ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3802/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3802/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 724 din 30 iunie 2008, Tribunalul

Vaslui, secția civilă, a respins excepția de neexecutare a contractului și

cererea formulată de pârâtă privind modificarea acțiunii după prima zi de

înfățișare.

A admis în parte acțiunea civilă formulată

de reclamanta SC E.G. SRL Vaslui cu sediul în Vaslui, județul Vaslui, în

contradictoriu cu pârâta SC M.H.T.I. SRL Vaslui cu sediul în Vaslui, județul

Vaslui.

A obligat-o pe pârâtă să-i plătească

reclamantei suma de 182.887 lei reprezentând contravaloare prestări servicii de

consultanță și suma de 217.175 lei cu titlu de penalități de întârziere.

A respins capătul de cerere privitor

la prestațiile nefacturate de 269.889 lei și a penalităților aferente de

225.087 lei.

A obligat-o pe pârâtă să-i plătească

reclamantei sumade 13.492 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a avut în vedere actele dosarului și dispozițiile legale aplicabile

în cauză.

Prin decizia nr. 15 din 23 februarie

2009, Curtea de Apel Iași a admis apelul declarat de pârâta SC M.H.T.I. SRL

Vaslui împotriva sentinței civile nr. 724 din 30 iunie 2008 pronunțate de

Tribunalul Vaslui, sentință pe care a schimbat-o în parte.

A respins capătul de cerere privind

obligarea pârâtei la plata sumei de 182.887 lei reprezentând contravaloare

prestări servicii de consultanță și suma de 217.175 lei cu titlu de penalități de

întârziere.

A păstrat celelalte dispoziții ale

sentinței.

A respins apelul declarat de

reclamanta SC E.G. SRL Vaslui împotriva aceleiași sentințe.

Analizând actele și lucrările

dosarului prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale, instanța

de apel a constatat următoarele:

Pentru termenul de judecată din 16

iunie 2008, apărătorul pârâtei a depus două cereri (din 13 iunie 2008 și 16

iunie 2008) prin care a solicitat strigarea cauzei după orele 13.00, deoarece

asigură asistență juridică în alte cauze la Curtea de Apel Iași.

Din cuprinsul încheierii de ședință

din 16 iunie 2008 rezultă că dosarul a fost lăsat a doua strigare, ocazie cu

care s-a dat cuvântul la fond apărătorului reclamantei, lipsă fiind apărătorul

pârâtei. Totodată, s-a dispus amânarea pronunțării pentru 23 iunie 2008 pentru

a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, astfel că nu se poate

reține că pârâtei i s-ar fi încălcat dreptul la apărare.

Cu privire la motivul de apel

referitor la prima zi de înfățișare Curtea de Apel a constatat că este

neîntemeiat.

Prin sentința civilă nr. 3407 din 6

decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui s-a dispus, printre altele,

disjungerea cererii reconvenționale formulată de pârâta reconvenientă SC E.G.

SRL, fixându-se termen de judecată la 30 ianuarie 2007.

Prin cererea reconvențională depusă

la instanță la data de 15 mai 2006, pârâta SC E.G. SRL a solicitat obligarea reclamantei

SC M.H.T.I. SRL la plata sumei de 371.985 lei (119.000 lei debit neachitat

aferent facturii din 10 ianuarie 2006 și 63.887 lei aferent facturii din 31

octombrie 2004; 6.833,5 lei cheltuieli de judecată).

Totodată, pârâta - reconvenientă a

precizat că va solicita, pe calea unei acțiuni separate, obligarea reclamantei

- reconveniente la plata penalităților contractuale și a daunelor aferente.

Prin încheierea de ședință din 18

iunie 2007, instanța de fond a dispus suspendarea judecării cererii reconvenționale,

în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ.

La data de 23 iulie 2007, pârâta -

reconvenientă SC E.G. SRL a solicitat repunerea pe rol a cauzei și, considerând

că se află la prima zi de înfățișare, a solicitat obligarea reclamantei -

reconveniente SC M.H.T.I. SRL și la plata contravalorii penalităților aferente

celor două facturi.

Cauza a fost repusă pe rol la

termenul din 08 octombrie 2007, pârâta -reconvenientă solicitând termen pentru

a-și exprima punctul de vedere față de solicitarea reclamantei.

