ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2830/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2830/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Î.C.C.J.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 232 din 24

noiembrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal:

- a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice;

- a admis

în parte acțiunea formulată de reclamanții M.D., D.R.I. și G.V., în contradictoriu

cu pârâții Procurorul Șef al D.N.A., Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Î.C.C.J. și Ministerul Finanțelor Publice;

- a anulat

Decizia nr. 207 din 07 iulie 2009 emisă de Procurorul șef al D.N.A.;

- a dispus

obligarea Procurorului șef al D.N.A. și Procurorului General al Parchetului de pe

lângă Î.C.C.J. să solicite Ministerului Finanțelor suplimentarea fondurilor prevăzute

în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică

de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009;

- a dispus

obligarea Ministerul Finanțelor Publice la suplimentarea fondurilor menționate anterior

prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc și solicitare

neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009;

- a dispus

obligarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. să aloce în favoarea

D.N.A. sumele reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%

aferent semestrului al II-lea al anului 2009 și pentru luna iunie 2009;

- a dispus

obligarea Procurorului șef al D.N.A. la plata către reclamanți a sumelor reprezentând

spor de risc și solicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea al

anului 2009 și pentru luna iunie 2009;

- a respins

cererile de anulare a adreselor nr. 293378 din 18 iunie 2009 emisă de Ministerul

Finanțelor Publice și nr. 1330/C din 18 iunie 2009 emisă de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., ca inadmisibile;

- a admis

cererea de chemare în garanție formulată de D.N.A. și cererea de chemare în garanție

formulată de Parchetul de pe lângă Î.C.C.J., urmând ca Parchetul de pe lângă Î.C.C.J.

și Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea emiterii și adoptării

unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public, care să includă sumele

ce reprezintă sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% pentru luna iunie

2009 și semestrul al II-lea al anului 2009.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice,

instanța a respins-o,

având în vedere că acesta, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată

și potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 511/2004, răspunde de

elaborarea proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor principali

de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete,

că în speță nu s-a solicitat obligarea la plată, ci la suplimentarea fondurilor

prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului a cărui suspendare

s-a dispus prin actul administrativ contestat.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut faptul că prin Decizia nr. 207 din 07 iulie 2009, emisă la data de 07

iulie 2009 de Procurorul șef al D.N.A. s-a dispus, începând cu data de 01 iunie

2009, suspendarea aplicării Deciziei nr. 84 din 09 martie 2009 a Procurorului -

șef al D.N.A. privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate și personalului

conex personalului auxiliar de specialitate, prin care s-a dispus acordarea, începând

cu data de 01 martie 2009, a sporului de 50 % de risc și solicitare neuropsihică,

calculat la indemnizația de încadrare brută prevăzută de lege.

În această Decizie se

face referire la adresa nr. 1330/C/2009 emisă de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Î.C.C.J., prin care s-a solicitat suspendarea începând cu data de 01

iunie 2009 a deciziei de acordare a sporului de 50%, adresă care face referire la

adresa nr. 293378/2009 a Ministrului Finanțelor Publice, prin care s-a comunicat

suspendarea solicitării Ministerului Public de plată în continuare a sporului în

cauză, întrucât aceasta plată intră sub incidența O.U.G. nr. 71/2009.

Cu privire la adresa

nr. 1330/C/2009 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.

și adresa nr. 293378/2009, instanța de fond a constatat, față de dispozițiile

art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 din Legea nr. 554/2004, că acestea

nu sunt acte administrative, nu dau naștere, nu modifică și nu sting raporturi juridice,

actul administrativ de natură a produce efecte juridice fiind Decizia din 07

iulie 2009, astfel încât instanța a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a

celor două adrese, care, nefiind acte administrative, nu pot face obiectul acțiunii

în contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește cererea

de anulare a deciziei din 07 iulie 2009 emisă de Procurorul - șef al D.N.A., prin

care s-a dispus, începând cu data de 01 iunie 2009, suspendarea aplicării Deciziei

nr. 84 din 09 martie 2009, instanța a constatat că prin aceasta s-a dispus în mod

retroactiv, la data de 07.07.2009, cu încălcarea principiului neretroactivității,

asupra sporurilor cuvenite reclamanților, în baza Deciziei nr. 84 din 09 martie

2009 a Procurorului - șef al D.N.A., pentru luna iunie, data de 10 iulie fiind numai

data plății efective a salariului și nu data nașterii dreptului reclamanților la

plata salariului aferent lunii iunie.

