ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4311/2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4311/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10 iulie 2009 în dosarul

nr. 43/43/2009 al Curții de Apel Târgu Mureș, reclamanții M.C.O., G.S.E. și T.G.

au solicitat suspendarea executării deciziei nr. 207 din 7 iulie 2009 emisă de procurorul

șef al D.N.A., până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii s-a

arătat că, la data de 9 martie 2009, a fost emisă decizia nr. 84 privind

salarizarea procurorilor, procurorilor militari și personalului de specialitate

juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul D.N.A., prin care

s-a dispus acordarea începând cu data de 1 martie 2009 a sporului de 50% de

risc și solicitare neuropsihică calculat la indemnizația de încadrare brută

prevăzută de lege.

La data de 7 iulie 2009, ca

urmare a adresei emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, procurorul șef al D.N.A. a emis un nou ordin în

acest sens, respectiv decizia nr. 207 din 7 iulie 2009, prin care s-a dispus

suspendarea aplicării deciziei nr. 84 din data de 9 martie 2009.

Reclamanții au arătat că, în

motivarea actului administrativ, se invocă faptul că prin adresa din 2009, M.F.P.

a comunicat suspendarea solicitării M.P. de plată în continuare a sporului în

cauză, întrucât această plată intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009.

S-a menționat că împotriva

actului administrativ fiscal reclamanții au formulat plângere prealabilă.

În drept, s-au invocat

dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 14 din Legea nr.

554/2004.

Raportat la primul temei

juridic, s-a arătat că, prin actul administrativ atacat, se încalcă în mod evident

principiul neretroactivității legii, pentru că, deși actul este emis la data de

7 iulie 2009, prin acesta se dispune suspendarea aplicării deciziei nr. 84 din 9

martie 2009 a procurorului șef al D.N.A., începând cu data de 1 iunie 2009.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004

este invocat atât pentru a se arăta că s-au încălcat aceste dispoziții la data

emiterii actului atacat cât și ca temei legal al suspendării actului administrativ

atacat.

În ce privește prima

raportare la acest text de lege s-a arătat că art. 14 din Legea nr. 554/2004

prevede în mod clar și neechivoc procedura de suspendare a efectelor unui act

administrativ.

Astfel, s-a arătat că

suspendarea actului administrativ poate fi dispusă numai de către instanța de

judecată și numai în anumite cazuri bine justificate, autoritatea

administrativă emitentă neavând competența de a dispune o atare măsură, cu atât

mai mult cu cât actul administrativ a intrat în circuitul civil și a produs

efecte juridice.

Pe cale de consecință,

măsura suspendării deciziei nr. 84 din 9 martie 2009 este lipsită de orice

fundament legal, având în vedere că niciun text de lege nu reglementează

competența organului administrativ emitent de a dispune o asemenea măsură.

În al doilea rând, art. 14

din Legea nr. 554/2004 a fost invocat pentru a justifica faptul că sunt

îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea executării actului

administrativ atacat, respectiv a deciziei nr. 207 din 7 iulie 2009 emisă de procurorul

șef al D.N.A.

S-a arătat că sunt

îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii, fiind în prezența unui act

administrativ cu aparență de nelegalitate, iar prejudiciul material viitor este

cert și previzibil.

În acest sens, s-a arătat că

este posibilă perturbarea gravă a funcționării unei autorități publice, iar la

nivel individual paguba iminentă rezidă în scăderea considerabilă a veniturilor

salariale. De altfel s-a arătat că acest spor asupra căruia s-a dispus prin actul

administrativ atacat, a fost recunoscut prin hotărâre judecătorească

irevocabilă, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin

decizia nr. 21/2008, pronunțată în recursul în interesul legii, a constatat că

personalul auxiliar de specialitate și personalul conex personalului auxiliar

de specialitate au dreptul la acest spor, calculat la indemnizația brută lunară

și după intrarea în vigoare a O.G. nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

D.N.A. a depus întâmpinare

la dosar solicitând respingerea cererii.

