ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2189/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2189/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

la data de 4 august 2009 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții E.B.,

A.M., A.C., I.V. și B.G. – procurori; I.N. – grefier șef; E.T.

și N.D. – grefieri, G.P. și F.S. – conducători auto, au chemat

în judecată pe pârâții Direcția Națională

Anticorupție (denumită în continuare în cuprinsul prezentei decizii

D.N.A.), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să

dispună:

1.anularea în tot a Ordinului nr. 206

și a deciziei nr. 207 din 7 iulie 2009 emise de procurorul-șef al D.N.A.;

2.anularea adresei din 18 iunie 2009

emisă de Ministerul Finanțelor Publice;

3.anularea adresei din 18 iunie 2009

emisă de Procurorului General al Parchetului Înaltei Curți de

Casație și Justiție;

4.obligarea Procurorului General al

Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

calitatea sa de ordonator principal de credite, și a procurorului-șef

al D.N.A., în calitate de ordonator secundar de credite, conform art. 70 alin. (4)

din Legea nr. 304/2004, să solicite Ministerului Finanțelor Publice

suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la

titlul „Cheltuieli de personal”, pentru plata sporului de risc și

solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009;

5.obligarea Ministerului

Finanțelor Publice la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul

Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal”, pentru plata sporului

de risc și solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al

anului 2009;

6.obligarea Procurorului General al

Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție să

aloce în favoarea D.N.A. sumele reprezentând sporul de risc și solicitare

neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea al anului 2009,

începând cu luna iunie 2009.

7.obligarea procurorului-șef al

D.N.A. la repartizarea în favoarea subsemnaților a sumelor reprezentând

sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului

al II-lea al anului 2009, începând cu luna iunie 2009.

Prin sentința civilă nr. 617

din 26 Noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

formulată de reclamanți și în consecință a dispus:

a) anularea Ordinului nr. 206

și Deciziei nr. 207 din 7 iulie 2009 emise de pârâtul procurorul-șef

al D.N.A.;

b) anularea adresei din 18 iunie 2009

emisă de Procurorul General al Parchetului Înaltei Curți de

Casație și Justiție;

c) obligarea pârâților să

solicite pârâtului Ministerul Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor

prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de

personal” pentru plata sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009.

cerere;

garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență,

următoarele:

Prin Ordinul nr. 206 emis de

procurorul-șef al D.N.A., s-a dispus, începând cu data de 1 iunie 2009,

suspendarea aplicării Ordinului nr. 83 din 09 martie 2009 prin care s-a

acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%,

calculat la îndemnizația de încadrare brută lunară,

procurorilor, procurorilor militari și personalului de specialitate

juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul D.N.A.

Prin Decizia nr. 207 emisă de

procurorul-șef al D.N.A., s-a dispus, începând cu data de 1 iunie 2009,

suspendarea aplicării Ordinului nr. 84 din 9 martie 2009 prin care s-a

acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%,

calculat la îndemnizația de încadrare brută lunară, personalului

auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul D.N.A.

Din referatul însoțitor al

celor două acte administrative, referat emis de pârâtul Procurorul General

al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și

înregistrat din 2 iulie 2009, s-a învederat că plata sumelor

prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi

salariale personalului bugetar, devenite executorii la 31 decembrie 2009, se va

efectua conform procedurii prevederilor O.U.G. nr. 71/2009. Ținând seama

că Ministerul Finanțelor Publice a comunicat, prin adresa din 2009,

că plata în continuare a sporului de 50% pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică intră sub incidența respectivei

ordonanțe de urgență și ținând seama de impactul

măsurilor de rectificare bugetară asupra bugetului Ministerului

Public, prin același referat s-a dispus suspendarea, începând cu data de 1

iunie 2009, a aplicării actelor prin care acest spor a fost acordat

și s-a transmis dispoziția de a fi luate măsuri similare și

în ceea ce privește personalul din cadrul D.N.A.

Curtea de Apel a reținut

că toate cele trei acte administrative au caracter normativ și produc

efecte retroactiv cu importante consecințe în plan juridic și, în

egală măsură, cu importante efecte în plan salarial în ceea ce

îi privește pe reclamanți.

A reținut instanța

că, în cursul lunii iunie 2009, reclamanții aveau vocația

și au putut aprecia cu un grad maxim de previzibilitate că pentru

munca prestată vor putea obține îndemnizația/salariul în

întregime inclusiv sporul de 50% acesta fiind deja parte componentă a

veniturilor lunare.

