ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5153/2009

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele: Prin sentința civilă nr. 153/CA/2009 - PI, pronunțată la data de

21 august 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei de

obiect și a lipsei de interes, invocate de către Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de

Casație și Justiție – D.I.I.C.

O.T.,

iar pe fondul cauzei a admis cererea introdusă de reclamanții M.M., L.G., ș.a.

și a dispus suspendarea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a deciziei nr. 95

din 2 iulie 2009 a Procurorului Șef al D.I.I.C.O.T., până la soluționarea în

fond a acțiunii în anularea ordinului și a deciziei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut, în esență, faptul că prin Ordinul nr. 1472/2009 emis de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a dispus ca

începând cu data de

1 iunie 2009 să se suspende aplicarea Ordinului 526/2009 al Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ordin

prin care s-a dispus ca începând cu data de 1 martie

2009, procurorii

precum și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și

procurorilor să beneficieze de un spor pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50 % calculat la indemnizația de încadrare brută lunară.

Prin Decizia nr. 95 din 2 iulie 2009 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

s-a dispus ca începând cu data de 1 iunie

2009,

să se suspende aplicarea deciziei nr. 45 din 5 martie 2009 a Procurorului

Șef al D.I.I.C.O.

T., decizie prin care reclamanților li s-a acordat un spor de 50 %

pentru

risc și suprasolicitare psihică.

În ceea ce privește excepțiile lipsei de

interes și a lipsei de obiect a

cererii

reclamanților, curtea de apel le-a respins, ca nefondate, având în vedere

că

reclamanții nu au fost părți în dosarele invocate de către pârât, în caua

nefiind aplicabile dispozițiile art. 23 din Legea

nr. 554/2004 care prevăd că

hotărârile judecătorești definitive și

irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu

caracter normativ, publicate în M. Of., au efecte erga omnes.

Cu privire la fondul cererii

de suspendare, instanța de fond a apreciat că

acesta este întemeiat, în speță, cele două condiții

esențiale pentru dispunerea

suspendării

unui act administrativ, prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004,

fiind îndeplinite cumulativ.

În acest sens, curtea de apel a constatat că,

în urma unei cercetări sumare a cauzei, aspectele relevate de reclamanți, în

ceea ce privește încălcarea principiului neretroactivității legii civile,

consacrat de art. 15 alin. (2) C. proc. civ., lipsa de referire la legea care

să prevadă o diminuare a drepturilor salariale, O.U.G. nr. 71/2009 nefiind

incident, și încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

se dovedesc a fi de natură să creeze o îndoială serioasă asupra actelor

administrative ce se cere a fi suspendate și deci un caz justificat în sensul

legii contenciosului administrativ.

Pe lângă condiția

cazului bine justificat, instanța de fond a reținut că, în cauză,

este îndeplinită și condiția existenței unei

pagube iminente, astfel cum este definită prin art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004,

cele două acte administrative a căror suspendare se cere, producând

reclamanților un prejudiciu material concret, acesta constând în diminuarea

indemnizațiilor reclamanților în mod considerabil prin raportare la câștigul

salarial aferent lunilor anterioare.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție și D.I.I.C.O.T., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În susținerea recursului formulat, Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat

motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., și art. 304

1

din același cod, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței instanței de

fond și pe fond, respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.

Recurenta D.I.I.C.O.T. solicitând admiterea

recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Curții de Apel București iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca

neîntemeiată.

Ambii recurenți au invocat excepția lipsei de

interes în promovarea acțiunii de suspendare, față de împrejurarea că ordinul

atacat este un act unilateral cu caracter normativ, astfel încât suspendarea

acestuia odată pronunțată, lipsește actul de efecte în totalitatea sa.

În esență, motivele de recurs formulate de

cei doi recurenți sunt aceleași, fiind criticat atât modul în care a fost

soluționată excepția de necompetență teritorială și cea a lipsei de interes cât

și cel de soluționare a fondului cauzei prin admiterea cererii de suspendare

formulată de reclamanți.

Astfel, se susține că în mod greșit instanța

de fond a apreciat că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din

O.U.G. nr. 27/2006, deoarece în concret acțiunea formulată se referă la

„salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor

categorii de persoane din sistemul justiției”, instanța competentă a judeca

astfel de litigii ce privesc drepturile salariale ale magistraților fiind

Curtea de Apel București.

Referitor la fondul cauzei, recurenții

apreciază că hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal, fiind dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Cele două condiții prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, necesar a fi

îndeplinite pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ

nu sunt întrunite în speța de față.

Condiția cazului bine justificat nu este

îndeplinită dat fiind că cele două acte administrative au fost emise în urma

adresei nr. 293.378 din 18 iunie 2009 a Ministerului Finanțelor Publice prin

care li s-a comunicat că plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică

se suspendă până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009 și prin

urmare nu se poate susține că există o îndoială serioasă în privința

legalității celor două acte administrative.

