ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3224/2007

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 630 din 26 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosar nr. 9128/2005, s-a dispus condamnarea inculpaților A.P.M. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare. A aplicat inculpatului A.P.M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o durată de 8 ani. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului A.P.M. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A.P.M. reținerea de 24 ore de la 22 mai 2005, ora 22,00 – 23 mai 2005, ora 2,00. 2. T.M. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului T.M. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului T.M. reținerea de 24 ore de la 22 mai 2005 ora 22,00 – 23 mai 2005, ora 22,00. Conform dispozițiilor art. 14 și 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpații A.P.M.

și T.M. în solidar și cu părțile responsabile civilmente T.A. și T.M., ambii cu domiciliul în comuna Schitu Duca, județul Iași, să plătească părții civile P.M. suma de 4000 RON (40.000.000 ROL) cu titlu de despăgubiri civile. În temeiul dispozițiilor art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002, a obligat inculpații A.P.M. și T.M. în solidar și cu părțile responsabile civilmente T.A. și T.M. să plătească părții civile C.A.S. Iași suma de 726,52 RON cu titlu de cheltuieli de spitalizare. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpații să plătească statului cheltuieli judiciare după cum urmează: inculpatul A.P.M. – suma de 1500 RON; inculpatul T.M. în solidar și cu părțile responsabile civilmente T.A.

și T.M. – suma de 1500 RON. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În seara zilei de 20 mai 2005, în jurul orelor 22,30, inculpații se aflau într-un bar din satul Poieni unde, la un moment dat, a intrat partea vătămată P.D.D., iar pe fondul relațiilor tensionate existente între ei, inculpatul A.P.M., în mod spontan, a luat hotărârea de a lovi partea vătămată, comunicându-i acest lucru inculpatului T.M. În acest scop, după ce partea vătămată a ieșit din bar, inculpații au plecat în urma lui, însă au mers pe un alt drum pentru a-i ieși în față, iar pe traseul parcurs au smuls câte o scândură din gardul numitului A.D., după care s-au îndreptat spre locuința victimei.

Când P.D.D. a ajuns în dreptul casei sale, inculpații s-au apropiat de el și au început să-l lovească cu scândurile peste corp, iar după ce victima a căzut la pământ în urma loviturilor aplicate, cei doi au continuat să-i aplice multiple lovituri peste cap și corp cu scândurile și cu picioarele. Activitatea infracțională a inculpaților a fost întreruptă atunci când au început să latre niște câini, iar din locuința familiei M., aflată în apropiere, a ieșit o persoană care a aprins lumina în curte, această situație determinându-i pe inculpați să părăsească în fugă locul faptei, abandonând victima în drum. În dimineața zilei următoare, aceasta a fost găsită de martorul M.D. care l-a auzit gemând și a observat pete sânge pe față, pe mâini și pe haine, dar și alte pete de sânge pe poartă și pe sol, precum și două bălți de sânge în locul unde se afla victima.

Martorul M.D. l-a anunțat imediat pe fratele victimei, P.C., împreună cu care l-a dus în casă, după care a fost anunțată salvarea. Partea vătămată a fost transportată la Spitalul nr. 3 Iași, unde a fost internat la data de 21 mai 2005, ora 10,49, cu diagnosticul „fractură cominutivă fronto-parieto-temporală, hematom subdural acut (lamă) emisferic drept, hemosinus maximal bilateral, comă gradul II”. La internare, partea vătămată P.D.D. prezenta agitație psihomotorie, comă gradul I-II, plagă parietală dreapta ce se prelungește pe pavilionul urechii drepte și retroauricular, echimoză periorbitară dreapta. Examenele de specialitate au relevat fractură cominutivă cu înfundare temporo-parieto-frontală dreapta cu multiple eschile interesând și aripa mare a sfenoidului și posibil stânca temporală dreaptă, hemosinus sfenoidal și maxilar bilateral, hematom subdural frontal drept de 4 mm, edem cerebral.

Deși se afla sub tratament de specialitate starea victimei s-a agravat progresiv, iar la data de 7 iunie 2005 aceasta a decedat. Din raportul de autopsie medico-legală nr. 831 din 12 iulie 2005 întocmit în cauză de către I.M.L. Iași – S.M.L., rezultă că moartea numitului P.D. a fost violentă și s-a datorat comei cerebrale consecutive fracturii eschiloase de calotă iradiată la baza craniului, contuziei grave cerebrale complicată în evoluție cu bronhopneumonie hipostatică. S-a mai concluzionat prin raportul de autopsie că leziunile s-au putut produce prin loviri cu obiecte contondente (par, scândură etc.) iar între agresiune și deces există o legătură directă de cauzalitate; s-a menționat totodată că victima mai prezenta o contuzie pancreatică ce s-a putut produce prin lovire cu corp contondent, leziune ce nu a avut un rol tanatogenerator și ar fi necesitat în caz de supraviețuire 25-30 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații A.P.M. și T.M. respectiv partea civilă P.M. Prin decizia penală nr. 21 din 22 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosar nr. 5046/2006, s-a dispus respingerea, ca nefondate, a apelurilor inculpaților și ca tardiv, apelul părții civile P.M. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că probele pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția de condamnare au fost legal administrate, fiind respectate dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. Prin urmare, instanța de fond a reținut justificat declarațiile inculpaților din 22 mai 2005 ca reflectând adevărul, acestea coroborându-se cu celelalte probe administrate. Susținerile ulterioare ale inculpaților sunt singulare, nesusținute în plan probator, intenția acestora fiind aceea de a diminua contribuția inculpatului T.M.

