ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1219/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Drobeta

Turnu Severin la data de 9 mai 2006, reclamanta G.E. a chemat în judecată pe

pârâta SC T. SRL Drobeta Turnu Severin, pentru ca prin hotărârea judecătorească

ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de închiriere încheiat

în 28 noiembrie 2002, având ca obiect spațiul comercial în suprafață de 50

m.p., situat în Turnu Severin, pentru neplata chiriei. S-a solicitat și

obligarea de daune interese de 800 euro, reprezentând contravaloarea chiriei pe

lunile ianuarie – aprilie 2006 și cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 2514 din 26

mai 2006, Judecătoria Turnu Severin a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, considerând că natura cauzei este

comercială, neevaluabilă în bani.

În dosarul nr. 9310/2006,

s-a solicitat evacuarea pârâtei SC T. SRL Turnu Severin de către reclamanta G.E.,

pe considerentul că, în 28 noiembrie 2002, s-a încheiat contractul de

închiriere prin care reclamanta a închiriat pârâtei o suprafață de 50 m.p.,

situat în Turnu Severin, că chiria inițială de 50 euro a fost majorată în anul

2005 la 200 euro lunar, că până la momentul introducerii cererii de evacuare

prin procedura ordonanței președințiale trecuseră 9 luni de la momentul când

pârâta nu a mai plătit contravaloarea chiriei.

Prin sentința nr. 1467/C din

6 octombrie 2006, pronunțată în cauză, Tribunalul Mehedinți, secția comercială și

de contencios administrativ, a conexat dosarul nr. 9310/2006 la dosarul nr. 6197/2006;

a constatat că acțiunea din dosarul nr. 9310/2006 este o evacuare de drept

comun; a admis acțiunea din dosarul nr. 6197/2006, formulată de reclamanta G.E.

împotriva pârâtei SC T. SRL și a dispus rezilierea contractului de închiriere

dintre părți, încheiat la 28 noiembrie 2002; a respins capătul doi din cererea

introductivă, prin care se solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 800 euro

contravaloare chirie pe lunile ianuarie – aprilie 2006; a admis acțiunea din

dosarul nr. 9310/2006 și a dispus evacuarea pârâtei; a obligat pârâta la

cheltuieli de judecată de 750 lei ron.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Deși pârâta nu a semnat

actul adițional la contractul de închiriere, a confirmat majorarea chiriei prin

plata chiriei majorate în perioada ianuarie – decembrie 2005, prin această

plată a pârâtei aceasta a confirmat că este de acord cu noua chirie propusă de

reclamantă, acordul de voință fiind realizat cu privire la acest aspect; pârâta

nu mai putea ulterior, după ce-și manifestase voința indubitabil în acceptarea

noii chirii să se răzgândească și să nu mai plătească chiria majorată.

Neplata chiriei majorate din

ianuarie 2006 echivalează cu neîndeplinirea obligațiilor asumate prin

contractul de închiriere din 28 noiembrie 2002, mai ales că, prin art. 10 din

contract, părțile au stabilit clauza: „Chiriașul nu va fi evacuat decât atunci

când nu va plăti timp de 3 luni, consecutiv, chiria stabilită”.

În ceea ce privește capătul

doi de cerere, prin care se solicita de reclamantă obligarea pârâtei la 800 euro

contravaloare chirie aferentă lunilor ianuarie – aprilie 2006, acest capăt de

cerere se va respinge, deoarece procesul - verbal de conciliere ne se referă la

acest capăt de cerere, ci doar la neplata chiriei, în general, iar reclamanta

nici nu a solicitat să dovedească, efectiv, că din ianuarie 2006 pârâta mai

folosește efectiv imobilul față de faptul că aceasta (pârâta) s-a apărat că ar

avea o hotărâre de reintegrare, hotărâre pe care nu a depus-o, deși i s-a dat

termen în acest sens. Prezența pârâtului în imobil, fiind un fapt juridic, se

putea dovedi de reclamantă prin proba cu martori, dar, deși avea avocat

reclamanta nu a înțeles să dovedească acest capăt de cerere.

Împotriva sentinței nr. 1467/C

din 6 octombrie 2006 a declarat apel pârâta SC T. SRL Drobeta Turnu Severin,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, contractul părților

interpretându-se în mod greșit.

S-a susținut, în esență, că

în mod greșit instanța a constatat că prin plata unei sume mai mari decât cea

prevăzută în contract s-a realizat acordul de voință al părților, întrucât în

convenția părților s-a prevăzut expres că „orice modificare sau adnotare la

contract va fi făcută în scris, cu acordul ambelor părți”.

Măsura evacuării societății

apelante nu putea fi dispusă față de clauza înscrisă în contract la art. 10,

potrivit căreia chiriașul va fi evacuat când nu plătește timp de 3 luni

consecutiv chiria stabilită.

