ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2560/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamantul B.N. de suspendare a executării Ordinului nr. 1939 din 08 octombrie 2009 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale (actualmente Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale). Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția pagubei iminente și a cazului bine justificat pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ.

Cu privire la condiția cazului bine justificat, prima instanță a constatat că prin Ordinul nr. 1939 din 08 octombrie 2009 emis de pârât, reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere de director coordonator în cadrul Oficiului de Studii și Pedologice și Agrochimie Buzău. Fară a examina fondul litigiului, prima instanță a apreciat că dispozițiile art. IV și art. XIV din O.U.G nr. 105/2009 în baza cărora a fost emis Ordinul nr. 1939 din 08 octombrie 2009 sunt legale, astfel că împrejurările invocate de reclamant nu sunt de natură să conducă la crearea unei îndoieli serioase în privința legalității deciziei actului administrativ, pentru a atrage suspendarea executării acestuia.

Cu privire la condiția pagubei iminente, instanța a reținut că susținerile reclamantului privind afectarea dreptului său la muncă și la salariu sunt neîntemeiate, în condițiile în care, Ordinul nr. 1006 din 28 mai 2009, prin care acesta a fost numit în funcția de director coordonator prevede că raportul de serviciu avut anterior numirii se suspendă de drept pe durata executării contractului de management și prin urmare, reclamantul se va întoarce la funcția deținută anterior. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamantul B.N., solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de suspendare a executării ordinului contestat, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare a actului.

Recurentul-reclamant nu și-a structurat motivarea recursului potrivit temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar din conținutul cererii pot fi sintetizate, în esență, critici ce pot fi circumscrise motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut că a invocat în fața instanței de fond o serie de împrejurări de fapt și de drept, care fac dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării ordinului contestat. În acest sens, a arătat că în statul de funcții al instituției pârâte a existat un singur post de director coordonator, care a rămas liber până la data organizării concursului de ocupare a postului, în urma eliberării recurentului–reclamant din funcție.

Deși prin ordinul contestat s-a dispus încetarea aplicabilității Ordinului nr. 1006 din 28 mai 2009 și a contractului de management din 28 mai 2009, ca urmare a desființării postului de director coordonator prin O.U.G. nr. 105/2009, totuși acest post a fost scos la concurs la data de 20 octombrie 2009 în baza aceleiași ordonanțe, ceea ce duce la concluzia că desființarea postului nu a fost efectivă și reală. În opinia recurentului, ordinul contestat a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor art. VIII din O.U.G. nr. 105/2009, în sensul emiterii acestuia înainte de expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de management, contract aflat în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței.

În același timp, a precizat faptul că la data motivării recursului, prin sentința nr. 262 din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă acțiunea în anulare a ordinului contestat, instanța dispunând anularea ordinului și reintegrarea reclamantului, precum și plata drepturilor salariale cuvenite de la momentul emiterii actului și până la momentul reintegrării, actualizate cu indicele de inflație. A menționat că deși hotărârea pronunțată în acțiunea în anulare îi este favorabilă, nu este însă și executorie, astfel că interesul în susținerea cererii de recurs subzistă, solicitând pe cale de consecință, admiterea cererii de suspendare a executării ordinului contestat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În temeiul art. 305 C. proc. civ, recurentul-reclamant a depus la dosar un înscris nou, reprezentând sentința nr. 262 din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești prin care a fost admisă acțiunea în anulare a ordinului contestat. Intimatul-pârât M.A.D.R. nu a formulat întâmpinare în cauză. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care succed. Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere de suspendare a executării Ordinul nr. 1939 din 08 octombrie 2009 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, subsecventă acțiunii în anularea actului administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare.

Prin Ordinul nr. 1939 din 08 octombrie 2009 i-a fost acordat recurentului-reclamant un preaviz de 15 zile lucrătoare, începând cu data de 12 octombrie 2009, urmând ca la încetarea perioadei de preaviz să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1006 din 28 mai 2009, de numire în funcția de director coordonator în cadrul Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice Buzău și contractul de management din 28 mai 2009. Ordinul contestat a fost emis în temeiul art. IV și XIV din O.U.G. nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – C. muncii, art. 9 alin. (1) lit. b) din contractul de management și H.G. nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Prin hotărârea pronunțată, prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivele fiind expuse rezumativ în practicaua prezentei decizii. Art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în faza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanșarea procedurii judiciare prin acțiunea în anularea actului (art. 15). În ambele ipoteze, legea impune în mod cumulativ două condiții, cazul bine justificat și paguba iminentă.

Îndeplinirea acestor două condiții este analizată în funcție de circumstanțele cauzei, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării. Cele două condiții cerute cumulativ de norma citată au fost analizate sumar de Curtea de apel, rămânând necercetate împrejurări esențiale, relevate de reclamant în cererea de suspendare și reluate sub forma criticilor în recurs.

Cazul bine justificat este circumscris de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că împrejurările de fapt și de drept invocate de recurentul-reclamant sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Relevant în această privință este faptul că art. VIII din O.U.G.

nr. 105/2009, care apare indicat ca temei juridic al emiterii actului administrativ în cauză, prevede că persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la art. IV alin. (3) - respectiv funcțiile de director coordonator și director coordonator adjunct în cadrul serviciilor publice cuprinse în anexa nr. 1 - își păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management încheiate de acestea, aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora. Or, din această perspectivă, incidența acestui text creează o îndoială serioasă asupra legalității ordinului contestat.

Un argument suplimentar în sensul îndeplinirii primei condiții, pe care îl reține Înalta Curte, constă în aceea că, după pronunțarea sentinței recurate, O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale, actul administrativ fiind lipsit astfel de fundamentul său legal. De altfel, existența cazului bine justificat a fost confirmată de soluția de anulare a actului administrativ în litigiu, pronunțată în primă instanță de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 262 din 09 decembrie 2009, depusă în copie, ca act nou, în recurs. Sentința nu are caracter irevocabil, dar vine în sprijinul susținerilor recurentului-reclamant cu privire la aparența de nelegalitate dedusă din aplicarea greșită a prevederilor O.U.G.

nr. 105/2009. Referitor la condiția pagubei iminente, definite în art. 2 alin. (1) lit. ș din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, Înalta Curte constată că și această condiție este îndeplinită în speță, și reține că vacantarea intempestivă a postului de conducere ocupat de reclamant și organizarea unui concurs pentru ocuparea sa, înainte de încetarea aplicabilității contractului de management încheiat între părți, sunt de natură a produce o perturbare semnificativă a activității și implicit a funcționării Oficiului de Studii Pedologice și Agrochimice Buzău.

Cu privire la durata măsurii suspendării executării actelor administrative, Înalta Curte constată că instanța de fond a fost învestită cu o cerere subsecventă acțiunii în anularea actelor, încadrată în prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, care în alin. (1) prevede expres că „instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei”, iar alin (4) prevede că “în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării dispusă în condițiile art. 14, se prelungeste de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1). Prin urmare, criticile recurentului-pârât sunt fondate și sub acest aspect.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 14 alin. (4) corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul și se va modifica încheierea atacată, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 1939 din 08 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare a actului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.N. împotriva încheierii din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică încheierea atacată, în sensul că admite cererea reclamantului, suspendă executarea Ordinului nr. 1939 din 08 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare a actului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2010.