Prin precizările depuse la dosar la

data de 29 octombrie 2007, reclamanta - reconvenientă SC M.H.T.I. SRL a

considerat că prima zi de înfățișare a avut loc la data de 21 mai 2007, astfel

că cererea pârâtei - reconveniente nu a fost formulată în termenul procedural.

Față de situația de fapt existentă,

Curtea de Apel a apreciat că prima zi de înfățișare, în sensul disp. art. 134 C.

proc. civ., a fost 21 mai 2007, când părțile, legal citate, au pus concluzii în

sensul că s-a pus în discuție, în fața instanței de fond, cererea de suspendare

formulată în scris și depusă la dosar la data de 2 mai 2007.

Însă solicitarea pârâtei -

reconveniente cu privire la penalitățile aferente debitorului nu reprezintă o

modificare a cererii inițiale în sensul art. 132 alin. (1) C. proc. civ.,

astfel încât în mod corect instanța de fond a considerat că este investită atât

cu plata contravalorii facturilor, cât și a penalităților aferente.

Cu privire la critica referitoare la

excepția de neexecutare a contractului și care privește de fapt fondul

litigiului, Curtea de Apel a reținut următoarele:

În baza contractului de consultanță

din 15 iunie 2004, SC M.H.T.I. SRL s-a obligat să furnizeze SC E.G. SRL date,

documente și informații corecte asupra activității societății pentru realizarea

lucrărilor și prestațiilor prevăzute în contract, iar SC E.G. SRL să ofere

verbal sau scris informații referitoare la obiectul prestării de servicii.

Tot potrivit dispozițiilor

contractuale, beneficiarul este obligat să plătească prestatorului, pentru

activitățile prestate, un onorariu de 50.000 euro/an, defalcată pe luni.

Pentru serviciile prestate, SC E.G.

SRL a emis facturile fiscale din 31 octombrie 2004 și din 10 ianuarie 2006.

Factura din 31 octombrie 2004 este

în valoare de 119.000 lei (RON), iar din factura din 10 ianuarie 2006 în

valoare de 119.000 lei (ron) SC M.H.T.I. SRL a achitat suma de 45.113 lei,

rămânând o diferență de 63.887 lei.

Prin majorarea pretențiilor, SC E.G.

SRL a solicitat obligarea SC M.H.T.I. SRL și la plata contravalorii

penalităților aferente (conform dispozițiilor contractuale), cât și la plata

sumelor nefacturate aferente perioade. 10 ianuarie 2006-16 octombrie 2006,

valoarea totală a pretențiilor fiind de 954.775 lei.

Curtea de Apel a constatat că SC

E.G. SRL nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale cu privire la oferirea

beneficiarului de informații necesare, în scris sau verbal.

Cu privire la informațiile scrise, SC

E.G. SRL a depus la dosarul cauzei la data de 19 octombrie 2006, pentru prima

dată (când părțile se aflau deja într-un litigiu având ca obiect desființarea

contractului de consultanță), lucrarea „Studiu de piață” care coincide cu

lucrarea „Plan de marketing" întocmită de P.G. de la Facultatea de Marketing

Iași.

A susținut SC E.G. SRL că lucrarea

„Studiu de piață" oferă informații utile scopului contractului pentru anul

2005, însă lucrarea era deja finalizată la finele respectivului an, fără a ține

cont de evidențele contabile aferente anului 2005 ale căror date se

centralizează abia la începutul anului 2006.

Față de această situație, Curtea de Apel

a apreciat că lucrarea respectivă reprezintă un înscris „pro cauza"

neputând fi valorificat la pronunțarea sentinței.

Lipsa de utilitate a lucrării

prezentate de SC E.G. SRL rezultă și din depozițiile celor două cadre

universitare (specialiști în marketing) audiați de instanța de fond. Potrivit

opiniei specialiștilor lucrarea nu conține cele trei elemente obligatorii:

propunerea de cercetare, studiul propriu-zis și raportul de cercetare, astfel

că nu s-a putut constata care au fost metodele și tehnicile de recoltare,

prelucrare și analiză a informațiilor folosite de prestator față de obiectul

contractului: executarea de studii de piață și marketing.

În concluzie, lucrarea face

abstracție de situația concretă a beneficiarului, făcând referiri la o perioadă

când SC E.G. SRL nu fusese înființată, la clienți-societăți comerciale

dizolvate, la produse necomercializate de beneficiar.