Pe de altă parte, față

de dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că actul

administrativ reprezentat de Decizia nr. 84 din 09 martie 2009 a Procurorului Șef

al D.N.A., odată intrat în circuitul civil prin punerea în executare și producerea

de efecte juridice, nu poate fi anulat de către autoritatea emitentă, pe cale de

consecință aceasta nu poate dispune nici suspendarea executării acestuia.

A mai reținut instanța

de fond că susținerea de către pârâți a aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009

este total nefondată, în condițiile în care schimbarea modalității de plată a salariului

(în care este inclus și sporul recunoscut prin emiterea Deciziei nr. 84 din data

de 09 martie 2009 și înscris în cărțile de muncă) prin eșalonare, fără acordul salariatului,

contravine principiilor reglementate de art. 161 alin. (1) C. muncii, potrivit căruia

plata se face cel puțin o dată pe lună, fără a se putea eșalona acest drept de creanță,

în lipsa acordului angajatului, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat

în mod constant în sensul că neplata drepturilor salariale (între care se regăsesc

și sporurile) constituie o încălcare a art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenția

pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului.

Pentru aceste considerente,

instanța de fond a constatat că cererea de anulare a Deciziei nr. 84 din 09

martie 2009 a Procurorului - șef al D.N.A. este întemeiată, a admis-o și a dispus

anularea acesteia, iar ca și consecință a anulării Deciziei nr. 207 din 07

iulie 2009, de suspendare a Deciziei 84 din 09 martie 2009, în executarea acesteia

din urmă, instanța de fond a admis cererea de obligare a Procurorului șef al D.N.A.,

în calitate de ordonator secundar de credite și a Procurorului General al Parchetului

de pe lângă Î.C.C.J., în calitate de ordonator principal de credite, să solicite

Ministerului Finanțelor suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului

Public pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% în semestrul

al II-lea al anului 2009.

De asemenea, față de considerentele

menționate anterior, având în vedere faptul că susținerea de către pârâți a aplicării

dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2009 este total nefondată, în condițiile în care plata

sporului a fost stabilită prin hotărâre judecătorească, iar plata eșalonată a fost

stabilită în mod unilateral, fără acordul creditorului, ceea ce contravine, principiilor

reglementate de art. 161 alin. (1) C. muncii, potrivit căruia plata se face cel

puțin o dată pe lună, fără a se putea eșalona acest drept de creanță în lipsa acordului

angajatului, instanța a constatat că refuzul Ministerului Finanțelor Publice, de

a suplimenta fondurile prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului

de risc și solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009,

este nelegal și a obligat Ministerul Finanțelor Publice la suplimentarea fondurilor

menționate anterior prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului

de risc și solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009,

și a obligat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., în calitate

de ordonator principal de credite, să aloce în favoarea D.N.A. sumele reprezentând

sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea

al anului 2009 și pentru luna iunie 2009 și a obligat Procurorul șef al D.N.A.,

în calitate de ordonator secundar de credite, la plata către reclamanți a sumelor

reprezentând spor de risc și solicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului

al II-lea al anului 2009 și pentru luna iunie 2009.

În ceea ce privește cererile

de chemare în garanție formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Î.C.C.J.

și D.N.A., instanța de fond a reținut că prin aceste cereri s-a solicitat ca Parchetul

de pe lângă Î.C.C.J. și Ministerul Finanțelor Publice să ia act de obligativitatea

emiterii și adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public,

care să includă sumele ce reprezintă sporul de risc și solicitare neuropsihică de

50% pentru luna iunie 2009 și semestrul al II-lea al anului 2009, iar în raport

de dispozițiile art. 131 și art. 132 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, art. 4 alin. (4) teza I și II din O.U.G. 43/2002 privind D.N.A.,

art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 1 și art. 4

alin. (1) și (2) din O.G. 22/2002, aceste cereri sunt întemeiate.

Împotriva

acestei hotărâri, au declarat recurs

Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Î.C.C.J., Procurorul Șef al D.N.A., Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală

a Finanțelor Publice Prahova

, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

I. Pârâtul Ministerul

Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J., prin motivele de recurs formulate critică

sentința atacată, invocând prevederile art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

cu aplicarea art. 304

1

C. proc. civ. și solicită admiterea recursului,

casarea sentinței și respingerea acțiunii ca nefondată.