Curtea de Apel a reținut

că limitarea drepturilor salariale ale reclamanților dispusă

prin actele contestate de revocare sine die a caracterului executoriu al

actelor în baza cărora sporul respectiv a fost acordat, contravine

cadrului constituțional și legal intern, întrucât instituția

juridică a suspendării poate produce efecte numai pe o durată

determinată, iar nu sine die.

Având în vedere că plata

sporului respectiv s-a făcut pe calea executării unor hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile de recunoaștere a

dreptului reclamanților, Curtea a reținut că autoritățile

publice pârâte nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a

justifica neplata drepturilor în litigiu și neexecutarea hotărârilor

judecătorești, atâta timp cât „executarea unei hotărâri

judecătorești irevocabile constituie o obligație legală a

statului”. Curtea de Apel a avut în vedere jurisprudența C.E.D.O. în care

s-a reținut că, în sensul dreptului consacrat de art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „dreptul la un tribunal

este iluzoriu dacă se va admite că ordinea juridică a unui stat

permite ca o hotărâre judecătorească să rămână

neexecutată față de creditor ca parte a litigiului

(Hotărârea C.E.D.O., Săcăleanu împotriva României, §55).

A mai reținut Curtea de Apel că

autoritățile publice implicate (Ministerul Public, Ministerul

Finanțelor Publice) au dat dovadă de exces de putere prin faptul

că au înlăturat de la plată una dintre componentele salariului

magistraților și personalului auxiliar de specialitate, respectiv

sporul de risc și suprasolicitare, astfel că actele contestate au

caracter vătămător și încalcă prevederile art. 74 alin.

(2) din Legea nr. 303/2004.

Totodată, Curtea de Apel a

reținut că prevederile O.U.G. nr. 71/2009 nu sunt incidente, întrucât

dispozițiile ordonanței de urgență (art. 3) se referă

la „plăți restante la sumele aferente titlurilor executorii”, pe când

salariul lunar în compunerea căruia intră sporul de risc și

suprasolicitare neuropsihică este un drept actual.

Ca o consecință a

anulării actelor contestate și pentru restabilirea situației

anterioare și executarea conformă a Ordinelor din 9 martie 2009 ale

procurorului-șef al D.N.A., Curtea de Apel a obligat pe pârâți

să solicite pârâtului Ministerul Finanțelor Publice suplimentarea

fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli

de personal” pentru plata sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009.

Pentru a pronunța soluția

de respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului

Finanțelor Publice, cerere formulată de pârâtul Parchetul Înaltei

Curți de Casație și Justiție și vizând obligarea

acestei entități administrative ca în caz de admitere a acțiunii

principale să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de

rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă

alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților, Curtea

de Apel a reținut că instanța nu poate obliga nicio

structură a Guvernului să emită un act normativ prin care

să se ia act de necesitatea de a rectifica bugetul alocat Ministerului

Public cu sumele aferente ce rezultă din executarea prezentei

hotărâri judecătorești, întrucât obligația de executare a

dispozițiilor prezentei sentințe incumbă practic nu numai

autorităților pârâte, dar și statului însuși (C.E.D.O.,

Săcăleanu împotriva României).

A reținut Curtea de Apel că

celelalte petite ale cererii de chemare în judecată, altele decât cele

analizate de instanță, vizează executarea efectivă a

actelor administrative emise anterior în luna martie pentru punerea în aplicare

a Deciziei nr. 22/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, astfel că nu este nevoie de un alt

titlu executoriu distinct.

Printr-un prim motiv de recurs,

recurenta-pârâtă D.N.A. susține că acțiunea

reclamanților a rămas fără obiect și este lipsit de

interes, întrucât la data de 12 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009

care stabilește un nou algoritm de calculare a salariilor

magistraților, personalului auxiliar de specialitate și personalului

conex, astfel că instanța nu poate obliga pe pârâți la plata

sporului în litigiu decât până la data de 11 noiembrie 2009.

Printr-un al doilea motiv de recurs,

recurenta-pârâtă susține că în mod greșit instanța de

fond a reținut că actele contestate au fost emise cu încălcarea

prevederilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, întrucât în

speță aceste dispoziții nu sunt aplicabile. Susține

recurenta-pârâtă că în cauză nu se pune problema unui drept

salarial actual, ci a unui drept salarial restant acordat reclamanților

prin hotărâri judecătorești executorii și prin Decizia nr.