În cuprinsul întâmpinării

s-a invocat faptul că, prin Decizia nr. 784 din 12 mai 2009 a Curții

Constituționale, s-a decis în sensul admiterii excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 75/2008, respectiv a

articolului care prevede faptul că „Plata sumelor prevăzute în titlurile

executorii emise până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanței de urgență,

având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în

favoarea personalului din sistemul justiției, se va realiza, eșalonat, în

termen de 18 luni de la intrarea în vigoare o prezentei ordonanțe de urgență,

modalitatea de eșalonare fiind stabilită prin ordin comun al ministrului

justiției, ministrului economiei și finanțelor, președintelui C.S.M.,

președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție".

De asemenea s-a arătat că,

după intrarea în vigoare și aplicarea deciziei nr. 84 din 9 martie 2009, declararea

neconstituțională a O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru

soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției și nepromulgarea O.U.G.

nr. 225/2008 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca

obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiției,

Guvernul României a aprobat O.U.G. nr. 71 /2008 privind plata unor sume

prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale

personalului din sectorul bugetar.

De asemenea s-a arătat că art.

3 din O.U.G. nr. 71/2009 menționează expres faptul că: „Plățile restante ale

sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor O.U.G. nr.

75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte

financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009,

și a prevederilor Ordinului ministrului justiției, al ministrului economiei și

finanțelor, al președintelui C.S.M., al președintelui Înaltei Curți de Casație

și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor

prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte

financiare în sistemul justiției se execută cu respectarea prevederilor art. 1

și art. 2".

S-a menționat că, având în

vedere aceste aspecte, procurorul general a emis Ordinul nr. 1472/2009, prin

care, luând act de aplicarea art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 71/2009 prin care

„orice cerere de executare silită se suspendă de drept" a dispus

suspendarea plății sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%

și înștiințându-se de acest fapt și D.N.A., prin adresa Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție solicitându-se în consecință suspendarea,

începând cu 1 iunie 2009, a deciziei procurorului șef al D.N.A. privind

acordarea de la 1 martie 2009 a sporului în discuție.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 110 din 11

august 2009, a admis cererea de suspendare a executării deciziei nr. 207 din 7

iulie 2009 emisă de procurorul șef al D.N.A., până la pronunțarea instanței de

fond.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt întrunite cumulativ condițiile art.

14 din Legea nr. 554/2004, privind existența cazului bine justificat și a

pagubei iminente.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta D.N.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

solicitând și suspendarea executării sentinței atacate, până la soluționarea

prezentului recurs.

Prin criticile aduse

sentinței atacate se susțin, în esență, următoarele:

- în mod greșit instanța de

fond a reținut că sporul de 50% este un drept salarial actual, astfel cum este

reglementat de dispozițiile art. 74 din Legea nr. 303/2004, în realitate acesta

fiind un drept restant recunoscut prin hotărâri judecătorești executorii și

prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secțiile unite, asupra recursului în interesul legii

promovat de procurorul general cu privire la acordarea acestui spor către

magistrați;

- potrivit dispozițiilor art.

329 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează recursul în interesul legii

„soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor

judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.

Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie pentru instanțe". Se

susține că interpretarea corectă a acestor dispoziții duce la concluzia că

această decizie nu este obligatorie pentru autoritatea pârâtă, atâta vreme cât

nu există hotărâri judecătorești irevocabile care să oblige angajatorul la

plata acestui spor;

- în mod greșit prima

instanță nu a reținut incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009, care în art. 1

alin. (1) stabilește modalitatea plății eșalonate a drepturilor de natură salarială

stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, prin hotărâri

judecătorești devenite executorii până la 31 decembrie 2009, iar alin. (2)

prevede că „orice cerere de executare silită se suspendă de drept". Se

arată că acesta este temeiul legal în baza căruia procurorul general a emis

Ordinul nr. 1472/2009 și, în aplicarea art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 71/2009

a dispus suspendarea plății sporului pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50% și a înștiințat despre aceasta și D.N.A., care pentru

respectarea acestor norme legale succesive și obligatorii a emis, prin procurorul

șef, decizia nr. 207 din 7 iulie 2009 a cărei suspendare se solicită;

- condiția existenței unei

„pagube iminente", astfel cum această noțiune este definită prin dispozițiile

art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită, astfel cum a

apreciat instanța de fond, deoarece reclamanții cunoșteau faptul că plata în

salariu a sporului de 50% este temporară, în măsura în care bugetul instituției

și legislația în vigoare o permit, suspendarea fiind previzibilă.

