ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1463/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Tribunalul București, prin sentința penală nr. 1553 din 15 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1965/2005, l-a condamnat pe inculpatul P.I., la pedepsele de: - 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; - două pedepse de câte 3 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., față de părțile vătămate L.D.C. și D.P. Potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei principale conform art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, și potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive executată de la 2 februarie 2005 la zi. Soluționând latura civilă a cauzei, în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., instanța de fond a obligat inculpatul la plata sumei de 50.000 RON daune materiale, 30.000 RON daune morale către părțile civile F.V. și F.A. În temeiul art. 188 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 186,23 RON cu dobânzile legale reprezentând cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic de Urgență.

S-a constatat că părțile vătămate L.D.C. și D.P. nu au exercitat acțiune civilă în cadrul procesului penal. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond investită cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, 3672/ P din martie 2005 prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea, a reținut ca situație de fapt următoarele: În noaptea de 19 ianuarie 2003, în jurul orelor 3,00, inculpatul P.I. se afla în apropierea blocului situat în str. Calea Ferentari, în compania martorilor C.A.M., V.V.R. și coinculpaților T.C.D., B.D. De la o petrecere organizată într-un bloc din apropiere au coborât în stradă părțile vătămate L.D.C., D.P., victima F.I.M.

și martorul R.A. Către grupul acestora din urmă s-a deplasat traversând strada, V.V.R., care i-a abordat pe L.D.C. și D.P., afirmând că îl cunoaște pe fratele unui dintre ei. Părțile vătămate i-au cerut martorului să plece și când acesta a dus mâna dreaptă spre buzunarul hainei pe care o purta, L.D.C. a ripostat, împingându-l cu palma peste față. Imediat V.V.R. a solicitat ajutor inculpatului, strigându-l sub apelativul E. așa cum era cunoscut, împrejurare în care acesta și coinculpații T.C.D. și B.D. (trimiși în judecată pentru săvârșirea acelorași infracțiuni concurente prin rechizitoriul 289/ P din 11 martie 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București) s-au deplasat în fugă având fiecare cuțite în mână spre trotuarul de vis-a-vis unde se afla cel ce strigase.

Grupul format din părțile vătămate și victima, realizând pericolul creat, au încercat să se retragă, mergând cu spatele și încercând să fugă. Victima F.I.M. a alunecat pe zăpadă, căzând la pământ, moment în care inculpatul i-a aplicat cu cuțitul o lovitură în coapsă. Succesiv, coinculpații T.C. și B.D. au lovit și ei victima cu pumnii, picioarele și cuțitul într-o înlănțuire de activități materiale desfășurate rapid care au condus la moartea victimei. Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. A3/96/2003 din 15 mai 2003 al I.N.M.L. Mina Minovici se concluzionează că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat șocului hemoragic survenit în evoluția unei hemoragii externe, consecutiv lezării arterei femurale superficiale și a venei femurale stângi.

Se precizează că pe corpul victimei s-au constatat 2 plăgi înțepate în 1/3 medie a coapsei bilateral, antero-intern cu interesarea arterei și venei femurale stângi. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp înțepător tăietor posibil cuțit, având lățimea de 2 cm, lungimea de 7-8 cm și au legătură directă de cauzalitate și necondiționată cu decesul. La autopsie s-au mai constatat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri planuri dure în același context traumatic. În cursul conflictului declanșat, se reține că inculpatul P.I. și coinculpații B.D., T.C. au aplicat lovituri și părților vătămate L.D.C., ce au suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 7-9 zile îngrijiri medicale și 6-8 zile îngrijiri medicale pentru D.P.

Vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor concurente descrise, s-a reținut în raport de declarațiile coinculpaților T.C.D., B.D., date la urmărirea penală imediat după consumarea faptelor, declarațiile părților vătămate și cele ale lui V.R.V., față de care prin actul de sesizare al instanței, s-a dispus în temeiul art. 38 disjungerea cauzei pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) și scoaterea de sub urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., invocându-se drept temei dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În reținerea vinovăției inculpatului se mai invocă declarația martorului R.A., ce-l identifică pe inculpat drept autor al loviturii cu cuțitul aplicată victimei în picior, dar și atitudinea acestuia, care încercând să scape de răspundere penală, s-a sustras o perioadă îndelungată de la urmărirea penală, încercând în acest timp să exercite presiuni prin membrii familiei asupra părților vătămate, martorilor R.A., V.V., în scopul zădărnicirii aflării adevărului. Urmare sustragerii inculpatului de la urmărirea penală timp de doi ani, instanța de fond motivează că nu a fost posibilă efectuarea constatării privind vestimentația purtată în acea noapte cu scopul identificării unor eventuale urme de sânge și nici confruntări, între el și coinculpați, anterior momentului stabilirii vinovăției vreunuia dintre ei.

La individualizarea judiciară a pedepsei pentru fiecare infracțiune concurentă prima instanță a reținut că aplicarea unor pedepse orientate către limita minimă prevăzută de fiecare în condițiile reținerii și circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., este de natură să răspundă scopului educativ preventiv așa cum este stabilit de dispozițiile art. 52 C. pen. Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel în termen legal, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat, întrucât nu a aplicat lovitura care a cauzat decesul victimei, solicitând achitarea sa, invocând drept temei juridic dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Într-o altă teză, apreciază că instanța a dat o greșită calificare juridică faptei, solicitând schimbarea încadrării juridice, în infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (3) C. pen.

Curtea de Apel București, examinând sentința prin prisma criticilor invocate care vizau nelegalitatea hotărârii, cât și din oficiu, a respins, ca nefondat, apelul inculpaților prin decizia penală nr. 386/ A din 11 mai 2006. S-a reținut că instanța de fond a evaluat corect materialul probator administrat, stabilind în afara oricărui dubiu participația inculpatului în calitate de coautor la săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată referindu-se în completarea motivării la nesinceritatea declarațiilor martorilor B.D. zis G. și T.C.D. care în cursul cercetării judecătorești și-au retractat depozițiile inițiale retractări nejustificate, făcute doar pentru a înlătura răspunderea penală a inculpatului.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva hotărârilor, invocând aceeași critică de nelegalitate, respectiv greșita sa condamnare pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., nefiind autorul acesteia, solicitând achitarea, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Ca motiv de casare, se invocă dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Verificând hotărârea atacată atât prin prisma motivului de casare invocat, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată fondat recursul inculpatului, cazul de casare incident apreciindu-se ca fiind pct. 17 1 de sub alin. (1) ale art. 385 9 C. proc.

pen., caz abrogat prin Legea nr. 356/2006 intrată în vigoare la 6 septembrie 2006. Recursul a fost exercitat de inculpat anterior acestei date, așa încât regimul juridic al căii de atac cu care instanța a fost investită, corespunde legii procesul penale sub imperiul căreia a fost declarată. Potrivit practicii judiciare și doctrinei în absența unor prevederi contrare, hotărârile sunt supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea procesual penală în vigoare la data pronunțării lor. La data intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006, recursul inculpatului fusese înregistrat la instanță parcurgând chiar un termen de judecată așa încât, instanța de control judiciar fiind investită anterior legii de modificare și completare a codului de procedură penală, rămân aplicabile prevederile anterioare cu privire la aspectele legate de exercitarea căii de atac, inclusiv cele referitoare la cazurile de casare abrogate sau modificate.

Fiind prezent cazul de casare mai sus-enunțat, potrivit dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 15 lit. c) C. proc. pen., se va admite recursul, se vor casa ambele hotărâri, trimițându-se cauza spre rejudecare la instanța de fond competent, Tribunalul București pentru următoarele considerente. Atât infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., cât și infracțiunea de lovire a părților vătămate D.P., L.D.C., s-au reținut ca săvârșite de inculpat și B.D., T.C.D. în calitate de coautori. Urmărirea penală care a avut drept scop stingerea tuturor probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor amintite, identificarea autorilor și stabilirea răspunderii acestora s-a făcut în cauză în etape diferite.