21 din 10 martie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, drept a cărui plată/executare a

fost suspendată prin O.U.G. nr. 71/2009, act normativ în temeiul și

în executarea căruia au fost emise actele administrative contestate.

Printr-un al treilea motiv de

recurs, recurenta-pârâtă solicită suspendarea executării

sentinței civile recurate, având în vedere prevederile O.U.G. nr. 71/2009

și intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, precum și faptul că

executarea sentinței ar conduce la diminuarea bugetului instituției

și imposibilitatea asigurării pe viitor a plății

drepturilor salariale prevăzute de actele normative în vigoare.

Prin motivele de recurs,

recurentul-pârât Ministerul Public – Parchetul Înaltei Curți de

Casație și Justiție critică sentința civilă

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 cu aplicarea art.

304

1

C. proc. civ.

În temeiul art. 137 C. proc. civ.,

se invocă excepția lipsei de interes în promovarea cererii de anulare

a Ordinului din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului Înaltei

Curți de Casație și Justiție prin sentința nr. 444 din

6 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, astfel că, în raport cu

dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004,

reclamanții nu mai justifică o vătămare a drepturilor sau

intereselor lor.

Sub aspectul motivelor de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul-pârât

susține următoarele:

Instanța de fond în mod

greșit a reținut că actele contestate au caracter retroactiv,

întrucât efectele actelor trebuie să fie raportate la data scadenței

drepturilor bănești, 13 iulie 2009, și că în mod eronat

instanța a reținut încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2)

din Legea nr. 303/2004, întrucât actele contestate nu dispun cu privire la

existența sau inexistența dreptului reclamanților, ci doar

suspendă temporar plata sporului în litigiu, astfel că nu a fost pus

în discuție dreptul în sine al petenților.

Mai susține recurentul-pârât

că nu se poate reține o vătămare a dreptului

reclamanților, întrucât plata sporului urmează a se face în

condițiile O.U.G. nr. 71/2009 și că în lipsa fondurilor alocate

de Ministerul Finanțelor Publice, instituța se află în

imposibilitate obiectivă de a achita sporul respectiv.

Mai susține recurentul-pârât

că actele contestate nu au fost emise cu exces de putere, întrucât

Ministerului Public – Parchetul Înaltei Curți de Casație și

Justiție nu i se poate imputa lipsa fondurilor necesare atâta timp cât

Ministerul Finanțelor Publice nu a suplimentat și a refuzat alocarea

sumelor necesare plății sporului de risc și suprasolicitare

neuropsihică acordat prin hotărâri judecătorești, astfel

că se impunea introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor

Publice și obligarea acestuia să vireze sumele aferente.

De asemenea, recurentul-pârât

susține că în mod greșit instanța a reținut că nu

sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, astfel că, raportat

la prevederile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 din ordonanța

de urgență, instanța de fond a adăugat la lege deoarece

este de netăgăduit faptul că potrivit acestui act normativ nu

mai poate fi exercitată niciun fel de măsură dispusă prin

titluri executorii, cum sunt în cauză hotărârile

judecătorești de acordare a sporului.

Mai susține recurentul-pârât

că anularea actelor contestate este lipsită de obiect în

privința producerii efectelor juridice pentru viitor, având în vedere

prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din anexa nr. 6 la Legea nr. 330/2009.

Totodată, recurentul-pârât

susține că instanța de fond a ignorat jurisprudența C.E.D.O.

(cauza Van den Hurk împotriva Olandei, 1994, și cauza Dulaurans împotriva

Franței, 2000) referitoare la obligația instanței de a realiza o

examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de

probatoriu ale părților.

Analizând cu prioritate

excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată în temeiul art. 137

C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta este neîntemeiată,

întrucât legalitatea actelor contestate se verifică în raport cu data

emiterii lor și se analizează vătămarea invocată de

către reclamanți a drepturilor și intereselor lor legitime

pentru perioada în care actele respective s-au aflat în vigoare și în raport

cu efectele juridice pe care le-au produs. Astfel fiind, adoptarea și

intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, act normativ care produce efecte

juridice numai pentru viitor, ori anularea actului administrativ ulterior

introducerii cererii nu sunt de natură a lipsi de obiect acțiunea

reclamanților. Sub acest aspect, instanța reține că Legea nr.

