ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1110/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1110/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin încheierea din 26 ianuarie
2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 111/P/Ap/2005, a fost
menținută măsura arestării preventive a inculpatului P.C., în temeiul art. 160
b
alin. (1) și art. 300
2
C. proc. pen., urmând ca la termenul din 23
februarie 2005, să se judece apelul declarat de acesta împotriva sentinței penale
nr. 658/ S din 9 decembrie 2004 a Tribunalului Brașov.
Instanța de apel a reținut că se
impune menținerea arestării preventive luate față de inculpat, întrucât
temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat și nu există
motive pentru revocarea ei.
Împotriva încheierii a declarat
recurs inculpatul P.C., solicitând revocarea arestării preventive și punerea sa
de îndată în libertate.
Examinând încheierea atacată pe baza
lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și
Justiție constată că recursul este nefondat.
Inculpatul a fost trimis în
judecată, în stare de arest preventiv și condamnat, prin sentința penală nr. 658/
S din 9 decembrie 2004 a Tribunalului Brașov, la 7 ani închisoare și 2 ani
interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.,
pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 și art.
175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C.
pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a
menținut măsura arestării preventive a inculpatului și în baza art. 88 C. pen.,
s-a computat reținerea și arestarea preventivă a acestuia începând cu data de
31 octombrie 2003 la zi.
Astfel cum în mod just a reținut
Curtea de Apel Brașov, temeiurile care au determinat luarea și ulterior
prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au încetat să existe
și mai mult acesta a fost condamnat de instanța de fond, la 7 ani închisoare și
2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,
pentru comiterea infracțiunii de omor calificat. Față de gravitatea faptei și
de împrejurările în care a fost comisă, corect instanța de apel a constatat că
lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În consecință, recursul declarat de
inculpat împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Brașov, urmează a fi
respins ca nefondat, în temeiul art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc.
pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de
inculpatul P.C., împotriva încheierii din 26 ianuarie 2005, pronunțată de
Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 111/P/AP/2005.
Obligă recurentul inculpat la plata
cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul
cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14
februarie 2005.