ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2560/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 noiembrie 2009, Curtea

de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins

cererea formulată de reclamantul B.N. de suspendare a executării Ordinului nr.

1939 din 08 octombrie 2009 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii Pădurilor și

Dezvoltării Rurale (actualmente Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale).

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția

pagubei iminente și a cazului bine justificat pentru a se dispune suspendarea executării

actului administrativ.

Cu privire la condiția

cazului bine justificat, prima instanță a constatat că prin Ordinul nr. 1939

din 08 octombrie 2009 emis de pârât, reclamantul a fost eliberat din funcția publică

de conducere de director coordonator în cadrul Oficiului de Studii și Pedologice

și Agrochimie Buzău.

Fară a examina fondul

litigiului, prima instanță a apreciat că dispozițiile art. IV și art. XIV din O.U.G

nr. 105/2009 în baza cărora a fost emis Ordinul nr. 1939 din 08 octombrie 2009 sunt

legale, astfel că împrejurările invocate de reclamant nu sunt de natură să conducă

la crearea unei îndoieli serioase în privința legalității deciziei actului administrativ,

pentru a atrage suspendarea executării acestuia.

Cu privire la condiția

pagubei iminente, instanța a reținut că susținerile reclamantului privind afectarea

dreptului său la muncă și la salariu sunt neîntemeiate, în condițiile în care, Ordinul

nr. 1006 din 28 mai 2009, prin care acesta a fost numit în funcția de director coordonator

prevede că raportul de serviciu avut anterior numirii se suspendă de drept pe durata

executării contractului de management și prin urmare, reclamantul se va întoarce

la funcția deținută anterior.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs reclamantul B.N., solicitând modificarea ei în sensul admiterii

cererii de suspendare a executării ordinului contestat, până la soluționarea irevocabilă

a acțiunii în anulare a actului.

Recurentul-reclamant nu

și-a structurat motivarea recursului potrivit temeiurilor de drept prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., dar din conținutul cererii pot fi sintetizate, în esență,

critici ce pot fi circumscrise motivului de modificare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant a susținut că a invocat în fața instanței de fond o serie de

împrejurări de fapt și de drept, care fac dovada îndeplinirii cumulative a celor

două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se

dispune suspendarea executării ordinului contestat.

În acest sens, a arătat

că în statul de funcții al instituției pârâte a existat un singur post de director

coordonator, care a rămas liber până la data organizării concursului de ocupare

a postului, în urma eliberării recurentului–reclamant din funcție.

Deși prin ordinul contestat

s-a dispus încetarea aplicabilității Ordinului nr. 1006 din 28 mai 2009 și a contractului

de management din 28 mai 2009, ca urmare a desființării postului de director coordonator

prin O.U.G. nr. 105/2009, totuși acest post a fost scos la concurs la data de 20

octombrie 2009 în baza aceleiași ordonanțe, ceea ce duce la concluzia că desființarea

postului nu a fost efectivă și reală.

În opinia recurentului,

ordinul contestat a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor art. VIII din O.U.G.

nr. 105/2009, în sensul emiterii acestuia înainte de expirarea termenului pentru

care a fost încheiat contractul de management, contract aflat în derulare la data

intrării în vigoare a ordonanței.

În același timp, a precizat

faptul că la data motivării recursului, prin sentința nr. 262 din 09 decembrie 2009

a Curții de Apel Ploiești a fost admisă acțiunea în anulare a ordinului contestat,

instanța dispunând anularea ordinului și reintegrarea reclamantului, precum și plata

drepturilor salariale cuvenite de la momentul emiterii actului și până la momentul

reintegrării, actualizate cu indicele de inflație.

A menționat că deși hotărârea

pronunțată în acțiunea în anulare îi este favorabilă, nu este însă și executorie,

astfel că interesul în susținerea cererii de recurs subzistă, solicitând pe cale

de consecință, admiterea cererii de suspendare a executării ordinului contestat

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În temeiul art. 305 C.

proc. civ, recurentul-reclamant a depus la dosar un înscris nou, reprezentând sentința

nr. 262 din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești prin care a fost admisă

acțiunea în anulare a ordinului contestat.

Intimatul-pârât M.A.D.R.

nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304

1

C. proc.

civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată

că recursul este fondat, pentru considerentele care succed.

Recurentul-reclamant a

învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere de suspendare

a executării Ordinul nr. 1939 din 08 octombrie 2009 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, subsecventă acțiunii în anularea actului administrativ,

în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond

asupra acțiunii în anulare.