554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un

contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia

instanța are de analizat atât conformitatea actului administrativ cu

legea, cât și existența vătămării produse

reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, prin efectele

juridice produse în perioada în care actul s-a aflat în vigoare (A se vedea

decizia nr. 3324 din 29 iunie 2007, publicată în Jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul II, Ed.

Hamangiu, București, 2008, p.106). Pentru aceleași argumente,

instanța reține că este neîntemeiată și excepția

lipsei de interes invocată de recurentul-pârât Parchetul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, întrucât reclamanții

justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor și

intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată pentru

perioada în care actele contestate și-au produs efectele juridice.

Sub aspectul motivelor de recurs

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., instanța de

control judiciar constată că instanța de fond nu a

pronunțat hotărârea atacată cu depășirea atribuțiilor

puterii judecătorești, astfel că este neîntemeiată

susținerea din recurs în sensul că instanța a adăugat la

prevederile O.U.G. nr. 71/2009.

Înalta Curte reține că

aprecierile instanței de fond sunt temeinice și legale, întrucât

O.U.G. nr. 71/2009 are ca obiect reglementarea procedurii de executare a

sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca

obiect acordarea unor drepturi salariale restante stabilite în favoarea

personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31

decembrie 2009, or în cauză nu se pune problema plății unui

drept salarial restant, ci a unui drept salarial actual.

Este neîntemeiat motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte

reținând că, față de prevederile art. 261 alin. (1) C.

proc. civ., hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de

drept, ca elemente ale silogismului judiciar, care au condus instanța de

fond la adoptarea soluției, în urma sistematizării și

analizării susținerilor părților în funcție de

legătura lor logică.

Sub aspectul motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de

recurs constată că sunt neîntemeiate criticile recurenților în

sensul că în mod greșit Curtea de apel a apreciat că nu sunt

incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, și că instanța

de fond a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al actului juridic dedus judecății și a

adăugat la dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2

din respectiva ordonanță de urgență.

Pentru argumentele expuse cu ocazia

respingerii motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C.

proc. civ., Înalta Curte reține că dreptul a cărui

vătămare este invocată în prezentul litigiu nu se circumscrie

cadrului instituit prin O.U.G. nr. 71/2009, care este aplicabil numai în

privința hotărârilor judecătorești devenite executorii prin

care s-a dispus plata în concret a unei sume de bani determinată.

Sub aspectul motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

reține că întemeiat a apreciat instanța de fond că actele

contestate au caracter retroactiv și contravin dispozițiilor art. 74 alin.

(2) din Legea nr. 303/2004, iar reclamanții au fost

vătămați în dreptul lor la plata drepturilor salariale, atâta

timp cât motivele invocate de autoritățile emitente nu se

încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest text de lege.

Este necontestat caracterul

retroactiv al actelor emise în luna iulie 2009, atât timp cât acestea dispun

suspendarea de la data de 1 iunie 2009 a plății sporului în litigiu,

realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale

ale reclamanților aferente muncii deja prestate în perioada

anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

În același sens, instanța

reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr.

24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea

actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege

și în privința actelor administrative cu caracter normativ ce

formează obiectul cauzei, actele contestate trebuia să fie elaborate

și emise cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din

Constituție, republicată, care consacră principiul

neretroactivității, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza

dedusă judecății.

Împrejurarea că plata

drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13

iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de

natură a înlătura caracterul retroactiv al celor două acte administrative.

Înalta Curte apreciază că

prin emiterea actelor administrative în litigiu se aduce atingere și

principiului securității raporturilor juridice, care este implicit în

toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât

certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se

cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost

înlăturată printr-o măsură cu caracter retroactiv

dispusă în cursului lunii iulie.

Pe cale de consecință,

Înalta Curte reține că, prin emiterea actelor administrative

contestate cu încălcarea principiului neretroactivității și

a principiului securității raporturilor juridice,

autoritățile emitente, pârâte în prezenta cauză, au manifestat un

evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004,

prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi

drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la

sfârșitul lunii iunie.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312

C. proc. civ., vor fi respinse recursurile declarate de Ministerul Public –

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

și de D.N.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție și de D.N.A. împotriva sentinței civile nr. 617

din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.