Mai constată Curtea de Apel că

prestatorul nu a făcut dovada că ar fi oferit verbal date și informații

beneficiarului, din moment ce acesta a contestat acest aspect.

În concluzie, neexecutându-și

propria obligație - executarea de studii de piață și marketing - SC E.G. SRL nu

poate solicita SC M.H.T.I. SRL să execute obligația corelativă - plata

serviciului prestat, astfel că excepția de neexecutare invocată de SC M.H.T.I.

SRL este întemeiată.

Față de găsirea ca întemeiată a

excepției de neexecutare, celelalte critici formulate de părți referitoare la

cuantumul penalităților nu au mai fost analizate, nemai având relevanță în

cauză.

În ceea ce privește critica

referitoare la diminuarea cheltuielilor de judecată efectuate de SC E.G. SRL

(fiind incluse atât taxele judiciare de timbru și timbru judiciar; onorariu

avocat) nici aceasta nu a mai fost analizată față de argumentele mai sus

prezentate.

Raportat tuturor acestor

considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel a admis apelul

declarat de SC M.H.T.I. SRL, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că

a respins obligarea pârâtei la plata sumei de 182.887 lei contravaloare

prestări servicii și 217.175 lei penalități.

A respins apelul declarat de SC E.G.

SRL.

Prin decizia nr. 21 din 16 martie

2009, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a admis în parte cererea de

completare a deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009, pronunțate de Curtea de

Apel Iași, cerere formulată de apelanta SC M.H.T.I. SRL Vaslui.

A obligat-o pe reclamanta SC E.G.

SRL Vaslui să achite pârâtei SC M.H.T.I. SRL Vaslui suma de 13.320 lei

cheltuieli de judecată efectuate la fond.

A respins cererea pârâtei-apelante SC

M.H.T.I. SRL Vaslui de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Împotriva deciziei nr. 15 din 23

februarie 2009 a Curții de Apel Iași și a sentinței civile nr. 724 din 30 iunie

2008 a Tribunalului Vaslui a declarat recurs reclamanta SC E.G. SRL,

întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând:

Admiterea recursului împotriva

deciziei mai sus menționate și desființarea în tot a acesteia.

Totodată, menținerea sentinței

tribunalului în ce privește obligarea pârâtei SC M.H.T.I. SRL la plata

următoarelor sume:182.887 lei reprezentând contravaloare prestări servicii de

consultanță și 217.175 lei cu titlu de penalități de întârziere; 13.492 lei

reprezentând cheltuieli de judecată.

Solicită să se țină cont că nu a

atacat cu apel sentința tribunalului sub aspectul respingerii capătului de

cerere privitor la prestațiile nefacturate de 269.889 lei și penalități de

întârziere de 225.087 lei.

Ca efect al admiterii recursului

împotriva deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Iași, solicită

ca Înalta Curte să se pronunțe asupra apelului declarat de SC E.G. SRL

împotriva sentinței civile nr. 724 din 30 iunie 2008 a Tribunalului Vaslui și,

sub acest aspect, solicită admiterea recursului și modificarea în parte a

sentinței, în sensul:

-obligării pârâtei SC M.H.T.I. SRL la

plata cu titlu de penalități și a sumei de 49.074 lei calculate la factura din

31 octombrie 2004, întrucât limitarea cuantumului penalităților la mărimea

debitului este nelegală;

-obligarea pârâtei la plata restului

neachitat din factura din 31 octombrie 2004, în cuantum de 74.550 lei, din care

prima instanță i-a acordat 63.887 lei, nefiind recunoscută suma de 10.663 lei.

Solicită respingerea apelului declarat de SC M.H.T.I. SRL, ca nefondat.

De asemenea, solicită obligarea pârâtului

la plata cheltuielilor de judecată efectuate la fond, în apel și recurs în sumă

de 27.161,5 lei.

Recurenta-reclamantă susține, în

esență, că s-ar fi impus ca, la pronunțarea și motivarea deciziei nr. 15 din 23

februarie 2009, Curtea de Apel Iași să țină cont de conținutul și motivarea

dată de Înalta Curte deciziei nr. 2573 din 28 iunie 2007, mai ales că instanța

supremă s-a pronunțat și asupra naturii juridice a contractului de consultanță (rezolvând

o chestiune de drept), iar situația de fapt probată în dosarul nr. 3515/89/2006

nu s-a modificat în dosarul nr. 861/89/2007.

