ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1463/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1463/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, prin

sentința penală nr. 1553 din 15 noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1965/2005,

l-a condamnat pe inculpatul P.I., la pedepsele de:

- 15 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și 175 lit. i)

C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.;

- două pedepse de câte 3

luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 180 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., față de părțile vătămate L.D.C.

și D.P.

Potrivit dispozițiilor art. 33

lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute

pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Pe durata executării

pedepsei principale conform art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, și potrivit art. 88

C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive

executată de la 2 februarie 2005 la zi.

Soluționând latura civilă a

cauzei, în temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., instanța de

fond a obligat inculpatul la plata sumei de 50.000 RON daune materiale, 30.000

RON daune morale către părțile civile F.V. și F.A.

În temeiul art. 188 din

Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul la plata sumei de 186,23 RON cu

dobânzile legale reprezentând cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic

de Urgență.

S-a constatat că părțile

vătămate L.D.C. și D.P. nu au exercitat acțiune civilă în cadrul procesului

penal.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond investită cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

București, 3672/ P din martie 2005 prin care s-a dispus trimiterea în judecată

a inculpatului pentru infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea, a

reținut ca situație de fapt următoarele:

În noaptea de 19 ianuarie

2003, în jurul orelor 3,00, inculpatul P.I. se afla în apropierea blocului

situat în str. Calea Ferentari, în compania martorilor C.A.M., V.V.R. și

coinculpaților T.C.D., B.D.

De la o petrecere organizată

într-un bloc din apropiere au coborât în stradă părțile vătămate L.D.C., D.P.,

victima F.I.M. și martorul R.A.

Către grupul acestora din

urmă s-a deplasat traversând strada, V.V.R., care i-a abordat pe L.D.C. și D.P.,

afirmând că îl cunoaște pe fratele unui dintre ei. Părțile vătămate i-au cerut

martorului să plece și când acesta a dus mâna dreaptă spre buzunarul hainei pe

care o purta, L.D.C. a ripostat, împingându-l cu palma peste față.

Imediat V.V.R. a solicitat

ajutor inculpatului, strigându-l sub apelativul E. așa cum era cunoscut,

împrejurare în care acesta și coinculpații T.C.D. și B.D. (trimiși în judecată

pentru săvârșirea acelorași infracțiuni concurente prin rechizitoriul 289/ P

din 11 martie 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București) s-au

deplasat în fugă având fiecare cuțite în mână spre trotuarul de vis-a-vis unde

se afla cel ce strigase.

Grupul format din părțile

vătămate și victima, realizând pericolul creat, au încercat să se retragă,

mergând cu spatele și încercând să fugă.

Victima F.I.M. a alunecat pe

zăpadă, căzând la pământ, moment în care inculpatul i-a aplicat cu cuțitul o

lovitură în coapsă.

Succesiv, coinculpații T.C. și

B.D. au lovit și ei victima cu pumnii, picioarele și cuțitul într-o înlănțuire

de activități materiale desfășurate rapid care au condus la moartea victimei.

Potrivit raportului de

expertiză medico-legală nr. A3/96/2003 din 15 mai 2003 al I.N.M.L. Mina

Minovici se concluzionează că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat

șocului hemoragic survenit în evoluția unei hemoragii externe, consecutiv

lezării arterei femurale superficiale și a venei femurale stângi.

Se precizează că pe corpul

victimei s-au constatat 2 plăgi înțepate în 1/3 medie a coapsei bilateral,

antero-intern cu interesarea arterei și venei femurale stângi.

Leziunile s-au putut produce

prin lovire cu un corp înțepător tăietor posibil cuțit, având lățimea de 2 cm,

lungimea de 7-8 cm și au legătură directă de cauzalitate și necondiționată cu

decesul.

La autopsie s-au mai

constatat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu și de

corpuri planuri dure în același context traumatic.

În cursul conflictului

declanșat, se reține că inculpatul P.I. și coinculpații B.D., T.C. au aplicat

lovituri și părților vătămate L.D.C., ce au suferit leziuni pentru a căror

vindecare au fost necesare 7-9 zile îngrijiri medicale și 6-8 zile îngrijiri

medicale pentru D.P.

Vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunilor concurente descrise, s-a reținut în raport de

declarațiile coinculpaților T.C.D., B.D., date la urmărirea penală imediat după

consumarea faptelor, declarațiile părților vătămate și cele ale lui V.R.V.,

față de care prin actul de sesizare al instanței, s-a dispus în temeiul art. 38

disjungerea cauzei pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) și

scoaterea de sub urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

26 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., invocându-se drept temei

dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În reținerea vinovăției

inculpatului se mai invocă declarația martorului R.A., ce-l identifică pe

inculpat drept autor al loviturii cu cuțitul aplicată victimei în picior, dar

și atitudinea acestuia, care încercând să scape de răspundere penală, s-a

sustras o perioadă îndelungată de la urmărirea penală, încercând în acest timp

să exercite presiuni prin membrii familiei asupra părților vătămate, martorilor

R.A., V.V., în scopul zădărnicirii aflării adevărului.

