ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1547/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 706 din 09.04.2014, pronunțată în dosar nr. x/2012, Tribunalul Timiș "a admis în parte cererea formulată de reclamantă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România; a majorat despăgubirile acordate reclamantei prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise de pârât din 26.09.2011 de la suma de 91.753 RON la suma de 111.267 RON și a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 2.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată".

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Timiș a reținut, în esență, că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. x/30/2012, reclamanta S.C. A. S.R.L., a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România solicitând anularea, în ce privește cuantumul despăgubirilor, a tuturor celor 41 de hotărâri și a proceselor-verbale aferente, comunicate în data de 28.10.2011, astfel cum sunt identificate în tabelul anexat acțiunii; obligarea pârâtei la emiterea unor noi hotărâri, prin care să se stabilească despăgubirile în mod corect raportat la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (onorarii expertize, avocați etc.)

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că societatea deține peste 900 hectare de teren arabil situat în extravilanul comunelor Dumbrava, Traian Vuia și al altor localități din preajmă, teren pe care-l cultivă de peste 10 ani.

La data de 28.10.2011, i-au fost comunicate, la sediul societății, un număr de 41 de hotărâri și procesele-verbale aferente, prin care a fost înștiințată de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, prin avocat B., că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin, pentru terenurile expropriate pentru proiectul Autostrada Lugoj - Deva.

Având în vedere dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/994 și art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010, o suprafață de 91.753 mp., (totalul suprafeței expropriate, astfel cum reiese din tabelul anexat) nu poate fi valorificată la suma de 34.843 RON. Dacă ar accepta această sumă derizorie, ar însemna că 1 metru pătrat de teren ar fi evaluat la 2,63 RON, ceea ce este mult inferior prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială. De asemenea, la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie să se țină seama și de daunele aduse, raportat la activitatea pe care o întreprinde.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 C. proc. civ., raportat la art. 22-23 din Legea nr. 255/2010 și art. 21-26 din Legea nr. 33/1994.

Pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru considerentele expuse în conținutul acesteia.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 11 alin. (7), (8) și (9), art. 18, art. 22 și art. 32 din Legea nr. 255/2010, art. 8 alin. (1), (2) și (3) și art. 14 din H.G. nr. 53/2011, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a expropriat mai multe terenuri aflate în proprietatea reclamantei în suprafață totală de 91.753 mp.

Au fost emise 41 de hotărâri de expropriere, stabilindu-se o valoare totală pentru terenul expropriat de 39.701 RON.

Reclamanta a contestat valoarea acestor despăgubiri, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010.

În drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010, art. 25 -27 din Legea nr. 33/1994.

În cauză, a fost efectuată o expertiză evaluatorie a terenului expropriat de o comisie formată din 3 experți.

La efectuarea expertizei pentru stabilirea valorii terenului, experții au folosit metoda de determinare a ratei de capitalizare pentru calculul valorii de piață (valorii reale) a terenului expropriat.

Experții nu au determinat valoarea terenului prin metoda comparației cu luarea în considerare a prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

La dosarul cauzei, a fost depus un număr de 7 contracte de vânzare cumpărare, însă niciunul nu a fost luat în considerare de experți.

Reclamanta a susținut că, din punctul său de vedere, raportul de expertiză a stabilit în mod corect valoarea reală a terenului, conform standardelor și normelor tehnice aplicabile în această materie, în condițiile în care metoda comparației directe nu putea fi folosită din motive obiective pentru că nu s-au găsit contracte de vânzare cumpărare pentru imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

Tribunalul a considerat că nu poate valida o expertiză de evaluare a terenului decât dacă aceasta este întocmită potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Reclamanta are obligația, potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., din 1864 și art. 129 alin. (1) C. proc. civ., din 1865, să-și probeze pretențiile, iar legiuitorul a prevăzut că pretențiile reclamantei în acest caz pot fi probate doar cu expertiza prevăzută de textul legal citat anterior.

În prezenta cauză, reclamanta a invocat imposibilitatea efectuării unei asemenea expertize și a considerat că-și poate proba pretențiile cu expertiza efectuată printr-o metodă de evaluare nepermisă de lege.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că pretențiile reclamantei cu privire la valoarea terenului sunt neîntemeiate.

Cu privire la daunele solicitate de reclamantă, tribunalul a constatat că prin raportul de expertiză au fost stabilite mai multe daune, însă doar o parte din acestea sunt întemeiate, pentru următoarele considerente;

În ceea ce privește dauna datorită pierderii subvenției pentru acele parcele de teren care în urma exproprierii (a dezmembrării) rămân mai mici de 3.000 mp., întrucât pentru aceste suprafețe nu se acordă subvenții, tribunalul a apreciat că această daună este întemeiată, întrucât reclamanta este o societate cu profil agricol și ca urmare a exproprierii pierde ajutorul acordat de stat pentru exploatarea terenurilor rămase neexpropriate. Astfel, a reținut că pârâta datorează reclamantei suma de 17.553 RON, pentru această daună.