Prin Ordinul nr. 1939

din 08 octombrie 2009 i-a fost acordat recurentului-reclamant un preaviz de 15 zile

lucrătoare, începând cu data de 12 octombrie 2009, urmând ca la încetarea perioadei

de preaviz să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1006 din 28 mai 2009, de numire

în funcția de director coordonator în cadrul Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice

Buzău și contractul de management din 28 mai 2009.

Ordinul contestat a fost

emis în temeiul art. IV și XIV din O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea

nr. 53/2003 – C. muncii, art. 9 alin. (1) lit. b) din contractul de management și

H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale.

Prin hotărârea pronunțată,

prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute

de art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivele fiind

expuse rezumativ în practicaua prezentei decizii.

Art. 14 și 15 din Legea

nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării actului administrativ,

la cererea persoanei vătămate, formulată fie în faza procedurii prealabile administrative

(art. 14), fie după declanșarea procedurii judiciare prin acțiunea în anularea actului

(art. 15).

În ambele ipoteze, legea

impune în mod cumulativ două condiții, cazul bine justificat și paguba iminentă.

Îndeplinirea acestor două

condiții este analizată în funcție de circumstanțele cauzei, fiind lăsată la aprecierea

judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor

de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii

suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ

și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus

evaluării.

Cele două condiții cerute

cumulativ de norma citată au fost analizate sumar de Curtea de apel, rămânând necercetate

împrejurări esențiale, relevate de reclamant în cererea de suspendare și reluate

sub forma criticilor în recurs.

Cazul bine justificat

este circumscris de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 împrejurărilor

legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ.

Contrar celor reținute

de prima instanță, Înalta Curte constată că împrejurările de fapt și de drept invocate

de recurentul-reclamant sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

Relevant în această privință

este faptul că art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, care apare indicat ca temei juridic

al emiterii actului administrativ în cauză, prevede că persoanele care ocupă funcțiile

prevăzute la art. IV alin. (3) - respectiv funcțiile de director coordonator și

director coordonator adjunct în cadrul serviciilor publice cuprinse în anexa

nr. 1 - își păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele

de management încheiate de acestea, aflate în derulare la data intrării în vigoare

a ordonanței de urgență, își produc efectele până la expirarea termenului pentru

care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal

de încetare sau reziliere a acestora.

Or, din această perspectivă,

incidența acestui text creează o îndoială serioasă asupra legalității ordinului

contestat.

Un argument suplimentar

în sensul îndeplinirii primei condiții, pe care îl reține Înalta Curte, constă în

aceea că, după pronunțarea sentinței recurate, O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată

neconstituțională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale,

actul administrativ fiind lipsit astfel de fundamentul său legal.

De altfel, existența cazului

bine justificat a fost confirmată de soluția de anulare a actului administrativ

în litigiu, pronunțată în primă instanță de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 262 din 09 decembrie 2009,

depusă în copie, ca act nou, în recurs.

Sentința nu are caracter

irevocabil, dar vine în sprijinul susținerilor recurentului-reclamant cu privire

la aparența de nelegalitate dedusă din aplicarea greșită a prevederilor O.U.G.

nr. 105/2009.

Referitor la condiția

pagubei iminente, definite în art. 2 alin. (1) lit. ș din Legea nr. 554/2004 ca

fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă

gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Înalta

Curte constată că și această condiție este îndeplinită în speță, și reține că vacantarea

intempestivă a postului de conducere ocupat de reclamant și organizarea unui concurs

pentru ocuparea sa, înainte de încetarea aplicabilității contractului de management

încheiat între părți, sunt de natură a produce o perturbare semnificativă a activității

și implicit a funcționării Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice Buzău.

Cu privire la durata măsurii

suspendării executării actelor administrative, Înalta Curte constată că instanța

de fond a fost învestită cu o cerere subsecventă acțiunii în anularea actelor, încadrată

în prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, care în alin. (1) prevede expres

că „instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei”, iar alin (4) prevede că “în ipoteza admiterii

acțiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condițiile art. 14, se prelungeste

de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul

nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

Prin urmare, criticile

recurentului-pârât sunt fondate și sub acest aspect.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și

art. 14 alin. (4) corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se va admite

recursul și se va modifica încheierea atacată, în sensul admiterii cererii de suspendare

a executării Ordinului nr. 1939 din 08 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Dezvoltării Rurale, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în

anulare a actului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de B.N. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică încheierea atacată,

în sensul că admite cererea reclamantului, suspendă executarea Ordinului nr. 1939

din 08 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării

Rurale până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare a actului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 mai 2010.