ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1722/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 121 din 12 mai 2010,

Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamantul E.A.V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Camera Agricolă Județeană Prahova și Consiliul

Județean Prahova.

Pentru a pronunța această sentința,

instanța de fond a reținut în esență că reclamantul E.A.V. a fost numit prin

Ordinul nr. 2598 din 02 noiembrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în funcția de director coordonator în cadrul

Oficiului Județean de Consultanță Agricolă Prahova, iar prin Ordinul nr. 3135

din 11 decembrie 2009, același minister a dispus suspendarea prevederilor

ordinului nr. 2598, până la soluționarea litigiului cu M.C.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că prin sentința nr. 247 din 30 noiembrie 2010, Curtea de

Apel București a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul M.C.,

fost director coordonator în cadrul Oficiului Județean de consultanță agricolă Prahova,

dispunând suspendarea executării ordinului nr. 2094 din 09 octombrie 2009, privind

postul deținut de reclamantul E.A.V.

Instanța de fond a constatat că

ordinul ce face obiectul acțiunii, a fost emis ca urmare a pronunțării unei

hotărâri judecătorești, instituția publică fiind obligată să-i permită fostului

director să-și reia raporturile de serviciu, iar între reclamant și Ministerul

Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu s-a încheiat contractul de

management la care face referire Ordinul nr. 2598 din 02 noiembrie 2009, astfel

că raporturile acestuia de serviciu sunt guvernate de Legea nr. 188/1999, fiind

incidente dispozițiile art.94 alini lit. o).

Referitor la susținerile reclamantului

privind emiterea actului administrativ în perioada în care se afla în concediu,

instanța de fond a apreciat că acestea nu pot fi reținute, întrucât Ordinul nr.

3135 a fost emis la data de 11 decembrie 2009, iar reclamantul s-a aflat în

concediu medical începând cu data de 14 decembrie 2009.

Împotriva sentinței a declarat recurs E.A.V.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 7, 8 și

9 C. proc. civ.

In motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins

cererea sa de anulare a Ordinului nr. 3135, cu ignorarea faptului că

reclamantul că a fost director coordonator în cadrul Oficiului Județean de

Consultanță Agricolă Prahova, funcție pe care a ocupat-o în urma promovării

concursului.

Recurentul-reclamant a criticat sentința

de fond și sub aspectul faptului că instanța de fond nu a pus în vedere

pârâtului să depună la dosar hotărârea judecătorească prin care s-a anulat

ordinul de destituire a fostului director M.C., la dosar existând doar un

certificat de grefă cu privire la aceste aspecte.

A mai precizat recurentul că apreciază

ca fiind nelegală destituirea sa din funcție, fără indicarea unui temei legal,

bazată pe o hotărâre judecătorească pe o sentință civilă care nu-i este

opozabilă.

In opinia recurentului-reclamant, prima

instanță, în mod greșit a apreciat că nu poate fi reținută susținerea sa cum că

se afla în concediu medical la data emiterii actului administrativ, recurentul

arătând că deși actul administrativ a fost emis la data 11 decembrie 2009,

acesta i-a fost comunicat la data 14 decembrie 2009, dată la care se afla deja

în concediu medical, motiv pentru care este lovit de nulitate absolută.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins pentru următoarele considerente.

Sentința atacată este legală și

temeinică fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 94 lit. o) din

Legea nr. 188/1999 în raport de situația de fapt.

Din probele administrate rezultă că

reclamantul a fost încadrat începând cu data de 2 noiembrie 2009, în funcția de

director coordonator în cadrul Oficiului Județean de Consultanță Agricolă

Prahova, în baza Ordinului nr. 2598 din 02 noiembrie 2009, fără a se încheia

contractul de management, astfel că în mod corect instanța de fond a constatat

că în lipsa contractului de management, raporturile de serviciu ale

reclamantului sunt guvernate de Legea nr. 188/1999 alin. (1) lit. o).

Prin Ordinul nr. 3135 din 11 decembrie

2009, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a dispus

suspendarea prevederilor Ordinului nr. 2598 privind numirea domnului E.A.V. în

funcția de director coordonator.

Prin urmare, instanța de fond , în mod

temeinic și legal a apreciat că ordinul a cărui anulare se solicită, a fost

emis în temeiul unei sentințe judecătorești, instituția publică fiind obligată

să respecte hotărârea judecătorească prin care s-a dispus reintegrarea celui

care a deținut postul, anterior reclamantului.

Nu poate fi primită critica

recurentului privind lipsa de la dosar a hotărârii judecătorești în temeiul

căreia a fost emis actul administrativ atacat, atâta vreme cât la dosar există

certificatul de grefă care atestă faptul că există o hotărâre judecătorească

prin care instituția pârâtă este obligată săi permită fostului director să-și

reia raporturile de serviciu.

Mai mult decât atât, din analiza

înscrisurilor de la dosar, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 2598 din 02

noiembrie 2009, respectiv ordinul de numire în funcție a reclamantului E.A.V.,

este emis în temeiul O.U.G. nr. 105/2009, ordonanță ce a fost declarată neconstituțională

prin Decizia nr. 1629/2009 pronunțată de Curtea Constituțională.

Înalta Curte precizează că actele

administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași

forță juridică le-a prevăzut.

Viciul de neconstituționalitate al

actului normativ primar, al O.U.G. nr. 105/2009 este de natură a antrena și

viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, întrucât

pierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce

efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care

însăși numirea reclamantului-intimat într-o funcție publică de conducere în

alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act

nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Înalta Curte precizează că potrivit

prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională

este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță

asupra constituționalității legilor înainte de promulgare și asupra excepțiilor

de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele.

Judecătorul de drept administrativ nu

judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora, dar cenzurează un

act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale, după ce

Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional.

Pentru aceleași considerente, se dovedesc

a fi neîntemeiate susținerile recurentului privind eliberarea sa din funcție în

perioada de incapacitate temporară de muncă și aceasta, cu atât mai mult cu

cât, nu a depus înscrisuri concludente privind existența unei asemenea situații

de fapt, anterioare emiterii ordinului contestat.

Pentru aceste considerente, apreciind

că nu există motive de modificare a sentinței instanței de fond, în baza

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în

cauză ca nefondat.

În consecință, criticile formulate de

reclamant fiind nefondate, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de E.A.V.

împotriva sentinței nr. 121 din 12 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

23 martie 2011.