ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2443/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Judecătoria Câmpulung

Moldovenesc, prin sentința civilă nr. 152 din 17 ianuarie 2008, a respins

acțiunea având ca obiect „evacuare” formulată de reclamanta SC G. SA Câmpulung

Moldovenesc în contradictoriu cu pârâții B.I. și B.E. ca nefondată.

Tribunalul Suceava, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 13 din 4 iunie 2008, a

admis apelul declarat de apelanta SC G. SA împotriva sentinței civile nr. 152

din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Câmpulung – Moldovenesc, a

anulat această sentință și a reținut cauza spre competentă soluționare în primă

instanță cu motivarea că obiectul acestei cauze este nepatrimonial și

reclamanta are calitatea de comerciant, fiind aplicabile dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. a) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 2938 din

24 septembrie 2008, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC G. SA în

contradictoriu cu pârâții B.I. și B.E., în sensul că a dispus evacuarea pârâților

din imobilul situat în apartamentul nr. 1 din Câmpulung – Moldovenesc, strada

George Coșbuc.

În fundamentarea acestei

soluții s-a reținut, în principal, că între părți s-a încheiat, la data de 20

aprilie 1997, contractul de închiriere nr. 4473, termenul de locațiune fiind de

3 ani, prelungit în fapt până la sfârșitul anului 2002.

Pârâții nu și-au achitat

obligațiile asumate, respectiv plata chiriei iar reclamanta a refuzat să mai

închirieze spațiul în litigiu.

Proprietarul imobilului este

în prezent reclamanta, care până la momentul plății prețului și întocmirii formalităților

aferente vânzării către pârâți, are dreptul de dispoziție asupra lui.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 27 din 13

februarie 2009, a admis apelul pârâților B.I. și B.E. împotriva sentinței 2938

din 24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, în sensul că a schimbat în totalitate

sentința apelată și a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a stabilit că din înscrisuri rezultă că reclamanta a refuzat

să mai încaseze chiria pe care pârâții o datorau pentru spațiul închiriat, ceea

ce a determinat pe pârâți ca după rămânerea definitivă a sentinței nr. 1458/2002,

prin care reclamanta a fost obligată să vândă apartamentul, să plătească

impozitul aferent apartamentului la administrația financiară.

Nu poate fi reținută

susținerea reclamantei în sensul că pârâții au refuzat să plătească chiria

pentru apartament, înscrisurile relevând o altă situație de fapt.

Prin sentința civilă nr. 1458/2002,

rămasă definitivă, reclamanta a fost obligată să vândă apartamentul pârâților

în temeiul Legii nr. 85/1992, dar pentru ca reclamanta a refuzat punerea în

executare a sentinței, pârâții au întocmit dosarul de executare silită nr. 55/2005,

care însă nu a fost finalizat.

Ulterior, însă, contractul

de vânzare cumpărare, nu a mai fost încheiat.

Împotriva deciziei nr. 27 din

13 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta SC G. SA, care

a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului și casarea

deciziei atacate cu consecința menținerii sentinței dată de instanța de fond.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-au evocat aspectele că reclamanta nu a mai dorit prelungirea

contractului de închiriere, astfel că și chiria a fost refuzată precum și

împrejurarea că nu a fost încă perfectat contractul de vânzare-cumpărare al

apartamentului.

Intimații-pârâți au depus

întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care au cerut respingerea

recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse prin

cererea de recurs, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite

recursul reclamantei pentru următoarele considerente.

Într-adevăr, între părți a

existat încheiat contractul de închiriere nr. 4473 din 20 aprilie 1997, pentru

suprafețe locative cu destinație de locuințe, însoțit de fișă de calcul pentru

stabilirea chiriei lunare, fișa suprafeței locative închiriate, schiță și

proces verbal de predare-primire a locuinței. Acest contract a fost prelungit

până la sfârșitul anului 2003, împrejurare dovedită cu acte și necontestată.

Potrivit sentinței civile nr.

1458 din 4 octombrie 2002 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă

definitivă prin decizia nr. 336 din 5 martie 2003 a Tribunalului Suceava, secția

civilă, a fost admisă acțiunea reclamanților B.I. și B.E. împotriva pârâtei SC

G. SA, prin obligarea acesteia din urmă la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare al apartamentului în litigiu, în condițiile reglementate de art.

7 din Legea nr. 85/1992.

Greșit a procedat instanța

de apel atunci când a acreditat teza potrivit căreia reclamanta, începând cu

anul 2002, a refuzat să mai încaseze chiria pe care pârâții o datorau pentru

spațiul închiriat, în contextul rămânerii definitive a sentinței nr. 1458/2002

a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, prin care reclamanta a fost obligată să

vândă apartamentul.

Aceiași situație se regăsește

și în întâmpinarea pârâților, temei de drept al cererii de evacuare, nu poate

fi reproșat, atâta timp cât reclamanta a refuzat încasarea ei ca răspuns la

solicitarea de a fi cumpărat apartamentul.

Unanim recunoscut, atât în

doctrină cât și de jurisprudență, locațiunea este un contract sinalagmatic,

întrucât dă naștere la obligații reciproce între părți, locatorul obligându-se să

asigure folosința vremelnică a lucrului închiriat, iar locatarul se obligă să

plătească prețul locațiunii.

Durata contractului și

prețul se stabilesc prin acordul de voință liber exprimat.

În această materie nu

prezintă relevanță efectele produse de o hotărâre prin care reclamanta SC G. SA

a fost obligată la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului,

prin aceea că la momentul promovării acțiunii având ca obiect evacuarea

pârâților, titlul de proprietate asupra apartamentului aparține reclamantei,

iar între părți nu există un contract de închiriere urmat de plata chiriei.

Pentru aceste rațiuni

urmează a admite recursul declarat de reclamanta SC G. SA împotriva deciziei nr.

27 din 13 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, și în temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ., va modifica decizia

recurată în sensul că va respinge apelul declarat de pârâții B.I. și B.E. împotriva

sentinței nr. 2938 din 24 septembrie 2008 a Tribunalului Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC G. SA CÂMPULUNG MOLDOVENESC, împotriva deciziei nr. 27 din 13

februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

Modifică decizia recurată,

în sensul că respinge apelul declarat de pârâții B.I. și B.E., împotriva

sentinței nr. 2938 din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 15 octombrie 2009.