ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2189/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 4 august 2009 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții E.B., A.M., A.C., I.V. și B.G. – procurori; I.N. – grefier șef; E.T. și N.D. – grefieri, G.P. și F.S.

– conducători auto, au chemat în judecată pe pârâții Direcția Națională Anticorupție (denumită în continuare în cuprinsul prezentei decizii D.N.A.), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: 1.anularea în tot a Ordinului nr. 206 și a deciziei nr. 207 din 7 iulie 2009 emise de procurorul-șef al D.N.A.; 2.anularea adresei din 18 iunie 2009 emisă de Ministerul Finanțelor Publice; 3.anularea adresei din 18 iunie 2009 emisă de Procurorului General al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție; 4.obligarea Procurorului General al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite, și a procurorului-șef al D.N.A., în calitate de ordonator secundar de credite, conform art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, să solicite Ministerului Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal”, pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009; 5.obligarea Ministerului Finanțelor Publice la suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal”, pentru plata sporului de risc și solicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009;

6.obligarea Procurorului General al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție să aloce în favoarea D.N.A. sumele reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea al anului 2009, începând cu luna iunie 2009. 7.obligarea procurorului-șef al D.N.A.

la repartizarea în favoarea subsemnaților a sumelor reprezentând sporul de risc și solicitare neuropsihică de 50% aferente semestrului al II-lea al anului 2009, începând cu luna iunie 2009. Prin sentința civilă nr. 617 din 26 Noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: 1. a admis acțiunea formulată de reclamanți și în consecință a dispus: a) anularea Ordinului nr. 206 și Deciziei nr. 207 din 7 iulie 2009 emise de pârâtul procurorul-șef al D.N.A.; b) anularea adresei din 18 iunie 2009 emisă de Procurorul General al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție; c) obligarea pârâților să solicite pârâtului Ministerul Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal” pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009. 2. a respins celelalte capete de cerere; 3. a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 206 emis de procurorul-șef al D.N.A., s-a dispus, începând cu data de 1 iunie 2009, suspendarea aplicării Ordinului nr. 83 din 09 martie 2009 prin care s-a acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la îndemnizația de încadrare brută lunară, procurorilor, procurorilor militari și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul D.N.A. Prin Decizia nr. 207 emisă de procurorul-șef al D.N.A., s-a dispus, începând cu data de 1 iunie 2009, suspendarea aplicării Ordinului nr. 84 din 9 martie 2009 prin care s-a acordat sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la îndemnizația de încadrare brută lunară, personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul D.N.A.

Din referatul însoțitor al celor două acte administrative, referat emis de pârâtul Procurorul General al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și înregistrat din 2 iulie 2009, s-a învederat că plata sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului bugetar, devenite executorii la 31 decembrie 2009, se va efectua conform procedurii prevederilor O.U.G. nr. 71/2009.

Ținând seama că Ministerul Finanțelor Publice a comunicat, prin adresa din 2009, că plata în continuare a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică intră sub incidența respectivei ordonanțe de urgență și ținând seama de impactul măsurilor de rectificare bugetară asupra bugetului Ministerului Public, prin același referat s-a dispus suspendarea, începând cu data de 1 iunie 2009, a aplicării actelor prin care acest spor a fost acordat și s-a transmis dispoziția de a fi luate măsuri similare și în ceea ce privește personalul din cadrul D.N.A. Curtea de Apel a reținut că toate cele trei acte administrative au caracter normativ și produc efecte retroactiv cu importante consecințe în plan juridic și, în egală măsură, cu importante efecte în plan salarial în ceea ce îi privește pe reclamanți.

A reținut instanța că, în cursul lunii iunie 2009, reclamanții aveau vocația și au putut aprecia cu un grad maxim de previzibilitate că pentru munca prestată vor putea obține îndemnizația/salariul în întregime inclusiv sporul de 50% acesta fiind deja parte componentă a veniturilor lunare. Curtea de Apel a reținut că limitarea drepturilor salariale ale reclamanților dispusă prin actele contestate de revocare sine die a caracterului executoriu al actelor în baza cărora sporul respectiv a fost acordat, contravine cadrului constituțional și legal intern, întrucât instituția juridică a suspendării poate produce efecte numai pe o durată determinată, iar nu sine die.

Având în vedere că plata sporului respectiv s-a făcut pe calea executării unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de recunoaștere a dreptului reclamanților, Curtea a reținut că autoritățile publice pârâte nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neplata drepturilor în litigiu și neexecutarea hotărârilor judecătorești, atâta timp cât „executarea unei hotărâri judecătorești irevocabile constituie o obligație legală a statului”. Curtea de Apel a avut în vedere jurisprudența C.E.D.O. în care s-a reținut că, în sensul dreptului consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, „dreptul la un tribunal este iluzoriu dacă se va admite că ordinea juridică a unui stat permite ca o hotărâre judecătorească să rămână neexecutată față de creditor ca parte a litigiului (Hotărârea C.E.D.O., Săcăleanu împotriva României, §55).