Pentru dauna pentru terenuri agricole rămase în proprietate greu de cultivat ca urmare a formei geometrice neregulate, a suprafețelor reduse sau ca urmare a lipsei accesului la parcelele rămase în proprietate, tribunalul a apreciat că și această daună este întemeiată, întrucât reclamanta este îndreptățită să primească o despăgubire pentru prejudiciul cauzat de faptul că nu mai poate exploata potrivit scopului său suprafețele de teren de genul celor arătate anterior. Această daună a fost calculată la suma de 1.961 RON .

Pentru dauna datorată cheltuielilor de transport, s-a constatat că este una neîntemeiată, în primul rând, pentru că această daună nu are caracter cert, experții propunând două modalități de calcul a acestei daune: pentru cazul în care pârâta realizează drumuri de exploatare pe terenul expropriat de-a lungul autostrăzii și pentru cazul în care pârâta nu realizează astfel de drumuri.

S-a calculat cu titlu de daună o sumă de bani necesară amenajării unui drum, experții neexplicând de ce reclamanta este nevoită să amenajeze un drum (să cumpere terenuri, să amenajeze zona carosabilă, să amenajeze podețe) și nu poate folosi drumurile deja existente.

Pentru dauna datorată taxelor și comisioanelor ce trebuie achitate pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, s-a constatat că este neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a probat că a cumpărat un teren în suprafață egală cu cea expropriată și că a plătit aceste comisioane, prin urmare nici această daună nu are caracter cert.

Pentru dauna datorată taxelor și comisioanelor ce trebuie achitate pentru alipirea parcelelor rămase în proprietatea reclamantei care au suprafața mai mică de 3.000 mp., s-a constatat că este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât reclamantei i se va plăti o sumă de bani cu titlu de daună datorită pierderii subvenției pentru acele parcele de teren care în urma exproprierii (a dezmembrării) rămân mai mici de 3.000 mp., astfel că această daună nu se mai justifică.

Pentru dauna datorată impactului negativ al autostrăzii asupra solului, apei și aerului din vecinătate, s-a constatat că este neîntemeiată, întrucât această posibilă situație nu este un efect al exproprierii, ci un efect al construirii autostrăzii.

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin decizia nr. 360 din data de 15 decembrie 2016, a respins apelul formulat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 706 din 9.04.2014, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2012; a admis apelul formulat de apelantul pârât Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România reprezentat prin Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că despăgubirile acordate reclamantei prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor emise de pârât sub nr. 16-60 din 26 septembrie 2011 se majorează la suma de 57.374,55 RON; a menținut în rest dispozițiile sentinței apelate, și a obligat pe apelanta reclamantă să plătească apelantului pârât cheltuieli de judecată în apel, reținând, în esență, următoarele;

La termenul de judecată din 18.09.2014, având în vedere dispozițiile art. 2821 C. proc. civ., și valoarea obiectului litigiului, Curtea a constatat că incidentă în speță este calea de atac a apelului, și nu a recursului.

Prin cererea de apel formulată și depusă la filele 9-18 din vol. I al dosarului de apel, reclamanta a criticat faptul că nu s-au majorat, conform concluziilor expertizei judiciare, despăgubirile acordate de expropriator și că nu s-au acordat despăgubiri pentru o serie de daune, astfel cum au fost calculate de experți. Prin cererea de apel, formulată și depusă la filele 3-7 din vol. I al dosarului de apel, pârâtul a criticat greșita cuantificare a daunelor, greșita majorare a cuantumului despăgubirii acordate de expropriator prin acordarea unor daune nejustificate, și greșita soluționare a petitului privind cheltuielile de judecată din primă instanță.

Curtea a constatat că exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, conform art. 44 alin. (3) din Constituție. Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 prevede criteriile de determinare a despăgubirii, prin trimiterea la dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv, valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite; la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 380 din 26 mai 2015, publicată în M. Of. nr. 527 din 15 iulie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale. Prin această decizie, Curtea Constituțională a constatat că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât și prin jurisprudența sa.

Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate, rezultă explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.

Așa cum s-a pronunțat ÎCCJ în decizii de speță (de ex. dec. civ. nr. 572/2012), valoarea de piață a imobilului expropriat, se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul acestuia, destinația terenului la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de alte localități și căile de acces, echiparea tehnică edilitară a zonei, restricții de folosire, iar nu perspectiva unei dezvoltări viitoare.

În apel, a fost administrată proba cu expertiză prin care să se stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994, la data transferului dreptului de proprietate.

