ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3802/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele; Prin sentința civilă nr. 724 din 30 iunie 2008, Tribunalul Vaslui, secția civilă, a respins excepția de neexecutare a contractului și cererea formulată de pârâtă privind modificarea acțiunii după prima zi de înfățișare. A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta SC E.G. SRL Vaslui cu sediul în Vaslui, județul Vaslui, în contradictoriu cu pârâta SC M.H.T.I. SRL Vaslui cu sediul în Vaslui, județul Vaslui. A obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 182.887 lei reprezentând contravaloare prestări servicii de consultanță și suma de 217.175 lei cu titlu de penalități de întârziere. A respins capătul de cerere privitor la prestațiile nefacturate de 269.889 lei și a penalităților aferente de 225.087 lei.

A obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei sumade 13.492 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a avut în vedere actele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză. Prin decizia nr. 15 din 23 februarie 2009, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de pârâta SC M.H.T.I. SRL Vaslui împotriva sentinței civile nr. 724 din 30 iunie 2008 pronunțate de Tribunalul Vaslui, sentință pe care a schimbat-o în parte. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 182.887 lei reprezentând contravaloare prestări servicii de consultanță și suma de 217.175 lei cu titlu de penalități de întârziere. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.

A respins apelul declarat de reclamanta SC E.G. SRL Vaslui împotriva aceleiași sentințe. Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale, instanța de apel a constatat următoarele: Pentru termenul de judecată din 16 iunie 2008, apărătorul pârâtei a depus două cereri (din 13 iunie 2008 și 16 iunie 2008) prin care a solicitat strigarea cauzei după orele 13.00, deoarece asigură asistență juridică în alte cauze la Curtea de Apel Iași. Din cuprinsul încheierii de ședință din 16 iunie 2008 rezultă că dosarul a fost lăsat a doua strigare, ocazie cu care s-a dat cuvântul la fond apărătorului reclamantei, lipsă fiind apărătorul pârâtei. Totodată, s-a dispus amânarea pronunțării pentru 23 iunie 2008 pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, astfel că nu se poate reține că pârâtei i s-ar fi încălcat dreptul la apărare.

Cu privire la motivul de apel referitor la prima zi de înfățișare Curtea de Apel a constatat că este neîntemeiat. Prin sentința civilă nr. 3407 din 6 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui s-a dispus, printre altele, disjungerea cererii reconvenționale formulată de pârâta reconvenientă SC E.G. SRL, fixându-se termen de judecată la 30 ianuarie 2007. Prin cererea reconvențională depusă la instanță la data de 15 mai 2006, pârâta SC E.G. SRL a solicitat obligarea reclamantei SC M.H.T.I. SRL la plata sumei de 371.985 lei (119.000 lei debit neachitat aferent facturii din 10 ianuarie 2006 și 63.887 lei aferent facturii din 31 octombrie 2004; 6.833,5 lei cheltuieli de judecată). Totodată, pârâta - reconvenientă a precizat că va solicita, pe calea unei acțiuni separate, obligarea reclamantei - reconveniente la plata penalităților contractuale și a daunelor aferente.

Prin încheierea de ședință din 18 iunie 2007, instanța de fond a dispus suspendarea judecării cererii reconvenționale, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ. La data de 23 iulie 2007, pârâta - reconvenientă SC E.G. SRL a solicitat repunerea pe rol a cauzei și, considerând că se află la prima zi de înfățișare, a solicitat obligarea reclamantei - reconveniente SC M.H.T.I. SRL și la plata contravalorii penalităților aferente celor două facturi. Cauza a fost repusă pe rol la termenul din 08 octombrie 2007, pârâta -reconvenientă solicitând termen pentru a-și exprima punctul de vedere față de solicitarea reclamantei. Prin precizările depuse la dosar la data de 29 octombrie 2007, reclamanta - reconvenientă SC M.H.T.I.