În raport cu prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., se solicită examinarea cauzei sub toate aspectele,

reaprecierea materialului probator și interpretarea corectă a stării de fapt și

de drept.

Recurentul-pârât arată

c

ă instanța

de fond a dispus în mod nelegal anularea Deciziei nr. 207/2009 a Procurorului Șef

al DNA, hotărârea pronunțată fiind dată cu aplicarea greșită a legii, că actele

supuse controlului de legalitate prin prezenta acțiune au fost emise de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., respectiv Procurorul șef al D.N.A.,

în urma adresei nr. 293.378 din 18 iunie 2009 a Ministerului Finanțelor Publice,

prin care s-a comunicat că plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică

va fi suspendată la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009 privind plata

unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi

salariale personalului din sectorul bugetar.

Apreciază recurentul-pârât

că în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor Publice cu această destinație,

Ministerul Public se află în imposibilitate obiectivă de a plăti în continuare sporul

vizat, așa încât în aceste condiții nu se poate reține că emiterea deciziei atacate

reprezintă un exces de putere din partea autorității emitente. Or, în condițiile

în care Ministerul Finanțelor Publice refuză alocarea fondurilor necesare plății

sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, Ministerul Public se găsește în

imposibilitate obiectivă de a plăti în continuare sporul de risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50%, astfel încât suspendarea executării acestei măsuri a fost impusă

de lipsa resurselor financiare.

Recurentul-pârât mai arată

că instanța de fond a reținut în mod netemeinic și nelegal că actele administrative

supuse în speță controlului de legalitate ar avea caracter retroactiv, deoarece

drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 au fost scadente în cursul lunii

iulie 2009, mai precis la data de 13 iulie 2009, deci după data emiterii deciziei

anulate, în speță, noțiunea de activitate a actului administrativ trebuie raportată

la data de scadență a drepturilor bănești.

Referitor la obligarea

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., în calitatea sa de ordonator

principal de credite și a procurorului șef al D.N.A., în calitate de ordonator secundar

de credite, conform art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, să solicite Ministerului

Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public

la titlul „Cheltuieli de personal" pentru plata sporului de risc și solicitare

neuropsihică de 50% în semestrul II al anului 2009, recurentul consideră soluția

instanței de fond ca neîntemeiată.

Astfel, se reține prin

motivele de recurs formulate faptul că prin adresa nr. 1049/C/2009, Ministerul Public

a solicitat majorarea fondurilor destinate achitării sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50%, cu suma de 64.000 RON pentru semestrul II al anului 2009, iar,

ca urmare a acestei solicitări, Ministerul Finanțelor Publice a comunicat Ministerului

Public, prin adresa din 18 iunie 2009, că plata sporului pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009 privind

plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi

salariale personalului din sectorul bugetar.

Se arată, în concluzie,

că este evident faptul că Ministerul Public a solicitat Ministerului Finanțelor

Publice deschiderea de credite pentru plata sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică nu numai pentru luna iunie 2009, dar și în continuare.

II. Pârâta D.N.A., prin

recursul formulat în cauză, critică hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie,

în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Printr-un

prim motiv de recurs, recurenta-pârâtă D.N.A. susține că acțiunea reclamanților

a rămas fără obiect și este lipsită de interes, întrucât la data de 12 noiembrie

2009 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 care stabilește un nou algoritm de calculare

a salariilor magistraților, personalului auxiliar de specialitate și personalului

conex, astfel că instanța nu poate obliga pe pârâți la plata sporului în litigiu

decât până la data de 11 noiembrie 2009.

Î

n această situație, obligarea pârâților la plata

sporului de 50% pe viitor și, implicit, acțiunea în anularea Deciziei 207 din 07

iulie 2009 apar ca lipsite de interes, în situația în care plata sporului de 50%

pentru perioada iunie - noiembrie 2009 intră sub incidența O.U.G. 71/2009 privind

plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi

salariale personalului din sectorul bugetar.

Printr-un

al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă

arată că în speță nu își găsesc aplicabilitatea

dispozițiile art. 60 din Legea nr. 567/2004 și, cu atât mai puțin, prevederile art.

154 și ale art. 164 din C. muncii, întrucât aceste dispoziții se referă la drepturi

salariale actuale, calculate conform legislației în vigoare.