În mod eronat, instanța de apel și-a

motivat soluția, admițând excepția de neexecutare a contractului ridicată de

pârâtă, întrucât, în speță, este demonstrat că SC E.G. SRL și-a onorat

obligațiile contractuale și a emis două facturi prin care a solicitat

beneficiarului plata prestațiilor; beneficiarul SC M.H.T.I. SRL a acceptat

plata celorlalte facturi, le-a înregistrat în evidențele contabile proprii și a

achitat o parte din contravaloarea uneia dintre facturi.

Arată că dacă beneficiarul ar fi

fost nemulțumit de prestațiile efectuate de SC E.G. SRL ar fi refuzat la plată

facturile, or, plățile periodice făcute pe o durată de aproape un an

demonstrează că cel puțin până la data emiterii celei de-a doua facturi, din 10

ianuarie 2006, între cei doi parteneri au avut loc schimburi de informații și o

strânsă colaborare în executarea contractului de consultanță din 15 iunie 2004.

Sub acest aspect consideră că

instanța de apel a făcut o greșită apreciere a probelor de la dosar și prin

urmare și sub aspectul neacordării integrale a sumelor solicitate cu titlu de

preț pentru prestările de servicii din factura din 31 octombrie 2004 și a

penalităților aferente.

Susține că nu există nicio motivare

din partea instanței de fond cu privire la refuzul de a obliga pârâta și la

plata sumei de 10.663 lei, nerecunoscută din această factură, iar cu privire la

penalități arată că limitarea cuantumului este nelegală, întrucât prevederile art.

4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 se aplică numai în cazul creanțelor bugetare

or, în speță, prin contract părțile au stabilit modul de calcul al

penalităților, voința părților neputând fi cenzurată de instanță.

În fine, arată că greșit nu s-a luat

în considerare în apel faptul că instanța de fond a diminuat nelegal cuantumul

onorariului de avocat proporțional cu mărimea pretențiilor admise.

Împotriva deciziei nr. 15 din 23

februarie 2009 a Curții de Apel Iași, precum și a deciziei completatoare nr. 21

din 16 martie 2009 a aceleiași instanțe a declarat recurs și pârâta SC M.H.T.I.

SRL Vaslui, numai sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, în sensul

că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,

întrucât dispoziția privind obligarea sa la cheltuielile efectuate de partea

adversă la fond trebuia înlăturată, mai ales că partea adversă a fost la rândul

ei obligată să-i plătească cheltuielile de judecată efectuate la fond, prin

decizia nr. 21 din 16 martie 2009.

Recursurile declarate în cauză de

reclamantă și de pârâtă nu sunt fondate.

În ce privește recursul reclamantei,

se constată următoarele:

Susținerea potrivit căreia se

impunea ca, la pronunțarea și motivarea deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009,

Curtea de Apel Iași să aibă în vedere conținutul și motivarea deciziei nr. 2573

din 28 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fi primită,

întrucât, pe de o parte, această susținere nu a fost formulată sub forma unei

critici și în apel, nu a făcut obiectul examinării instanței de apel și, drept

urmare, nu poate fi analizată omisso medio, direct în recurs; pe de altă parte,

se constată că excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamantă a

fost examinată de instanța de fond care s-a pronunțat asupra acesteia,

respingând-o prin încheierea din 7 ianuarie 2008, motivat de faptul că obiectul

prezentei cauze îl constituie contravaloarea prestațiilor executate la

contractul de consultanță din 2004, iar obiectul celuilalt dosar, dosarul nr. 3515/89/2006,

în care s-au pronunțat sentința civilă nr. 1952 din 16 octombrie 2006, decizia

civilă nr. 11 din 29 ianuarie 2007 și decizia nr. 2573 din 28 iunie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție l-a constituit rezoluțiunea contractului

de consultanță, așa încât s-a concluzionat că neexistând identitate de obiect

nu operează excepția autorității de lucru judecat.

În ce privește excepția de

neexecutare a contractului, din actele dosarului, se constată, contrar

susținerilor recurentei-reclamante, că în mod corect a fost admisă ca

întemeiată de instanța de apel, deoarece reclamanta nu și-a îndeplinit

obligațiile decurgând din contractul de consultanță încheiat cu pârâta privind

oferirea beneficiarului de informații necesare, în scris sau verbal, lucrarea „studiu

de piață” prezentată de reclamantă și apreciată de instanța de apel ca

reprezentând un înscris „pro causa” neconținând elementele obligatorii pentru a

putea considera ca fiind îndeplinite obligațiile prevăzute în contractul părților,

având ca obiect executarea de studii de piață și marketing.