Urmare sustragerii

inculpatului de la urmărirea penală timp de doi ani, instanța de fond motivează

că nu a fost posibilă efectuarea constatării privind vestimentația purtată în

acea noapte cu scopul identificării unor eventuale urme de sânge și nici

confruntări, între el și coinculpați, anterior momentului stabilirii vinovăției

vreunuia dintre ei.

La individualizarea

judiciară a pedepsei pentru fiecare infracțiune concurentă prima instanță a

reținut că aplicarea unor pedepse orientate către limita minimă prevăzută de

fiecare în condițiile reținerii și circumstanței agravante prevăzută de art. 75

lit. a) C. pen., este de natură să răspundă scopului educativ preventiv așa cum

este stabilit de dispozițiile art. 52 C. pen.

Împotriva sentinței,

inculpatul a declarat apel în termen legal, susținând că nu se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, întrucât nu a aplicat lovitura care

a cauzat decesul victimei, solicitând achitarea sa, invocând drept temei

juridic dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Într-o altă teză, apreciază

că instanța a dat o greșită calificare juridică faptei, solicitând schimbarea

încadrării juridice, în infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (3) C. pen.

Curtea de Apel București,

examinând sentința prin prisma criticilor invocate care vizau nelegalitatea

hotărârii, cât și din oficiu, a respins, ca nefondat, apelul inculpaților prin

decizia penală nr. 386/ A din 11 mai 2006.

S-a reținut că instanța de

fond a evaluat corect materialul probator administrat, stabilind în afara

oricărui dubiu participația inculpatului în calitate de coautor la săvârșirea

infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată referindu-se în

completarea motivării la nesinceritatea declarațiilor martorilor B.D. zis G. și

T.C.D. care în cursul cercetării judecătorești și-au retractat depozițiile

inițiale retractări nejustificate, făcute doar pentru a înlătura răspunderea

penală a inculpatului.

În termen legal, inculpatul

a declarat recurs împotriva hotărârilor, invocând aceeași critică de

nelegalitate, respectiv greșita sa condamnare pentru infracțiunea de omor

calificat prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit.

a) C. pen., nefiind autorul acesteia, solicitând achitarea, potrivit art. 11 pct.

2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Ca motiv de casare, se

invocă dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Verificând hotărârea atacată

atât prin prisma motivului de casare invocat, cât și din oficiu, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată fondat recursul inculpatului, cazul de casare incident

apreciindu-se ca fiind pct. 17

1

de sub alin. (1) ale art. 385

9

C. proc. pen., caz abrogat prin Legea nr. 356/2006 intrată în vigoare la 6

septembrie 2006.

Recursul a fost exercitat de

inculpat anterior acestei date, așa încât regimul juridic al căii de atac cu

care instanța a fost investită, corespunde legii procesul penale sub imperiul

căreia a fost declarată.

Potrivit practicii judiciare

și doctrinei în absența unor prevederi contrare, hotărârile sunt supuse căilor

de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea procesual penală în vigoare

la data pronunțării lor.

La data intrării în vigoare

a Legii nr. 356/2006, recursul inculpatului fusese înregistrat la instanță

parcurgând chiar un termen de judecată așa încât, instanța de control judiciar

fiind investită anterior legii de modificare și completare a codului de

procedură penală, rămân aplicabile prevederile anterioare cu privire la

aspectele legate de exercitarea căii de atac, inclusiv cele referitoare la

cazurile de casare abrogate sau modificate.

Fiind prezent cazul de

casare mai sus-enunțat, potrivit dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct.

15 lit. c) C. proc. pen., se va admite recursul, se vor casa ambele hotărâri,

trimițându-se cauza spre rejudecare la instanța de fond competent, Tribunalul

București pentru următoarele considerente.

Atât infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174

și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., cât și

infracțiunea de lovire a părților vătămate D.P., L.D.C., s-au reținut ca

săvârșite de inculpat și B.D., T.C.D. în calitate de coautori.

Urmărirea penală care a avut

drept scop stingerea tuturor probelor necesare cu privire la existența

infracțiunilor amintite, identificarea autorilor și stabilirea răspunderii

acestora s-a făcut în cauză în etape diferite.