În ceea ce privește prețul terenurilor expropriate, Curtea a constatat că, prin hotărârile de stabilire a despăgubirii emise de expropriator, despăgubirea a fost stabilită la suma de 39.701 RON (așa cum arată și experții în cadrul primului raport de expertiză de la prima instanță - f. 191 din dosarul tribunalului), și nu la suma de 91.753 RON, așa cum a reținut prima instanță prin hotărârea pronunțată.

Conform suplimentului la raportul de expertiză întocmit în apel după publicarea deciziei Curții Constituționale, experții C. și D. au calculat în funcție de 4 comparabile - contracte de vânzare cumpărare încheiate între anii 2012-2014, prețul terenului expropriat ca fiind stabilit la suma de 43.583 RON, în perioada de referință septembrie 2011.

În răspunsul la obiecțiuni, cei doi experți au arătat că au fost selectate aceste comparabile, întrucât în cazul acestora data plății era mai aproape de data evaluării, septembrie 2011, iar asupra acestor comparabile au fost efectuate corecții pentru condițiile pieței prin care s-a ținut cont de evoluția prețurilor de vânzare a terenurilor din UAT Dumbrava. Totodată, cei doi experți au explicat de ce contractele de vânzare cumpărare invocate în obiecțiunile pârâtului nu au putut fi folosite drept comparabile .

Expert E., în cadrul suplimentului de expertiză întocmit - Lucrarea I, a calculat că valoarea terenurilor expropriate la data exproprierii, 26.08.2011, este de 42.427 RON .

Curtea a concluzionat că cele două opinii exprimate de experți cu privire la valoarea terenurilor expropriate au în vedere sume apropriate ca valoare.

Instanța a reținut ca preț al terenului expropriat suma indicată prin suplimentul de expertiză de către experții C. și D., întrucât aceasta este opinia majoritară, inclusiv a expertului judiciar numit din partea instanței de judecată, iar experții au explicat modalitatea în care au ajuns la concluzia comunicată instanței, prin prisma dispozițiilor legale incidente, în raport de prețurile de tranzacționare ale unor terenuri similare de pe raza aceleiași unități administrativ-teritoriale în perioada cea mai apropiată de data exproprierii parcelelor în discuție.

În ceea ce privește daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, Curtea a reținut în mod prioritar faptul că împrejurarea calculării de către experți a unor despăgubiri pentru daunele suplimentare nu o scutește pe reclamantă de obligația de a proba producerea unui prejudiciu cert, conform art. 1169 C. civ.

Tribunalul a acordat reclamantei prin sentința civilă apelată despăgubiri pentru dauna pierderii subvenției și pentru dauna pentru terenuri agricole rămase în proprietate greu de cultivat ca urmare a formei geometrice neregulate, a suprafețelor reduse sau ca urmare a lipsei accesului la parcelele rămase în proprietate.

Instanța de apel a constatat că dauna pentru pierderea subvenției pentru anul 2011 este un prejudiciu cert suferit de reclamantă și probat de aceasta prin înscrisurile depuse la filele 85-90 din dosarul tribunalului.

Despăgubirea cuvenită reclamantei pentru această daună este în sumă de 10.935 RON, astfel cum a fost calculată de experta E. prin concluziile suplimentului de expertiză întocmit în fața instanței de apel, deoarece a avut în vedere valoarea subvenției de 438,58 RON/an prevăzută de H.G. nr. 1008/2011, aplicabilă la data exproprierii.

Curtea a reținut că este, de asemenea, cert prejudiciul pentru dauna pentru terenuri agricole rămase în proprietate greu de cultivat ca urmare a formei geometrice neregulate, a suprafețelor reduse sau ca urmare a lipsei accesului la parcelele rămase în proprietate pentru care tribunalul a acordat suma de 1.961 RON, deoarece aceste parcele au dobândit formele și dimensiunile actuale ca urmare directă a măsurii exproprierii, astfel încât în mod corect a reținut tribunalul producerea unor prejudicii proprietarului ca urmare a ivirii dificultăților în exploatarea acestora.

În privința daunei reprezentată de cheltuielile suplimentare de transport, instanța de apel a constatat că prejudiciul creat reclamantei la data exproprierii este cert, cheltuielile fiind determinate de faptul că accesul la parcela rămasă în proprietatea reclamantei după expropriere s-a realizat pe o rută care a implicat o distanță parcursă mai mare. Instanța a reținut că pentru această daună, reclamantei i se cuvine suma de 895,55 RON, reprezentând cheltuielile de transport suplimentare calculate pe o perioadă de 1 an, astfel cum au fost calculate de experți prin raportul de expertiză întocmit în fața primei instanțe - f. 213 din vol. I al tribunalului (neavând legătură cu modalitatea de stabilire a prețului terenului expropriat). Instanța de apel nu a acordat această despăgubire pe o perioadă de 25 ani, așa cum au propus experții, având în vedere că prejudiciul trebuie să fie cert și cauzat prin măsura exproprierii, daunele ulterioare nemaifiind în sarcina expropriatorului.