SRL a considerat că prima zi de înfățișare a avut loc la data de 21 mai 2007, astfel că cererea pârâtei - reconveniente nu a fost formulată în termenul procedural. Față de situația de fapt existentă, Curtea de Apel a apreciat că prima zi de înfățișare, în sensul disp. art. 134 C. proc. civ., a fost 21 mai 2007, când părțile, legal citate, au pus concluzii în sensul că s-a pus în discuție, în fața instanței de fond, cererea de suspendare formulată în scris și depusă la dosar la data de 2 mai 2007. Însă solicitarea pârâtei - reconveniente cu privire la penalitățile aferente debitorului nu reprezintă o modificare a cererii inițiale în sensul art. 132 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât în mod corect instanța de fond a considerat că este investită atât cu plata contravalorii facturilor, cât și a penalităților aferente.

Cu privire la critica referitoare la excepția de neexecutare a contractului și care privește de fapt fondul litigiului, Curtea de Apel a reținut următoarele: În baza contractului de consultanță din 15 iunie 2004, SC M.H.T.I. SRL s-a obligat să furnizeze SC E.G. SRL date, documente și informații corecte asupra activității societății pentru realizarea lucrărilor și prestațiilor prevăzute în contract, iar SC E.G. SRL să ofere verbal sau scris informații referitoare la obiectul prestării de servicii. Tot potrivit dispozițiilor contractuale, beneficiarul este obligat să plătească prestatorului, pentru activitățile prestate, un onorariu de 50.000 euro/an, defalcată pe luni. Pentru serviciile prestate, SC E.G.

SRL a emis facturile fiscale din 31 octombrie 2004 și din 10 ianuarie 2006. Factura din 31 octombrie 2004 este în valoare de 119.000 lei (RON), iar din factura din 10 ianuarie 2006 în valoare de 119.000 lei (ron) SC M.H.T.I. SRL a achitat suma de 45.113 lei, rămânând o diferență de 63.887 lei. Prin majorarea pretențiilor, SC E.G. SRL a solicitat obligarea SC M.H.T.I. SRL și la plata contravalorii penalităților aferente (conform dispozițiilor contractuale), cât și la plata sumelor nefacturate aferente perioade. 10 ianuarie 2006-16 octombrie 2006, valoarea totală a pretențiilor fiind de 954.775 lei. Curtea de Apel a constatat că SC E.G. SRL nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale cu privire la oferirea beneficiarului de informații necesare, în scris sau verbal.

Cu privire la informațiile scrise, SC E.G. SRL a depus la dosarul cauzei la data de 19 octombrie 2006, pentru prima dată (când părțile se aflau deja într-un litigiu având ca obiect desființarea contractului de consultanță), lucrarea „Studiu de piață” care coincide cu lucrarea „Plan de marketing" întocmită de P.G. de la Facultatea de Marketing Iași. A susținut SC E.G. SRL că lucrarea „Studiu de piață" oferă informații utile scopului contractului pentru anul 2005, însă lucrarea era deja finalizată la finele respectivului an, fără a ține cont de evidențele contabile aferente anului 2005 ale căror date se centralizează abia la începutul anului 2006. Față de această situație, Curtea de Apel a apreciat că lucrarea respectivă reprezintă un înscris „pro cauza" neputând fi valorificat la pronunțarea sentinței.

Lipsa de utilitate a lucrării prezentate de SC E.G. SRL rezultă și din depozițiile celor două cadre universitare (specialiști în marketing) audiați de instanța de fond. Potrivit opiniei specialiștilor lucrarea nu conține cele trei elemente obligatorii: propunerea de cercetare, studiul propriu-zis și raportul de cercetare, astfel că nu s-a putut constata care au fost metodele și tehnicile de recoltare, prelucrare și analiză a informațiilor folosite de prestator față de obiectul contractului: executarea de studii de piață și marketing. În concluzie, lucrarea face abstracție de situația concretă a beneficiarului, făcând referiri la o perioadă când SC E.G. SRL nu fusese înființată, la clienți-societăți comerciale dizolvate, la produse necomercializate de beneficiar.

