ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2443/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, prin sentința civilă nr. 152 din 17 ianuarie 2008, a respins acțiunea având ca obiect „evacuare” formulată de reclamanta SC G. SA Câmpulung Moldovenesc în contradictoriu cu pârâții B.I. și B.E. ca nefondată. Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 13 din 4 iunie 2008, a admis apelul declarat de apelanta SC G. SA împotriva sentinței civile nr. 152 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Câmpulung – Moldovenesc, a anulat această sentință și a reținut cauza spre competentă soluționare în primă instanță cu motivarea că obiectul acestei cauze este nepatrimonial și reclamanta are calitatea de comerciant, fiind aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ. Prin sentința nr. 2938 din 24 septembrie 2008, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC G. SA în contradictoriu cu pârâții B.I. și B.E., în sensul că a dispus evacuarea pârâților din imobilul situat în apartamentul nr. 1 din Câmpulung – Moldovenesc, strada George Coșbuc. În fundamentarea acestei soluții s-a reținut, în principal, că între părți s-a încheiat, la data de 20 aprilie 1997, contractul de închiriere nr. 4473, termenul de locațiune fiind de 3 ani, prelungit în fapt până la sfârșitul anului 2002. Pârâții nu și-au achitat obligațiile asumate, respectiv plata chiriei iar reclamanta a refuzat să mai închirieze spațiul în litigiu.

Proprietarul imobilului este în prezent reclamanta, care până la momentul plății prețului și întocmirii formalităților aferente vânzării către pârâți, are dreptul de dispoziție asupra lui. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 27 din 13 februarie 2009, a admis apelul pârâților B.I. și B.E. împotriva sentinței 2938 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că a schimbat în totalitate sentința apelată și a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că din înscrisuri rezultă că reclamanta a refuzat să mai încaseze chiria pe care pârâții o datorau pentru spațiul închiriat, ceea ce a determinat pe pârâți ca după rămânerea definitivă a sentinței nr. 1458/2002, prin care reclamanta a fost obligată să vândă apartamentul, să plătească impozitul aferent apartamentului la administrația financiară. Nu poate fi reținută susținerea reclamantei în sensul că pârâții au refuzat să plătească chiria pentru apartament, înscrisurile relevând o altă situație de fapt. Prin sentința civilă nr. 1458/2002, rămasă definitivă, reclamanta a fost obligată să vândă apartamentul pârâților în temeiul Legii nr. 85/1992, dar pentru ca reclamanta a refuzat punerea în executare a sentinței, pârâții au întocmit dosarul de executare silită nr. 55/2005, care însă nu a fost finalizat.

Ulterior, însă, contractul de vânzare cumpărare, nu a mai fost încheiat. Împotriva deciziei nr. 27 din 13 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta SC G. SA, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului și casarea deciziei atacate cu consecința menținerii sentinței dată de instanța de fond. În dezvoltarea motivelor de recurs s-au evocat aspectele că reclamanta nu a mai dorit prelungirea contractului de închiriere, astfel că și chiria a fost refuzată precum și împrejurarea că nu a fost încă perfectat contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului.

Intimații-pârâți au depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care au cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite recursul reclamantei pentru următoarele considerente. Într-adevăr, între părți a existat încheiat contractul de închiriere nr. 4473 din 20 aprilie 1997, pentru suprafețe locative cu destinație de locuințe, însoțit de fișă de calcul pentru stabilirea chiriei lunare, fișa suprafeței locative închiriate, schiță și proces verbal de predare-primire a locuinței. Acest contract a fost prelungit până la sfârșitul anului 2003, împrejurare dovedită cu acte și necontestată.

Potrivit sentinței civile nr. 1458 din 4 octombrie 2002 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, rămasă definitivă prin decizia nr. 336 din 5 martie 2003 a Tribunalului Suceava, secția civilă, a fost admisă acțiunea reclamanților B.I. și B.E. împotriva pârâtei SC G. SA, prin obligarea acesteia din urmă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare al apartamentului în litigiu, în condițiile reglementate de art. 7 din Legea nr. 85/1992. Greșit a procedat instanța de apel atunci când a acreditat teza potrivit căreia reclamanta, începând cu anul 2002, a refuzat să mai încaseze chiria pe care pârâții o datorau pentru spațiul închiriat, în contextul rămânerii definitive a sentinței nr. 1458/2002 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, prin care reclamanta a fost obligată să vândă apartamentul.

Aceiași situație se regăsește și în întâmpinarea pârâților, temei de drept al cererii de evacuare, nu poate fi reproșat, atâta timp cât reclamanta a refuzat încasarea ei ca răspuns la solicitarea de a fi cumpărat apartamentul. Unanim recunoscut, atât în doctrină cât și de jurisprudență, locațiunea este un contract sinalagmatic, întrucât dă naștere la obligații reciproce între părți, locatorul obligându-se să asigure folosința vremelnică a lucrului închiriat, iar locatarul se obligă să plătească prețul locațiunii. Durata contractului și prețul se stabilesc prin acordul de voință liber exprimat.

În această materie nu prezintă relevanță efectele produse de o hotărâre prin care reclamanta SC G. SA a fost obligată la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, prin aceea că la momentul promovării acțiunii având ca obiect evacuarea pârâților, titlul de proprietate asupra apartamentului aparține reclamantei, iar între părți nu există un contract de închiriere urmat de plata chiriei. Pentru aceste rațiuni urmează a admite recursul declarat de reclamanta SC G. SA împotriva deciziei nr. 27 din 13 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C. proc.

civ., va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat de pârâții B.I. și B.E. împotriva sentinței nr. 2938 din 24 septembrie 2008 a Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC G. SA CÂMPULUNG MOLDOVENESC, împotriva deciziei nr. 27 din 13 februarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâții B.I. și B.E., împotriva sentinței nr. 2938 din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 octombrie 2009.