ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6669/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6669/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 octombrie 2007 contestatoarea N.A.C., prin mandatar I.M. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 2889/R din 18 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatoare împotriva deciziei civile nr. 1954/R din 29 mai 2006 pronunțată de aceeași instanță. Prin decizia nr. 2446 din 5 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea N.A.C.
prin mandatar I.M. împotriva deciziei nr. 2889/R din 18 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea Hotărârea supusă contestației în anulare a fost pronunțată în recurs și deci este irevocabilă. Ca atare și hotărârea prin care s-a soluționat contestația în anulare împotriva acestei hotărâri este inadmisibilă. In aceste condiții, recursul declarat împotriva deciziei pronunțată în soluționarea contestației este inadmisibil. La data de 17 iunie 2009 contestatoarea N.A.C.
prin mandatar I.M., în temeiul art. 281 2 C. proc. civ., a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 2346 din 5 martie 2009 pronunțată în dosarul nr. 9241/1/2006 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. In motivarea cererii contestatoarea a solicitat să-i fie calificată calea de atac ca fiind recurs, și completul competent a soluționa, desființarea hotărârilor atacate, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei să emită o decizie de desfacere a contractului individual de muncă nr. 2241 din 17 septembrie 2001 prin demisie fără preaviz începând cu data de 1 aprilie 2003. Cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2446 din 5 martie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, este nefondată.
Potrivit art. 281 2 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casare cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În speță, Înalta Curte nu a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, ci a respins ca inadmisibil un recurs declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs, rămasă irevocabilă. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 2446 din 05 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de petentele I.M. și N.A.C. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 decembrie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.