ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 606/2017

Decizia nr. 606/2017

Asupra cererii de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.

x/105/2012, reclamantul E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român,

prin CN A. SA, solicitând instanței anularea procesului-verbal și a Hotărârii

de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 06 mai 2010, a procesului-verbal

de stabilire a cuantumului despăgubirii din 06 iulie 2012, a Hotărârii

de stabilire a despăgubirilor nr. 24 din 06 iunie 2012, precum și

stabilirea valorii despăgubirii pentru imobilul expropriat, cu obligarea

intimatului ia emiterea unei alte hotărâri de stabilire a

despăgubirii m conformitate cu valoarea stabilită de

instanță, precum și la plata respectivei despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 1037

pronunțată la 10 aprilie 2014, Tribunalul Prahova

a admis acțiunea, a anulat procesul-verbal de stabilire a

cuantumului despăgubirii din 06 mai 2010, Hotărârea de stabilire a

despăgubirilor nr. 13 din 06 mai 2010, procesul-verbal de stabilire a

cuantumului despăgubirii din 06 iulie 2012 și Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 24 din 6 iulie 2012, toate emise de

intimat; a obligat pârâtul Ia plata către reclamant a unei

despăgubiri în valoare de 2.170 lei, în termen de 30 de zile de la data

rămânerii definitive a sentinței, pentru terenul de 530 mp din

extravilanul com. Dumbrava, jud. Prahova, arabil, stabilită conform

comporta lui de expertiză întocmit și întregit de experții B., C.

și D., prin omologarea punctului de vedere al expertului B.

Tribunalul a reținut că acțiunea

formulată de expropriat se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21 -27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește

stabilirea despăgubirii. Prin urmare, criteriile în raport de care se

stabilește cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994,

care, în art. 26, prevede că despăgubirea se compune din valoarea

reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite și, că la calcularea cuantumului,

experții și instanța vor ține seama de prețul cu care

se vând. în mod obișnuit, imobilele de același fel in unitatea

administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor

persoane îndreptățite.

În ceea ce privește procesul-verbal și Hotărârea

de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 06 mai 2010, prin care a fost

soluționată cererea de acordare a despăgubirilor formulată

de reclamantul E. și de sora acestuia, F., tribunalul a constatat că,

în mod nelegal, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, constituită

la nivelul com. Dumbrava, a respins respectiva cerere pe motivul

necesitații întocmirii unei noi documentații cadastrale, în

condițiile în care modalitatea deficitară în care au fost

identificați titularii dreptului de proprietate nu putea fi

imputabilă persoanelor îndreptățite la despăgubiri.

Astfel, tribunalul a reținut că

moștenitorii defunctului G. au îndeplinit formalitățile de

publicitate imobiliară pentru bunurile imobile ce compuneau masa

partajabilă, prin transcrierea în Registrul de Transcripțiuni și

Inscripțiuni, din 25 august 1998, situație în care expropriatorul

avea îndatorirea să verifice și să identifice corect titularul

dreptului de proprietate pentru fiecare suprafață de teren

expropriată.

În vederea determinării cuantumului

despăgubirilor cuvenite contestatorului pentru terenul expropriat,

tribunalul a dispus efectuarea unei expertize de către o comisie din trei

experți, alcătuită conform art. 25 din Legea nr. 33/1994 și

a apreciat ea prețul estimat de expertul B., desemnat de

instanță, reprezintă o justă și echitabilă

despăgubire pentru contestatori, în raport cu caracteristicile terenurilor

expropriate constând în zona de amplasare, în extravilanul com. Dumbrava,

categoria de folosință, utilitățile de care dispune și

accesibilitatea ia transportul în comun, precum și împrejurarea că

proprietatea reclamantului, a fost divizată, rămânându-i două loturi

separate, dintre care unul cu suprafața de 6.422 mp, iar celălalt de

1.019 mp.

Împotriva acestei sentințe au formulat

apel reclamantul E. și intimatul Statul Român prin CN A. SA.

Prin Decizia civilă nr. 1332 din

19 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția l civilă,

a fost respins apelul

reclamantului E., a fost admis apelul pârâtului Statul Român prin CN A. SA,

fiind schimbată în parte sentința în sensul respingerii capetelor de

cerere din acțiune având ca obiect anularea procesului verbal din 6 mai

2010 și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 13 din 6

mai 2010, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs atât reclamantul E. cât și pârâtul Statul Român prin CN A. SA.

Prin Decizia nr. 1001 din 3 aprilie 2015, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a respins recursul formulat de reclamantul E. împotriva Deciziei nr. 1332

din 19 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

secția I civilă, ca tardiv.

A admis recursul declarat de pârâtul Statul

Român, prin CN A. SA, împotriva Deciziei nr. 1332 din 19 noiembrie 2014,

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I

civilă, a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe de apel.

Înalta Curte a ridicat din oficiu excepția

tardivității recursului reclamantului, reținând că reclamantul

a declarat recurs la data de 19 ianuarie 2015, peste termenul legal

prevăzut de art. 30 î C. proc. civ.

