ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2699/2008

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24 noiembrie 2006, pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, contestatoarea SC D. SRL Bacău a chemat în judecată pe intimata A.V.A.S. București, contestând executarea silită începută în baza ordinului din 25 octombrie 2006, prin blocarea conturilor sale bancare deschise la terții popriți SC B.C.R. SA, sucursala Bacău, SC B.C.C. SA, sucursala Bacău, SC B.H.Ț., sucursala Bacău, până la concurența sumei de 401.305,94 dolari S.U.A. și solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că nu datorează suma respectivă. Prin sentința nr. 39 din 22 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis excepția tardivității formulării contestației la executare și a respins ca tardiv formulată contestația formulată de SC D. SRL Bacău.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că, titlul executoriu a fost comunicat debitoarei la data de 3 martie 2000 și potrivit dispozițiilor art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., contestația la executare a fost introdusă după împlinirea termenului prevăzut de dispozițiile legale mai sus evocate. În ceea ce privește calificarea cererii formulate, Curtea de Apel a reținut că din motivarea acesteia, rezultă că este o contestație la executare propriu-zisă, iar în situația în care contestatoarea ar fi înțeles să formuleze o contestație la titlu, aceasta ar fi avut posibilitatea să-și precizeze cererea, în virtutea principiului disponibilității. Sentința nr. 39 din 22 februarie 2007, a fost recurată de către contestatoarea SC D. SRL Bacău și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 și 9 C. proc.

civ., a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la instanța competentă sau, în subsidiar, trimiterea cauzei la instanța care a pronunțat hotărârea recurată, în vederea rejudecării cauzei. Prin decizia nr. 3224 din 18 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC D. SRL Bacău. În considerentele deciziei pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că regimul juridic al creanțelor neperformante preluate la datoria publică internă este reglementat printr-un act normativ special, O.U.G. nr. 51/1998, iar potrivit art. 44 și art. 45 din actul normativ sus citat, competența de soluționare a litigiilor revine Curții de Apel București.

În ceea ce privește calificarea cererii, Înalta Curte a confirmat soluția instanței de fond, cu motivarea că debitoarea avea posibilitatea precizării cererii, potrivit principiului disponibilității. Față de excepția tardivității formulării contestației la executare, Înalta Curte a constatat că soluția instanței de fond este corectă și sub acest aspect, având în vedere incidența în cauză a dispozițiilor art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Împotriva deciziei sus menționate, a formulat contestație în anulare, contestatoarea SC D. SRL Bacău, pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 317 pct. 2 și art. 318 C. proc. civ. În argumentarea motivelor invocate, contestatoarea a susținut următoarele: - că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor legale privind competența, în sensul că instanța competentă ar fi fost Judecătoria Bacău și nu Curtea de Apel București, în speță fiind incidente dispozițiile art. 399 – art. 404 C. proc.

civ. și nu dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998; - dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, pentru că instanța de recurs a interpretat greșit cererea, în sensul că ar fi o contestație la executare și nu o contestație la titlu; - instanțele aveau obligația, chiar și în situația în care cererea purta o denumire greșită, să ceară lămuriri asupra acesteia; - în mod greșit a fost admisă excepția tardivității formulării contestației, urmare a confuziei instanțelor, privind calificarea cererii drept o contestație la executare. Examinând motivele contestației în anulare, în raport de dispozițiile legale invocate, Înalta Curte reține următoarele. Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În ceea ce privește competența de judecată în primă instanță a Curții de Apel București, Înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță de recurs, a analizat această critică invocată prin motivele de recurs și a reținut în mod corect că în speță, sunt incidente dispozițiile art. 44 și art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, acesta fiind un act normativ special ce reglementează regimul juridic al creanțelor neperformante preluate la datoria publică internă, derogatorii de la dreptul comun. Având în vedere natura litigiului, în lumina dispozițiilor legale sus evocate, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, dispozițiile legale privind competența materială având caracter imperativ, fiind obligatorii atât pentru subiecții de drept cât și pentru instanțele de judecată.

Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Față de caracterul de excepție al textului de mai sus, analiza susținerilor privind existența unei „greșeli materiale”, presupune o interpretare restrictivă, în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greșeli materiale care au caracter procedural și care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. O atare greșeală materială trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru verificarea căreia să nu fie necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor.

Revenind la motivele contestației în anulare, se constată că instanța de recurs, ținută fiind a analiza numai motivele de nelegalitate, a examinat decizia recurată sub toate aspectele criticate de către recurentă, atât cele privind competența instanței, cât și cele referitoare la calificarea cererii și soluția de admitere a excepției tardivității. În acest context, din motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, ce tind în fapt la reformarea soluției din recurs, printr-o rediscutare și reapreciere a probelor, scopul vădit al contestatoarei fiind de a provoca o nouă judecată a recursului, prin reconsiderarea probatoriului administrat în cauză.

Toate motivele invocate de contestatoare sunt în realitate o reiterare a celor dezvoltate în recurs, constituind un veritabil recurs la recurs, pe care legiuitorul nu l-a urmărit prin reglementarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare. Pe cale de consecință, față de cele ce preced, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC D. SRL Bacău, împotriva deciziei nr. 3224 din 18 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 2 octombrie 2008.