Prin decizia nr. 94 din 16

aprilie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins apelul

declarat de pârâta SC T. SRL Drobeta Turnu Severin.

În motivarea deciziei, s-a

reținut, în esență, că în mod corect instanța de fond a apreciat că părțile au

convenit un nou cuantum al chiriei, iar neplata acesteia din ianuarie 2006

echivalează cu neîndeplinirea obligațiilor asumate, fiind incidente

dispozițiile art. 10 din contract, potrivit cărora chiriașul va fi evacuat în

situația în care nu a achitat chiria 3 luni consecutiv, mai ales că apelanta -

pârâtă a recunoscut la interogatoriu că folosește spațiul.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs în termen pârâta SC T. SRL Drobeta Turnu Severin, solicitând admiterea

recursului, casarea sentinței nr. 1467/C/2006 a Tribunalului Mehedinți și a

deciziei nr. 94/2006 a Curții de Apel Craiova și, pe fond, respingerea acțiunii

ca fiind netemeinică și nelegală.

În recursul său, al cărui

motiv se poate încadra în drept în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., pârâta a

invocat, în esență, următoarele aspecte:

apel nu este legală și temeinică, deoarece a fost pronunțată pe baza unor probe

greșit interpretate. A susținut pârâta că de la început între părți, în

conformitate cu dispozițiile art. 6 din contractul de închiriere a fost

stabilită o chirie în cuantum de 50 euro, și nu de 200 euro, așa cum au reținut

instanțele de judecată, cu atât mai mult cu cât actul adițional nu a fost

semnat de aceasta, iar, pe de altă parte, în contract nu se prevede nicio altă

clauză de negociere a acestuia.

10 din contractul de închiriere, potrivit căruia „chiriașul nu va fi evacuat

decât atunci când nu va plăti timp de trei luni consecutive chiria stabilită”.

Intimata a solicitat obligarea sa la plata contravalorii chiriei pe perioada

ianuarie – aprilie 2006, însă din actele dosarului rezultă că și-a îndeplinit

obligația stipulată în contract, respectiv plata chiriei până în luna martie 2006,

deci nu se împliniseră cele 3 luni la care se face vorbire în art. 10 din

contract.

Examinând recursul pârâtei,

prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

fondat, întrucât instanța de apel în mod corect a apreciat că suma de 200 euro

reprezintă cuantumul chiriei datorate, părțile convenind un nou cuantum al

chiriei prin actul adițional din 31 decembrie 2004 la contractul de închiriere

încheiat la data de 28 noiembrie 2002. Or, potrivit dispozițiilor art. 969 alin.

(1) C. civ., „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante”, voința părților fiind cea înscrisă în contractul de închiriere

încheiat și depus la dosar, modificat ulterior prin actul adițional din 31

decembrie 2004.

Așa cum în mod corect a

reținut și instanța de apel, nu poate fi primită susținerea pârâtei în sensul

că „a fost stabilită o chirie de 50 euro, și nu de 200 euro, cu atât mai mult

cu cât actul adițional nu a fost semnat de aceasta, iar în contract nu se

prevede nicio altă clauză de negociere a acestuia”.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 11 din contractul de închiriere, „Orice modificare sau

adnotare la contract va fi făcută în scris cu acordul ambelor părți”, iar prin

Actul adițional al contractului de închiriere, „de comun acord părțile

majorează chiria la 200 (două sute) euro lunar”. Chiar dacă pârâta nu a semnat

actul adițional, aceasta a confirmat noul cuantum al chiriei prin plată, pe

fiecare chitanță emisă menționându-se că plata este aferentă unei anumite luni,

acordul de voință al părților fiind realizat.

Mai mult, aspectele invocate

în prima motivare a recursului vizează însăși aprecierea probelor, ori, în

calea extraordinară de atac a recursului, nu pot forma obiectul examinării

probele și interpretarea lor.

privind nesocotirea prevederilor art. 10 din contractul de închiriere, căci

neîndeplinirea obligației asumate prin contract – de plată a chiriei – din luna

ianuarie 2006 atrage tocmai aplicarea acestor prevederi din contract, potrivit

cărora chiriașul va fi evacuat în situația în care nu a plătit timp de 3 luni

consecutiv chiria stabilită.

Or, deși în susținerea

acestui motiv de recurs pârâta arată că și-a îndeplinit obligația stipulată în

contract, respectiv plata chiriei până în luna martie 2006, aceasta nu a depus

la dosar nicio dovadă în acest sens, din actele dosarului rezultând că a plătit

chiria până în luna decembrie 2005, inclusiv.

Față de cele de mai sus,

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă

recursul pârâtei, ca nefondat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta - pârâtă să plătească

intimatei - reclamante suma de 7.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC T. SRL Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 94 din 16

aprilie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta - pârâtă să

plătească intimatei - reclamante suma de 7.000 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 25 martie 2008.