ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5311/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5311/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.D. a solicitat
în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,
în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea provizorie a
ordinului nr. 3079 din 27 noiembrie 2009 emis de acesta prin care s-a dispus încetarea
aplicabilității ordinului nr. 2736 din 02 noiembrie 2009 și a contractului de
management încheiat la data de 27 octombrie 2009.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că a ocupat funcția de Director Coordonator în cadrul Oficiului
de Studii Pedologice și Agrochimice Vrancea, începând cu data de 02 noiembrie 2009,
urmare a emiterii de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale
a Ordinului nr. 2763 și încheierii contractului de management din data de 27 octombrie
2009.
A menționat reclamantul
că numirea în funcția de director coordonator în cadrul Oficiului de Studii Pedologice
și Agrochimice Vrancea prin ordinul mai sus amintit s-a realizat cu respectarea
întocmai a prevederilor art. 3 alin. (4) coroborat cu art. 4 din O.U.G. nr. 37/2009.
Prin ordinul nr. 3079
din 27 noiembrie 2009, reclamantul a fost revocat din funcție, fiind invocată o
sentință a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal,
prin care s-a dispus suspendarea executării unui alt ordin al Ministerului
Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, sentință ce îl vizează pe fostul
director.
A mai arătat reclamantul
că în ceea ce privește regimul juridic aplicabil în calitate de director coordonator,
potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 37/2009 și art. 4 alin. (7) din O.U.G.
nr. 105/2009, contractul de management încheiat de acesta este asimilat de lege
contractului individual de muncă.
S-a mai precizat că, datorită
ordinului nr. 3079 din 27 noiembrie 2009, reclamantul a fost lipsit de un drept
fundamental – dreptul de a primi un salariu. Lipsa salariului constituie un vădit
prejudiciu.
Un alt aspect al prejudiciului
îl constituie cariera profesională.
Prin sentința nr. 15 din
19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Galați a admis acțiunea formulată de reclamantul
B.D., a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 3079 din 27 noiembrie 2009 emis
de Ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, până la soluționarea
pe fond a cauzei.
Pentru a hotărî astfel,
Curtea a constatat că există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului
administrativ atacat, pornind chiar de la premisa posibilității revocării unilaterale
a unui contract bilateral așa cum este contractul intervenit între reclamant și
autoritatea pârâtă.
În privința pagubei iminente,
s-a reținut că afectarea dreptului la muncă al reclamantului, precum și imposibilitatea
obținerii veniturilor salariale din funcția deținută pot fi considerate de natură
a-i produce acestuia un prejudiciu viitor și sigur.
Împotriva sentinței pronunțată
de Curtea de Apel Galați a declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării
Rurale, criticând-o pentru nelegalitate.
În esență, în motivarea
recursului, pârâtul a invocat art. 105 alin. (2) C. proc. civ., susținând că citarea
sa în fața primei instanțe s-a făcut cu nerespectarea formelor legale, în acest
fel, producându-i-se o vătămare în sensul împiedicării sale în formularea apărărilor,
și că prin aceasta a fost încălcat principiul contradictorialității. În concret,
pârâtul a susținut că nu a fost citat la Curtea de Apel Galați pentru termenul când
s-a judecat pricina, prima instanță omițând ca în prealabil pronunțării hotărârii
să verifice procedura de comunicare a actelor de procedură cu Ministerul
Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prevăzută de art. 89 și urm. C. proc.
civ. De asemenea, pârâtul a mai arătat că prima instanță a reținut că, în speță,
au fost întrunite condițiile cumulative ale suspendării actelor administrative,
cu toate că nu era evidentă vreo îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ
contestat, în condițiile în care ordinul nr. 3079 din 27 noiembrie 2009 a fost emis
în executarea unei hotărâri judecătorești. În fine, a mai susținut pârâtul, nici
condiția pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză deoarece lipsirea reclamantului
de drepturile salariale aferente funcției de conducere nu îi produce acestuia o
pagubă imposibilă sau greu de reparat, pe de o parte, iar pe de altă parte, în ipoteza
în care instanța ar constata nelegalitatea actului administrativ contestat, cu ocazia
judecării fondului, ar dispune acordarea drepturilor bănești de care a fost lipsit
după eliberarea din funcție.
Recursul este fondat și
urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse, consecință a neîndeplinirii
condițiilor cumulative consacrate în Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește critica
întemeiată pe prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., aceasta este nefondată,
având în vedere că la fond au fost acordate două termene de judecată, primul, la
15 decembrie 2009, iar al doilea la 19 ianuarie 2010, de fiecare dată pârâtul fiind
legal citat conform înscrisurilor de la dosarul cauzei.
Înalta Curte constată
că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt
fixate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării
actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative:
a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului
bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente.
În ceea ce privește condiția
cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată
în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Prin cazuri bine justificate, se precizează în textul legal mai sus menționat, se
înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură
să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.
Judecătorul fondului a
reținut în mod greșit că cerința cazului bine justificat este îndeplinită în speță,
pe considerentul că există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului
administrativ contestat, în condițiile în care pârâtul a revocat unilateral contractul
de management încheiat între Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale
și reclamant, cu toate că în discuție era suspendarea executării unui act unilateral
de autoritate, ordinul nr.
3079 din 27 noiembrie 2009, în privința căruia prima instanță
nu a observat existența unui argument juridic aparent valabil în contestarea legalității
acestuia.
În lumina prevederilor
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu ocazia analizei sumare a legalității
ordinului atacat, Înalta Curte constată că în speță nu se poate vorbi de o aparență
de nelegalitate a respectivului ordin, nr.
3079 din 27 noiembrie 2009, în condițiile în care
acesta a fost emis în executarea unei sentințe judecătorești pronunțate în Dosarul
nr. 1578/44/2009 al Curții de Apel Galați, ale cărei dispoziții erau obligatorii
pentru pârât.
Referitor la condiția
iminenței producerii unei pagube, de asemenea, Legea contenciosului administrativ
conține o definiție a ei. În termenii art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, prin
pagubă iminentă se înțelege „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după
caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a
unui serviciu public”.
Având ca reper textul
legal precitat, rezultă că nu se poate vorbi de iminența unei pagube deoarece prin
emiterea ordinului nr.
3079
din 27 noiembrie 2009 reclamantul nu a fost lipsit de venituri salariale, acesta
continuând să-și desfășoare activitatea pe o funcție de execuție în cadrul aceleiași
instituții și, astfel, să realizeze venituri.
Față de cele ce preced,
Înalta Curte constată că recursul este fondat și urmează a-l admite ca atare, potrivit
art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în consecință,
să modifice sentința atacată în sensul respingerii cererii reclamantului B.D., ca
nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împotriva sentinței nr. 15 din
19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și
fiscal.
Modifică sentința atacată
în sensul că respinge ca nefondată cererea reclamantului B.D.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 30 noiembrie 2010.