De asemenea, susțin recurenții, nici cea de a

doua condiție impusă de lege, iminența producerii unei pagube, nu este

îndeplinită de vreme ce reclamanții sunt beneficiarii unor hotărâri

judecătorești având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condițiile prevăzute de

dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009.

Recursurile sunt nefondate și urmează a fi

respinse conform art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor

arăta în continuare.

Contrar celor susținute de cei doi recurenți,

excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Cluj a primit o rezolvare

corectă la instanța de fond față de obiectul cererii de chemare în judecată,

acela de suspendare a efectelor celor două acte administrative, Ordinul nr.

526/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție și decizia nr. 95 din 2 iulie 2009 a procurorului șef al D.I.I.C.O.T.,

acte administrative prin care s-a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 525/2009

respectiv a deciziei nr. 45 din 5 martie 2009 și potrivit cu care

reclamanții-intimați beneficiau de sporul de risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50 % calculat la salariul de bază.

Așadar, în mod corect a apreciat instanța de

fond, că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 36 alin. (l) din O.U.G. nr.

27/2006, dispoziții care reglementează procedura specială de contestare a

modului de stabilire drepturilor salariale, ceea ce nu se regăsește, în speța,

de față.

Acțiunea formulate de intimații-reclamați este

întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 5

54/2004, dispoziții aplicabile în exclusivitate, astfel că este lipsită de

relevanță susținerea recurenților privind aplicabilitatea cu prioritate a

normei speciale (O.U.G. nr. 27/2006) în raport cu norma generală (Legea nr. 554/2004).

Cât privește cel de-al doilea motiv de

recurs, referitor la greșita soluționare a excepției lipsei de interes, acesta

este de asemenea nefondat.

Lipsa de actualitate a interesului

intimaților - reclamanți este susținută de recurenți prin invocarea mai multor

hotărâri judecătorești prin care s-a dispus suspendarea aceluiași act

administrativ. Soluția Curții de apel, în sensul respingerii acestei excepții

cu motivarea că nefiind părți în acele dosare, reclamanții nu pot beneficia de

efectele suspendării, este corectă.

În plus, recurentul nu a făcut dovada

rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătorești anterioare, toate fiind

atacate cu recurs.

În ce privește motivele de recurs referitoare

la modul de soluționare a fondului cauzei, Înalta Curte le găsește deopotrivă

nefondate, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a interpretat în mod corect

dispozițiile art. 14 alin. (l) din Legea contenciosului administrativ cu

privire la existența cumulativă a celor două condiții, cazul bine justificat și

existența unei pagube iminente.

Cu privire la cazul bine justificat, practica

judiciară a statuat că existența unui caz bine justificat, în sensul art. 14 alin.

(l) din Legea contenciosului administrativ, poate fi reținută dacă din

împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra

prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului

executoriu al actelor administrative.

Cu ocazia soluționării cererii de suspendare

a executării actului a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii

prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Cum prin cele două acte administrative s-a

suspendat acordarea sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică, făcându-se trimitere la dispozițiile O.U.G. nr. 71/204, ordonanța

care se referă de fapt la eșalonarea unor drepturi salariale restante obținute

prin hotărâri judecătorești devenite titlu executoriu și nu la salariul lunar care

nu este un drept restant ci unul actual, astfel că nu poate fi supus

prevederilor acestei ordonanțe, în mod corect instanța de fond a apreciat că

există o îndoială serioasă asupra legalității celor două acte administrative a

căror suspendare se solicită.

Cât privește iminenta producerii unei pagube

cea de-a doua condiție impusă de textul de lege, astfel cum este definită de art.

2 alin. (l) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se constată că în mod corect s-a

apreciat de instanța de fond că este îndeplinită.

Este evident prejudiciul material pentru

viitor adus reclamanților prin diminuarea indemnizațiilor acestora în mod

considerabil ca urmare a suspendării plății sporului pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică de 50 %, cu atât mai mult cu cât cele două acte

administrative atacate suspendă plata acestui spor fără a indica o perioadă

determinată.

Plata eșalonată ulterioară a acestor drepturi

despre care fac vorbire aceste acte administrative (în condițiile O.U.G. nr. 71/2009

menționată în cuprinsul lor) este nesigură, dacă se au în vedere și alte

drepturi salariale restante neonorate, constatate prin sentințe judecătorești

executori și pentru care de asemenea s-a dispus plata eșalonată prin acte

normative ce au fost modificate ulterior, stabilindu-se moi termene de plată

care la rândul lor nu au fost respectate.

Așa fiind, se constată că sentința pronunțată

de instanța de fond prin care s-a dispus suspendarea acelor acte administrative

până la data soluționării

acțiunii în

anulare este legală și temeinică fapt pentru care va fi menținute, iar

recursul

în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins ca ne fondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul

Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de D.I.I.C.O.T.

împotriva sentinței civile nr. 153/CA/2009 - PI din 21 august 2009 a Curții de

Apel Oradea,

secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

noiembrie 2009.