Curtea a reținut că, în mod corect, tribunalul nu a acordat dauna pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, deoarece aceasta este inclusă în valoarea de piață a terenului expropriat, taxele și comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziție imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii.

Mai mult, acest prejudiciu nu îndeplinește condiția de a fi cert, reclamanta nedovedind în prezentul litigiu că a suferit un asemenea prejudiciu sau că va suferi această daună în viitor. În privința daunei pentru vânzarea forțată, Curtea a constatat că legiuitorul, prin stabilirea criteriilor în baza cărora se determină prețul ternului expropriat, a avut în vedere împrejurarea că exproprierea este o măsură care nu depinde de voința expropriatului, art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ținând cont de acest aspect.

De asemenea, în privința daunei pentru poluare, s-a constatat că reclamanta nu a dovedit producerea acestui prejudiciu concret în privința terenurilor rămase în proprietate, experții având în vedere la cuantificarea acestui prejudiciu constatări de ordin general cu privire la posibilitatea de poluare. Prin urmare, nu s-a constatat existența unui prejudiciu cert și actual, ci a unuia eventual. Aceleași considerente sunt valabile și în ceea ce privește eventualele cheltuieli pentru realizarea unui nou drum de exploatare sau pentru alipirea parcelelor rămase în proprietatea reclamantei.

S-a mai reținut, că motivul de apel al pârâtului privind greșita soluționare de către prima instanță a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată nu este întemeiat, având în vedere că s-a majorat cuantumul despăgubirii acordate de expropriator, fiind admis acest petit al cererii de chemare în judecată (petitul 1), astfel încât în mod corect pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

În dezvoltarea criticilor formulate, reclamanta a arătat că decizia civilă atacată a fost dată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a legii, dându-se eficiență concluziilor unui raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale.

Astfel, prin decizia atacată s-a respins apelul reclamantei și s-a admis apelul Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., reducându-se cuantumul despăgubirilor acordate prin înlăturarea nejustificată a unor daune și a cheltuielilor de judecată reprezentate de costul expertizei de evaluare dispusă în cauză și suportată integral de aceasta.

În mod eronat, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 5.055 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., întrucât aceasta a achitat doar 570 RON.

La stabilirea despăgubirilor, conform practicii judiciare în materie, pretențiile reclamantei pot fi probate doar cu expertiza prevăzută de art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994, dar atât prima instanță, cât și instanța de apel au ignorat propriile considerente și nu au acordat daunele stabilite de comisia de experți, înlăturând fără temei daune reale și dovedite, creând un prejudiciu reclamantei. Mai mult, s-a dat eficiență concluziilor din suplimentul la raportul de expertiză din 11.01.2016 întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale.

Plecând de la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului.

Or, instanța de apel a refuzat acordarea ca despăgubiri a daunelor prezentate în raportul de expertiză întocmit de expert E., depus la 10.11.2016, deși acesta este cel mai complet, întrucât reflectă în mod corect pierderile suferite de reclamantă ca urmare a exproprierii celor 91.753 mp., teren și respectă dispozițiile legale.

În cauză, experții au întocmit raport de expertiză tehnică-judiciară; suplimentul la raportul de expertiză întocmit la prima instanța; răspuns la obiecțiunile formulate la suplimentul la raportul de expertiză care conține opinii contradictorii cu privire la cuantumul despăgubirilor, aceiași experți stabilind cu aceleași criterii sume diferite, ulterior nejustificat diminuate și renunțând fără motiv la calcularea unor daune prezentate chiar de ei.

Ulterior, s-au mai întocmit supliment la raportul de expertiză întocmit la prima instanță, depus în 11.01.2016, răspuns la obiecțiunile formulate la suplimentul la raportul de expertiză depus în 29.03.2016, unde experții nu dau curs solicitărilor instanței și au calculat doar daunele pe care le-au vrut aceștia, diminuând nejustificat sumele acordate inițial. Raportul depus la 10.11.2016 a fost însușit și semnat fără obiecțiuni de către expertul C., numit în cauză de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., dar experta D. a refuzat să semneze raportul pretextând o stare de animozitate între experți. Suplimentul la raportul de expertiză întocmit la prima instanță și depus în 11.01.2016, efectuat doar de experții D. și C. contravine dispozițiilor legale - art. 25 din Legea nr. 33/1994, care prevăd că pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.

Acest supliment a fost întocmit prin încălcarea dispozițiilor legale numai de doi experți fiind lovit de nulitate absolută, întrucât reclamanta a solicitat la termenul din 26.02.2016 - primul termen după depunerea suplimentului - refacerea integrală a raportului de expertiză de către cei trei experți, respectiv, și cu participarea expertei E., cu prezentarea tuturor daunelor ce pot fi acordate și a modului de calcul a despăgubirilor.

Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei nulități invocată de reclamantă și a ignorat solicitarea de refacere a raportului de expertiză în condiții legale.

De asemenea, cei doi experți nu s-au conformat nici dispozițiilor instanței, întrucât, deși reclamanta a depus obiecțiuni la suplimentul la raportul de expertiză pentru termenul din 26.02.2016, prin care a solicitat ca experții să calculeze toate daunele ce pot fi acordate, solicitare încuviințată de către instanță, aceștia au refuzat efectuarea acestor calcule.

Suplimentul la raportul de expertiză depus în data de 11.01.2016 de cei doi experți este o dovada de superficialitate, întrucât aceștia s-au limitat la a-și prezenta opinia doar față de unele daune, după bunul lor plac, nefăcând nici o referire la toate daunele care în mod normal se acorda în acest gen de exproprieri.

Față de aceste aspecte, rezultă că raportul de expertiză - Lucrarea nr. 1, întocmit de expert E., depus în 10.11.2016, este cel mai complet, a respectat atât dispozițiile legale, cât și dispozițiile instanței, fiind semnat fără obiecțiuni de expertul numit de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - C., însă expert D. a refuzat să-l semneze, situație în care reclamanta a solicitat să se dea eficiență acestor concluzii și să se acorde daunele stabilite în acest raport, respectiv, dauna datorată cheltuielilor suplimentare de transport; dauna datorată pierderii subvenției, care este o daună certă, întrucât experții au propus acordarea acestei daune care nu se raportează la valoarea terenului, ci este stabilită de Ministerul Agriculturii; dauna pentru terenuri agricole rămase în proprietate, greu de cultivat, ca urmare a formei geometrice neregulate, a suprafețelor reduse sau a lipsei accesului la parcelele rămase în proprietate; dauna pentru vânzare forțată; dauna datorată impactului negativ al autostrăzii asupra solului, apei și aerului din vecinătate; dauna datorată taxelor și comisioanelor ce trebuie achitate pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, și dauna datorată taxelor și comisioanelor ce trebuie achitate pentru alipirea parcelelor rămase în proprietatea reclamantei cu suprafața mai mică de 3.000 mp., care, deși corect menționată chiar și de expert C., nu a fost acordată. Alipirea celor 16 parcele este necesară pentru a nu se pierde subvenția pe suprafața acordată anual, conform fișei nr. 2 din suplimentul la raportul de expertiză. Această daună trebuie să includă cheltuielile necesare pentru lucrările cadastrale, taxa OCPI fiind corect estimată în raportul din 10.11.2016 - Lucrarea nr. I.

Referitor la estimarea valorii terenului, s-a arătat că experții au calculat-o prin metoda comparației, metoda neconformă cu cerințele valorii de piața din Standardele Internaționale de Evaluare, în funcție de contractele de vânzare-cumpărare aflate în dosar.

Referitor la cheltuielile de judecată, s-a arătat că acestea au constat în onorariu de experții: pentru raportul de expertiză suma de 17.331 RON (câte 5.777 RON/expert), pentru suplimentul la raportul de expertiză suma de 3.600 RON (câte 1.200 RON/expert), și al doilea supliment la raportul de expertiză suma de 570 RON (câte 285 RON/expert), iar pentru raportul de expertiză întocmit de expert E. suma de 8.000 RON, rezultând un total de 29.501 RON costul expertizelor, precum și în onorariu de avocat: 1.000 RON în primă instanță și 2500 RON în apel, în total 3.500 RON.

S-a solicitat obligarea pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în cele două cicluri procesuale în cuantum total de 33.001 RON, dovedite cu chitanțele și recipisele de plată aflate în dosar.

Prin recursul său, pârâtul, după ce a expus istoricul cauzei, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu nerespectarea în totalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd, în mod imperativ, criteriile care trebuie avute în vedere la stabilirea valorii de despăgubire a terenurilor expropriate.

Astfel, instanța de apel a stabilit valoarea de despăgubire a terenului expropriat, în suprafață de 91.753 m.p., fără a respecta toate criteriile impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform căruia la calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța vor ține seama de "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. "

Potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 380/2015, data întocmirii raportului de expertiză este data transferului dreptului de proprietate al imobilului expropriat, ce coincide cu data emiterii deciziei de expropriere -14.08.2011.

Valoarea de despăgubire pentru terenul expropriat, în suprafață de 91.753 mp., arabil, situat în extravilanul localității Dumbrava, se compune din valoarea reală de circulație a terenului supus exproprierii și din prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.

Expropriatorul a stabilit valoarea de despăgubire pentru imobilul expropriat în suprafața de 91.753 mp., teren la suma de 34.843 RON, iar instanța de apel a stabilit valoarea despăgubirii pentru același teren la suma de 57.374.55 RON, din care 43.583 RON reprezintă valoarea reală de circulație a terenurilor stabilită prin omologarea concluziilor experților C. și D., și 13.791,55 RON reprezintă daune cauzate prin expropriere.