În ce privește recursul declarat

de pârât, Înalta Curte a reținut că expertiza B., la care

instanța de apel s-a raportat, nu a avut în vedere criteriile imperativ

și expres prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ce

privește modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, în

condițiile în care acest expert s-a raportat la oferte luate de pe

internet pentru terenuri din aceeași zonă cu terenul din litigiu

și. nu tranzacții efectiv realizate, în ce privește

prețurile cu care

se vând, în

mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în

aceeași unitate administrați v-teritorială, ia data întocmirii

raportului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la data de 24

iulie 2015 sub nr. x/105/2012*.

Curtea de Apel Ploiești, secția I

civilă, prin Decizia nr. 2751 din 15 decembrie 2016,

a

respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul E., a admis apelul

pârâtului Statul Român prin CN A. SA, a schimbat în parte sentința în

sensul că a obligat intimatul la plata către contestator a

despăgubirilor pentru terenul expropriat în valoare de 1.309 lei, conform

expertizei C. și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

În rejudecare, instanța de apei a dispus

la efectuarea unei noi expertize, care a determinat cuantumul despăgubirilor

cuvenite reclamantului în conformitate doar cu dispozițiile art. 26 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 33/1994.

Curtea a constatat din analiza rapoartelor de

expertiză efectuate în cauză că raportul de expertiză C.,

corespunde criteriilor de evaluare menționate de art. 26 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 33/1994, întrucât expertul a ținut cont de prețul

cu care se vinde în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau după

caz altor persoane îndreptățite, luând în considerare și

dovezile prezentate de aceștia.

Expertul în mod corect a stabilit

valoarea de expropriere luând în considerare oferta de proprietăți

asemănătoare, comparând prețurile cerute în perioada

exproprierii pentru terenuri asemănătoare, analizând un număr de

39 de contracte de vânzare-cumpărare în funcție de suprafața de

teren disponibilizată prin vânzare. Astfel, expertul a analizat

caracteristicile terenului, respectiv amplasament, categoria de

folosință, tip drum de acces, forma, aspect imobile vecine, poluare,

natura teren de fundare, grad seismic zonă, starea actuală a

terenului și situația juridică.

În ceea ce privește raportul de

expertiză Maghiar Ioan, instanța de apel a apreciat că acesta a

stabilit o valoare de despăgubire identică eu cea propusă de Statul

Român și nu a avut în vedere rețelele de transport, ei doar geometria

separării proprietății, aplicând un coeficient sub coeficientul

de 1,15, coeficientul de corecție unitară de individualizare a

terenului expropriat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul Statul Român prin CN A. SA, întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

După ce a făcut un istoric al cauzei,

pârâtul a criticat faptul că instanța de apel și-a întemeiat

soluția pe raportul de expertiză întocmit de expertul C. ce a aplicat

o corecție de 50% pentru suprafață față de comparabila

C, de

1

,10 pentru rețele de

transport și 1,15 pentru geometria ruperii proprietății,

corecții ce nu au un suport legal și care au viciat, astfel,

rezultata! expertizei.

A susținut ea valoarea de 2,47 lei/mp omologată

de instanță este un preț crescut artificial și mult mai

mare decât prețul ce rezultă din compararea cu alte tranzacții

depuse la dosarul cauzei, iar punctul de vedere al expertului D., care a

estimat o valoare a imobilului de 1,035 lei/mp în urma analizării unui

număr de 76 de contracte de vânzare-cumpărare, este cel care

corespunde criteriilor legale și exprimă realitatea.

La termenul de judecată din data de 30

martie 2017, instanța a supus dezbaterii excepția

tardivității recursului, invocată din oficiu și a

rămas în pronunțare pe această excepție.

Analizând cu prioritate, potrivit

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția

tardivității declarării recursului,

prin

prisma dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că acesta a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut

de lege.

Astfel, potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul

de recurs este de 15 zile și curge de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel.

Termenul prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., constituie, așadar, în afara unor excepții expres

prevăzute de lege, termenul de drept comun, în materia recursului.

În speță, decizia

pronunțată în apel a fost comunicată pârâtului la data de 23

ianuarie 2017, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul

verbal de predare - fila 152 din Dosarul nr. x/2012* al Curții de Apel

Ploiești.

În raport de data comunicării acestei

hotărâri, 23 ianuarie 2017, termenul legal de recurs, calculat potrivit

regulii prescrise de art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pentru termenele

statornicite pe zile libere, s-a împlinit la data de 8 februarie 2017.

Recursul a fost depus, însă, la oficiul

poștal în data de 9 februarie 2017, așa cum rezultă din

ștampila aplicată pe plicul aflat la fila 9 dosar recurs, deci peste

termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. întrucât este vorba despre un

act de procedură trimis la instanță prin poștă, ca

dată a formulării cererii de recurs s-a luat în calcul, conform art.

104 C. proc. civ., data ștampilei poștei și nu data

înregistrării cererii la grefa instanței, respectiv 10 februarie

2037.

Termenul de recurs este un termen imperativ a cărui

nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita

calea de atac în conformitate cu art. 103 C. proc. civ., potrivit căruia neexercitarea

oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de

procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul

când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost

împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Așa fiind, Înalta Curte urmează

să dispună respingerea recursului formulat de pârât cu nerespectarea

termenului prevăzut de dispoziția legală menționată,

ca tardiv, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii,

prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în

termen a oricărei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul

Statul Român prin CN A. SA împotriva Deciziei nr. 2751 din 15 decembrie 2016 a

Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 martie 2017.