În cazul inculpatului P.I.

s-a finalizat la 25 martie 2005 data întocmirii rechizitoriului nr. 3672/P/2005,

prin care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor concurente

amintite.

Mijloacele de probă

administrate în această fază nepublică care au constituit doar temeiuri pentru

trimiterea în judecată, sunt declarațiile părților vătămate D.P., L.C.D., ale

martorilor R.A., B.D., T.C.D., P.N., G.Șt., C.A.M., S.D., actele medico-legale

care concluzionează asupra leziunilor suferite de părțile vătămate și victimă,

toate copii xerox ale originalelor aflate în dosarul nr. 289/P/2003 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Prin rechizitoriul din

dosarul mai sus arătat, au fost trimiși în judecată la 11 iulie 2003 în

calitate de coautori inculpații B.D., T.C.D., pentru săvârșirea în concurs real

al acelorași infracțiuni.

Față de această situație,

cercetarea judecătorească în cauza de față a fost efectuată deficitar.

Astfel, toate probele

descoperite și strânse la urmărirea penală, se impuneau a fi verificate de

prima instanță în condițiile prevăzute de art. 289, 290 C. proc. pen., cu

respectarea principiilor ce guvernează procesul penal, cel al publicității,

oralității, nemijlocirii și contradictorialității.

Fără să se facă o cercetare

judecătorească completă instanța de fond a trecut la soluționarea cauzei,

mărginindu-se în a valorifica practic declarațiile, de la urmărirea penală.

Audiați fiind în calitate de

martori, în cauza de față, B.D. și T.C.D., relatează aspecte diferite decât

cele susținute în declarațiile luate acestora în cursul urmăririi penale la

momentul audierii ca învinuiți în dosarul nr. 289/P/2003, situație în care se

impunea efectuarea unor confruntări, potrivit dispozițiilor art. 87 C. proc.

pen., pentru stabilirea împrejurărilor reale și esențiale de natură să

lămurească participația inculpatului la infracțiunea de omor calificat.

Acest procedeu probatoriu

complementar, se impunea cu atât mai mult cu cât la urmărirea penală B.D. a

declarat că E., (nume sub care era cunoscut inculpatul P.I.), a lovit victima

căzută la pământ în picior o dată, sugerând lui V.V.R. în ajutorul căruia

săriseră „să-și ia fapta dacă vine poliția”.

Pe de altă parte, T.D. în

declarațiile date la urmărirea penală susține că G. (poreclă a inculpatului B.D.)

a lovit victima o dată sau de două ori în picior, iar pe E. l-a văzut că avea

în mână un cuțit pe care  l-a șters de zăpadă”.

Acestor declarații, unite cu

cele administrate în cursul cercetării judecătorești, din care rezultă că

fiecare din participanții la conflict încearcă să relateze aspecte care să nu

le antreneze propria răspundere penală, nu li se poate acorda forța juridică a

unor probe în raport de care s-a stabilit adevărul.

În virtutea rolului activ,

instanța de fond trebuia să facă toate demersurile pentru a stabili dacă față

de B.D. și T.C., s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă pentru

aceste infracțiuni, având relevanță declarațiile date în acea cauză, în

verificarea sincerității celor relatate în prezentul dosar.

Pe de altă parte, instanța

de fond s-a limitat în a constata imposibilitatea executării mandatului de

aducere al martorului R.A. pentru audiere, acceptând motivul invocat de mama

acestuia că este plecat din țară, fără să facă aplicarea dispozițiilor art. 327

alin. (3) C. proc. pen.

De remarcat că nici părțile

vătămate D.P., L.D.C. nu au fost audiate în cursul cercetării judecătorești,

deși nu se epuizaseră toate mijloacele procedurale de citare a acestora.

Față de cele expuse,

cercetarea judecătorească este apreciată incompletă, cu încălcarea

dispozițiilor privitoare la administrarea probelor necesare aflării adevărului,

astfel încât soluția pronunțată de prima instanță, confirmată de cea de apel nu

este legală și temeinică.

Urmare admiterii recursului

inculpatului, casării ambelor hotărâri se va trimite cauza spre rejudecare în

conformitate cu art. 289, 290 și urm. C. proc. pen., pentru efectuarea unei

cercetări judecătorești complete referitoare la probele testimoniale invocate

în actul de sesizare și prin administrarea oricăror altor probe considerate

necesare pentru aflarea adevărului.

Potrivit art. 385

17

alin. (4), raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., se va menține starea

de arest preventiv a inculpatului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul inculpat P.I.

împotriva deciziei penale nr. 386/ A din 11 mai 2006 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 1553 din 15 noiembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală.

Trimite cauza spre rejudecare la

Tribunalul București.

Menține măsura arestării

preventive a recurentului inculpat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2007.