ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3786/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Judecătoriei Iași sub nr. 24163/245/2006, reclamanta SC T.H. SRL a

chemat în judecată pârâta SC I.G. SRL, solicitând obligarea acesteia la

plata sumei de 105,837,5 lei cu titlu de debit și penalități.

În motivare, reclamanta

arată că prin contractul de prestări servicii din 10 octombrie

2003, părțile contractante au convenit ca antreprenorul reclamant

să presteze servicii de asistență tehnică,

consultanță și întocmire detalii de execuție pentru

lucrări de instalații și construcții. S-au emis facturi în

valoare de 20.541,07 lei. Pentru acoperirea sumei, s-au primit de la beneficiar

opt bilete la ordin, o altă parte din sumă a fost recuperată

prin executorul judecătoresc, rămânând de încasat 5.531,9 lei.

În baza contractului au fost

calculate penalități de întârziere, în valoare de 85.922,66 lei.

În drept, se invocă art.

1073 C. civ., art. 43 C. com., 7201 C. proc. civ.

Prin sentința

civilă nr. 843/2007 Judecătoria Iași a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea tribunalului, cauza fiind

înregistrată pe rolul tribunalului sub nr. 1351/99/2007.

Pârâta a formulat

întâmpinare solicitând respingerea acțiunii deoarece contractul a fost

încheiat pe o perioadă de 360 de zile și în momentul introducerii

acțiunii nu-și mai produce efectele în privința clauzei penale,

fiind desființat de drept ca urmare a ajungerii la termen. Mai mult

reclamanta nu a facturat pretinsele penalități, acestea nefiind evidențiate

în contabilitate.

Tribunalul Iași, prin

sentința nr. 3561 din 14 noiembrie 2007, a admis în parte acțiunea

reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească

reclamantei 96.986,46 lei din care 5.531,9 lei debit și 91.454,56 lei

penalități datorate în baza contractului de prestări servicii

din 10 octombrie 2003.

Pentru a pronunța

această soluție tribunalul a reținut următoarele:

Între părți s-a

încheiat contractul de prestări servicii din 10 octombrie 2003,

părțile contractante convenind ca antreprenorul reclamant să

presteze servicii de asistență tehnică, consultanță

și întocmire detalii de execuție pentru lucrări de

instalații și construcții. S-au emis facturi în valoare de

20.541,07 lei. Pentru acoperirea sumei, s-au primit de la beneficiar opt bilete

la ordin, o altă parte din sumă a fost recuperată prin

executorul judecătoresc, rămânând de încasat 5.531,9 lei.

În baza contractului au fost

calculate penalități de întârziere, în valoare de 85.922,66 lei

pentru suma de 127.292,8433 lei achitată cu întârziere și de

19.914,8407 lei pentru diferența de plată de 5.531,9 lei.

Pârâta nu și-a

îndeplinit obligațiile contractuale de plata serviciilor prestate de

reclamantă acumulându-se un debit de 20.541,07 lei din care nu a fost

încasată suma de 5.531,9 lei. Prin urmare, această sumă este

certă, lichidă și exigibilă și reclamanta este

îndreptățită la plata acesteia.

Instanța nu poate primi

apărarea pârâtei în sensul că dacă contractul a fost încheiat pe

o perioadă de 360 de zile, în momentul introducerii acțiunii

nu-și mai produce efectele în privința clauzei penale, fiind

desființat de drept ca urmare a ajungerii la termen pentru următorul

considerent: sumele pretinse de reclamantă își au izvorul în

contractul încheiat, fiind sume datorate ca urmare a prestărilor efectuate

pe durata desfășurării contractului. Mai mult aceste sume ar fi

trebuit plătite de către pârâtă la timp, iar aceasta nu poate

invoca propria culpă și faptul că ea nu și-a executat pe

parcursul derulării contractului obligațiile care îi incumbau. Faptul

că reclamanta nu a facturat pretinsele penalități, acestea

nefiind evidențiate în contabilitate nu o pot exonera pe pârâtă de

plata obligațiilor care îi incumbă, putând atrage eventual

sancțiuni contravenționale în sarcina reclamantei pentru

nerespectarea disciplinei financiar contabilă.

La debitul datorat conform art.

4 alin. (2) din contract care reprezintă legea părților potrivit

art. 969 C. civ., s-au calculat și penalități de întârziere de

19.914,84 ron. În contractul încheiat nu se stipulează că

penalitățile pot depăși debitul, prin urmare față

de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 469/2002 instanța a redus

cuantumul penalităților, care nu pot depăși debitul la suma

maximă de 5.531,9 lei.

La debitul achitat cu

întârziere de 127.292,84 lei s-au calculat penalități potrivit

contractului încheiat de părți în valoare de 85.922,66 lei.

Această sumă fiind inferioară debitului, instanța a admis

pretențiile reclamantei privind această sumă.

Pârâta a formulat apel

împotriva hotărârii instanței de fond iar Curtea de Apel Iași,

prin decizia nr. 21 din 7 aprilie 2008 a respins apelul acesteia ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, pârâta SC I.G. SRL solicitând admiterea recursului

și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului său

și respingerii acțiunii reclamantei.

