ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2658/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 240

din 26 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a

hotărât următoarele:

- a respins excepția lipsei de

obiect invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și

Dezvoltării Rurale;

- a a

dmis

cererea formulată de reclamantul

D.I.

și a dispus s

uspendarea executării Ordinului nr. 2309

din 9 octombrie 2009 emis de ministrul agriculturii, pădurilor și

dezvoltării rurale și suspendarea încetării

aplicabilității Ordinului nr. 1496 din 29 mai 2009 emis de

același pârât, precum și suspendarea aducerii la îndeplinire de

către D.A.D.R. Prahova a Ordinului nr. 2309 din 9 octombrie 2009 până

la soluționarea irevocabilă a cauzei pe fond;

- a obligat pe pârâtă să

plătească reclamantului suma de 612,5 lei cheltuieli de

judecată, în baza art. 274 C. proc. civ.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Prin Ordinul nr. 1496 din 29 mai 2009,

reclamantul a fost numit, începând cu 28 mai 2009, în funcția de director

coordonator al D.A.D.R. Prahova, fiind încheiat contractul de management nr. 167

din 28 mai 2009, în care sunt menționate drepturile și

obligațiile părților contractante, precum și cauzele de

încetare a convenției, contractul fiind încheiată pe o durată de

un an.

Prin Ordinul nr. 2309 din 9 octombrie

2009, reclamantului i-a fost acordat preaviz, începând cu data de 12 octombrie 2009,

urmând ca, la expirarea perioadei de preaviz, să înceteze aplicabilitatea

Ordinului nr. 1496 din 28 mai 2009.

Instanța

a respins excepția lipsei de obiect

privind cererea de suspendare a

Ordinului nr. 2309 din 9 octombrie 2009, reținând că, în raport cu

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare este

admisibilă, fără distincție, atât în privința actului

administrativ cu executare succesivă, cât și în privința actului

administrativ cu executare uno ictu.

În ceea ce privește fondul cauzei,

Curtea de apel a reținut că sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat, așa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004, și prevenirea producerii unei pagube iminente,

definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege.

Sub aspectul cazului bine justificat,

instanța a reținut că

reclamantul

a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7

din

Legea nr. 554/2004 și că există o îndoială puternică

asupra legalității Ordinului nr. 2309 din 9 octombrie 2009, din cauza

incoerenței legislative, în condițiile în care reclamantul a fost

numit director coordonator în baza O.U.G. nr. 37/2009, care a fost abrogată

de O.U.G. nr. 105/2009, declarată neconstituțională de Curtea

Constituțională.

Sub aspectul condiției referitoare

la prevenirea producerii unei pagube iminente, instanța a reținut

că este perturbată activitatea D.A.D.R. Prahova, având în vedere

că, prin ordinul de eliberare din funcție a reclamantului nu a fost

desemnată o altă persoană care să îndeplinească

atribuțiile ce reveneau reclamantului, potrivit Ordinului nr.1496 din 28

mai 2009 și contractului de management, în ceea ce privește

organizarea, conducerea și administrarea D.A.D.R. Prahova, gestionarea

patrimoniului, a mijloacelor materiale și bănești ale

instituției.

Împotriva sentinței civile nr. 240

din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul-pârât susține că

instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei de

obiect, întrucât actul de eliberare din funcție a reclamantului a ajuns la

termen anterior pronunțării hotărârii recurate și chiar

anterior introducerii acțiunii, rezultând din dispozițiile art. 14

alin. (1) și (7) din Legea nr. 554/2004, că legiuitorul a avut în

vedere doar actele cu executare succesivă, iar nu și actele cu

executare dintr-o dată.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât

susține că instanța de fond în mod greșit a apreciat

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, întrucât condiția existenței unui caz bine justificat

nu este îndeplinită atâta timp cât O.U.G. nr. 105/2009, în temeiul

căreia a fost emis actul atacat, nu a fost declarată

neconstituțională și este în vigoare, nefiind îndeplinită

nici condiția referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente,

atâta timp cât reclamantul nu suferă niciun prejudiciu material

ireparabil, deoarece în ipoteza anulării actului de eliberare din

funcție și repunerii în funcția respectivă, i se vor acorda

drepturile bănești de care a fost lipsit în mod nelegal.

Sub aspectul condiției referitoare

la prevenirea producerii unei pagube iminente, recurentul-pârât susține

că în mod greșit instanța de fond nu a reținut că nu

s-a făcut dovada asigurării continuității în conducerea

instituției și, cu încălcarea principiului

contradictorialității, nu a pus în vedere ministerului să

facă vreo dovadă în acest sens. Arată recurentul-pârât că

s-a asigurat conducerea instituției, întrucât în perioada 19-27 octombrie 2009

a fost organizat concurs pentru ocuparea funcției de director coordonator

adjunct al D.A.D.R. Prahova.

recurs

Analizând recursul, prin prisma motivelor

invocate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat pentru

considerentele arătate în continuare:

În ceea ce privește excepția

lipsei de obiect, Înalta Curte reține că în mod corect a fost

respinsă de instanța de fond, cu motivarea că dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac distincție între actele

administrative cu executare

uno ictu

și actele administrative cu

executare succesivă, fiind astfel admisibilă cererea de suspendare a

executării Ordinului nr. 2309 din 9 octombrie 2009. A accepta teoria recurentului-pârât echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei

cuprinse la art.1 4 din Legea nr. 554/2004 în privința tuturor actelor

administrative cu executare uno ictu, care reprezintă de altfel regula în

materie, excepția fiind reprezentată de actele administrative cu

caracter normativ. Este de reținut și faptul că ține de

esența instituției juridice a suspendării executării

actului administrativ tocmai posibilitatea conferită persoanei

vătămate de a obține întreruperea vremelnică a efectelor

juridice ale actului contestat, ca o situație de excepție de la

regula executării din oficiu a actului.

Sub aspectul fondului cauzei, Înalta

Curte reține următoarele:

Este necontestat faptul că

reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator al D.A.D.R.

Prahova, prin Ordinul nr. 1496 din 29 mai 2009, în temeiul prevederilor art. III

alin. (3)-(10) și (12) din O.U.G. nr. 37/2009, și i-a fost acordat

preaviz în vederea eliberării din funcție, prin Ordinul nr. 2309 din

9 octombrie 2009, emis în temeiul art. IV și art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009.

De asemenea, este necontestat că,

prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională,

ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din

Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009

este neconstituțională, ca urmare a faptului că această

ordonanță de urgență este lovită de un viciu de

neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea

dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora

„Ordonanțele de urgență (…) nu pot afecta regimul

instituțiilor fundamentale ale statului (…)”.

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din

categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director

executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale

administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că

O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009

publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său,

prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională

în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV,

art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin

aceleași reglementări și aceleași soluții legislative

ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința

neconstituționalității căreia Curtea

Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională

a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009,

a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din

Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Or, caracterul executoriu al unui act

administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care

funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice

act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum

este și cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009.

Or, în situația în care temeiul

legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional,

prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului

administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat

pentru suspendarea sa până la soluționarea cererii de anulare a

acestuia.

În ceea ce privește existența

celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente,

instanța de recurs reține că urmare emiterii ordinului în

litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de

conducere fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act

administrativ în favoarea căruia, așa cum s-a arătat anterior,

nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și

condiția iminenței unei pagube este îndeplinită.

În consecință, în raport de

cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva

sentinței civile nr. 240 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 mai 2010.