Referitor la cererea de

suspendare a executării sentinței atacate, recurenta - pârâtă o motivează prin

prisma faptului că se ajunge la o diminuare a bugetului instituției și a

imposibilității asigurării pe viitor a plății drepturilor salariale.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după

cum se va arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 14

alin. (1) din Legea 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se

poate dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente.

Condiția existenței cazului

„bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea

judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității

actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă,

fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a

consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și

temporar, regula executării imediată și din oficiu a actelor administrative,

prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea

măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să

ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate,

fără a se analiza, pe fond conținutul actului administrativ.

În speță, instanța de fond a

legat, în mod corect, existența cazului bine justificat de susținerile

reclamanților referitoare la netemeinicia și nelegalitatea considerentelor de

fapt și de drept, care au stat la baza emiterii, iar faptul că în conținutul

actului administrativ atacat nu se face nicio referire la vreunul din cazurile

de diminuare sau suspendare a acordării salariului prevăzut de art. 74,

reușește să creeze o aparență de nelegalitate asupra actului administrativ. Mai

mult, motivarea în drept a măsurii luate prin ordinul menționat s-a raportat la

adresa Parchetului de pe lângă Înalta curte de Casație și Justiție, act care nu

poate constitui un temei legal al suspendării, care este un act administrativ

cu forță juridică superioară unei adrese și fără a avea la bază o normă legală

specială în materia drepturilor salariale care să dea legitimitate juridică

măsurii dispuse prin ordinul atacat. Aspectul că, în fața primei instanțe

autoritatea pârâtă a încercat să suplinească motivarea în drept a actului

administrativ, în sensul că a invocat incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009

nu este de natură a înlătura îndoiala serioasă asupra legalității actului,

legalitate care trebuie analizată prin raportare la conținutul actului

administrativ astfel cu a fost elaborat la data emiterii acestuia.

A două condiție impusă de art.

14 alin. (1) din Legea 554/2004 constă în dovedirea producerii unei pagube

iminente în patrimoniul persoanei, prin punerea în executare a actului

administrativ.

Pe de altă parte, prezumția

de legalitate a unui act administrativ este dată și de modul în care

autoritatea publică emitentă înțelege să își desfășoare activitatea de

administrație în regim de putere publică, potrivit competenței legale ce îi

revine, activitate care se reflectă în actele emise și care trebuie să denote

stabilitate și continuitate, mai ales în materia drepturilor salariale. Or,

prin faptul că la trei luni de zile de la emiterea de către procurorul șef al D.N.A.

prin care s-a inclus în indemnizația procurorilor și personalului de

specialitate juridică din cadrul D.N.A. sporul de 50%, aceeași autoritate emite

un ordin de suspendare a primului în temeiul unei adrese, nu se mai poate vorbi

de o prezumție de legalitate irefragabilă.

Iminența pagubei presupune certitudinea

că aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a

celor stabilite prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra

activității sau patrimoniului persoanei căreia i se adresează.

Astfel cum a reținut și

instanța de fond, această condiție este îndeplinită în speță, având în vedere

că o consecință imediată a punerii în executare a ordinului atacat i-ar lipsi

pe reclamanți de mijloacele financiare suficiente existenței, iar afirmațiile

pârâtei în sensul că reclamanții cunoșteau faptul că includerea sporului de 50%

în indemnizație are caracter temporar nu a fost dovedita prin nicio probă

administrată în cauză.

În ceea ce privește cererea

de suspendare a executării sentinței atacate cu recurs, Înalta Curte constată

că aceasta este lipsită de interes, având în vedere soluționarea recursului la

primul termen de judecată, sentința instanței de fond devenind astfel

irevocabilă.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta D.N.A. împotriva sentinței civile nr. 110 din 11 august 2009 a Curții

de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2009.