ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2699/2008

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 noiembrie

2006, pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

contestatoarea SC D. SRL Bacău a chemat în judecată pe intimata A.V.A.S.

București, contestând executarea silită începută în baza ordinului din 25

octombrie 2006, prin blocarea conturilor sale bancare deschise la terții

popriți SC B.C.R. SA, sucursala Bacău, SC B.C.C. SA, sucursala Bacău, SC B.H.Ț.,

sucursala Bacău, până la concurența sumei de 401.305,94 dolari S.U.A. și

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că nu datorează

suma respectivă.

Prin sentința nr. 39 din 22

februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis

excepția tardivității formulării contestației la executare și a respins ca tardiv

formulată contestația formulată de SC D. SRL Bacău.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut că, titlul executoriu a fost comunicat

debitoarei la data de 3 martie 2000 și potrivit dispozițiilor art. 401 alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., contestația la executare a fost introdusă după

împlinirea termenului prevăzut de dispozițiile legale mai sus evocate.

În ceea ce privește

calificarea cererii formulate, Curtea de Apel a reținut că din motivarea

acesteia, rezultă că este o contestație la executare propriu-zisă, iar în

situația în care contestatoarea ar fi înțeles să formuleze o contestație la

titlu, aceasta ar fi avut posibilitatea să-și precizeze cererea, în virtutea

principiului disponibilității.

Sentința nr. 39 din 22

februarie 2007, a fost recurată de către contestatoarea SC D. SRL Bacău și în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., a solicitat casarea

sentinței atacate și trimiterea cauzei la instanța competentă sau, în

subsidiar, trimiterea cauzei la instanța care a pronunțat hotărârea recurată,

în vederea rejudecării cauzei.

Prin decizia nr. 3224 din 18

octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

respins ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC D. SRL Bacău.

În considerentele deciziei

pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că regimul juridic al

creanțelor neperformante preluate la datoria publică internă este reglementat

printr-un act normativ special, O.U.G. nr. 51/1998, iar potrivit art. 44 și art.

45 din actul normativ sus citat, competența de soluționare a litigiilor revine

Curții de Apel București.

În ceea ce privește

calificarea cererii, Înalta Curte a confirmat soluția instanței de fond, cu

motivarea că debitoarea avea posibilitatea precizării cererii, potrivit

principiului disponibilității.

Față de excepția

tardivității formulării contestației la executare, Înalta Curte a constatat că

soluția instanței de fond este corectă și sub acest aspect, având în vedere

incidența în cauză a dispozițiilor art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Împotriva deciziei sus

menționate, a formulat contestație în anulare, contestatoarea SC D. SRL Bacău,

pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 317 pct. 2 și art. 318 C. proc.

civ.

În argumentarea motivelor

invocate, contestatoarea a susținut următoarele:

- că instanța de fond a

pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale privind competența, în

sensul că instanța competentă ar fi fost Judecătoria Bacău și nu Curtea de Apel

București, în speță fiind incidente dispozițiile art. 399 – art. 404 C. proc.

civ. și nu dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998;

- dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale, pentru că instanța de recurs a interpretat

greșit cererea, în sensul că ar fi o contestație la executare și nu o

contestație la titlu;

- instanțele aveau

obligația, chiar și în situația în care cererea purta o denumire greșită, să

ceară lămuriri asupra acesteia;

- în mod greșit a fost

admisă excepția tardivității formulării contestației, urmare a confuziei

instanțelor, privind calificarea cererii drept o contestație la executare.

Examinând motivele contestației

în anulare, în raport de dispozițiile legale invocate, Înalta Curte reține

următoarele.

Potrivit art. 317 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în

anulare, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor

de ordine publică privitoare la competență.

În ceea ce privește

competența de judecată în primă instanță a Curții de Apel București, Înalta

Curte de Casație și Justiție ca instanță de recurs, a analizat această critică

invocată prin motivele de recurs și a reținut în mod corect că în speță, sunt

incidente dispozițiile art. 44 și art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, acesta fiind

un act normativ special ce reglementează regimul juridic al creanțelor

neperformante preluate la datoria publică internă, derogatorii de la dreptul

comun.

Având în vedere natura

litigiului, în lumina dispozițiilor legale sus evocate, Înalta Curte constată

că această critică este nefondată, dispozițiile legale privind competența

materială având caracter imperativ, fiind obligatorii atât pentru subiecții de

drept cât și pentru instanțele de judecată.

Potrivit art. 318 alin. (1)

C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale.

Față de caracterul de

excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor privind existența unei

„greșeli materiale”, presupune o interpretare restrictivă, în sensul că trebuie

avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și

care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. O atare greșeală materială

trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru

verificarea căreia să nu fie necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a

probelor.

Revenind la motivele

contestației în anulare, se constată că instanța de recurs, ținută fiind a

analiza numai motivele de nelegalitate, a examinat decizia recurată sub toate

aspectele criticate de către recurentă, atât cele privind competența instanței,

cât și cele referitoare la calificarea cererii și soluția de admitere a

excepției tardivității.

În acest context, din

motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au formulat critici pe alte

chestiuni decât cele procedurale, ce tind în fapt la reformarea soluției din

recurs, printr-o rediscutare și reapreciere a probelor, scopul vădit al

contestatoarei fiind de a provoca o nouă judecată a recursului, prin

reconsiderarea probatoriului administrat în cauză.

Toate motivele invocate de

contestatoare sunt în realitate o reiterare a celor dezvoltate în recurs,

constituind un veritabil recurs la recurs, pe care legiuitorul nu l-a urmărit

prin reglementarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare.

Pe cale de consecință, față

de cele ce preced, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatoarea SC D. SRL Bacău, împotriva deciziei nr.

3224 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 2 octombrie 2008.