Mai constată Curtea de Apel că prestatorul nu a făcut dovada că ar fi oferit verbal date și informații beneficiarului, din moment ce acesta a contestat acest aspect. În concluzie, neexecutându-și propria obligație - executarea de studii de piață și marketing - SC E.G. SRL nu poate solicita SC M.H.T.I. SRL să execute obligația corelativă - plata serviciului prestat, astfel că excepția de neexecutare invocată de SC M.H.T.I. SRL este întemeiată. Față de găsirea ca întemeiată a excepției de neexecutare, celelalte critici formulate de părți referitoare la cuantumul penalităților nu au mai fost analizate, nemai având relevanță în cauză. În ceea ce privește critica referitoare la diminuarea cheltuielilor de judecată efectuate de SC E.G.

SRL (fiind incluse atât taxele judiciare de timbru și timbru judiciar; onorariu avocat) nici aceasta nu a mai fost analizată față de argumentele mai sus prezentate. Raportat tuturor acestor considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel a admis apelul declarat de SC M.H.T.I. SRL, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a respins obligarea pârâtei la plata sumei de 182.887 lei contravaloare prestări servicii și 217.175 lei penalități. A respins apelul declarat de SC E.G. SRL. Prin decizia nr. 21 din 16 martie 2009, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a admis în parte cererea de completare a deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009, pronunțate de Curtea de Apel Iași, cerere formulată de apelanta SC M.H.T.I.

SRL Vaslui. A obligat-o pe reclamanta SC E.G. SRL Vaslui să achite pârâtei SC M.H.T.I. SRL Vaslui suma de 13.320 lei cheltuieli de judecată efectuate la fond. A respins cererea pârâtei-apelante SC M.H.T.I. SRL Vaslui de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel. Împotriva deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Iași și a sentinței civile nr. 724 din 30 iunie 2008 a Tribunalului Vaslui a declarat recurs reclamanta SC E.G. SRL, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând: Admiterea recursului împotriva deciziei mai sus menționate și desființarea în tot a acesteia. Totodată, menținerea sentinței tribunalului în ce privește obligarea pârâtei SC M.H.T.I.

SRL la plata următoarelor sume:182.887 lei reprezentând contravaloare prestări servicii de consultanță și 217.175 lei cu titlu de penalități de întârziere; 13.492 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Solicită să se țină cont că nu a atacat cu apel sentința tribunalului sub aspectul respingerii capătului de cerere privitor la prestațiile nefacturate de 269.889 lei și penalități de întârziere de 225.087 lei. Ca efect al admiterii recursului împotriva deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, solicită ca Înalta Curte să se pronunțe asupra apelului declarat de SC E.G. SRL împotriva sentinței civile nr. 724 din 30 iunie 2008 a Tribunalului Vaslui și, sub acest aspect, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței, în sensul: -obligării pârâtei SC M.H.T.I.

SRL la plata cu titlu de penalități și a sumei de 49.074 lei calculate la factura din 31 octombrie 2004, întrucât limitarea cuantumului penalităților la mărimea debitului este nelegală; -obligarea pârâtei la plata restului neachitat din factura din 31 octombrie 2004, în cuantum de 74.550 lei, din care prima instanță i-a acordat 63.887 lei, nefiind recunoscută suma de 10.663 lei. Solicită respingerea apelului declarat de SC M.H.T.I. SRL, ca nefondat. De asemenea, solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, în apel și recurs în sumă de 27.161,5 lei.

Recurenta-reclamantă susține, în esență, că s-ar fi impus ca, la pronunțarea și motivarea deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009, Curtea de Apel Iași să țină cont de conținutul și motivarea dată de Înalta Curte deciziei nr. 2573 din 28 iunie 2007, mai ales că instanța supremă s-a pronunțat și asupra naturii juridice a contractului de consultanță (rezolvând o chestiune de drept), iar situația de fapt probată în dosarul nr. 3515/89/2006 nu s-a modificat în dosarul nr. 861/89/2007. În mod eronat, instanța de apel și-a motivat soluția, admițând excepția de neexecutare a contractului ridicată de pârâtă, întrucât, în speță, este demonstrat că SC E.G. SRL și-a onorat obligațiile contractuale și a emis două facturi prin care a solicitat beneficiarului plata prestațiilor; beneficiarul SC M.H.T.I.