Cu privire la modalitatea de stabilire a valorii reale a terenurilor, s-a arătat că atât instanța, cât și comisia de experți trebuie să se raporteze la " prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel" în localitatea Dumbrava, la data transferului dreptului de proprietate.

Or, criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu au fost respectate de cei doi experți și implicit de instanța de apel, întrucât datele la care au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare avute în vedere de experți la stabilirea valorii reale a imobilului expropriat nu sunt apropiate datei la care a avut loc transferul dreptului de proprietate - august 2011.

Cei doi experți au modificat valorile comparabilelor, majorându-le prin aplicarea unor coeficienți, însă valoarea de circulație se stabilește prin raportare la prețurile de tranzacționare nemodificate a imobilelor de aceiași fel.

Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu permite modificarea valorilor de tranzacționare a imobilelor de același fel cu imobilul expropriat, comparația făcându-se cu valoarea de tranzacție din contractul autentic, stabilită de părți, și nu cu o valoare modificată de către experți.

Experții au înlăturat în mod neîntemeiat contractele de vânzare cumpărare încheiate în perioada de referință ce au ca obiect de tranzacționare imobile de același fel cu terenurile expropriate, aflate la dosarul cauzei, contractele fiind depuse de ambele părți litigante.

Instanța, pentru a stabili valoarea reală a terenurilor expropriate cu respectarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1991, ar fi trebuit să înlăture concluziile experților și să stabilească valoarea reală a terenurilor luând în considerare contractele de vânzare cumpărare autentificate din 19.05.2011,  din 05.05.2011, din 19.12.2011, din 24.03.2011, toate aceste contracte aflându-se la dosarul cauzei.

Analizând cele 4 contracte, se constată că valorile de tranzacționare sunt mai mici decât valorile de despăgubire stabilite de expropriator.

Cu privire la modalitatea de stabilire a daunelor de către instanța de apel, s-a arătat că aceasta a stabilit că Statul Român este obligat la plata următoarelor daune către reclamantă: daune pentru pierderea subvenției pentru anul 2011, în suma de 10.935 RON, și daune pentru terenurile agricole rămase în proprietate, greu de cultivat, în suma de 1.941 RON.

În ceea ce privește daunele pentru pierderea subvenției, pentru parcelele rămase în proprietatea reclamantei care au suprafața mai mica de 3.000 m.p., s-a arătat că instanța de apel a motivat că și-a însușit concluziile expertei E., care a calculat pierderea subvenției pentru anul 2011 având în vedere valoarea subvenției de 438,58 RON/ha.

Efectuând un simplu calcul matematic, de înmulțire a terenului rămas în proprietate în suprafața de 19.947 mp., echivalentul a 1,99 ha, cu valoarea subvenției de 438,58 RON/ha se obține o daună de 872,77 RON și nu de 10.935 RON, cum în mod greșit a calculat expertul pe un an.

Este imposibil ca un agricultor să beneficieze de o subvenție într-un an de 10.935 RON pentru o suprafață de 1,99 ha, ceea ce înseamnă 5.500 RON/ha.

Cu privire la dauna pentru terenuri agricole cultivate, s-a arătat că aceasta trebuie să fie înlăturată, în primul rând, pentru faptul că suprafețele la care s-a calculat sunt cuprinse și în suprafața de 19.947 mp., asupra căreia s-a calculat dauna pentru lipsa subvenției și, în al doilea rând, suprafețele asupra cărora s-a calculat dauna se află incluse în suprafața comasată rămasă în proprietatea reclamantei.

Mai mult, în cazul acestui tip de daună nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului cert care să îndreptățească reclamanta la despăgubire.

Având în vedere că terenul rămas în proprietatea reclamantei poate fi exploatat potrivit destinației inițiale și că accesul la parcelele de teren ramase în proprietatea reclamantei este asigurat, s-a concluzionat că nu există un prejudiciu cert care să oblige Statul Român la despăgubiri către reclamantă cu o valoare reprezentând 100% din valoarea de piața a terenului expropriat pentru terenul rămas în proprietatea reclamantei, care datorita suprafeței mici este mai greu de cultivat, și că reclamanta nu poate beneficia de daună totală pentru terenul rămas în proprietate sa.

Examinând recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, în limita motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele;

Reclamanta, invocând faptul că suplimentul la raportul de expertiză omologat de instanța de apel nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, a susținut că pronunțarea deciziei atacate s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, privind constituirea comisiei de experți pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin pentru exproprierea suprafeței de teren de 91.753 mp.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, "Pentru stabilirea despăgubirilor instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii".