A mai reținut Curtea de Apel că autoritățile publice implicate (Ministerul Public, Ministerul Finanțelor Publice) au dat dovadă de exces de putere prin faptul că au înlăturat de la plată una dintre componentele salariului magistraților și personalului auxiliar de specialitate, respectiv sporul de risc și suprasolicitare, astfel că actele contestate au caracter vătămător și încalcă prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Totodată, Curtea de Apel a reținut că prevederile O.U.G. nr. 71/2009 nu sunt incidente, întrucât dispozițiile ordonanței de urgență (art. 3) se referă la „plăți restante la sumele aferente titlurilor executorii”, pe când salariul lunar în compunerea căruia intră sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică este un drept actual.

Ca o consecință a anulării actelor contestate și pentru restabilirea situației anterioare și executarea conformă a Ordinelor din 9 martie 2009 ale procurorului-șef al D.N.A., Curtea de Apel a obligat pe pârâți să solicite pârâtului Ministerul Finanțelor Publice suplimentarea fondurilor prevăzute în bugetul Ministerului Public la titlul „Cheltuieli de personal” pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% în semestrul al II-lea al anului 2009. Pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cerere formulată de pârâtul Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție și vizând obligarea acestei entități administrative ca în caz de admitere a acțiunii principale să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2009, care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților, Curtea de Apel a reținut că instanța nu poate obliga nicio structură a Guvernului să emită un act normativ prin care să se ia act de necesitatea de a rectifica bugetul alocat Ministerului Public cu sumele aferente ce rezultă din executarea prezentei hotărâri judecătorești, întrucât obligația de executare a dispozițiilor prezentei sentințe incumbă practic nu numai autorităților pârâte, dar și statului însuși (C.E.D.O., Săcăleanu împotriva României).

A reținut Curtea de Apel că celelalte petite ale cererii de chemare în judecată, altele decât cele analizate de instanță, vizează executarea efectivă a actelor administrative emise anterior în luna martie pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 22/2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că nu este nevoie de un alt titlu executoriu distinct. Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-pârâtă D.N.A.

susține că acțiunea reclamanților a rămas fără obiect și este lipsit de interes, întrucât la data de 12 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 care stabilește un nou algoritm de calculare a salariilor magistraților, personalului auxiliar de specialitate și personalului conex, astfel că instanța nu poate obliga pe pârâți la plata sporului în litigiu decât până la data de 11 noiembrie 2009. Printr-un al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că actele contestate au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, întrucât în speță aceste dispoziții nu sunt aplicabile.

Susține recurenta-pârâtă că în cauză nu se pune problema unui drept salarial actual, ci a unui drept salarial restant acordat reclamanților prin hotărâri judecătorești executorii și prin Decizia nr. 21 din 10 martie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, drept a cărui plată/executare a fost suspendată prin O.U.G. nr. 71/2009, act normativ în temeiul și în executarea căruia au fost emise actele administrative contestate. Printr-un al treilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă solicită suspendarea executării sentinței civile recurate, având în vedere prevederile O.U.G. nr. 71/2009 și intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, precum și faptul că executarea sentinței ar conduce la diminuarea bugetului instituției și imposibilitatea asigurării pe viitor a plății drepturilor salariale prevăzute de actele normative în vigoare.

Prin motivele de recurs, recurentul-pârât Ministerul Public – Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție critică sentința civilă pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 cu aplicarea art. 304 1 C. proc. civ. În temeiul art. 137 C. proc. civ., se invocă excepția lipsei de interes în promovarea cererii de anulare a Ordinului din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție prin sentința nr. 444 din 6 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanții nu mai justifică o vătămare a drepturilor sau intereselor lor.

Sub aspectul motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul-pârât susține următoarele: Instanța de fond în mod greșit a reținut că actele contestate au caracter retroactiv, întrucât efectele actelor trebuie să fie raportate la data scadenței drepturilor bănești, 13 iulie 2009, și că în mod eronat instanța a reținut încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, întrucât actele contestate nu dispun cu privire la existența sau inexistența dreptului reclamanților, ci doar suspendă temporar plata sporului în litigiu, astfel că nu a fost pus în discuție dreptul în sine al petenților. Mai susține recurentul-pârât că nu se poate reține o vătămare a dreptului reclamanților, întrucât plata sporului urmează a se face în condițiile O.U.G.

nr. 71/2009 și că în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanțelor Publice, instituța se află în imposibilitate obiectivă de a achita sporul respectiv. Mai susține recurentul-pârât că actele contestate nu au fost emise cu exces de putere, întrucât Ministerului Public – Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu i se poate imputa lipsa fondurilor necesare atâta timp cât Ministerul Finanțelor Publice nu a suplimentat și a refuzat alocarea sumelor necesare plății sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică acordat prin hotărâri judecătorești, astfel că se impunea introducerea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice și obligarea acestuia să vireze sumele aferente. De asemenea, recurentul-pârât susține că în mod greșit instanța a reținut că nu sunt incidente dispozițiile O.U.G.