În cazul inculpatului P.I. s-a finalizat la 25 martie 2005 data întocmirii rechizitoriului nr. 3672/P/2005, prin care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor concurente amintite. Mijloacele de probă administrate în această fază nepublică care au constituit doar temeiuri pentru trimiterea în judecată, sunt declarațiile părților vătămate D.P., L.C.D., ale martorilor R.A., B.D., T.C.D., P.N., G.Șt., C.A.M., S.D., actele medico-legale care concluzionează asupra leziunilor suferite de părțile vătămate și victimă, toate copii xerox ale originalelor aflate în dosarul nr. 289/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Prin rechizitoriul din dosarul mai sus arătat, au fost trimiși în judecată la 11 iulie 2003 în calitate de coautori inculpații B.D., T.C.D., pentru săvârșirea în concurs real al acelorași infracțiuni.

Față de această situație, cercetarea judecătorească în cauza de față a fost efectuată deficitar. Astfel, toate probele descoperite și strânse la urmărirea penală, se impuneau a fi verificate de prima instanță în condițiile prevăzute de art. 289, 290 C. proc. pen., cu respectarea principiilor ce guvernează procesul penal, cel al publicității, oralității, nemijlocirii și contradictorialității. Fără să se facă o cercetare judecătorească completă instanța de fond a trecut la soluționarea cauzei, mărginindu-se în a valorifica practic declarațiile, de la urmărirea penală. Audiați fiind în calitate de martori, în cauza de față, B.D. și T.C.D., relatează aspecte diferite decât cele susținute în declarațiile luate acestora în cursul urmăririi penale la momentul audierii ca învinuiți în dosarul nr. 289/P/2003, situație în care se impunea efectuarea unor confruntări, potrivit dispozițiilor art. 87 C. proc.

pen., pentru stabilirea împrejurărilor reale și esențiale de natură să lămurească participația inculpatului la infracțiunea de omor calificat. Acest procedeu probatoriu complementar, se impunea cu atât mai mult cu cât la urmărirea penală B.D. a declarat că E., (nume sub care era cunoscut inculpatul P.I.), a lovit victima căzută la pământ în picior o dată, sugerând lui V.V.R. în ajutorul căruia săriseră „să-și ia fapta dacă vine poliția”. Pe de altă parte, T.D. în declarațiile date la urmărirea penală susține că G. (poreclă a inculpatului B.D.) a lovit victima o dată sau de două ori în picior, iar pe E. l-a văzut că avea în mână un cuțit pe care l-a șters de zăpadă”.

Acestor declarații, unite cu cele administrate în cursul cercetării judecătorești, din care rezultă că fiecare din participanții la conflict încearcă să relateze aspecte care să nu le antreneze propria răspundere penală, nu li se poate acorda forța juridică a unor probe în raport de care s-a stabilit adevărul. În virtutea rolului activ, instanța de fond trebuia să facă toate demersurile pentru a stabili dacă față de B.D. și T.C., s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă pentru aceste infracțiuni, având relevanță declarațiile date în acea cauză, în verificarea sincerității celor relatate în prezentul dosar. Pe de altă parte, instanța de fond s-a limitat în a constata imposibilitatea executării mandatului de aducere al martorului R.A.

pentru audiere, acceptând motivul invocat de mama acestuia că este plecat din țară, fără să facă aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen. De remarcat că nici părțile vătămate D.P., L.D.C. nu au fost audiate în cursul cercetării judecătorești, deși nu se epuizaseră toate mijloacele procedurale de citare a acestora. Față de cele expuse, cercetarea judecătorească este apreciată incompletă, cu încălcarea dispozițiilor privitoare la administrarea probelor necesare aflării adevărului, astfel încât soluția pronunțată de prima instanță, confirmată de cea de apel nu este legală și temeinică. Urmare admiterii recursului inculpatului, casării ambelor hotărâri se va trimite cauza spre rejudecare în conformitate cu art. 289, 290 și urm. C. proc.

pen., pentru efectuarea unei cercetări judecătorești complete referitoare la probele testimoniale invocate în actul de sesizare și prin administrarea oricăror altor probe considerate necesare pentru aflarea adevărului. Potrivit art. 385 17 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., se va menține starea de arest preventiv a inculpatului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat P.I. împotriva deciziei penale nr. 386/ A din 11 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 1553 din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București. Menține măsura arestării preventive a recurentului inculpat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2007.