În speță, se constată că, prin încheierea de la termenul din 26.11.2015, instanța de apel, cu respectarea acestor dispoziții legale, a dispus constituirea comisiei de experți care urma să întocmească suplimentul la raportul de expertiză întocmit în primă instanță pentru stabilirea despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei pentru exproprierea terenului în litigiu, din trei experți, ceea ce nu impune și obligativitatea semnării aceluiași raport de evaluare de către cei trei experți desemnați, în măsura în care aceștia nu ajung la aceleași concluzii, așa cum este situația în speță când doi dintre experții desemnați - C. și D., au ajuns la aceleași concluzii, ambii semnând suplimentul la raportul de expertiză omologat de instanța de apel, iar cel de-al treilea expert - E., a ajuns la alte concluzii decât opinia majoritară, ceea ce explică faptul că aceasta a întocmit și semnat un alt supliment la raportul de expertiză.

Pentru aceste considerente, se constată că, legal, instanța de apel nu a dispus refacerea integrală a raportului de expertiză de către cei trei experți pe care i-a desemnat să întocmească suplimentul la raportul de expertiză.

Critica potrivit căreia, deși reclamanta a invocat nulitatea absolută a suplimentului la raportul de expertiză omologat de către instanța de apel pentru întocmirea acestuia numai de doi experți, cu încălcarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, se constată că este nefondată, pentru următoarele considerente;

Excepția de nulitate a suplimentului la raportul de expertiză întocmit de prima instanță și omologat de instanța de apel, invocată de către reclamantă, este relativă și nu absolută, deoarece textul de lege menționat a fost edictat în favoarea aceluia al cărui drept ar fi fost încălcat prin nerespectarea sa, astfel că reclamanta o putea invoca la primul termen după depunerea suplimentului la raportul de expertiză omologat în apel și înainte de închiderea dezbaterilor, sub sancțiunea decăderii reclamantei din dreptul de a invoca această nulitate.

Or, în speță, reclamanta a invocat această nulitate, pentru prima dată, prin concluziile scrise depuse la 12 decembrie 2016, după încheierea dezbaterilor, la 8 decembrie 2016, și nu prin obiecțiunile formulate de aceasta la suplimentul raportului de expertiză depus la dosar la 11.01.2016, așa cum susține aceasta, situație în care legal instanța de apel nu a analizat această excepție de nulitate a suplimentului la raportul de expertiză pe care l-a omologat.

Criticile potrivit cărora nelegal instanța de apel nu a acordat reclamantei, ca despăgubiri produse prin expropriere, daunele prezentate în raportul de expertiză întocmit de expert E., se constată că sunt, de asemenea, nefondate, deoarece instanța de apel a acordat reclamantei despăgubiri numai pentru prejudiciile certe și actuale dovedite ca fiind produse prin expropriere.

De altfel, cu privire la aceste critici, se constată că reprezintă o reluare a criticilor formulate de reclamantă pe acest aspect în apel și nu critici asupra statuărilor instanței de apel prin care a răspuns acestor critici.

Critica formulată de reclamantă potrivit căreia pârâtul datorează cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expertiză și onorariu de avocat, suma de 33.001 RON, în cele două cicluri procesuale, fond și apel, și, în consecință, solicită obligarea acestuia la plata integrală a cheltuielilor de judecată efectuate, se constată că este nefondată.

Astfel, în primă instanță, acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, situație în care, potrivit art. 274 C. proc. civ., pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei parte din cheltuielile efectuate, reprezentând onorariul de expertiză și onorariul de avocat, respectiv, proporțional cu admiterea acțiunii.

În apel, reclamanta, prin respingerea apelului său declarat împotriva sentinței primei instanțe și admiterea apelului pârâtului împotriva aceleiași sentințe civile, a căzut în pretenții, situație în care îndreptățit la acordarea cheltuielilor de judecată este numai pârâtul, și numai la cererea acestuia, potrivit art. 27

Prin critica formulată de reclamantă potrivit căreia valoarea terenului expropriat a fost calculată prin metoda comparației, metodă neconformă cu cerințele valorii de piață din Standardelor Internaționale de Evaluare, în funcție de contractele de vânzare cumpărare aflate la dosar, deși nu a arătat expres, se constată că a invocat nelegalitatea deciziei atacate, în sensul că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, întrucât valoarea terenului expropriat stabilită prin suplimentul la raportul de expertiză omologat de instanță de apel ar fi prea mică față de valoarea de piață a acestuia.

Această critică va fi analizată odată cu criticile formulate de pârât potrivit cărora decizia atacată a fost dată cu încălcarea acelorași dispoziții legale, însă în sensul că valoarea terenului expropriat stabilită prin suplimentul la raportul de expertiză omologat de instanța de apel este prea mare, întrucât a fost stabilită fără a se ține seama de comparabilele depuse de pârât la dosar și anume contracte de vânzare cumpărare pentru terenuri similare încheiate în perioada de referință - anul 2011, din care rezultă că valoarea de tranzacționare a acestor terenuri este mai mică decât valoarea de despăgubire stabilită de expropriator.

