ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8637/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8637/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Încheierea de ședință din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 42308/3/2006 s-a dispus în baza art. 155 1 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de I.M. împotriva Deciziei nr. 6 din 17 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Împotriva acestei încheieri recurenta I.M. a formulat cerere de recurs înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 4 mai 2009. În motivarea cererii de recurs, în esență, recurenta arată că instanța a dispus măsura suspendării judecării recursului „fără a se pronunța asupra cererii din 25 ianuarie 2008 de suspendare a cauzei în temeiul art. 244 C. proc.
civ, nulității de ordine publică a Sentinței civile nr. 7281 din 12 noiembrie 1992 pronunțată în Dosarul nr. 4/300/1992”. Recursul va fi respins ca inadmisibil pentru următoarele considerente: Prin Încheierea de ședință din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 42308/3/2006 s-a dispus în baza art. 155 1 C. proc. civ., măsura suspendării judecării recursului declarat de I.M. împotriva Deciziei nr. 6 din 17 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Potrivit art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisidicțională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc.
civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile. În speță, încheierea Curții de Apel București, prin care s-a dispus suspendarea judecării în baza art. 155 1 C. proc. civ. a fost dată în cauza având ca obiect recursul declarat împotriva Deciziei nr. 6 din 17 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Ca urmare, dat fiind regimul juridic al recursului, încheierea de suspendare pronunțată la data de 31 ianuarie 2008 este irevocabilă. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va constata că recursul declarat împotriva încheierii irevocabile este inadmisibil, întrucât, în raport de prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., aceasta nu poate face obiectul recursului, motiv pentru care va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea I.M. împotriva Încheierii de ședință din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.