ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4011/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4011/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 26 ianuarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 1813P/Ap/2004, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului P.N., în temeiul art. 160 b alin. (1) și art. 300 2 C. proc. pen., urmând ca la termenul din 23 februarie 2005, să se judece apelul declarat de acesta împotriva sentinței penale nr. 587/ S din 5 noiembrie 2004 a Tribunalului Brașov. Instanța de apel a reținut că se impune menținerea arestării preventive luate față de inculpat, întrucât temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat și nu există motive pentru revocarea ei. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul P.N., solicitând revocarea arestării preventive și punerea sa de îndată în libertate.
Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat. Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv și condamnat prin sentința penală nr. 587/ S din 5 noiembrie 2004 a Tribunalului Brașov, la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., s-a computat reținerea și arestarea preventivă a acestuia începând cu data de 25 iunie 2004 la zi.
Astfel, cum în mod just a reținut Curtea de Apel Brașov, temeiurile care au determinat luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului nu au încetat să existe și, mai mult, acesta a fost condamnat de instanța de fond la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat. Față de gravitatea faptei și de împrejurările în care a fost comisă, în mod corect, instanța de apel a constatat că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În consecință, recursul declarat de inculpat împotriva încheierii pronunțată de Curtea de Apel Brașov urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.N. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 1813/P/AP/2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.