Prin recursul său, pârâtul a formulat împotriva deciziei atacate critici de nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, atât în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei reprezentând valoarea imobilului expropriat, cât și în privința despăgubirilor reprezentând prejudiciul produs reclamantei prin expropriere, acordate de prima instanță și menținute de instanța de apel.

Așa cum s-a arătat în precedent, atât reclamanta, cât și pârâtul au formulat critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, în sensul că a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel că acestor critici li se va răspunde prin următoarele considerente comune;

Prin expropriere se creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire dreaptă, iar criteriile de determinare a despăgubirii sunt prevăzute de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv, valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat prin expropriere proprietarului sau altor persoane îndreptățite; la stabilirea despăgubirilor, experții vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitățile administrativ teritoriale la data efectuării expertizei și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.

Caracterul "obișnuit al tranzacțiilor de vânzare", care ar putea fi utilizate drept comparabile, implică existența unui număr rezonabil de asemenea tranzacții, iar imobilele la care se referă respectivele tranzacții trebuie să fie "de același fel" cu cel expropriat, ceea ce presupune existența unor caracteristici asemănătoare cum ar fi amplasament, suprafață, utilitate și altele.

În sensul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială se poate dovedi, de regulă, cu înscrisuri reprezentând contracte autentice de vânzare-cumpărare care exprimă cel mai convingător prețul rezultat în urma întâlnirii cererii cu oferta.

Prin decizia nr. 380/2015, Curtea Constituțională a statuat că stabilirea cuantumului este o măsură conexă și indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naște între expropriat și expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu. În consecință, a reținut Curtea Constituțională că în această privință legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, iar valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului de proprietate.

Se constată, că instanța de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cât și ale deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale, prin folosirea metodei comparației, cu luarea în considerare a prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială la data transferului dreptului de proprietate, a stabilit că prețul terenului expropriat, în perioada de referință - septembrie 2011, este de 43.583 RON, în funcție de cele 4 comparabile selectate, asupra cărora s-au efectuat corecțiile pentru condițiile pieții prin care s-a ținut cont de evoluția prețurilor de vânzare pentru terenuri cu caracteristici similare din UAT Dumbrava, acesta fiind momentul cel mai apropiat de data exproprierii terenului în litigiu - la 26.08.2011.

Pentru aceste considerente și critica formulată de reclamantă potrivit căreia valoarea terenului expropriat a fost calculată prin metoda comparației metoda neconformă cu cerințele valorii de piața din Standardele Internaționale de Evaluare, în funcție de contractele de vânzare-cumpărare aflate în dosar, este nefondată.

Instanța de apel a reținut că experții, în opinia majoritară, au răspuns obiecțiunilor pârâtului și au arătat care sunt considerentele pentru care nu au putut fi folosite drept comparabile pentru stabilirea valorii terenului expropriat contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar de pârât, respectiv, pentru că în aceste contracte prețul vânzărilor a fost achitat de cumpărători "anterior datei întocmirii raportului de expertiză", și anume în anii 2001, 2008, 2009, astfel că susținerile pârâtului potrivit cărora nelegal instanța de apel a stabilit valoarea reală de circulație a terenului expropriat la suma de 43.583 RON, fără să țină seama de contractele de vânzare cumpărare depuse de acesta la dosar și din care rezultă că valorile de tranzacționare a unor terenuri similare în perioada de referință - septembrie 2011, sunt mai mici decât valorile de despăgubire stabilite de expropriator, sunt nefondate.

În ceea ce privește criticile formulate de pârât potrivit cărora nelegal a fost obligat să plătească reclamantei suma de 13.791,55 RON reprezentând daune cauzate prin expropriere, se constată că sunt nefondate, deoarece s-a făcut dovada prejudiciilor certe și actuale produse reclamantei prin expropriere, pentru daunele acordate acesteia.

Susținerile reclamantei potrivit cărora la stabilirea valorii terenului expropriat s-au luat ca reper contracte de vânzare-cumpărare care nu au fost întocmite în perioada exproprierii, anul 2011; că este de notorietate că în toate contractele de vânzare-cumpărare sumele trecute sunt mult mai mici decât sumele reale pentru eludarea taxelor notariale, și că de aceea instanțele de judecată se raportează la grila notarilor, se constată că au fost formulate pentru prima dată cu ocazia dezbaterilor, peste termenul legal de motivare a recursului, și cum nu se constituie în motive de ordine publică, sancțiunea este aceea a neanalizării lor.

Celelalte critici formulate de reclamantă și pârât, așa cum au fost expuse mai sus, vizează netemeinicia deciziei atacate și nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar sancțiunea este neanalizarea acestora.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamantă și de pârât, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 360 din data de 15 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2017.