Ori, în cauza de față

nu a fost vorba niciodată de plata sporului de 50% ca drept salarial actual, ci

ca drept restant, recunoscut prin hotărâri judecătorești executorii, drept restant

a cărui plată/executare a fost suspendată prin O.U.G 71/2009 privind plata unor

sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale

personalului din sectorul bugetar, care a stat ulterior la baza emiterii Ordinului

Procurorului Șef D.N.A. 206 din 07 iulie 2009 și a Deciziei Procurorului Șef D.N.A.

207 din 07 iulie 2009.

Se mai arată că, de vreme

ce instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamanților în anularea

adresei nr. 1330/C/2009 a Î.C.C.J., care, la rândul său fusese emisă în baza adresei

293378 din 18 iunie 2009 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, atâta timp cât

actele subsecvente emiterii actului administrativ contestat rămân valabile, acesta

- respectiv Decizia Procurorului Șef D.N.A. 207 din 07 iulie 2009 - nu poate fi

anulat decât pentru motive de formă, iar nu de fond.

Printr-un

al treilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă solicită suspendarea executării sentinței

civile recurate, având în vedere prevederile O.U.G. nr. 71/2009 și intrarea în vigoare

a Legii nr. 330/2009, precum și faptul că executarea sentinței ar conduce la diminuarea

bugetului instituției și imposibilitatea asigurării pe viitor a plății drepturilor

salariale prevăzute de actele normative în vigoare.

Se solicită admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și respingerea ca neîntemeiată a cererii reclamanților.

III. Direcția Generală

a Finanțelor Publice Prahova, în numele Ministerului Finanțelor Publice, prin motivele

de recurs formulate, critică sentința recurată numai în ceea ce privește soluția

admiterii cererii de chemare în garanție a ministerului, solicitând instanței de

control judiciar să admită recursul și să dispună modificarea în parte a sentinței

atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție a ministerului, ca

nefondată.

Se arată că

nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute de art. 60 C. proc. civ., potrivit cărora partea poate să cheme în garanție

o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea

în pretenții, cu o cerere în garanție sau/în despăgubire, întrucât nu există niciun

temei legal sau convențional pentru obligarea Ministerului Finanțelor Publice la

plata sumelor acordate, care reprezintă drepturi salariale, deoarece nu există raporturi

juridice de muncă între acest minister și reclamanți.

Recurenta mai susține

că Ministerul Finanțelor Publice nu are atribuții directe legate de plata drepturilor

respective către reclamanți, care nu îi sunt salariați, iar cele privind elaborarea

proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să

le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, iar Ministerul Finanțelor

Publice nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere,

care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite (așa cum este Ministerul

Public) și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform

destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât

nu poate fi obligat Ministerul Finanțelor Publice să facă efectiv o plată pentru

salariații altor instituții.

De asemenea, se mai apreciază

că Ministerul Finanțelor Publice răspunde doar de elaborarea proiectului bugetului

de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui

buget, aceștia fiind cei care solicită, în baza bugetelor de venituri și cheltuieli

întocmite, alocarea fondurilor necesare funcționării lor, iar faptul că ordonatorul

principal de credite (în speță Ministerul Public) nu a corectat indemnizațiile cuvenite

reclamanților, nu poate conduce la vreo obligație în sarcina Ministerului Finanțelor

Publice.

Având în vedere cele arătate,

se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în

sensul respingerii cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice,

ca nefondată. Analizând cu prioritate excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată

de recurenta-pârâtă D.N.A. în temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte reține

că această excepție este neîntemeiată, întrucât legalitatea actelor contestate se

verifică în raport cu data emiterii lor și se analizează vătămarea invocată de către

reclamanți a drepturilor și intereselor lor legitime pentru perioada în care actele

respective s-au aflat în vigoare și în raport cu efectele juridice pe care le-au

produs.

Astfel fiind, adoptarea

și intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, act normativ care produce efecte juridice

numai pentru viitor, ori anularea actului administrativ ulterior introducerii cererii

nu sunt de natură a lipsi de obiect acțiunea reclamanților.

