

Ca urmare, recurenta nu s-a conformat obligației de a indica aspecte de

nelegalitate care să facă

posibil controlul hotărârii,

iar

pe de altă parte, modalitatea de redactare a motivelor nu permite instanței să

realizeze în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., încadrarea în

limitele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Față de

cele ce preced, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității

recursului formulat de contestatoarea S.E.

împotriva deciziei nr. 1208

din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel

Ploiești, secția I civilă, conform

art. 306

alin. (3) C. proc. civ., raportat Ia art. 303 alin. (2) C. proc. civ.

II).

Recursul declarat de pârât este fondat în limitele ce succed, urmând a fi

admis:

Recurentul-pârât

a contestat cuantumul despăgubirilor stabilite pentru imobilul expropriat,

criticând încălcarea de către instanța de apel a

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de

utilitate publică.

Textul legal invocat prevede în mod imperativ, criteriile de stabilire a

cuantumului

despăgubirii în caz de expropriere, iar nerespectarea acestora pun

în discuție o problemă de încălcare a

legii.

La calcularea

despăgubirilor trebuie să se țină seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeași unitate administrativ-teritorială,

valoare ce se probează, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte

autentice de vânzare-cumpărare, care

exprimă

cel mai convingător prețui rezultat în urma întâlnirii cererii și ofertei.

Ca urmare, nu pot fi validate de către instanță concluziile unui raport

de

expertiză în care,

contrar prevederilor legale aplicabile, experții folosesc la stabilirea

despăgubirii alte criterii decât cele prevăzute de lege, fundamentându-și

concluziile și raportându-se la date și elemente ce sunt în dezacord cu

cerințele impuse de textul de lege menționat.

În

speță, instanța de fond a omologat punctul de vedere al expertului M.D., bazat

pe o valoare de piață estimativă, care a determinat prețul de piață al

imobilului în litigiu prin raportare la ofertele imobiliare obținute de la

agenții imobiliare și publicate pe internet, motivând că nu există contracte de

tranzacționare a terenurilor în zonă la data întocmirii raportului de

expertiză, deoarece piața imobiliară s-a blocat și nu se mai fac tranzacții din

lipsa de creditare.

Soluția

a fost validată de instanța de apel prin decizia criticată, rară a exista la

dosar dovezi din care să rezulte că la momentul efectuării expertizei

nu au fost încheiate contracte de

vânzare-cumpărare pentru imobile de același

fel cu terenul expropriat.

Așadar, în

speță, raportul de expertiză judiciară omologat de instanțe a nesocotit

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, informațiile pe care acesta s-a

fundamentat fiind în dezacord cu cerințele impuse de textul de lege aplicabil.

Față de

caracterul explicit al normei legale sus-menționate și față de jurisprudența

unitară a instanței supreme care a configurat înțelesul acestei

norme nu poate fi avut în vedere decât prețul cu

care se vând, în mod obișnuit,

imobilele

de același fel din unitatea administrativ teritoriala în care este situat

terenul

supus exproprierii (amplasate în aceeași zonă și făcând parte din aceeași

categorie de folosință), preț ce reiese din tranzacții încheiate la momentul

efectuării expertizei (preț plătit electiv și consemnat ca atare în contracte

autentice de vânzare-cumpărare).

Însă,

dacă în urma verificărilor efectuate, se constată că nu există contracte de

vânzare-cumpărare din care să rezulte prețui obișnuit de tranzacționare al imobilelor

de același fel cu cel expropriat, pentru determinarea valorii bunului sunt

relevante orice alte relații care sunt compatibile normelor legale incidente,

din care să rezulte informații

concludente

privind prețul de vânzare al unor astfel de imobile.

În acest

sens, pot fi obținute înscrisuri privind tranzacțiile efectuate cu imobile

similare celui expropriat de la autoritățile ce dețin astfel de date:

administrația financiară, camera notarilor publici, oficiul de cadastru si

publicitate imobiliară, primărie.

Drept urmare,

sub acest aspect, criticile formulate de pârât prin cererea de recurs sunt

fondate, în raport de dispozițiile legale In vigoare la data pronunțării

deciziei.

Cum potrivit

art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra

fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în

scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de

fapt ce au fost corect stabilite, în speță se impune casarea cu

trimiterea cauzei

spre rejudecare instanței de apel.

Instanța de

trimitere va ține cont de considerentele anterioare ce au

impus casarea, urmând a avea în vedere, însă, și

considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 12 din 5 ianuarie 2015 (M.

Of. nr. 152/

3.03.2015), cu privire la momentul de referință al

determinării cuantumului despăgubirilor, intervenită ulterior deciziei de apel

și obligatorie potrivit art. 330

7

alin. (4) C. proc. civ.

Prin

această decizie, Curtea Constituțională a admis excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și

drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008

pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma „la

data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică.

S-a

statuat că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate pentru bunul

expropriat experții și instanța de judecată vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ -

teritoriala, la momentul transferului dreptului de proprietate.

Din

interpretarea dată de Curtea Constituțională dispozițiilor art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994 rezultă că cele două aspecte esențiale ce interesează

obiectivele la care trebuie să răspundă experții desemnați de către

instanța de judecată, sunt prețul de piață al

imobilelor, astfel cum rezultă din

tranzacții încheiate în perioada

relevantă, iar, în al doilea rând, momentul de referință al determinării

cuantumului despăgubirilor.

Cu

ocazia rejudecării, instanța de trimitere va analiza și critica formulată de

pârât ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (3) din H.G. nr. 434/2009

(normele metodologice de aplicare a Legii nr.

198/2004} și greșita menținere a anularii Procesului-verbal și Hotărârii de

stabilire a despăgubirilor nr. 13 din

6 mai 2010 emise de Comisia de

aplicare a Legii nr. 198/2004 constituită la nivelul C.L. Dumbrava.

Având în

vedere toate considerentele reținute, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 304 pct.

9, art. 313 și art. 314 C. proc. civ., recursul declarat

de intimatul S.R., prin C.N.A.D.

N.R. SA va

fi admis, decizia atacată va fi casată și cauza va fi trimisă spre rejudecare

Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul

recursul declarat de contestatoarea S.E. împotriva deciziei nr. 1208 din data

de 30 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Admite

recursul declarat de intimatul S.R., prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiași

decizii.

Casează decizia și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 martie 2015.