la săvârșirea faptei. Partea civilă a lipsit de la dezbateri, fiindu-i comunicată hotărârea la data de 29 septembrie 2006. A declarat apel la data de 13 octombrie 2006 instanța de control judiciar constatând încălcate dispozițiile art. 363 C. proc. pen., astfel încât apelul său a fost respins ca fiind tardiv. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul T.M. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. A solicitat casarea ambelor hotărâri și în cadrul rejudecării achitarea sa întrucât loviturile aplicate victimei nu au fost de natură a produce moartea acesteia. În subsidiar a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen., pedeapsa aplicată urmând a fi suspendată condiționat.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din analiza probelor dispuse și administrate în cauză rezultă că instanțele au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, atribuind faptei săvârșite de acesta o încadrare juridică legală. Aprecierea probelor, ca operațiune finală a activității de probațiune, permite instanței de judecată să determine măsura în care probele reflectă adevărul. Prin aprecierea tuturor probelor administrate, în ansamblul lor, instanța își formează convingerea cu privire la temeinicia sau netemeinicia învinuirii, cu privire la măsura în care prezumția de nevinovăție a fost sau nu înlăturată prin probe certe de vinovăție, dacă se impune sau nu achitarea inculpatului pentru fapta dedusă judecății.

Spre deosebire de intuiția pur subiectivă, convingerea se întemeiază pe raționament. De aceea instanța este obligată să verifice fiecare probă în conținutul ei, prin izvorul de unde provine, prin confruntarea cu alte probe administrate pentru ca, în final să se înlăture orice îndoială. Existența îndoielii este incompatibilă cu convingerea, cu certitudinea deplină. În cauza supusă analizei, Înalta Curte reține că instanțele de fond și apel au realizat o analiză temeinică a probelor administrate motivând revenirea inculpaților în cursul cercetării judecătorești. Astfel, din declarațiile inculpaților T.M. și A.P. date în faza de urmărire penală la data de 22 mai 2005 rezultă că aceștia au urmărit victima P.D.

lovind-o în mai multe zone ale corpului cu scânduri și cu picioarele. Acțiunile violente ale celor doi inculpați s-au completat reciproc, conducând, în final, la decesul victimei. Sub acest aspect se impune a fi reținut că în cazul infracțiunii de omor nu este necesar ca activitatea făptuitorului să constituie cauza exclusivă a morții victimei, legătura cauzală existând și atunci când la activitatea făptuitorului s-au adăugat și alți factori, preexistenți, concomitenți sau posteriori, care au concurat la producerea rezultatului letal.

Multitudinea leziunilor suferite de victimă, fractură cominutivă cu înfundare temporo-parieto-frontală dreapta cu multiple eschile interesând și aripa mare a fenoidului, hemosinus sfenoidal și maxilar bilateral, hematom subdural frontal, sunt prezentate în raportul medico-legal, concluzionându-se că acestea s-au putut produce prin loviri cu obiecte contondente (par, scândură) iar între agresiune și deces există o legătură directă de cauzalitate. Revenirea inculpatului T.M. în cursul judecății în sensul că a lovit victima de două ori cu piciorul este nejustificată, fiind determinată de încercarea acestuia de a diminua contribuția sa la producerea rezultatului. Declarațiile inculpaților date, la data de 22 mai 2005, în prezența apărătorilor desemnați din oficiu, se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul cercetărilor, astfel încât, în mod corect instanțele au reținut în sarcina, ambilor inculpați, săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Constatările de fapt sunt conforme cu realitatea, sunt susținute de probele administrate, împrejurare față de care nu poate fi reținut cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei și a modalității de executare a acesteia, Înalta Curte reține că în favoarea inculpatului T.M., instanțele au reținut circumstanțe judiciare atenuante, coborând pedeapsa sub minimul special. S-a avut în vedere lipsa antecedentelor penale, împrejurarea că a săvârșit fapta în stare de minoritate dar și elementele ce rezultă din referatul de evaluare întocmit de S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Iași. Neputându-se reține și alte elemente de natură a permite coborârea pedepsei sub limita stabilită de instanța de fond, nici critica privind greșita individualizare nu poate fi primită.

Pe cale de consecință, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 21 din 22 martie 2007 a Curții de Apel Iași, secția pentru minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2007.