Sub acest aspect, instanța

reține că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și

art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța

are de analizat atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât și existența

vătămării produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, prin

efectele juridice produse în perioada în care actul s-a aflat în vigoare

Pentru aceleași argumente,

instanța reține că este neîntemeiată și excepția lipsei de interes invocată de recurenta-pârâtă

D.N.A., deoarece reclamanții justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor

și intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată pentru perioada în care

actele contestate și-au produs efectele juridice.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte, analizând recursurile declarate de recurenta-pârâtă D.N.A., recurentul-pârât

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. și recurentul-pârât Ministerul

Finanțelor Publice, constată că acestea sunt fondate, însă în limitele considerentelor

ce vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte constată

că în mod corect a respins instanța de fond excepția lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere, pe de o parte, că acesta

răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat în baza proiectelor ordonatorilor

principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor

bugete, iar, pe de altă parte, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată,

de faptul că în speță nu s-a solicitat obligarea acestuia la plată, ci la suplimentarea

fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public pentru plata sporului a cărui

suspendare s-a dispus prin actul administrativ contestat.

Așa fiind, Înalta Curte

va menține soluția instanței de fond sub acest aspect.

Înalta Curte apreciază

ca fiind corectă soluția instanței de fond și în ceea ce privește anularea

Deciziei nr. 207 din

07 iulie 2009 emisă de Procurorul - șef al D.N.A., reținând că prin decizia atacată

s-a dispus în mod retroactiv, la data de 7.07.2009, cu încălcarea principiului neretroactivității,

asupra sporurilor cuvenite reclamanților pentru luna iunie, data de 10 iulie fiind

numai data plății efective a salariului și nu data nașterii dreptului reclamanților

la plata salariului aferent lunii iunie.

Înalta Curte reține că

întemeiat a apreciat instanța de fond că actele contestate au caracter retroactiv

și contravin

dispozițiilor

art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar reclamanții au fost vătămați în dreptul

lor la plata drepturilor salariale, atâta timp cât motivele invocate de autoritățile

emitente nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest text

de lege.

Este de necontestat caracterul

retroactiv al Deciziei nr. 207 din 07 iulie 2009 emisă de Procurorul - șef al D.N.A.,

atât timp cât actul a fost emis în cursul lunii iulie și dispune suspendarea de

la data de 01.06.2009 a plății sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte,

în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii

prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

În același sens, instanța

reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în

temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege și în privința actului administrativ cu

caracter normativ ce formează obiectul cauzei, decizia contestată trebuia să fie

elaborată și emisă cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție,

republicată, care consacră principiul neretroactivității, ceea ce însă nu s-a întâmplat

în cauza dedusă judecății.

Împrejurarea că plata

drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie

2009, dată ulterioară emiterii deciziei contestate, nu este de natură a înlătura

caracterul retroactiv al acestui act administrativ.

Înalta Curte apreciază

că prin emiterea actului administrativ cu nesocotirea principiului neretroactivității

se aduce atingere principiului securității raporturilor juridice, care este implicit

în toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și care a fost consacrat

în jurisprudența C.E.D.O., atâta timp cât certitudinea reclamanților cu privire

la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii

iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii iulie, a cărei

retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte reține că, prin emiterea actului administrativ atacat cu încălcarea

principiului neretroactivității și a principiului securității raporturilor juridice,

autoritățile emitente, pârâte în prezenta cauză, au manifestat un evident exces

de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea

adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii

iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie.

Înalta Curte apreciază

ca fiind temeinică și legală soluția instanței de fond și în ceea ce privește capătul

de cerere având ca obiect anularea adresei nr. 1330/C/2009 emisă de Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. și a adresei nr. 293378/2009, aceasta respingând

ca inadmisibilă cererea de anulare a celor două adrese, care, nefiind acte administrative,

nu pot face obiectul acțiunii în contencios administrativ, potrivit art. 8

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată

că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită în ceea ce privește capetele de

cerere privind obligarea la solicitarea suplimentării fondurilor, obligarea suplimentării

acestora și obligarea la alocarea și plata sumelor alocate în favoarea reclamanților,

pentru următoarele considerente:

Referitor la obligarea

Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., în calitatea sa de ordonator

principal de credite și a procurorului șef al D.N.A., în calitate de ordonator secundar

de credite, conform art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, să solicite Ministerului

Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public

la titlul „Cheltuieli de personal" pentru plata sporului de risc și solicitare

neuropsihică de 50% în semestrul II al anului 2009, instanța de control judiciar

consideră soluția instanței de fond ca neîntemeiată.

