ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2658/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 240 din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a respins excepția lipsei de obiect invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale; - a a dmis cererea formulată de reclamantul D.I. și a dispus s uspendarea executării Ordinului nr. 2309 din 9 octombrie 2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și suspendarea încetării aplicabilității Ordinului nr. 1496 din 29 mai 2009 emis de același pârât, precum și suspendarea aducerii la îndeplinire de către D.A.D.R.

Prahova a Ordinului nr. 2309 din 9 octombrie 2009 până la soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond; - a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 612,5 lei cheltuieli de judecată, în baza art. 274 C. proc. civ. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 1496 din 29 mai 2009, reclamantul a fost numit, începând cu 28 mai 2009, în funcția de director coordonator al D.A.D.R. Prahova, fiind încheiat contractul de management nr. 167 din 28 mai 2009, în care sunt menționate drepturile și obligațiile părților contractante, precum și cauzele de încetare a convenției, contractul fiind încheiată pe o durată de un an.

Prin Ordinul nr. 2309 din 9 octombrie 2009, reclamantului i-a fost acordat preaviz, începând cu data de 12 octombrie 2009, urmând ca, la expirarea perioadei de preaviz, să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1496 din 28 mai 2009. Instanța a respins excepția lipsei de obiect privind cererea de suspendare a Ordinului nr. 2309 din 9 octombrie 2009, reținând că, în raport cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare este admisibilă, fără distincție, atât în privința actului administrativ cu executare succesivă, cât și în privința actului administrativ cu executare uno ictu. În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat, așa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, și prevenirea producerii unei pagube iminente, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege.

Sub aspectul cazului bine justificat, instanța a reținut că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și că există o îndoială puternică asupra legalității Ordinului nr. 2309 din 9 octombrie 2009, din cauza incoerenței legislative, în condițiile în care reclamantul a fost numit director coordonator în baza O.U.G. nr. 37/2009, care a fost abrogată de O.U.G. nr. 105/2009, declarată neconstituțională de Curtea Constituțională. Sub aspectul condiției referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, instanța a reținut că este perturbată activitatea D.A.D.R. Prahova, având în vedere că, prin ordinul de eliberare din funcție a reclamantului nu a fost desemnată o altă persoană care să îndeplinească atribuțiile ce reveneau reclamantului, potrivit Ordinului nr.1496 din 28 mai 2009 și contractului de management, în ceea ce privește organizarea, conducerea și administrarea D.A.D.R.

Prahova, gestionarea patrimoniului, a mijloacelor materiale și bănești ale instituției. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 240 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei de obiect, întrucât actul de eliberare din funcție a reclamantului a ajuns la termen anterior pronunțării hotărârii recurate și chiar anterior introducerii acțiunii, rezultând din dispozițiile art. 14 alin. (1) și (7) din Legea nr. 554/2004, că legiuitorul a avut în vedere doar actele cu executare succesivă, iar nu și actele cu executare dintr-o dată.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât condiția existenței unui caz bine justificat nu este îndeplinită atâta timp cât O.U.G. nr. 105/2009, în temeiul căreia a fost emis actul atacat, nu a fost declarată neconstituțională și este în vigoare, nefiind îndeplinită nici condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atâta timp cât reclamantul nu suferă niciun prejudiciu material ireparabil, deoarece în ipoteza anulării actului de eliberare din funcție și repunerii în funcția respectivă, i se vor acorda drepturile bănești de care a fost lipsit în mod nelegal.

Sub aspectul condiției referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, recurentul-pârât susține că în mod greșit instanța de fond nu a reținut că nu s-a făcut dovada asigurării continuității în conducerea instituției și, cu încălcarea principiului contradictorialității, nu a pus în vedere ministerului să facă vreo dovadă în acest sens. Arată recurentul-pârât că s-a asigurat conducerea instituției, întrucât în perioada 19-27 octombrie 2009 a fost organizat concurs pentru ocuparea funcției de director coordonator adjunct al D.A.D.R. Prahova. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele arătate în continuare: În ceea ce privește excepția lipsei de obiect, Înalta Curte reține că în mod corect a fost respinsă de instanța de fond, cu motivarea că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac distincție între actele administrative cu executare uno ictu și actele administrative cu executare succesivă, fiind astfel admisibilă cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 2309 din 9 octombrie 2009. A accepta teoria recurentului-pârât echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse la art.1 4 din Legea nr. 554/2004 în privința tuturor actelor administrative cu executare uno ictu, care reprezintă de altfel regula în materie, excepția fiind reprezentată de actele administrative cu caracter normativ.

Este de reținut și faptul că ține de esența instituției juridice a suspendării executării actului administrativ tocmai posibilitatea conferită persoanei vătămate de a obține întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale actului contestat, ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu a actului. Sub aspectul fondului cauzei, Înalta Curte reține următoarele: Este necontestat faptul că reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator al D.A.D.R. Prahova, prin Ordinul nr. 1496 din 29 mai 2009, în temeiul prevederilor art. III alin. (3)-(10) și (12) din O.U.G. nr. 37/2009, și i-a fost acordat preaviz în vederea eliberării din funcție, prin Ordinul nr. 2309 din 9 octombrie 2009, emis în temeiul art. IV și art. XIV din O.U.G.

nr. 105/2009. De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”. Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Or, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum este și cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009. Or, în situația în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional, prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluționarea cererii de anulare a acestuia.

În ceea ce privește existența celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente, instanța de recurs reține că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, așa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și condiția iminenței unei pagube este îndeplinită. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței civile nr. 240 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.