În susținerea

recursului său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ., recurenta invocă, în rezumat, următoarele

motive:

fața instanței de fond cât și în fața celei de apel

excepția de neexecutare a contractului dar niciuna dintre instanțe nu

s-a pronunțat asupra acestui mijloc de apărare, „nicăieri în

cuprinsul sentinței apelate nu se face vorbire despre invocarea acestei

excepții și cu atât mai puțin despre respingerea sau

netemeinicia acesteia”.

Excepția vizează

neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stipulate în

dispozițiile art. 7 alin. (1) din contractul din 2003 care constau în

prestarea serviciilor de asistență tehnică,

consultanță și întocmire detalii de execuție pentru

lucrări de instalații și construcții. Or, reclamanta nu

poate face și nu a făcut dovada executării acestor

obligații ce îi reveneau.

terminarea lucrărilor din data de 28 septembrie 2004 prin care s-a

încercat atestarea faptului că s-au încheiat lucrările aferente

contractului din 2003 și că lucrările au fost recepționate

și sunt de bună calitate nu este semnat și însușit de

către reprezentantul legal al recurentei - pârâte ci este semnat de o

altă persoană care, fără a avea o împuternicire

specială din partea administratorului societății, a semnat

și ștampilat acest act. Ca atare acest act nu angajează

recurenta - pârâtă.

Examinând recursul prin prisma

motivelor invocate, pe care recurenta nu le-a încadrat în drept, deși a

indicat generic pct. 7 - 9 ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că acesta este nefondat.

Prin întâmpinarea

depusă de pârâtă la 11 aprilie 2004 aceasta a invocat alte apărări

decât neexecutarea obligațiilor de către reclamantă și

semnarea procesului - verbal de terminare a lucrărilor de către o

persoană neîmputernicită de societate în acest sens opunându-se doar

la obligarea sa la penalități și exprimându-și îndoiala cu privire

la calcularea corectă a sumelor pe care le datorează ca debit

restant. De abia prin precizările depuse la termenul din 26 septembrie

2007 pârâta a invocat pentru prima dată neexecutarea contractului de

către reclamantă și prin adresa din 17 octombrie 2007 semnarea

necorespunzătoare a procesului verbal.

Ambele motive invocate de

recurenta - pârâtă vizează mai multe aspecte ce țin de

administrarea probelor – reclamanta nu ar fi făcut dovada executării

obligațiilor sale – și de aprecierea acestora – valoarea probatorie a

procesului - verbal de terminare a lucrărilor – aspecte care nu pot face

obiectul examinării în calea de atac extraordinară a recursului.

Contrar celor susținute

de recurentă instanța de fond a reținut – prin încheierile din

26 septembrie, 17 octombrie și 7 noiembrie 2007 – invocarea de către

pârâtă a excepției neexecutării contractului de către

pârâtă, lucru pe care și instanța de apel îl reține, în mai

multe rânduri, în decizia atacată. Ambele instanțe au răspuns

acestei apărări a pârâtei prin aceea că, analizând clauzele

contractuale și probele de la dosar au conchis că reclamanta

și-a îndeplinit obligațiile contractuale, că pârâta a și

achitat o parte din debitul izvorând din lucrările facturate de

reclamantă și pentru care pârâta a emis bilete la ordin,

fără însă a avea suficient disponibil în cont și că

întârzierea culpabilă a pârâtei în plata debitului justifică

obligarea ei și la penalități.

Faptul că

instanțele nu au dispus în mod expres că resping excepția de

neexecutare a contractului invocată de pârâtă nu înseamnă o

nepronunțare a acestora pe o excepție procesuală sau

neanalizarea unui motiv de apel întrucât invocarea de pârât a neexecutării

contractului de către reclamant într-un litigiu privind obligații

sinalagmatice nu constituie o excepție procesuală în adevăratul

sens al cuvântului și al legii – art. 136 și art. 137 C. proc. civ. –

ci doar un mijloc de apărare care privește și pune în

discuție fondul dreptului dedus judecății. Ca atare neexecutarea

contractului, întemeiată pe principiul reciprocității și

interdependenței obligațiilor contractuale, nu este nicio

excepție de procedură propriu-zisă și nicio excepție

de fond, în sensul legii ci doar un mijloc de apărare pe care o parte, de

regulă, pârâtul, îl poate invoca și asupra căruia instanța

se pronunță pe baza probelor administrate în cauză.

Acest lucru s-a întâmplat

și în prezenta cauză în care instanțele au examinat și s-au

pronunțat, pe baza probelor, asupra executării de către

părți a obligațiilor contractuale.

În ceea ce privește

critica privind procesul - verbal la terminarea lucrărilor, pe lângă

faptul, deja menționat, că ea privește mai mult modul de

apreciere a unei probe administrate, ea nu este nici întemeiată întrucât

înscrisul respectiv nu a fost declarat fals, el a fost semnat de directorul

tehnic al societății pârâte iar societatea se poate, eventual,

îndrepta împotriva acestuia pentru angajarea nelegală a

societății prin semnarea respectivului act.

Față de cele de

mai sus Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ. să

respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC I.G. SRL Rediu, împotriva deciziei Curții de Apel Iași nr.

21 din 7 aprilie 2008, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.