Astfel, din analiza materialului

probator rezultă faptul că prin adresa nr. 1049/C/2009, Ministerul Public a solicitat

majorarea fondurilor destinate achitării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică

de 50%, cu suma de 64.000 RON pentru semestrul II al anului 2009, iar, ca urmare

a acestei solicitări, Ministerul Finanțelor Publice a comunicat Ministerului Public,

prin adresa nr. 293.378 din 18 iunie 2009, că plata sporului pentru risc și suprasolicitare

neuropsihică va fi suspendată la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009 privind

plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi

salariale personalului din sectorul bugetar.

Or, este evident faptul

că Ministerul Public a solicitat Ministerului Finanțelor Publice deschiderea de

credite pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică nu numai pentru

luna iunie 2009, dar și în continuare.

Urmează a fi primită critica

din recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, referitoare la neîndeplinirea

condițiilor prevăzute de art. 60 din C. proc. civ., întrucât nu se poate reține

existența în sarcina acestui minister a unei obligații de garanție sau despăgubire,

în ipoteza admiterii acțiunii.

În jurisprudență s-a reținut

în mod constant că „instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei

obligații de garanție sau despăgubire și revine, în principiu, tuturor acelora care

transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros”

și că obligația de garanție este condiționată de existența unei transmisiuni anterioare,

cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv.

Potrivit art. 16

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat

se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform principiului

simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că Ministerul Economiei și Finanțelor

nu are atribuția de a adopta legi.

Tot Legea nr. 500/2002

prevede, în art. 28, că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea

proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor

prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuțiile ce revin ministerului

în privința elaborării bugetului de stat sunt detaliate și în actele normative de

organizare și funcționare a ministerului (H.G. nr. 34/2009).

În consecință, Ministerul

Finanțelor Publice are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza

legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite,

astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.

În aceste condiții, Ministerul

Finanțelor Publice nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite

alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea

de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse

în bugetul de stat.

De altfel, prin O.G.

nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice,

stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile

publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispozițiile

art. 2 din O.G., astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 110/2007,

prevăd expres că „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu

începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată

ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația

de plată.”.

În raport de aceste considerente,

Înalta Curte constată că nu există nici un temei legal sau convențional pentru obligarea

Ministerului Finanțelor Publice la plata sumelor acordate, care reprezintă drepturi

salariale, deoarece nu există raporturi juridice de muncă între acest minister și

reclamanți.

În consecință, Înalta

Curte constată că cererile de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice,

formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. și de D.N.A., sunt

neîntemeiate în raport cu obiectul acțiunii și atribuțiile ce revin ministerului

chemat în garanție, nefiind îndeplinite condițiile art. 60 din C. proc. civ.

Față de cele reținute,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) din C. proc. civ., vor fi admise

recursurile declarate de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.,

Procurorul Șef al D.N.A., Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor

Publice Prahova, în limitele considerentelor expuse și va fi modificată, în parte,

sentința atacată, în sensul respingerii capetelor de cerere privind obligarea Procurorului

șef al D.N.A. și Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. să solicite

Ministerului Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor, obligarea Ministerului

Finanțelor Publice la suplimentarea fondurilor, obligarea Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. la alocarea în favoarea D.N.A. a sumelor reprezentând

sporurile solicitate și obligarea Procurorului șef al D.N.A. la plata către reclamanți

a sumelor, precum și în sensul respingerii cererilor de chemare în garanție a Ministerului

Finanțelor Publice, formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Î.C.C.J.

și de D.N.A., menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., Procurorul Șef al D.N.A.,

Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova,

împotriva sentinței civile nr. 232 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că respinge capetele de cerere din acțiunea reclamanților M.D.,

D.R.I. și G.V. prin care s-a solicitat:

- obligarea Procurorului

șef al D.N.A. și Procurorului General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. să solicite

Ministerului Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului

Public pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% în semestrul

al II-lea al anului 2009;

- obligarea Ministerului

Finanțelor Publice la suplimentarea fondurilor menționate anterior prevăzute în

bugetul Ministerului Public pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică

de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009;

- obligarea Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. să aloce în favoarea D.N.A. sumele reprezentând

sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea

al anului 2009 și pentru luna iunie 2009;

- obligarea Procurorului

șef al D.N.A. la plata către reclamanți a sumelor reprezentând spor de risc și solicitare

neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea al anului 2009 și pentru luna

iunie 2009.

Respinge cererile de chemare

în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulate de Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. și de D.N.A.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2010.