SRL a acceptat plata celorlalte facturi, le-a înregistrat în evidențele contabile proprii și a achitat o parte din contravaloarea uneia dintre facturi. Arată că dacă beneficiarul ar fi fost nemulțumit de prestațiile efectuate de SC E.G. SRL ar fi refuzat la plată facturile, or, plățile periodice făcute pe o durată de aproape un an demonstrează că cel puțin până la data emiterii celei de-a doua facturi, din 10 ianuarie 2006, între cei doi parteneri au avut loc schimburi de informații și o strânsă colaborare în executarea contractului de consultanță din 15 iunie 2004. Sub acest aspect consideră că instanța de apel a făcut o greșită apreciere a probelor de la dosar și prin urmare și sub aspectul neacordării integrale a sumelor solicitate cu titlu de preț pentru prestările de servicii din factura din 31 octombrie 2004 și a penalităților aferente.

Susține că nu există nicio motivare din partea instanței de fond cu privire la refuzul de a obliga pârâta și la plata sumei de 10.663 lei, nerecunoscută din această factură, iar cu privire la penalități arată că limitarea cuantumului este nelegală, întrucât prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 se aplică numai în cazul creanțelor bugetare or, în speță, prin contract părțile au stabilit modul de calcul al penalităților, voința părților neputând fi cenzurată de instanță. În fine, arată că greșit nu s-a luat în considerare în apel faptul că instanța de fond a diminuat nelegal cuantumul onorariului de avocat proporțional cu mărimea pretențiilor admise. Împotriva deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, precum și a deciziei completatoare nr. 21 din 16 martie 2009 a aceleiași instanțe a declarat recurs și pârâta SC M.H.T.I.

SRL Vaslui, numai sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, în sensul că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât dispoziția privind obligarea sa la cheltuielile efectuate de partea adversă la fond trebuia înlăturată, mai ales că partea adversă a fost la rândul ei obligată să-i plătească cheltuielile de judecată efectuate la fond, prin decizia nr. 21 din 16 martie 2009. Recursurile declarate în cauză de reclamantă și de pârâtă nu sunt fondate.

În ce privește recursul reclamantei, se constată următoarele: Susținerea potrivit căreia se impunea ca, la pronunțarea și motivarea deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009, Curtea de Apel Iași să aibă în vedere conținutul și motivarea deciziei nr. 2573 din 28 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, această susținere nu a fost formulată sub forma unei critici și în apel, nu a făcut obiectul examinării instanței de apel și, drept urmare, nu poate fi analizată omisso medio, direct în recurs; pe de altă parte, se constată că excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamantă a fost examinată de instanța de fond care s-a pronunțat asupra acesteia, respingând-o prin încheierea din 7 ianuarie 2008, motivat de faptul că obiectul prezentei cauze îl constituie contravaloarea prestațiilor executate la contractul de consultanță din 2004, iar obiectul celuilalt dosar, dosarul nr. 3515/89/2006, în care s-au pronunțat sentința civilă nr. 1952 din 16 octombrie 2006, decizia civilă nr. 11 din 29 ianuarie 2007 și decizia nr. 2573 din 28 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție l-a constituit rezoluțiunea contractului de consultanță, așa încât s-a concluzionat că neexistând identitate de obiect nu operează excepția autorității de lucru judecat.