Faptul că reclamanta a emis

facturile fiscale din 31 octombrie 2004 și din 10 ianuarie 2006, menționând la

rubrica „prestări de servicii în contractul din 15 iunie 2004” și că pârâta a

achitat o parte din contravaloarea acestora nu echivalează cu o acceptare necondiționată

a obligației de plată pentru întreaga lucrare, mai ales având în vedere

caracterul specific al acesteia și anume de studiu, ce impunea a fi analizat și

apreciat din punct de vedere științific, asupra calității și utilității.

În consecință, cum reclamanta nu

și-a îndeplinit propria obligație, în mod judicios s-a reținut de către Curtea de

Apel că aceasta nu poate solicita ca pârâta să-și execute obligația corelativă,

respectiv de plată a serviciului așa cum s-a solicitat prin acțiune și, de

asemenea, corect s-a reținut că atât timp cât excepția de neexecutare a

contractului este întemeiată, cu consecința mai sus menționată, nici criticile

vizând cuantumul penalităților nu mai au nicio justificare spre a fi analizate,

- o astfel de examinare fiind inutilă și lipsită de relevanță; același

raționament fiind valabil și în ce privește critica privind nelegala diminuare

de către instanță a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă,

proporțional cu valoarea pretențiilor admise.

În ce privește recursul pârâtei,

formulat doar sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, prin aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., se constată următoarele:

Prin decizia nr. 21 din 16 martie

2009, Curtea de Apel Iași a admis în parte cererea pârâtei de completare a

deciziei nr. 15 din 23 februarie 2009, pronunțate de aceeași instanță,

formulate în temeiul dispozițiilor art. 2812 C. proc. civ., prin care s-a

solicitat instanței să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată

efectuate de pârâtă și de partea adversă cu ocazia soluționării fondului cauzei

la prima instanță și în apel.

Prin decizia de completare, instanța

de apel, urmare admiterii în parte a cererii pârâtei, a obligat-o pe reclamantă

la plata către pârâtă a sumei de 13.320 lei cheltuieli de judecată efectuate la

fond și a respins cererea pârâtei-apelante de acordare a cheltuielilor de

judecată efectuate în apel.

Susținerea recurentei-pârâte în

sensul că se impunea înlăturarea dispoziției privind obligarea sa la cheltuieli

de judecată efectuate de partea adversă la fond, mai ales că partea adversă a

fost obligată la rândul ei să-i plătească cheltuieli de judecată la fond, prin

decizia de completare, nu este fondată și va fi respinsă în consecință.

Aceasta, deoarece, se constată că

urmare cererii de completare, cheltuielile de judecată acordate la instanța de fond

au fost corect stabilite de către Curtea de Apel, având în vedere că prin

admiterea apelului pârâtei, sentința tribunalului a fost schimbată doar în

parte, astfel încât fiecare parte a fost obligată să achite cheltuieli de

judecată celeilalte părți (reclamanta prin decizia completatoare).

De asemenea, în ce privește cheltuielile

de judecată solicitate de pârâtă în apel prin cererea completatoare, corect s-a

apreciat că acestea nu pot fi acordate atât timp cât apelanta-pârâtă nu le-a

solicitat nici prin cererea de declarare a apelului și nici cu ocazia

dezbaterilor motivelor de apel, astfel încât și această susținere va fi

respinsă ca neîntemeiată.

Prin urmare, nu se constată nicio

aplicare greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., în sensul susținerilor

recurentei-pârâte.

Așa fiind, având în vedere cele mai

sus arătate, reținându-se că nu există niciun motiv de recurs, care în

condițiile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 – 9 C.

proc. civ. să conducă la modificarea sau desființarea deciziilor recurate,

acestea vor fi menținute ca fiind legale și vor fi respinse recursurile reclamantei

și pârâtei, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanta SC E.G. SRL Vaslui împotriva deciziei nr. 15 din 23

februarie 2009 și de pârâta SC M.H.T.I. SRL Vaslui, prin lichidator L.D.E.G.

IPURL Huși, împotriva aceleiași decizii, precum și a deciziei nr. 21 din 16

martie 2009 ale Curții de Apel Iași, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 noiembrie 2010.