nr. 71/2009, astfel că, raportat la prevederile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 din ordonanța de urgență, instanța de fond a adăugat la lege deoarece este de netăgăduit faptul că potrivit acestui act normativ nu mai poate fi exercitată niciun fel de măsură dispusă prin titluri executorii, cum sunt în cauză hotărârile judecătorești de acordare a sporului. Mai susține recurentul-pârât că anularea actelor contestate este lipsită de obiect în privința producerii efectelor juridice pentru viitor, având în vedere prevederile art. 4 alin. (3) și (4) din anexa nr. 6 la Legea nr. 330/2009. Totodată, recurentul-pârât susține că instanța de fond a ignorat jurisprudența C.E.D.O. (cauza Van den Hurk împotriva Olandei, 1994, și cauza Dulaurans împotriva Franței, 2000) referitoare la obligația instanței de a realiza o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probatoriu ale părților.

Analizând cu prioritate excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată în temeiul art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceasta este neîntemeiată, întrucât legalitatea actelor contestate se verifică în raport cu data emiterii lor și se analizează vătămarea invocată de către reclamanți a drepturilor și intereselor lor legitime pentru perioada în care actele respective s-au aflat în vigoare și în raport cu efectele juridice pe care le-au produs. Astfel fiind, adoptarea și intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, act normativ care produce efecte juridice numai pentru viitor, ori anularea actului administrativ ulterior introducerii cererii nu sunt de natură a lipsi de obiect acțiunea reclamanților.

Sub acest aspect, instanța reține că Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța are de analizat atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât și existența vătămării produse reclamantului, într-un drept ori într-un interes legitim, prin efectele juridice produse în perioada în care actul s-a aflat în vigoare (A se vedea decizia nr. 3324 din 29 iunie 2007, publicată în Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pe anul 2007 – Semestrul II, Ed. Hamangiu, București, 2008, p.106).

Pentru aceleași argumente, instanța reține că este neîntemeiată și excepția lipsei de interes invocată de recurentul-pârât Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât reclamanții justifică un interes legitim actual prin prisma drepturilor și intereselor legitime a căror încălcare a fost invocată pentru perioada în care actele contestate și-au produs efectele juridice. Sub aspectul motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că instanța de fond nu a pronunțat hotărârea atacată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, astfel că este neîntemeiată susținerea din recurs în sensul că instanța a adăugat la prevederile O.U.G.

nr. 71/2009. Înalta Curte reține că aprecierile instanței de fond sunt temeinice și legale, întrucât O.U.G. nr. 71/2009 are ca obiect reglementarea procedurii de executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi salariale restante stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or în cauză nu se pune problema plății unui drept salarial restant, ci a unui drept salarial actual. Este neîntemeiat motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reținând că, față de prevederile art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept, ca elemente ale silogismului judiciar, care au condus instanța de fond la adoptarea soluției, în urma sistematizării și analizării susținerilor părților în funcție de legătura lor logică.

Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs constată că sunt neîntemeiate criticile recurenților în sensul că în mod greșit Curtea de apel a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009, și că instanța de fond a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății și a adăugat la dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 din respectiva ordonanță de urgență. Pentru argumentele expuse cu ocazia respingerii motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reține că dreptul a cărui vătămare este invocată în prezentul litigiu nu se circumscrie cadrului instituit prin O.U.G.

nr. 71/2009, care este aplicabil numai în privința hotărârilor judecătorești devenite executorii prin care s-a dispus plata în concret a unei sume de bani determinată. Sub aspectul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că întemeiat a apreciat instanța de fond că actele contestate au caracter retroactiv și contravin dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, iar reclamanții au fost vătămați în dreptul lor la plata drepturilor salariale, atâta timp cât motivele invocate de autoritățile emitente nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de acest text de lege.

Este necontestat caracterul retroactiv al actelor emise în luna iulie 2009, atât timp cât acestea dispun suspendarea de la data de 1 iunie 2009 a plății sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii deja prestate în perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie. În același sens, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3 alin. (2) din aceeași lege și în privința actelor administrative cu caracter normativ ce formează obiectul cauzei, actele contestate trebuia să fie elaborate și emise cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată, care consacră principiul neretroactivității, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății.

Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor contestate, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv al celor două acte administrative. Înalta Curte apreciază că prin emiterea actelor administrative în litigiu se aduce atingere și principiului securității raporturilor juridice, care este implicit în toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât certitudinea reclamanților cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură cu caracter retroactiv dispusă în cursului lunii iulie.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că, prin emiterea actelor administrative contestate cu încălcarea principiului neretroactivității și a principiului securității raporturilor juridice, autoritățile emitente, pârâte în prezenta cauză, au manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., vor fi respinse recursurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de D.N.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de D.N.A. împotriva sentinței civile nr. 617 din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.