În ce privește excepția de neexecutare a contractului, din actele dosarului, se constată, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că în mod corect a fost admisă ca întemeiată de instanța de apel, deoarece reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile decurgând din contractul de consultanță încheiat cu pârâta privind oferirea beneficiarului de informații necesare, în scris sau verbal, lucrarea „studiu de piață” prezentată de reclamantă și apreciată de instanța de apel ca reprezentând un înscris „pro causa” neconținând elementele obligatorii pentru a putea considera ca fiind îndeplinite obligațiile prevăzute în contractul părților, având ca obiect executarea de studii de piață și marketing.

Faptul că reclamanta a emis facturile fiscale din 31 octombrie 2004 și din 10 ianuarie 2006, menționând la rubrica „prestări de servicii în contractul din 15 iunie 2004” și că pârâta a achitat o parte din contravaloarea acestora nu echivalează cu o acceptare necondiționată a obligației de plată pentru întreaga lucrare, mai ales având în vedere caracterul specific al acesteia și anume de studiu, ce impunea a fi analizat și apreciat din punct de vedere științific, asupra calității și utilității.

În consecință, cum reclamanta nu și-a îndeplinit propria obligație, în mod judicios s-a reținut de către Curtea de Apel că aceasta nu poate solicita ca pârâta să-și execute obligația corelativă, respectiv de plată a serviciului așa cum s-a solicitat prin acțiune și, de asemenea, corect s-a reținut că atât timp cât excepția de neexecutare a contractului este întemeiată, cu consecința mai sus menționată, nici criticile vizând cuantumul penalităților nu mai au nicio justificare spre a fi analizate, - o astfel de examinare fiind inutilă și lipsită de relevanță; același raționament fiind valabil și în ce privește critica privind nelegala diminuare de către instanță a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă, proporțional cu valoarea pretențiilor admise.

În ce privește recursul pârâtei, formulat doar sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., se constată următoarele: Prin decizia nr. 21 din 16 martie 2009, Curtea de Apel Iași a admis în parte cererea pârâtei de completare a deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009, pronunțate de aceeași instanță, formulate în temeiul dispozițiilor art. 2812 C. proc. civ., prin care s-a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă și de partea adversă cu ocazia soluționării fondului cauzei la prima instanță și în apel. Prin decizia de completare, instanța de apel, urmare admiterii în parte a cererii pârâtei, a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 13.320 lei cheltuieli de judecată efectuate la fond și a respins cererea pârâtei-apelante de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Susținerea recurentei-pârâte în sensul că se impunea înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la cheltuieli de judecată efectuate de partea adversă la fond, mai ales că partea adversă a fost obligată la rândul ei să-i plătească cheltuieli de judecată la fond, prin decizia de completare, nu este fondată și va fi respinsă în consecință. Aceasta, deoarece, se constată că urmare cererii de completare, cheltuielile de judecată acordate la instanța de fond au fost corect stabilite de către Curtea de Apel, având în vedere că prin admiterea apelului pârâtei, sentința tribunalului a fost schimbată doar în parte, astfel încât fiecare parte a fost obligată să achite cheltuieli de judecată celeilalte părți (reclamanta prin decizia completatoare).

De asemenea, în ce privește cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă în apel prin cererea completatoare, corect s-a apreciat că acestea nu pot fi acordate atât timp cât apelanta-pârâtă nu le-a solicitat nici prin cererea de declarare a apelului și nici cu ocazia dezbaterilor motivelor de apel, astfel încât și această susținere va fi respinsă ca neîntemeiată. Prin urmare, nu se constată nicio aplicare greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul susținerilor recurentei-pârâte. Așa fiind, având în vedere cele mai sus arătate, reținându-se că nu există niciun motiv de recurs, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. să conducă la modificarea sau desființarea deciziilor recurate, acestea vor fi menținute ca fiind legale și vor fi respinse recursurile reclamantei și pârâtei, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC E.G. SRL Vaslui împotriva deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009 și de pârâta SC M.H.T.I. SRL Vaslui, prin lichidator L.D.E.G. IPURL Huși, împotriva aceleiași decizii, precum și a deciziei nr. 21 din 16 martie 2009 ale Curții de Apel Iași, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.